Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 222/2026 AI generated

Territorial competence for ex ante authorization of wage garnishment under pre-reform enforcement code

Case Number Decizia nr. 222/2026
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) resolved a negative conflict of competence by ordering the Slatina Court to assume jurisdiction, thereby granting the petition for authorization of compulsory execution to the party seeking enforcement. The dispute arose when two courts mutually declined territorial jurisdiction over a request to authorize a wage garnishment (attachment against a third party) in a debt recovery case stemming from a credit contract; the Slatina Court initially referred the case to the Oltenița Court based on the debtor's domicile, while the Oltenița Court referred it back to Slatina, arguing that jurisdiction lay with the court in the enforcement area where the execution acts would be performed. The decisive legal basis was Article 373(2)-(3) of the 1865 Code of Civil Procedure, which remained applicable because the enforcement procedure commenced before the 2013 procedural reform, establishing that the "court of enforcement" is the one whose jurisdiction encompasses the location where the execution is to take place—in this instance, the seat of the third-party employer in Slatina—not the debtor's domicile.

Legislator headnote

AI generated

art. 373 alin. (2) C. proc. civ, art. 3731 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Territorial competence for ex ante authorization of wage garnishment under pre-reform enforcement code: Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Keywords

AI generated
wage garnishment territorial jurisdiction negative conflict of jurisdiction debt enforcement Civil Procedure Code procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la 22 decembrie 2025, sub nr. x/2025, petentul BEJ A. a solicitat încuviinţarea executării silite, urmare a cererii formulate de creditoarea B. faţă de debitorul C., în baza titlului executoriu constând în contract de credit nr. x din 28 mai 2008, modificat prin acte adiţionale.

Prin încheierea nr. 6696 din 24 decembrie 2025, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Olteniţa.

În esenţă, Judecătoria Slatina a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 651 alin. (1)-(3) C. proc. civ., instanţa de executare poate fi instanţa în circumscripţia căreia se găseşte domiciliul sau sediul debitorului, creditorului, respectiv al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor. A mai reţinut că din cererea de încuviinţare a executării silite şi în urma verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, domiciliul debitorului este în Comuna Fundeni, Judeţul Călăraşi. A concluzionat că Judecătoria Olteniţa, instanţa de la domiciliul debitorului, este instanţa competentă să soluţioneze cererea.

Ca urmare, dosarul a fost trimis Judecătoriei Olteniţa.

La termenul de la 23 ianuarie 2026, Judecătoria Olteniţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a admis-o prin încheierea din aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În esenţă, Judecătoria Olteniţa a reţinut dispoziţiile art. 3731 alin. (1)-(3) coroborat cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora instanţa de executare, adică instanţa în a cărei circumscripţie se va face executarea, este cea îndreptăţită să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite. A mai reţinut că în baza încheierii de încuviinţare, executorul judecătoresc poate proceda la executare în circumscripţia respectivă, în oricare din formele prevăzute de lege. A apreciat că, în cazul cererilor de executare silită, competenţa teritorială este exclusivă şi limitată la circumscripţia teritorială a judecătoriei care a pronunţat încheierea de încuviinţare. Faţă de faptul că executorul judecătoresc a solicitat încuviinţarea executării silite potrivit art. 3731 C. proc. civ. din 1865, s-a considerat că instanţa competentă este Judecătoria Slatina.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Slatina competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele învestite, respectiv Judecătoria Slatina şi Judecătoria Olteniţa, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că procedura de executare silită a fost demarată în anul 2012, dosarul de executare fiind înregistrat sub nr. x/2012. Ca urmare, potrivit dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., care statuează că legea nouă de procedură se aplică numai executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, respectiv 15 februarie 2013, normele de procedură care guvernează regimul executării silite sunt cele din C. proc. civ. din 1865.

Potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. din 1865, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, iar instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

În speţă, executorul judecătoresc a solicitat încuviinţarea executării silite pentru forma de executare poprire faţă de terţul poprit unde este angajat creditorul şi care are sediul în Comuna Izvoarele, Judeţul Olt. Ca urmare, executarea silită va purta asupra veniturilor pe care debitorul urmează a le încasa de la terţul poprit, iar actele de executare propriu-zise vor avea în vedere sediul terţului proprit, aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Slatina.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2026.