Recurs dismissed; appellate confirmation of contractual standing in railway telecommunications network dispute upheld

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. x/2022, reclamanta TELECOMUNICAŢII CFR S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.238.012,18 RON, reprezentând prejudiciul creat.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat în principal nulitatea cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Soluţia primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 472/C din 17 iulie 2023 Tribunalul Braşov a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, a admis excepţia invocată de pârâtă şi a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Apelul:

Sentinţa de fond a fost atacată de reclamanta TELECOMUNICAŢII CFR S.A., care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii de primă instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă sub acelaşi număr unic de dosar.

Prin decizia nr. 686/Ap/2024 din 24 aprilie 2024 Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat în parte sentinţa de fond, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a trimis cauza spre rejudecare, menţinând soluţia dată excepţiei de nulitate a cererii de chemare în judecată.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurată de pârâta A. S.R.L., care a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii de apel cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă sub acelaşi număr unic de dosar.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând pronunţarea deciziei de apel cu încălcarea dispoziţiilor de procedură prevăzute de art. 9, art. 204, art. 478 alin. (3) şi art. 36 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa devolutivă de atac a schimbat în calea de atac cauza juridică a cererii de chemare în judecată, cu încălcarea art. 478 alin. (3) şi art. 204 C. proc. civ.

A arătat, sub acest aspect, că intimata-reclamantă a investit instanţa de fond cu o pretenţie pretins născută dintr-un contract de comodat încheiat în formă simplificată, fundamentul pretenţiei fiind, deci, un contract de comodat. Plecând de la această premisă, instanţa de fond a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active, reţinând că reclamanta nu a dovedit existenţa/încheierea unui raport contractual cu pârâta care să aibă ca obiect cedarea dreptului de folosinţă al reţelei de telecomunicaţii, predarea având loc în baza contractului de închiriere încheiat cu CNCFR.

A mai arătat că intimata-reclamantă nu şi-a modificat cererea de chemare în judecată, nici nu a formulat asemenea apărări în calea devolutivă de atac, iar instanţa de apel prin decizia pronunţată a schimbat natura juridică a actului depus în probaţiune – procesul-verbal de predare-primire, apreciind că între părţi ar fi încheiat un contract de închiriere.

Prin această interpretare, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi cu lipsa acordului intimatei-reclamante, având în vedere şi poziţia expresă a acesteia în actele procedurale depuse la dosar.

În ce priveşte strict procesul-verbal menţionat, recurenta-pârâtă a arătat că o calificare în sensul făcut de instanţa de apel ar conduce la concluzia că intimata-reclamantă ar fi fost reprezentată de CNCFR la încheierea contractului de închiriere; or, probatoriul administrat relevă că CNCFR a acţionat în nume propriu la semnarea contractului de închiriere, aspect necontestat de intimata-reclamantă, care a fost doar mandatarul de specialitate al CNCFR în verificarea în teren a stării reţelei de telecomunicaţii.

În acest context, cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de apel a schimbat însăşi realitatea faptică a evenimentelor astfel cum acestea au fost prezentate de părţile din proces.

În continuare, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu a contestat calitatea de proprietar a intimatei-reclamante, fiind argumentat amplu, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, că actele folosite pentru dovedirea acestei calităţi nu îi sunt opozabile.

În final, recurenta-pârâtă a susţinut că şi dacă s-ar accepta calitatea de proprietar a intimatei-reclamante, aceasta tot nu ar justifica existenţa calităţii procesuale active, în condiţiile în care cedarea folosinţei reţelei de telecomunicaţii s-a realizat în baza contractului de închiriere încheiat cu CNCFR.

Sub imperiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut existenţa motivelor contradictorii, instanţa de apel reţinând existenţa contractului de închiriere încheiat în nume propriu de CNCFR, pentru ca ulterior să considere că aceeaşi entitate şi-a asumat cedarea dreptului de folosinţă al reţelei de telecomunicaţii în reprezentarea intimatei-reclamante.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, apreciind că nu se identifica critici de nelegalitate în memoriul de recurs.

A solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa de apel nu a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, aceasta fiind răspunderea contractuală. Motivul pentru care instanţa de fond a respins acţiunea pe lipsa calităţii procesuale active a fost acela că nu s-ar fi dovedit calitatea sa de co-contractant. În apel, interpretând probele administrate şi făcând o interpretare conform art. 1266 C. civ., a statuat asupra naturii raportului contractual, decizia de apel fiind astfel, legală.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.

Examinarea recursului:

În raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., instanţa supremă va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare. Se reţine că memoriul de recurs cuprinde şi critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., excepţia invocată, fiind, în consecinţă, respinsă.

Analizând legalitatea deciziei de apel raportat la motivele invocate şi apărările formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Sunt nefondate criticile recurentei-pârâte fundamentate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Problema de drept care trebuie lămurită este aceea de a determina dacă prin decizia de apel a fost schimbată cauza cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază că legalitatea deciziei de apel nu este afectată în sensul susţinut prin memoriul de recurs, instanţa de apel neschimbând cauza cererii de chemare în judecată. Concret, instanţa devolutivă de atac a menţinut cauza cererii de chemare în judecată – răspunderea civilă contractuală – şi a calificat actele juridice aflate la dosar şi depuse în probaţiune, dar fără a impune, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, o calificare a raportului dintre părţile în litigiu ca fiind subsumat unui contract de închiriere.

Pentru a răspunde criticilor recurentei-pârâte, deşi neuzual în calea extraordinară de atac, se vor face consideraţii asupra evoluţiei sociale şi organizatorice din societatea românească, pentru a putea explicita raţionamentul instanţei de apel. În acest context, pe parcursul unei perioade destul de îndelungate în timp, entitatea CFR aşa cum exista anterior anului 1989 a suferit numeroase organizări şi reorganizări, divizări şi privatizări. Urmare a acestei convulsionate şi tumultoase restructurări, specifică anilor 1990, la nivelul anilor 2000 s-a ajuns la situaţia expusă şi în speţă când cu privire la un bun existau mai mulţi proprietari, fiecare pe câte o bucăţică, fără a putea ieşi din indiviziune întrucât toate acele bucăţele nu ar fi funcţionat/nu ar fi avut valoare luate individual.

În speţă, este evident că CNCFR S.A. era proprietarul staţiilor feroviare şi a căii ferate adiacente, ce făcea legătura între staţii. Locomotivele care circulă sunt electrice şi este nevoie şi de o reţea de telecomunicaţii pentru asigurarea unei circulaţii conform normelor de siguranţă. Acestea, iarăşi în mod evident, sunt proprietatea intimatei-reclamante. În acest context, statul naţional se hotărăşte să devină eficient şi adoptă acte normative care permite închirierea staţilor feroviare neoperabile. În acest cadru normativ CNCFR procedează la închirierea liniei neinterneoperabilă B., contractul menţionând că vizează toate elementele acestei linii, deci şi acele bucăţele care nu aparţineau CNCFR.

Astfel se explică acele considerente ale instanţei de apel care pleacă de la contractul de închiriere şi ajunge la contractul de comodat pretins de intimata-reclamantă. Instanţa de apel, prin considerentele care menţionează ratificarea contractului de închiriere, nu induce ideea existenţei unui asemenea raport şi între părţile prezentului litigiu. Acestea rămân în continuare sub imperiul răspunderii civile contractuale, bazate pe comodatul invocat de intimata-reclamantă, ratificarea reprezentând acordul dat de intimata-reclamantă ca un terţ neproprietar să cedeze folosinţa unor bunuri al căror proprietar necontestat era, în condiţiile în care fără acele bunuri restul celor închiriate (şi aparţinând CNCFR) ar fi fost nefuncţionale.

În consecinţă, nu se reţine nelegalitatea deciziei de apel, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Plecând de la considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază caracterul nefondat al criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind în prezenţa motivelor contradictorii astfel cum pretinde recurenta-pârâta, exprimările pretins contradictorii fiind justificate prin raportare la modul în care s-au concretizat raporturile dintre părţi.

Având în vedere considerentele expuse şi constatând legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 686/Ap/2024 din 24 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă TELECOMUNICAŢII CFR S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2024.