Pension liability dispute: peremption of appeal and interruption by appeal against suspension order

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la 29.03.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, B., C. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze decizia de debit nr. x/20.02.2018, să constate că punctajul mediu anual corect calculat este cel stabilit pe baza stagiului complet de cotizare de 25 ani, aferent vârstei de 55 ani, la data deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, să oblige pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la plata sumelor de 79.863 RON şi de 82.632 RON, cu titlu de diferenţă dintre pensia contributivă cuvenită şi cea efectiv plătită, aferentă perioadelor 27.09.2007-30.04.2016 şi 01.09.2010-30.04.2016, a dobânzii legale, începând cu 24.11.2014 şi până la data plăţii efective, şi a daunelor morale în sumă de 20.000 RON.

Prin încheierea pronunţată la data de 11.07.2018, Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a aceleiaşi instanţe, care, prin sentinţa civilă nr. 2390/06.04.2021, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C. şi D. şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceştia, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţia lipsei de interes, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 27.09.2007-01.10.2011 şi, în consecinţă, a respins aceste pretenţii ca fiind prescrise, a admis în parte acţiunea, a anulat decizia de debit nr. x/20.02.2018, a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 12.04.2021, reclamantul a solicitat lămurirea înţelesului dispozitivului acestei sentinţe, cerere care a fost respinsă, prin încheierea din 18.05.2021 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei încheieri, petentul a declarat apel, însă prin încheierea din 07.12.2021, judecata cererii de apel a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 10.06.2022, curtea de apel a stabilit termen pentru verificarea incidenţei perimării la 20.09.2022, când cauza a fost amânată pentru 13.12.2022 şi, subsecvent, pentru 07.03.2023.

Prin decizia civilă nr. 1796/22.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia prematurităţii invocării excepţiei perimării, a admis excepţia perimării şi, în consecinţă, a constatat perimată cererea de apel.

Împotriva acestei decizii civile, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei instanţei de apel sau primei instanţe spre o nouă judecată a cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 2390/06.04.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Recurentul a susţinut că decizia a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În motivare, a arătat că a solicitat judecata în lipsă a apelului declarat, atât prin memoriu, cât şi ulterior, printr-o cerere depusă la 25.06.2021. Subsecvent, a susţinut că instanţa de apel a suspendat în mod greşit la 07.12.2021 judecata pentru lipsa părţilor.

A mai apreciat şi că excepţia prematurităţii invocării perimării a fost respinsă în mod greşit, de vreme ce erau incidente dispoziţiile art. 418 C. proc. civ.

În continuare, a arătat că este vădit nefondată excepţia perimării, admisă de curtea de apel, dat fiind că recursul pe care l-a declarat împotriva încheierii de suspendare din 07.12.2021 reprezintă un act de procedură îndeplinit în vederea judecării procesului, care conduce la întreruperea termenului de perimare, în conformitate cu art. 417 C. proc. civ. A susţinut că respectiva cale de atac a fost soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 2265/02.11.2022 şi a subliniat că termenul perimării, care a început să curgă la 07.12.2021, s-a întrerupt la 02.11.2022, când a început să curgă un nou termen de perimare.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului; în urma analizei, acesta a fost comunicat către părţi, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; niciuna dintre părţi nu s-a prevalat de acest drept.

La termenul din 25.09.2024, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul şi a dispus ca părţile să fie citate pentru dezbateri.

Prin concluziile scrise înregistrate la 22.04.2024, intimata Casa Teritorială de Pensii a Municipiului Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, care a fost respinsă la termenul de astăzi, în considerarea celor expuse în practicaua deciziei de faţă.

Analizând actele dosarului, precum şi hotărârea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se cuvine subliniat că, deşi recurentul a susţinut incidenţa şi a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile sale pot fi circumscrise doar ipotezei art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea unor reguli de procedură, astfel că examinarea lor se va realiza prin prisma acestui motiv de nelegalitate.

Totodată, argumentele prin care a imputat instanţei de apel greşita suspendare a judecăţii prin încheierea din 07.12.2021 nu mai pot fi evaluate în această etapă procesuală, având în vedere că apelantul a exercitat, separat, calea de atac a recursului împotriva acestei încheieri, soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 2265/02.11.2022, definitivă.

Aşa fiind, Înalta Curte notează că, prin memoriul de recurs, titularul demersului judiciar a invocat greşita dezlegare a prematurităţii invocării excepţiei perimării, apreciind că erau incidente dispoziţiile art. 418 C. proc. civ., privind suspendarea cursului perimării şi a susţinut că măsura constatării perimării apelului este nelegală, întrucât termenul de perimare a fost întrerupt prin recursul pe care l-a formulat împotriva încheierii din 07.12.2021.

Contrar opiniei autorului căii de atac, nicio critică invocată nu a demonstrat însă nelegalitatea deciziei atacate, curtea de apel aplicând corect dispoziţiile art. 416 C. proc. civ., care prevăd perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi a oricărei alte cereri de reformare sau de retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

În accepţiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancţiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, de sancţiune procedurală şi de act de desistare de la judecarea procesului.

Reglementată pentru a asigura soluţionarea cauzei cu celeritate, în vederea înlăturării incertitudinii care planează asupra drepturilor părţilor aflate în proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de textul de lege enunţat.

Astfel, statuările instanţei de apel sunt conforme normelor legale evocate, cât timp a stabilit că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 07.12.2021, când judecata a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., moment de la care pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 417 şi 418 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte înlătură susţinerea recurentului, potrivit căreia recursul pe care l-a declarat împotriva încheierii de suspendare (respins, ca lipsit de interes, prin hotărâre judecătorească definitivă) era de natură să întrerupă cursul perimării, reţinând că o asemenea conduită pare să reflecte mai mult intenţia sa de a paraliza curgerea termenului de perimare, decât pe cea de a obţine reluarea judecăţii, deziderat pe care l-ar fi atins mai facil, prin formularea unei cereri de redeschidere a judecăţii, întemeiată în drept pe art. 415 pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, reiterând că prin decizia nr. 2265/02.11.2022, Înalta Curte a respins, ca lipsit de interes, recursul declarat împotriva încheierii de suspendare, acest demers nu are valenţa unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, astfel că nu a produs efectul întreruptiv pe care îl instituie art. 417 C. proc. civ. şi nici pe cel pe care îl reglementează art. 418 C. proc. civ.

Prin urmare, curtea de apel a stabilit în mod legal că sunt îndeplinite cerinţele perimării, întrucât procesul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, fără ca în acest interval să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; aşa fiind, în mod corect, a constatat perimată cererea de apel.

Având în vedere argumentele expuse mai sus, nicio critică nu a demonstrat nelegalitatea deciziei recurate, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1796/22.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2024.