Abusiveness of Unilateral Adjustable Interest Rate Clauses in Foreign Currency Consumer Credit and Relevance of Prior Cassation Ruling

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 septembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu – secţia Civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanţei să constate caracterul abuziv şi nulitatea clauzelor stipulate la art. 3 pct. 3.1, 3.11, 3.12, 3.14, 3.2 şi art. 4 pct. 4.1 din contractul de credit nr. x/15.09.2008 şi la art. 1, art. 1.6 şi art. 3 din actul adiţional nr. x/18.08.2011, să dispună stabilizarea cursului de schimb valutar franc elveţian - leu la valoarea cursului de la data încheierii contractului de credit, care să se aplice pe toată perioada contractuală şi denominarea creditului în moneda naţională, să oblige pârâta la recalcularea debitului principal şi a dobânzilor, ca urmare a eliminării clauzelor contestate şi la refacerea graficului de rambursare a creditului, dar şi la restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate, cu dobânda legală de la data perceperii acestora.

Prin decizia nr. 1363 din 18 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2018 s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Prin sentinţa nr. 126 din 12 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admisă în parte acţiunea, ca urmare a constatării caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2, art. 3 pct. 3.11 şi pct. 3.12 din contractul de credit nr. x/15.09.2008, fiind obligată pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de dobândă variabilă, cu depăşirea dobânzii fixe de 5,5% în perioada 15.09.2008-18.08.2011, de dobândă penalizatoare şi de comision de procesare. A mai fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente sumelor supuse restituirii, calculată începând cu data încasării şi până la data restituirii. Totodată, a fost respinsă în rest acţiunea.

2. Împotriva acestei sentinţe pârâta C. S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 279/2021 din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în parte sentinţa primei instanţe în sensul respingerii în întregime a acţiunii.

Au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.447 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei decizii reclamanţii B. şi A. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 891 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a fost admis recursul, fiind casată decizia atacată şi trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

4. În rejudecare, prin decizia nr. 467/2023 din 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în parte sentinţa primei instanţe în sensul respingerii capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de procesare prevăzut la art. 3 pct. 3.12 şi dobânda penalizatoare prevazută la art. 3 pct. 3.11 din contractul de credit.

A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate cu titlu de comision procesare şi dobândă penalizatoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi către apelanta-pârâtă la plata sumei de 1.049 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Totodată, prin decizia nr. 542/2023 din 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă a fost admisă cererea de completare formulată de intimaţi.

S-a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 467/2023 din 19 octombrie 2023, în sensul admiterii în parte a cererii intimaţilor, fiind obligată apelanta C. S.A. la plata către intimaţi a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în măsura pretenţiilor admise.

5. Împotriva deciziei nr. 467/2023 din 19 octombrie 2023 şi a deciziei nr. 542/2023 din 23 noiembrie 2023 pârâta C. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se casarea hotărârilor recurate şi, în rejudecare, admiterea apelului băncii, cu consecinţa respingerii în întregime a acţiunii.

În esenţă, după evocarea situaţiei de fapt şi a istoricului litigiului, recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE coroborat cu dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010 şi art. 969, art. 970, art. 1169 şi art. 1079 C. civ. de la 1864, fiind încălcat principiul libertăţii contractuale şi al autonomiei de voinţă.

Potrivit recurentei, greşit s-a apreciat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de Legea nr. 193/2000 în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 3.1 alin. (2) şi art. 3.2 ce vizau dobânda contractuală revizuibilă.

Astfel, clauzele au fost redactate într-un limbaj accesibil oricărui consumator mediu informat, prevederile fiind clare şi inteligibile, fiind menţionate tipul dobânzii, modul de calcul al acesteia şi numărul de zile, părţile convenind pentru primul an de creditare asupra unei dobânzi fixe în cuantum de 5,5% pe an, urmând ca, pentru următorii ani, împrumutatul să fie cel care alege tipul de dobândă pe care doreşte să îl plătească potrivit art. 3.1 pct. 2 iar, în ipoteza în care nu îşi exercită această opţiune, să fie aplicată o dobândă aniversară revizuibilă pentru un an de creditare afişată la sediile băncii.

A conchis că banca nu şi-a rezervat dreptul de a modifica unilateral dobânda, aplicarea dobânzii revizuibile din al doilea având la bază un motiv întemeiat şi fiind consecinţa firească a acordului de voinţă a părţilor exprimat în contractul de credit.

S-a susţinut că, deşi nu a avut loc o negociere a cuantumului dobânzii, clauzele în discuţie nu sunt abuzive, fiind necesar a se aprecia asupra producerii unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, contrar bunei-credinţe, aspect nedovedit în cauză.

Recurenta a explicat că modificările intervenite au fost cauzate de factori externi, împrejurarea că reclamanţii nu au avut niciun control asupra acestor variaţii neputând conduce la concluzia producerii unui dezechilibru contractual semnificativ între părţi, opunându-se principiul forţei obligatorii a contractului înscris la art. 969 C. civ. de la 1864.

S-a învederat şi împrejurarea că reclamanţii nu au probat reaua-credinţă a băncii, deşi potrivit principiului bona fides praesumitur, având în vedere şi dispoziţiile art. 1169 C. civ. de la 1864, buna-credinţă se prezumă iar reaua-credinţă trebuie dovedită de cel care o invocă.

În opinia recurentei, impunerea pe cale judecătorească a unei dobânzi fixe, la nivelul dobânzii contractuale din primul an de creditare, reprezintă o ingerinţă nepermisă a instanţelor asupra acordului de voinţă al părţilor, în neconcordanţă cu dreptul naţional şi cel al Uniunii Europene, aşa cum a statuat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în decizia pronunţată în cauza C-269/19.

În cuprinsul cererii, recurenta a făcut trimitere şi la considerentele deciziilor nr. 485/22.03.2017 şi nr. 2123/20.10.2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

La 7 martie 2024 intimaţii B. şi A. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin rezoluţia din 29 martie 2024 Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 mai 2024, constatându-se întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile neexercitând dreptul de a depune puncte de vedere.

Prin încheierea de şedinţă din 17 septembrie 2024, a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen de judecată la 19 noiembrie 2024, cu citarea părţilor.

6. Înalta Curte, analizând recursul, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, constată că este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează:

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac supune analizei, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modalitatea în care instanţa de apel, rejudecând cauza după casare, a aplicat dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 coroborat cu dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010 şi art. 969, art. 970, art. 1169 şi art. 1079 C. civ. de la 1864, cu ocazia verificării caracterului abuziv al clauzelor art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2 referitoare la dobânda revizuibilă din contractul de împrumut încheiat între părţile litigante. Aceste clauze reprezintă, de altfel, singurul aspect disputat în recurs.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 891 din 13 aprilie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, a fost admis recursul reclamanţilor declarat împotriva deciziei civile nr. 279/22.04.2021 a Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în justificarea dispoziţiei de admitere a recursului reţinându-se incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca urmare a greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000 în privinţa clauzelor art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2.

În esenţă, procedând la analiza condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, s-a arătat, în primul rând, că, deşi dobânda face parte din preţul contractului, excluderea de la controlului caracterului abuziv instituită de art. 4 alin. (6) din lege operează numai dacă clauzele sunt exprimate clar şi inteligibil.

S-a reţinut că în recurs nu s-a contestat caracterul nenegociat al clauzelor privind dobânda revizuibilă iar, din perspectiva cerinţei dezechilibrului contractual semnificativ, s-a stabilit că, în cuprinsul clauzelor art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2, nu este detaliată modalitatea de calcul al dobânzii, nefiind menţionate criterii clare care să permită determinarea cuantumului acesteia, contrar exigenţelor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Reţinând şi interpretarea oferită de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-26/13, Árpád Kásler, instanţa de recurs a constatat că dobânda revizuibilă aplicabilă convenţiei încheiate de reclamanţi, după primul an de creditare, depinde de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii, noţiuni lipsite de precizie şi care permit băncii să stabilească discreţionar criteriile care influenţează evoluţia dobânzii revizuibile.

Prin urmare, instanţa de recurs a reţinut că, din modul de redactare a clauzelor privind dobânda revizuibilă, nu se poate deduce, în mod clar şi inteligibil, care va fi evoluţia în timp a dobânzii pe care reclamanţii, în calitate de împrumutaţi, trebuie să o plătească băncii, prin decizia casată greşit apreciindu-se că nu este îndeplinită cerinţa dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Decizia de casare a cenzurat, astfel, hotărârea instanţei de apel din primul ciclu procesual, care, admiţând apelul băncii, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei primei instanţe, a respins în întregime pretenţiile reclamanţilor, deci inclusiv în ceea ce priveşte clauzele art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2 din contractul de credit.

Potrivit prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care rejudecă fondul.

Efectul deciziei de casare este unul extinctiv, corespunzător efectului negativ al lucrului judecat şi este ataşat chestiunilor pe care instanţa de recurs le-a dezlegat, împiedicând părţile şi instanţa de rejudecare să mai revină asupra acestora.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei ce pun în discuţie legalitatea examenului realizat de instanţa de apel asupra clauzelor art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2, din perspectiva caracterului abuziv, au primit o dezlegare din partea instanţei de recurs, în primul ciclu procesual.

Aşa cum s-a ilustrat anterior, prin decizia de casare s-a tranşat că, în privinţa clauzelor vizând dobânda revizuibilă în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii, sunt întrunite cerinţele reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în ceea ce priveşte lipsa caracterului negociat al prevederilor contractuale şi existenţa dezechilibrului juridic semnificativ între drepturile părţilor, în detrimentul consumatorilor, ca urmare a incomprehensibilităţii clauzelor.

Prin considerentele sale instanţa de recurs a avut în vedere, implicit, şi condiţia relei-credinţe, în contextul în care a reţinut că, deşi scopul activităţii bancare este obţinerea de profit, banca nu poate stipula clauze care să îi permită majorarea dobânzii în funcţie de voinţa sa exclusivă. Altfel spus, este contrar cerinţei bunei-credinţe ca aspectele ce vizează majorarea dobânzii, prin aceasta înţelegându-se, implicit, majorarea costurilor creditului, să fie lăsate exclusiv la latitudinea băncii, consumatorii fiind în imposibilitate să le cunoască ori să le prevadă.

Cu ocazia rejudecării, conformându-se indicaţiilor instanţei de control judiciar, instanţa de apel a rejudecat apelul băncii în cadrul unei analize exhaustive din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, de transpunere în legislaţia naţională a Directivei 93/13/CEE, la finalul căreia a reţinut netemeinicia criticilor din apel vizând soluţia primei instanţe, de constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii clauzelor art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2.

Pornind de la caracterul neinteligibil al prevederilor contractuale contestate de reclamanţi, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că banca şi-a rezervat dreptul de a stabili în mod unilateral şi netransparent elementele în funcţie de care se determină dobânda variabilă, creându-se, astfel, un vădit dezechilibru juridic între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor, rezultând, pe cale de consecinţă, şi reaua-credinţă a băncii la redactarea clauzelor, în contextul în care aceasta a urmărit protejarea propriilor interese simultan cu dezinteresul faţă de drepturile cocontractanţilor săi.

Aşadar, a confirmat legalitatea şi temeinicia soluţiei date în primă instanţă sub aspectul constatării caracterului abuziv şi, prin urmare, a nulităţii clauzelor contractuale vizând dobânda revizuibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, care conferă instanţelor atributul eliminării clauzelor abuzive din contractele încheiate de consumatori.

Înalta Curte reţine că, în contextul dezlegărilor obligatorii date în primul ciclu procesual, criteriile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 au reprezentat, conform art. 501 C. proc. civ., premise obligatorii pentru instanţa de apel.

În egală măsură, se impune a se arăta că statuările instanţei de casare din primul ciclu procesual se impun obligatoriu şi în prezenta fază procesuală, asupra acestora instanţa supremă neputând interveni, întrucât au intrat în autoritatea lucrului judecat.

Concluzionând, în economia considerentelor deciziei de casare nr. 891 din 13 aprilie 2022, recurenta-pârâtă nu mai poate pretinde valabil că prevederile art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2 din contractul de credit ar fi redactate clar şi inteligibil, cu consecinţa că în cauză nu s-ar fi dovedit producerea unui dezechilibru juridic între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor şi, implicit, încălcarea exigenţelor bunei-credinţe, criticile deduse în acest sens fiind lipsite de aptitudinea concretă de a face obiectul controlului judiciar în acest stadiu al litigiului.

Ignorând dezlegările obligatorii date în primul ciclu procesual, recurenta-pârâtă reiterează în prezenta cale de atac susţinerile din apel, care au primit deja un răspuns, fără a evoca în mod real eventuale erori de judecată ale precedentei instanţe.

Prin urmare, motivul de recurs va fi înlăturat, neputându-se considera că, prin invocarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 coroborat cu dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010 şi art. 969, art. 970, art. 1169 şi art. 1079 C. civ. de la 1864, s-au formulat critici propriu-zise privind judecata realizată după casare, întrucât alegaţiilor părţii li se opun forţa obligatorie şi autoritatea de lucru judecat ataşate deciziei din recurs asupra aspectelor litigioase analizate.

Dat fiind că decizia pronunţată asupra fondului cauzei nu este afectată de vreun viciu de nelegalitate, de natură a justifica măsura casării prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine, consecutiv, observând relaţia de dependenţă dintre cele două, că nici decizia nr. 542/2023 din 23 noiembrie 2023, prin care instanţa de apel a soluţionat cererea accesorie privind cheltuielile de judecată, nu se impune a fi cenzurată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din cod, va respinge ca nefondat recursul.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs, va obliga recurenta-pârâtă C. S.A. să achite către intimaţii-reclamanţi A. şi B. suma de 1000 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii aflate la dosarul de recurs, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 467/2023 din 19 octombrie 2023 şi a deciziei nr. 542/2023 din 23 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta-pârâtă C. S.A. să plătească intimaţilor-reclamanţi A. şi B. suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2024.