Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2256/2024 AI generated

Abusive CHF credit clauses: appellate substitution of imprevision for consumer protection causing violation of devolutive effect limits.

Case Number Decizia nr. 2256/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the bank’s appeal, setting aside the Court of Appeal’s decision and remanding the case for re-judgment on the merits. The dispute involved a consumer claiming that foreign currency risk clauses in two CHF-denominated personal credit loans were abusive under Law No. 93/2000, seeking their nullity and the freezing of the exchange rate; the Court of Appeal had reversed the trial court’s dismissal by adapting the contracts based on the doctrine of *imprévision* (referencing Constitutional Court Decision 623/2016) rather than the pleaded basis. The Supreme Court held that the Court of Appeal violated the limits of the devolutive effect of the appeal and Article 478(3) of the Code of Civil Procedure by changing the cause of action from abusive clauses to *imprévision*, thereby rendering the second ground of appeal (error in law) moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Abusive CHF credit clauses: appellate substitution of imprevision for consumer protection causing violation of devolutive effect limits: In acest sens, se arată că, potrivit legii sale de organizare şi funcţionare - art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională analizează dacă o lege sau ordonanţă este sau nu constituţională, neavând atribuţii nici în interpretarea sau modificarea legii şi nici în soluţionarea fondului dreptului litigios, raportat la dispoziţiile art. 126 din Constituţie, potrivit cărora, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, nu prin Curtea Constituţională.

Keywords

AI generated
consumer credit banking law effects of the judgment cause of action consumer protection legal protection

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că întreaga motivare a instanţe de apel, cu privire la incidenţa impreviziunii fundamentate pe considerentele deciziei nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
De altfel, prin cel de al doilea motiv de recurs evocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
In acest sens, se arată că, potrivit legii sale de organizare şi funcţionare - art. 2 alin.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte urmează a o respinge, întrucât susţinerile orale ale reprezentantei intimatului au fost în sensul că excepţia de inadmisibilitate nu a vizat dispoziţiile art. 483 alin.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Cu referire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte va examina cu precădere excepţia invocată de intimatul-reclamant, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează sancţiunea nulităţii recursului.
art. 488 C. proc. civ
În acest context, intimatul susţine că recurenta critică statuările instanţei de apel referitoare la instituţia impreviziunii, dar că în opinia sa, aceste aspecte nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
art. 478 alin. (3) C. proc. civ
În acest context, se reţine că instanţa de apel a aplicat necorespunzător dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
art. 497 C. proc. civ
Pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., decizia civilă nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 25 octombrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 11 decembrie 2007 inserate la art. 12.2 şi, pe cale de consecinţă, constatarea nulităţii absolute a acestei clauze, stabilizarea/îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU la cursul BNR valabil la momentul semnării contractului de credit, 11 decembrie 2007, atât pentru perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului şi momentul sesizării instanţei, cât şi pentru viitor, până la încetarea contractului de credit, iar subsecvent, obligarea pârâtei la recalcularea şi comunicarea către reclamant a noilor rate de restituire a împrumutului, cu aceleaşi scadenţe lunare convenite prin contractul de credit, ţinând cont de toate sumele achitate în plus până la pronunţarea hotărârii, rezultate din diferenţa de curs valutar dintre cursul avut în vedere la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar stabilizat, plus dobânda legală, calculată pentru fiecare sumă de restituit de la momentul încasării şi până la momentul restituirii; să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din data de 17 septembrie 2008 inserate la art. 9.2 şi, pe cale de consecinţă, constatarea nulităţii absolute a acestei clauze, stabilizarea/îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU la cursul BNR valabil la momentul semnării contractului de credit, 17.09.2008, atât pentru perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului şi momentul sesizării instanţei, cât şi pentru viitor, până la încetarea contractului de credit, iar subsecvent, obligarea pârâtei la recalcularea şi comunicarea către reclamant a noilor rate de restituire a împrumutului, cu aceleaşi scadenţe lunare convenite prin contractul de credit, ţinând cont de toate sumele achitate în plus până la pronunţarea hotărârii, rezultate din diferenţa de curs valutar dintre cursul avut în vedere la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar stabilizat, plus dobânda legală, calculată pentru fiecare sumă de restituit de la momentul încasării şi până la momentul restituirii; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 796 din 3 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 310 din 22 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 796 din 3 aprilie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2022, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

"Dispune adaptarea contractului de credit nr. x din 11.12.2007, în sensul în care, la rambursarea pe viitor a ratelor stabilite în franci elveţieni (CHF), începând cu ratele ce au devenit scadente de la data de 24.10.2022 şi până la rambursarea integrală a creditului, se va lua în considerare o valoare CHF egală cu jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi valoarea CHF de la momentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Obligă intimata la plata către apelant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.328,13 RON, reprezentând taxa de timbru fond şi apel".

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, respingerea apelului ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că întreaga motivare a instanţe de apel, cu privire la incidenţa impreviziunii fundamentate pe considerentele deciziei nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale, reprezintă motive străine de natura pricinii, deoarece nici în prima instanţa şi nici în apel, reclamantul nu a invocat această instituţie juridică.

De altfel, prin cel de al doilea motiv de recurs evocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se conturează, prin raportare la dispoziţiile art. 478 din acelaşi Cod, încălcarea acestei norme de drept, având în vedere că instanţa de apel a schimbat cauza şi obiectul cererii, adăugând alte motive şi mijloace de apărare decât cele susţinute de reclamant în faţa primei instanţe, iar prin invocarea unor motive străine de natura pricinii, recurenta apreciază că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, incidenţa impreviziunii izvorâte din Decizia CCR nr. 623/2016.

Mai susţine recurenta că, în cauză, nu există un risc supra adăugat care să facă excesiv de oneroase obligaţiile de restituire a împrumutului, având în vedere că una este riscul contractului, asumat de orice persoana cu minim de pregătire economică, alta este riscul supra adăugat, care în niciun caz nu este reprezentat de faptul că a crescut CHF.

Astfel, stabilitatea unei monede este un element care nu ţine de voinţa părţilor, ci depinde de alte elemente extrinseci, de exemplu, politica economică a unui stat, evoluţia relaţiilor comerciale internaţionale, fenomene de criză economică şi politică internaţională etc.

Mai susţine recurenta, că instituţia impreviziunii nu se aplică contractelor încheiate sub imperiul C. civ. de la 1864 şi, chiar dacă s-ar accepta că în cauză este aplicabilă impreviziunea, se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de această instituţie.

In primul rând, teoria Curţii Constituţionale cu privire la impreviziune a vizat strict materia dării în plată, neavând relevanţă în alte materii juridice, chiar şi inexistente, cum este cea din prezentul dosar.

În acest context, recurenta arată că Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a bunurilor imobile în vederea stingerii datoriile izvorând din contractele de credit nu reglementează o procedură şi nu oferă un temei juridic în baza căruia, debitorul dintr-un contract de credit să formuleze o cerere de chemare în judecată împotriva creditorului său prin care să solicite adaptarea contractului de credit.

In acest sens, se arată că, potrivit legii sale de organizare şi funcţionare - art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională analizează dacă o lege sau ordonanţă este sau nu constituţională, neavând atribuţii nici în interpretarea sau modificarea legii şi nici în soluţionarea fondului dreptului litigios, raportat la dispoziţiile art. 126 din Constituţie, potrivit cărora, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, nu prin Curtea Constituţională.

În acest context, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

Prin întâmpinarea depusă, la 7 august 2024, intimatul-reclamant A. a invocat excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte urmează a o respinge, întrucât susţinerile orale ale reprezentantei intimatului au fost în sensul că excepţia de inadmisibilitate nu a vizat dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., aceasta referindu-se numai la soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de recurs, astfel că, faţă de cerinţele recurentei, ca în cazul în care hotărârea atacată s-ar casa, să se dispună reţinerea cauzei spre rejudecare, instanţa supremă apreciază că inadmisibilitatea invocată nu reprezintă o veritabilă excepţie de procedură, astfel că se impune respingerea acesteia.

Cu referire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte va examina cu precădere excepţia invocată de intimatul-reclamant, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează sancţiunea nulităţii recursului.

În acest context, intimatul susţine că recurenta critică statuările instanţei de apel referitoare la instituţia impreviziunii, dar că în opinia sa, aceste aspecte nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Raportând dispoziţiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin calea de atac promovată de reclamantă s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.. În ceea ce priveşte dezvoltarea lor se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus greşelile, care în opinia sa, au dus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.

Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanţa de recurs, aşa încât, în situaţia dată nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimatul-reclamant privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În cadrul motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia atacată este nelegală, întrucât motivarea instanţei de apel, cu privire la incidenţa impreviziunii fundamentate pe considerentele deciziei nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale, reprezintă motive străine de natura pricinii, deoarece nici în prima instanţa şi nici în apel, reclamantul nu a invocat această instituţie juridică.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că cererea de chemare în judecată a avut ca obiect constatare nulitate clauze abuzive din perspectiva protecţiei consumatorului, iar instanţa de apel, prin considerentele deciziei atacate a verificat legalitatea hotărârii primei instanţe din perspectiva teoriei impreviziunii, aşa încât prin amintita modalitate de abordare a apelului declarat în cauză, a schimbat cauza şi obiectul cererii de chemare în judecată, neavând în vedere temeiul juridic al acţiunii, respectiv Legea nr. 93/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, sens în care s-a solicitat nulitatea unor clauze abuzive din contractul părţilor cu consecinţa îngheţării cursului valutar.

Se observă şi că recurenta justifică incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de apel soluţionând calea de atac cu nerespectarea limitelor efectului devolutiv al apelului, care impuneau, potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., ca instanţa să verifice şi să analizeze numai ceea ce s-a judecat în faţa primei instanţe, în condiţiile în care instanţa de apel nu avea posibilitatea nici să modifice elementele stabilite la prima instanţă şi nici să analizeze cereri noi.

În apel sunt interzise nu numai cererile care apar ca noi prin modificarea calităţii părţilor, obiectului sau cauzei, ci şi orice cerere nouă distinctă de cele care s-ar fi formulat în primă instanţă.

În acest context, se reţine că instanţa de apel a aplicat necorespunzător dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată a avut ca obiect constatarea nulităţii clauzelor abuzive în contextul protecţiei consumatorului, iar instanţa de apel şi-a argumentat soluţia din perspectiva teoriei impreviziunii.

În cadrul motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. – când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta critică aspecte de drept material decurgând din dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori şi din dispoziţiile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, prin raportare la norme ale C. civ. care nu erau în vigoare la momentul încheierii convenţiei părţilor - 11 decembrie 2007.

Cu toate acestea, în raport de motivul de recurs anterior analizat şi apreciat ca fiind fondat, instanţa supremă constată că nu se mai impune cercetarea celui de-al doilea motiv de casare, întemeiat pe textul de lege sus menţionat, câtă vreme o eventuală analiză referitoare la legalitatea deciziei recurate din perspectiva teoriei impreviziunii, ar exceda limitelor efectului devolutiv al apelului, nesocotit de către instanţa de apel, astfel cum s-a arătat.

Pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., decizia civilă nr. 310 din 22 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, care va analiza hotărârea atacată din perspectiva dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În unanimitate:

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului.

În majoritate:

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 310 din 22 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2024.

Opinia separată a d-nei judecător C.:

În calitate de autoare a opiniei separate subliniez cu prioritate faptul că aceasta priveşte exclusiv analiza şi soluţia asupra motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, s-a invocat nerespectarea limitelor efectului devolutiv al apelului întrucât instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la incidenţa în cauză a impreviziunii, fără ca reclamanta sau prima instanţă să fi antamat acest aspect.

Contrar afirmaţiilor recurentului, considerate justificate şi în cuprinsul opiniei majoritare, consider că cererea de chemare în judecată ce a stat la baza sesizării instanţelor de judecată în prezenta cauză cuprinde solicitări exprese şi cu privire la aplicarea acestei instituţii juridice, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei cereri noi, nededuse judecăţii în primă instanţă.

Pentru acest motiv, în minoritate, apreciez nefondată critica recurentei întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi consider că se impunea şi analizarea criticilor fundamentate pe pct. 8 al aceluiaşi articol.