Absolute nullity of commercial sale-purchase contract: inalienability of public domain land and non-applicability of good faith acquisition to state property

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la 07.08.2018, sub nr. x/2018, reclamantul MUNICIPIUL PITEŞTI a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.01.2008 de B.N.P. "B.".

La 21.12.2018, pârâta A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat introducerea în proces a societăţii C. S.A., conform art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., învederând că este parte în contractul de vânzare-cumpărare.

II. Hotărârile pronunţate în cauză:

Prin sentinţa civilă nr. 944/2019, Judecătoria Piteşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de pârâtă, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş la 25.02.2019, sub acelaşi nr. de dosar.

La 29.03.2019, intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii.

Prin încheierea din 14 octombrie 2019, Tribunalul Argeş a luat act de renunţarea intimatei-pârâte C. S.A. la susţinerea excepţiei netimbrării, a respins excepţia lipsei de interes, a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a încuviinţat, pentru reclamantul Municipiul Piteşti, prin primar, proba cu expertiza în specialitatea construcţii.

Prin sentinţa civilă nr. 56 din 04 februarie 2022, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta C. S.A.; a admis cererea de chemare în judecată; a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.01.2008 de B.N.P. B., respectiv în ceea ce priveşte imobilul menţionat la punctul 1 din contract, constând în spaţiul comercial Complex nr. 1 D. nr. 103, în suprafaţă construită la sol de 43,47 m.p. şi suprafaţă utilă de 41,35 m.p., din care suprafaţă magazin - 27,61 m.p. şi suprafaţă depozit - 13,74 m.p., împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 43,47 m.p.

Împotriva sentinţei civile nr. 56/04.02.2022 şi a încheierii de şedinţă din 14.10.2019, a declarat apel pârâta A. S.A., solicitând casarea sentinţei şi respingerea acţiunii, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat la pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, care, prin încheierea din 17 ianuarie 2023, a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul acestei din urmă secţii, dosarul a fost înregistrat la data de 26.01.2023, sub nr. x/2018*.

Prin decizia 365/A-COM din 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 14.10.2019 şi a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 56 din 4 februarie 2022; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că, a respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.01.2008 de B.N.P. B., în ceea ce priveşte imobilul menţionat la punctul 1 din contract, constând în spaţiul comercial Complex nr. 1 D. nr. 103, în suprafaţă construită la sol de 43,47 m.p. şi suprafaţă utilă de 41,35 m.p., din care suprafaţă magazin - 27,61 m.p. şi suprafaţă depozit -13,74 m.p.; a menţinut, în rest, sentinţa apelată, în ce priveşte modul de soluţionare a capătului de cerere privind anularea parţială a aceluiaşi contract de vânzare -cumpărare cu privire la suprafaţa de teren de 43,47 m.p., aferentă imobilului construcţie mai sus menţionat; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.000 RON, proporţional cu pretenţiile respinse intimatei-reclamante.

III. Recursurile declarate:

Împotriva acestei decizii reclamantul MUNICIPIUL PITEŞTI, prin PRIMAR, a formulat recurs principal, iar pârâta A. S.A. a formulat recurs incident.

1. Prin recursul principal declarat, recurentul-reclamant MUNICIPIUL PITEŞTI, prin PRIMAR, solicită casarea în parte a deciziei civile atacate, iar în rejudecare, admiterea în integralitate a acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivare, autorul prezentei căi de atac consideră că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Susţine că prin anularea certificatului iniţial de proprietate al societăţii E. S.A., prin sentinţa civilă nr. 73/03.10.1994 a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă, au fost lipsite de suport hotărârile de guvern ulterioare referitoare la transmiterea imobilului, inclusiv H.G. nr. 391/1995.

Aşadar, la 27.07.1995, când a fost publicată în Monitorul Oficial H.G. nr. 391/1995, E. S.A. nu mai avea în patrimoniul său imobilul în cauză, parte integrantă a F., această piaţă fiind vizată de sentinţa civilă nr. 73/03.10.1994, şi, ca urmare, autoarea iniţială a pârâtei nu putea dobândi acest bun ca efect al H.G. nr. 391/1995.

Totodată, arată că întreg patrimoniul E. S.A. a fost anulat, astfel că această societate nu mai deţinea niciun bun imobil, fie el construcţie sau teren.

Recurentul-reclamant apreciază că este greşită afirmaţia instanţei de apel cu privire la faptul că, prin anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.07.1993, nu a fost atins dreptul de proprietate asupra imobilelor construcţii ale societăţii E. S.A., anularea privind exclusiv imobilele terenuri, întrucât prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în mod irevocabil s-a stabilit în mod clar că E. S.A. a pierdut dreptul de proprietate în întregime asupra patrimoniului care i-a fost transmis prin certificatul fiscal.

Mai mult, susţine că nu există nicio dovadă a faptului că societatea E. S.A. deţinea imobilul construcţie înainte de emiterea certificatului, în baza altor înscrisuri care să ateste transmiterea dreptului de proprietate.

În concluzie, solicită să se aibă în vedere că, urmare a desfiinţării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, hotărârile judecătoreşti evocate au produs efecte juridice obligatorii faţă de autoarea iniţială a pârâtei, în sensul că imobilele în cauză aparţin domeniului public, iar la data reorganizării societăţii E. S.A., bunurile nu mai făceau parte din patrimoniul autoarei şi, pe cale de consecinţă, nu se puteau transmite succesoarelor, ca urmare a reorganizării.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Prin recursul incident, recurenta-pârâtă A. S.A. a solicitat casarea în parte a deciziei atacate şi, în rejudecare, în principal, admiterea excepţiei lipsei de interes, iar în subsidiar, admiterea în tot a apelului şi respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă invocă faptul că decizia este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ.

În opinia sa, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii acţiunii. Din această perspectivă, consideră că există o deplină corelaţie între prevederile art. 33 din C. proc. civ. cu cele ale art. 1247 alin. (2) din C. civ., care leagă în mod indisolubil calitatea activă în acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic de existenţa acestui interes.

Potrivit recurentei-pârâte, în cauză, lipseşte interesul, întrucât reclamantul este terţ faţă de contract, iar eventuala admitere a acţiunii ar conduce la desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în conformitate cu prevederile art. 1254 alin. (3) din C. civ.. În acest context, vânzătorul C. S.A. ar redeveni proprietarul spaţiului vândut, ceea ce nu i-ar aduce niciun folos reclamantului Municipiului Piteşti.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că decizia este dată cu încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 7/1996, care, în forma în vigoare la data contractului de vânzare-cumpărare, prevedea că, dacă un subdobânditor şi-a întabulat dreptul de proprietate în Cartea Funciară, acţiunea în rectificare poate fi formulată împotriva sa în termen de 3 ani.

Precizează că, în doctrină, acest text a fost interpretat în sensul că, la împlinirea termenului de 3 ani, subdobânditorul devine titular al dreptului de proprietate în temeiul legii, chiar dacă cel de la care a cumpărat nu era proprietar.

În speţă, primul dobânditor al imobilului a fost societatea E. S.A., iar C. S.A. a avut calitatea de subdobânditor şi şi-a întabulat dreptul de proprietate în cartea funciară la x ianuarie 2008.

Municipiul Piteşti, invocând calitatea sa de proprietar, nu a formulat nici până în prezent o acţiune în rectificarea cărţii funciare, aşa că, în temeiul legii, recurenta-pârâtă a putut dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului cel mai târziu la 16 ianuarie 2011.

Mai susţine şi că este dobânditor de bună-credinţă, aspect care rezultă din faptul că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu era notat în cartea funciară niciun litigiu cu privire la imobilul pe care l-a cumpărat, motiv pentru care o eventuală desfiinţare a titlului înstrăinătorului nu ar putea avea niciun efect în privinţa recurentei.

Evocă recurenta şi dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, forma în vigoare la data încheierii contractului, precum şi dispoziţiile art. 901 alin. (1) şi (2) din C. civ. şi susţine că, aceste prevederi îi sunt pe deplin aplicabile, întrucât este dobânditor cu titlu oneros al imobilului, Municipiul Piteşti nu şi-a întabulat pretinsul drept în cartea funciară, nici nu a notat vreo acţiune şi nici nu a cunoscut pe alte căi cele susţinute de reclamant.

IV. Apărările formulate:

Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă A. S.A. a solicitat, în principal, anularea recursului declarat de recurentul-reclamant, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 02 februarie 2024.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28 mai 2024, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 24 septembrie 2024, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului principal invocată de recurenta-pârâtă şi a admis în principiu ambele recursuri.

V. Soluţia instanţei de recurs:

Examinând decizia recurată, în raport cu motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

1. În prezenta cauză, instanţele au fost învestite cu soluţionarea unei acţiuni prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.01.2008, întrucât imobilul ce constituie obiectul derivat al acestuia - Magazinul nr. 103 din G. s-ar fi aflat în domeniul public al Municipiului Piteşti în temeiul H.G. nr. 1280/1996.

Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţele devolutive au reţinut că prin sentinţa civilă nr. 73/1994 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/1994, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 373/13.04.1995 a Curţii Supreme de Justiţie, a fost admisă acţiunea formulată de Consiliul Local al Municipiului Piteşti împotriva Consiliului Judeţean Argeş, parte în proces fiind SC "E." S.A. Piteşti şi, în consecinţă, a fost anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.07.1993 al Consiliului Judeţean Argeş.

Prin H.G. nr. 391/06.06.1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 163/27.07.1995, a fost aprobată transmiterea, fără plată, din patrimoniul unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comercială în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate de producţie din domeniile: morărit şi panificaţie, carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte, peşte şi produse din peşte, a spaţiilor comerciale, precum şi a terenurilor, dotărilor, utilităţilor şi a altor bunuri aferente acestora, prevăzute în anexele nr. 1-4 din hotărâre (art. 1).

În anexa nr. 2 la hotărâre, cuprinzând lista spaţiilor comerciale cu obiect de activitate desfacerea laptelui şi a produselor lactate care se transmit fără plată, se regăseşte în rubrica ce vizează Judeţul Argeş, la punctul 1, Magazinul nr. 3, transmis fără plată, din patrimoniul E. S.A. în patrimoniul pârâtei C. S.A.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.01.2008 de B.N.P B., depus în copie la filele x, pârâta C. S.A. a vândut celeilalte pârâte, A. S.A., mai multe imobile, printre care şi spaţiul comercial situat în Mun. Piteşti, B-dul x, Complex nr. 1 D. nr. 103, Judeţul Argeş, în suprafaţă construită la sol de 43,47 m.p şi suprafaţă utilă de 41,35 m.p., din care suprafaţă magazin - 27,61 m.p. şi suprafaţă depozit - 13,74 m.p., împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 43,47 m.p. (pct. 1 din contract).

În cuprinsul contractului s-a menţionat că imobilele înstrăinate au fost dobândite de societatea vânzătoare prin H.G nr. 391/1995, protocolul din 27.02.1996 şi anexa nr. 1, poziţia 1, imobilele nefiind intabulate în cartea funciară.

2. Procedând la analiza recursului principal, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că prin anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.07.1993 nu a fost afectat dreptul de proprietate asupra imobilelor construcţii ale E. S.A., anularea privind exclusiv imobilele terenuri, întrucât prin sentinţa civilă nr. 73/03.10.1994 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/1994 s-a stabilit în mod irevocabil că E. S.A. a pierdut dreptul de proprietate în întregime asupra terenului transmis prin certificat.

Deşi, în mod formal, recurenta-reclamantă a invocat doar cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta a înţeles să critice, prin recursul formulat, încălcarea puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 73/03.10.1994 a Curţii de Apel Piteşti, iar nu încălcarea unor norme legale de drept material.

Întrucât se referă la aspecte de drept procedural, aceste critici se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează situaţia când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Cercetând criticile formulate de recurentul-reclamant şi subsumate acestui caz de casare, Înalta Curte le găseşte nefondate.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 391/1995, se aprobă transmiterea, fără plată, din patrimoniul unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comercială, în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate de producţie din domeniile: morărit şi panificaţie, carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte, peşte şi produse din peşte, a spaţiilor comerciale, precum şi a terenurilor, dotărilor, utilităţilor şi a altor bunuri aferente acestora, prevăzute în anexele nr. 1-4 la prezenta hotărâre; conform art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, predarea-preluarea construcţiilor şi a terenurilor aferente spaţiilor comerciale, împreună cu activul şi pasivul prevăzute la art. 1, se va face pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; iar potrivit alin. (2), transferul proprietăţii asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 alin. (1) se va face în condiţiile legii.

În Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 391/1995, prin care au fost identificate spaţiile comerciale cu obiect de activitate desfacerea laptelui şi a produselor lactate, care se transmit fără plată, la nivelul Judeţului Argeş, se regăsesc la poziţia nr. 2, H., menţiunile potrivit cărora persoana juridică S.C. E. S.A. Piteşti transmite către S.C. C. S.A. Magazin nr. 3.

În egală măsură, observă Înalta Curte că prin protocolul încheiat la data de 27.02.1996, E. S.A. a transmis fără plată din patrimoniul său spaţiile comerciale în patrimoniul C. S.A. Piteşti, iar cu privire la terenul aferent spaţiilor comerciale în suprafaţă totală de 77,67 mp, părţile au convenit că transferul acestuia va opera în momentul clarificării sale juridice, la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/1994, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie având ca obiect anularea titlului de proprietate asupra terenului.

Din interpretarea gramaticală şi coroborată a dispoziţiilor art. 1 şi art. 4 din H.G. nr. 391/1995, rezultă că, în privinţa transmiterii spaţiilor comerciale care se aflau în patrimoniul unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, cum este şi cazul societăţii E. S.A., a operat un transfer al dreptului de proprietate.

În acest context, la momentul 27 februarie 1996, data semnării procesului-verbal, a intervenit în mod neechivoc transferul dreptului de proprietate asupra magazinului nr. x de la E. S.A. către societatea C. S.A. Piteşti, astfel cum în mod corect a concluzionat şi instanţa de apel, urmând ca situaţia terenului să fie tranşată în cadrul dosarului nr. x/1994.

Consecutiv, reţine Înalta Curte că prin sentinţa civilă nr. 73/1994 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/1994, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 373/13.04.1995 a Curţii Supreme de Justiţie, în raport de care recurentul-reclamant invocă încălcarea puterii de lucru judecat, a fost anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.07.1993 al Consiliului Judeţean Argeş.

Examinând considerentele acesteia, se constată că în cadrul acestui proces nu s-a statuat asupra chestiunii dreptului de proprietate a imobilului construcţie, ci exclusiv cu privire la teren.

Astfel, soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 73/1994 de Curtea de Apel Piteşti nu a dobândit autoritate de lucru judecat sub aspectul recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului identificat ca fiind Magazin nr. 3, din perspectiva H.G. nr. 319/1995, ci doar asupra terenului.

Prin urmare, nu poate fi reţinută interpretarea propusă de recurentul-reclamant, în sensul că dreptul său de proprietate a fost confirmat de sentinţa nr. 73 din 3 octombrie 1994, întrucât în niciun moment nu s-a analizat existenţa sau inexistenţa dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului construcţie, respectiv a spaţiului comercial situat în Mun. Piteşti, B-dul x, Complex nr. 1 D. nr. 103, Judeţul Argeş.

Conchizând, instanţa supremă găseşte judicioase considerentele instanţei de apel prin care s-a reţinut că C. S.A. a dobândit proprietatea asupra spaţiului comercial prin efectul intrării în vigoare a H.G. nr. 319/1995, că la data de 12.06.2001, când a fost încheiat protocolul de predare primire a imobilelor prevăzute în H.G. nr. 1280/1996 între S.C. E. S.A. şi Primăria Municipiului Piteşti, spaţiul comercial în discuţie nu se afla în proprietatea S.C. E. S.A., fiind în proprietatea societăţii C. S.A., pentru ca ulterior, prin actul de vânzare – cumpărare nr. 170/11.01.2008 acesta să fie cumpărat de la societatea C. S.A. de către S.C. A. S.A.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte consideră lipsite de relevanţă susţinerile recurentului-reclamant în sensul că nu există dovada că E. deţinea imobilul construcţie înainte de emiterea certificatului fiscal, în baza altor înscrisuri care să ateste transmiterea dreptului de proprietate.

Pentru toate motivele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL PITEŞTI, prin PRIMAR, împotriva deciziei nr. 365/A-COM din 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

3. Procedând la examinarea recursului incident formulat de către recurenta-pârâtă A. S.A., Înalta Curte îl va respinge, având în vedere următoarele:

Societatea pârâtă a criticat decizia curţii de apel susţinând, în esenţă, că aceasta încalcă prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), precum şi faptul că încalcă norme de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), cu referire la art. 30 şi art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere, când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nu este fondat.

În cauză, recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea instanţei de prim control judiciar încalcă dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., reclamantul neavând niciun folos practic în ipoteza admiterii acţiunii. Susţine că în eventuala admitere a acţiunii, vânzătorul ar redeveni proprietarul spaţiului vândut, ceea ce nu i-ar aduce reclamantului niciun folos.

Înalta Curte înlătură această critică, întrucât prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.01.2008 de către BNP B., chiar pentru lipsa calităţii de proprietar a vânzătorului C. S.A., urmărind apărarea dreptului de proprietate publică.

Prin toate argumentele de fapt şi de drept expuse în faţa instanţelor devolutive, reclamanta a încercat să dovedească împrejurarea că în patrimoniul societăţii C. S.A. nu a operat un transfer al dreptului de proprietate asupra terenului aferent spaţiului comercial, imobilul teren aparţinând domeniului public al Municipiului Piteşti. Or, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată (cum este şi cazul reclamantului, care pretinde că bunul îi aparţine).

Prin urmare, instanţa de apel a analizat temeinicia şi legalitatea soluţiei primei instanţe cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., reţinând, în mod corect, că reclamantul are interes în formularea acţiunii în anulare.

Înalta Curte găseşte nefondate şi criticile privind pronunţarea deciziei cu încălcarea dispoziţiilor art. 30 şi 36 din Legea nr. 7/1996, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte are în vedere că, în mod corect, instanţa de apel s-a raportat atât la sentinţa civilă nr. 73/1994 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 373/13.04.1995 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care a fost anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.07.1993 al Consiliului Judeţean Argeş, cât şi la decizia nr. 299/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a reţinut că imobilul teren în litigiu este un bun proprietate publică, fiind transmis de Guvern conform art. 127 din Legea nr. 69/1991, precum şi faptul că piaţa constituie bun public, conform art. 5 din Legea nr. 18/1991.

În aceste coordonate, se reţine că în analiza motivului de apel era necesară decelarea dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie referitoare la inalienabilitatea bunurilor proprietate publică, cât şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi ale art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

Dispoziţiile legale privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia stabilesc că subiectele dreptului de proprietate publică sunt statul, asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional şi unităţile administrativ teritoriale, asupra bunurilor din domeniul public de interes local şi, ca atare, nici un alt subiect de drept public sau privat nu poate fi titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public.

Astfel, în condiţiile în care acest teren aparţinea domeniului public al Municipiului Piteşti, dreptul de proprietate publică fiind inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, este evident că nu putea face obiectul tranzacţionării de către terţi, actele încheiate în astfel de condiţii fiind lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data încheierii tranzacţiilor, iar instanţa de prim control judiciar, în mod judicios, nu a putut constata faptul dobândirii de către pârâta C. S.A. a dreptului de proprietate asupra unui bun care aparţine domeniului public.

Mai mult, inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluţia interdicţiei înstrăinării lor, ci şi imposibilitatea dobândirii acestora de către terţi prin orice alt mod de dobândire reglementat de lege, actele juridice încheiate cu încălcarea acestui principiu fiind lovite de nulitate absolută.

Având în vedere aceste caracteristici ale dreptului de proprietate publică, se constată, contrar alegaţiilor recurentei-pârâte, că în mod corect instanţa de control judiciar nu a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 30 şi art. 36 din Legea nr. 7/1996.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge şi recursul incident declarat de recurenta-pârâta A. S.A.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Având în vedere că recurenta-pârâtă A. S.A. este în culpă procesuală pentru formularea unui recurs nefondat şi că nu a dovedit partea din cheltuielile pretinse aferente apărării în recursul părţii adverse, în aplicarea art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., va respinge cererea formulată de aceasta privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL PITEŞTI, PRIN PRIMAR, împotriva deciziei nr. 365/A-COM din 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident declarat de recurenta-pârâta A. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Respinge cererea formulată de recurenta-pârâtă A. S.A. privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.