Nullity of cassation appeal for failure to articulate legal rather than factual grounds

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.04.2023, sub nr. x/2023, reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Celaru a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata sumei de 717.009,04 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin nerespectarea contractului de finanţare nr. x/15.10.2019 şi actualizarea sumei cu indicele de inflaţie de la data cererii şi până la data plăţii; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 717.009,04 de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 26.04.2023 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată de instanţă din oficiu, şi a dispus trimiterea cauzei către secţia a VI-a civilă din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 14.06.2023, sub nr. x/2023*.

Prin sentinţa civilă nr. 2591 din data de 7.11.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Celaru.

Prin decizia civilă nr. 359 din 29 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Celaru împotriva sentinţei civile nr. 2591 din 7.11.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.

A schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că: a admis cererea; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 717.009,04 RON reprezentând despăgubiri, ce va fi actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data de 25.04.2023 şi până la achitare.

Totodată, a admis în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă şi a dispus obligarea pârâtului la plata către aceasta a sumei de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în urma rejudecării respingerea acţiunii introdusă de către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Celaru, ca neîntemeiată.

Recurentul a considerat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, expunând, în sinteză, următoarele critici: instanţa de apel a motivat soluţia pronunţată întemeindu-şi aprecierile pe dispoziţiile art. 1350 C. civ., fără a ţine cont de faptul că obligaţia asumată de debitor este afectată de modalităţi; în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 1530 C. civ., recurentul a apreciat că în sarcina sa nu se poate reţine o neexecutare nejustificată sau culpabilă a obligaţiilor contractuale; instanţa de apel ignoră incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 1534 C. civ., solicitându-se să se constate că intimata nu s-a comportat ca un bonus pater familias, iar pasivitatea sa este dovedită şi, prin urmare, se impune diminuarea substanţială a sumelor solicitate cu titlu de daune interese; instanţa de apel face confuzie între opozabilitatea hotărârii (reglementată de art. 435 C. proc. civ.) şi obligativitatea acesteia pentru terţi; în ceea ce priveşte certitudinea prejudiciului, instanţa de apel se limitează să evoce adresa nr. x/17.02.2023 a creditorului intimatei reclamante din prezenta speţă, în care sunt prezentate diverse sume; fără a menţiona care este temeiul acestor plăţi, modalitatea de calcul care a determinat cuantumul acestor sume şi reţinând aspectele constatate în mod corect de instanţa de fond, în sensul că creditorul intimatei reclamante a renunţat la executarea silită, nu se poate stabili certitudinea unui prejudiciu.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibile a motivelor de nelegalitate invocate direct în recurs, anularea recursului în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În şedinţa publică din 26 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că inadmisibilitatea relevată se subsumează nulităţii invocate prin întâmpinare, pentru motivele reţinute în practicaua prezentei decizii, a rămas în pronunţare asupra excepţia nulităţii recursului.

Analizând memoriul de recurs şi având în vedere dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 248 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speţă, deşi recurentul a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, având în vedere criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte subliniază că este necesar a reda acele considerente ale deciziei recurate, prin care instanţa de apel a reţinut următoarele: "Prima instanţă a constatat întrunite în parte condiţiile angajării civile contractuale prevăzute de art. 1350 C. civ., dar a respins cererea reclamantei pentru motivul că prejudiciul afirmat nu este cert deoarece reclamanta nu a făcut dovada achitării acestor sume în procedura executării silite.

În aceste condiţii, raportându-se la motivele de apel formulate de către apelanta reclamantă UAT Comuna Celaru şi la dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., constatând că intimatul pârât nu a contestat prin formularea unei căi de atac concluziile instanţei referitoare la întrunirea celorlalte elemente ale răspunderii sale contractuale, Curtea reţine că este supus verificării sale de legalitate şi temeinicie modul în care prima instanţă a evaluat cerinţa prejudiciului cert."

Aşadar, în pofida argumentelor expuse prin cererea de recurs formulată în cauză, recurentul nu mai poate critica în calea extraordinară a recursului decât aspecte privind legalitatea modului în care instanţa de apel a evaluat cerinţa prejudiciului cert, concluziile primei instanţe referitoare la întrunirea celorlalte elemente ale răspunderii sale contractuale, întrând astfel în autoritatea de lucru judecat.

Mai mult, Înalta Curte reţine că, în speţă, criticile recurentului privind concluziile primei instanţe referitoare la îndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii civile contractuale, cu excepţia caracterului cert al prejudiciului, fiind invocate direct în recurs, încălcă dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din acelaşi cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, nefiind nici cazul unei excepţii de la această regulă în cauză.

Prin urmare, aceste critici nu pot avea valenţe de legalitate pentru a fi analizate în recurs.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la certitudinea prejudiciului, Înalta Curte constată că prin aceste critici se solicită reaprecierea probatoriului administrat de instanţa de apel şi stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Or, aceste critici nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitele recursului, aşa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

În alţi termeni, câtă vreme această critică este subordonată unei chestiuni de probaţiune şi reevaluării situaţiei de fapt, interesând temeinicia hotărârii, nu poate fi cenzurată în recurs.

De asemenea, critica recurentului prin care se arată că instanţa de apel face confuzie între opozabilitatea hotărârii (reglementată de art. 435 C. proc. civ.) şi obligativitatea acesteia, pentru terţi, nu poate constitui obiect de analiză în recurs, în condiţiile în care în argumentarea susţinerii respective se relevă chestiuni generale privind aceste efecte ale hotărârii judecătoreşti şi se aduc în dezbatere aspecte probatorii valorificate de instanţa de apel.

Este de amintit, în acest context, că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, acest tip de analiză fiind apanajul instanţelor devolutive.

În considerarea celor prezentate, criticile invocate de recurent nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare şi aplicare.

Întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Aşa fiind, constatând că recurentul-pârât nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

În considerarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în raport de cererea formulată de intimata-reclamantă, urmează a se face aplicarea evocatelor dispoziţii şi a obliga recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata sumei de 11.900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Celaru, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva deciziei civile nr. 359 din 29 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Obligă recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata sumei de 11.900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Celaru.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2024.