Unfair competition denigration dispute: contradiction between reasoning and operative part and ultra petita findings in appellate judgment

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.10.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. obligarea pârâtei la încetarea şi înlăturarea practicilor de concurenţă neloială în sensul de a înceta distribuirea informărilor şi mesajelor cu caracter denigrator, obligarea la plata sumei de 250.000 RON daune morale pentru atingerea adusă imaginii şi prestigiului societăţii, precum şi insatisfacţiile provocate de actele de concurenţă neloială, obligarea pârâtei să publice hotărârea într-un ziar de circulaţie locală în jud. Iaşi, Bacău, Neamţ pe cheltuială proprie, în scopul reparării parţiale a atingerii aduse renumelui societăţii şi ca în procedură de urgenţă, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 11/1991, obligarea pârâtei la încetarea şi înlăturarea practicilor de concurenţă neloială, respectiv încetarea informărilor şi mesajelor cu caracter denigrator, până la soluţionarea cauzei pe fond.

Prin sentinţa civilă nr. 171 din 16 august 2023 Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligând-o pe aceasta la încetarea şi înlăturarea practicilor comerciale de concurenţă neloială constând în denigrarea reclamantei prin distribuirea informărilor şi mesajelor prin intermediul cărora se precizează că lucrătorii reclamantei au fost demişi de la B. S.R.L. pentru indisciplină, comportament inadecvat cu clienţii.

De asemenea, a obligat pârâta la publicarea hotărârii judecătoreşti privind obligarea la încetarea şi înlăturarea practicilor comerciale de concurenţă neloială într-un ziar de circulaţie locală în judeţele Iaşi, Bacău şi Neamţ pe cheltuiala pârâtei.

A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 250.000 RON.

Împotriva acestie soluţii au formulat apel atât reclamanta A. S.R.L. cât şi pârâta B. S.R.L., iar prin decizia civilă nr. 151 din 19 martie 2024 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca nefondate ambele apeluri.

În cauză, împotriva deciziei civile nr. 151 din 19 martie 2024 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, au formulat recurs ambele părţi.

Prin recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. se solicită casarea în parte a hotărârii şi în rejudecare să se dispună admiterea apelului şi obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 250.000 RON constând în atingerea adusă imaginii şi prestigiului societăţii, precum şi inconvenientele provocate de actele de concurenţă neloială.

În subsidiar, se solicită înlăturarea considerentelor prejudiciabile şi supraabudente referitoare la acţiunile recurentei reclamante, aflate la fila x, penultimul paragraf şi continuate la fila x din decizia recurată; cu cheltuieli de judecată (apel şi recurs).

În motivare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta arată că din considerentele hotărârii rezultă că instanţa de apel a făcut o confuzie între daunele materiale şi daunele morale, de vreme ce a analizat factori precum scăderea comenzilor, a veniturilor sau pierderea clienţilor, care ar fi putut constitui motive de acordare a daunelor materiale. Ori, prin acţiunea pendinte, s-a pretins acordarea daunelor morale derivate din săvârşirea faptei ilicite, fiind afectată imaginea reclamntei.

Arată recurenta că în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 11/1991 privitor la atragerea răspunderii civile în cazul încălcării art. 1 din aceeaşi lege, precum şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, care identifică cadrul legal complex de a pretinde daune morale în cazul practicilor de concurenţă neloială, având în vedere şi dispoziţiile art. 1349 coroborat cu art. 1357 alin. (1) din C. civ., cu aplicarea principiilor prevăzute la art. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., constatând existenţa faptei ilicite, recunoscută chiar de intimată, instanţele de fond ar fi trebuit să acorde şi daunele morale corespunzătoare.

Astfel, se susţine pe de-o parte că probatoriul amplu administrat în cauză dovedeşte existenţa prejudiciului moral, iar pe de altă parte, că în cauză esenţială este analiza potenţialului prejudiciu de imagine şi nu a prejudiciului material (nepretins prin acţiune) în raport de cauzalitate cu fapta de concurenţă neloială săvârşită, respectiv dacă fapta consumată avea aptitudinea de a aduce un prejudiciu moral. Or, din moment ce informaţiile diseminate în spaţiul public au caracter defăimător, în percepţia clienţilor s-a creat o imagine negativă, astfel că în mod evident s-a produs un prejudiciu de imagine.

Ca atare, recurenta apreciază că doar măsura publicării hotărârii într-un ziar local nu îşi poate atinge funcţia preventiv-educativă, existând posibilitatea ca intimata să nu fie afectată de acest fapt şi să continue activităţile de denigrare.

Mai arată recurenta că intimata a iniţiat diverse acţiuni şicanatorii în justiţie, împotriva sa, inclusiv o plângere penală, toate soluţionate defavorabil. Aceste hotărâri pronunţate şi ordonanţa de clasare nu au fost analizate însă de instanţa de apel, care s-a orientat în motivare, în schimb, pe aspecte străine cauzei şi antamând, nepermis, acţiunea în concurenţă neloială promovată de intimată împotriva recurentei pe rolul Tribunalului Iaşi în dosarul nr. x/2023.

Totodată, se susţine că intimata pârâtă continuă să afişeze mesajele denigratoare, cu ignorarea hotărârii definitive, pronunţate în procedura ordonanţei preşedinţiale, prin care i s-a interzis continuarea practicilor de concurenţă neloială până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Cu privire la considerentele prejudiciabile reţinute de către instanţa de apel, se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, în mod greşit instanţa de apel a calificat presupusele evenimente anterioare ca fiind acte de concurenţă neloială şi de încălcare a prevederilor contractuale, concluzionând că intimata era îndreptăţită să afişeze mesajele denigratoare ca răspuns la faptele recurentei.

Analiza instanţei trebuia să vizeze acţiunile ilicite săvârşite în dauna recurentei. O acţiune ilicită nu poate fi justificată în nicio situaţie, iar îndreptăţirea la repararea prejudiciului moral suferit prin fapta de concurenţă neloială se analizează independent de presupusele acţiuni anti-concurenţiale reclamate de intimată în apărare. Ca atare, aceste considerente nu pot justifica şi susţine dispozitivul în privinţa respingeri apelului forulat de recurenta reclamantă.

Cu privire la depăşirea limitelor investirii se arată că instanţa a încălcat limitele învestirii, întrucât obiectul judecăţii nu îl constituia presupusele fapte de concurenţă neloială săvârşite de reclamantă, asupra cărora în mod nepermis s-a statuat în considerente.

Se mai arată şi că, aceste statuări ale instanţei de apel în afara pricinii, afectează judecata în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, ce are ca obiect chiar aspectele configurate pe deturnarea angajaţilor, preluarea bazei de date de către angajata C. şi prejudiciile suferite de către intimată ca urmare a săvârşirii acestor fapte.

Totodată, în prezenta cauză, intimata nu a formulat o cerere reconvenţională prin care să supună judecăţii presupusele acţiuni săvârşite în dauna sa, singura ipoteză în care aceste considerente ar fi fost justificate.

Recurenta arată şi că fosta angajată C. nu a săvârşit nicio faptă penală, iar cu privire la migrarea salariaţilor, aceasta a fost opţiunea lor, pe fondul mai multor nemulţumiri ale acestora în derularea raporturilor de muncă cu intimata.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 teza finală, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Prin recursul formulat de recurenta pârâtă B. S.R.L. se solicită casarea deciziei civie nr. 151 din 19 martie 2024 şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea punerii în acord a considerentelor reţinute cu dispozitivul hotărârii.

În motivare se arată, cu privire la considerentele reţinute de instanţa de apel referitoare la inexistenţa prejudiciului pretins a fi fost produs de recurentă în dauna societăţii reclamante, precum şi la cele referitoare la situaţia care a generat conflictul dintre cele două părţi, că acestea nu se reflectă în dispozitivul hotărârii pronunţate, astfel încât nu se poate exercita un control judiciar eficient prin prisma acestor contradicţii, fapt ce atrage motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţia prejudiciului, ca element esenţial al răspunderii delictuale, recurenta susţine că a arătat că cerinţa legii ce vizează capacitatea de producerea a unui prejudiciu societăţii reclamante prin distribuirea acelor "informări" nu este îndeplinită, reclamanta nesolicitând daune materiale (întrucât acestea nu au existat), iar instanţa de apel a reţinut şi argumentat în mod corect că prejudiciul moral nu a fost dovedit şi că acesta nu poate substitui prejudiciul material.

Considerentele reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătoreşti, iar îndatorirea de a motiva coerent şi unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicţii între considerente şi dispozitiv, constituie o garanţie pentru justiţiabili, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar.

În mod greşit, instanţa de apel a arătat motivele pentru care reţine inexistenţa prejudiciului adus reclamantei, dar cu toate acestea apelul pârâtei este respins, astfel încât nu se poate exercita un control judiciar eficient prin prisma acestor contradicţii.

Mai critică recurenta pârâtă hotărârea instanţei de apel şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că aceasta este lipsită de temei legal. Astfel, din modul în care a fost redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, aceasta cu atât mai mult cu cât instanţa reţine o situaţie corectă de fapt, dar care nu se concretizează şi în dispozitivul pronunţat.

În cauză ambele părţi au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului părţii adverse, iar recurenta reclamantă a invocat şi nulitatea recursului fomulat de pârâta B. S.R.L., cu motivarea că susţinerile acesteia nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat în cauză de pârâta B. S.R.L., urmează a o respinge, constatând că prin criticile formulate aceasta invocă existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, astfel încât susţinerile acesteia pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursurile formulate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport cu criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că ambele recursuri sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. se critică încălcarea limitelor învestirii de către instanţa de apel, întrucât obiectul judecăţii nu îl constituia presupusele fapte de concurenţă neloială săvârşite de reclamantă, asupra cărora în mod nepermis s-a statuat în considerente. Această critică se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deoarece vizează chestiuni de ordin procesual.

Critica este fondată. Astfel, în condiţiile în care pârâta intimată B. S.R.L. nu a înţeles să învestească instanţa cu o cerere reconvenţională în cauză, apărarea acesteia în sensul că şi reclamanta ar fi săvârşit, la rândul său, fapte de concurenţă neloială faţă de pârâtă, trebuia analizată exclusiv din perspectiva unei simple afirmaţii şi a relevanţei pe care această afirmaţie ar avea-o, instanţa nefiind legal învestită să constate, ea însăşi, săvârşirea efectivă a pretinselor fapte. Şi aceasta deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 35 din C. proc. civ., pârâta nu putea învesti în mod legal instanţa cu o simplă cerere de constatare a săvârşirii vreunei fapte de concurenţă neloială de către reclamantă, nici măcar prin intermediul unei cereri reconvenţionale, cu atât mai puţin printr-o simplă întâmpinare.

Cu toate acestea, instanţa de apel a constatat că "angajatul (coordonatorul din partea reclamantei) a efectuat manopere (sugestie/captaţie) de concurenţă neloială", şi de asemenea, că "racolarea unui număr de 22 de angajaţi a prejudiciat pârâta, lipsind-o de serviciile acestora într-un timp foarte scurt, iar această practică contravenea atât prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991, întrucât cunoştinţele de la faţa locului ale foştilor salariaţi ai pârâtei au fost folosite fără doar şi poate pentru deturnarea clientelei, iar faptul că pârâta a formulat plângere penală în luna mai 2022, la puţin timp după încheierea activităţii de racolare a foştilor săi angajaţi de către reclamantă, împotriva unei foste angajate, care ar fi preluat baza de date ale clientelei pârâtei, care făcea parte din fondul de comerţ al acesteia, urmată de angajarea aceleiaşi persoane în cadrul reclamantei (este vorba despre doamna C.), fac dovada deplină, în opinia instanţei de apel, că fapta pârâtei a fost un răspuns la fapta de concurenţă neloială făcută mai întâi de către reclamantă".

Rezultă deci, în mod evident, că deşi nu era învestită cu o cerere reconvenţională, instanţa de apel a constatat atât săvârşirea unei fapte de concurenţă neloială în sarcina reclamantei cât şi consecinţa producerii unui prejudiciu în patrimoniul pârâtei, cu încălcarea flagrantă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, respectiv a dispoziţiilor art. 22 alin. (6) raportat la art. 209 din C. proc. civ.

De asemenea, se apreciază ca fiind incident în cauză şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind fondată şi critica privind greşita aplicare a normelor de drept material. Astfel, în aprecierea pretinsului prejudiciu moral, solicitat de recurenta reclamantă în temeiul art. 7 din Legea nr. 11/1991, instanţa de apel în mod greşit s-a raportat la o eventuală scădere a comenzilor, pierderea unor clienţi sau scăderea veniturilor din încasare, elemente ce ar fi fost relevante în evaluarea unui prejudiciu patrimonial, ce nu a fost însă solicitat de reclamantă. Ceea ce a solicitat reclamanta este repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a atingerii aduse reputaţiei, imaginii şi prestigiului profesional al acesteia.

Referitor la celelalte critici din recurs, privind neanalizarea sau greşita analizare a probelor administrate în cauză, acestea nu pot fi subsumate niciunuia dintre motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. În acest context, instaţa de recurs subliniază faptul că modalitatea de interpretare a mijloacelor de probă nu poate fi cenzurată de către instanţă, având în vedere că ea ar presupune o reevaluare a probatoriului (în competenţa instanţelor fondului), şi deci, nu control de legalitate (singurul care poate fi realizat de către instanţa de recurs).

În ce priveşte recursul formulat de pârâta B. S.R.L., sub un prim aspect, se invocă existenţa unei contradicţii între consideretele hotărârii instanţei de apel şi dispozitivul acesteia.

Critica este fondată. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea cuprinde motive contradictorii. Această ipoteză cuprinsă în motivul de casare enunţat se referă la contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii determină o anumită soluţie, în timp ce dispozitivul conţine soluţia contrară.

Instanţa de apel, deşi reţine în mod expres pe de-o parte că "apelanta – reclamantă nu a dovedit existenţa unui prejudiciu", iar pe de altă parte că cererea de acordare a daunelor morale "nu putea fi admisă nici dacă s-ar fi dovedit existenţa unui prejudiciu moral", totuşi respinge apelul pârâtei B. S.R.L., menţinând obligarea acesteia "la publicarea hotărârii judecătoreşti privind obligarea la încetarea şi înlăturarea practicilor comerciale de concurenţă neloială constând în denigrarea reclamantei prin distribuirea informărilor şi mesajelor prin intermediul cărora se precizează că lucrătorii reclamantei au fost demişi de la B. S.R.L. pentru indisciplină, comportament inadecvat cu clienţii, într-un ziar de circulaţie locală în judeţele Iaşi, Bacău şi Neamţ pe cheltuiala pârâtei", aşa cum aceasta a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 171 din 16 august 2023, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a Civilă.

Însă considerentele care au stat la baza acestei soluţii pronunţate de prima instanţă au fost tocmai în sensul existenţei unui prejudiciu moral, după cum se arată în cuprinsul hotărârii: "luând în considerare ansamblul circumstanţelor cauzei, caracterul şi intensitatea informaţiilor denigratoare, potenţialul defăimător al afirmaţiilor, tribunalul conchide că se impune obligarea pârâtei, la publicarea prezentei sentinţe, într-un ziar de circulaţie locală în judeţele Iaşi, Bacău şi Neamţ, pe cheltuiala exclusivă a pârâtei, această măsură fiind proporţională şi rezonabilă cu gravitatea daunei morale sau prejudiciului nepatrimonial, urmând a se respinge ca nefondate pretenţiile reclamantei de plata a sumei de 250.000 RON.

Tribunalul a ajuns la o astfel de concluzie apreciind că, în speţă, publicarea hotărârii prin care s-a constatat încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, respectiv, dreptul la reputaţie, într-un ziar de circulaţie locală în judeţele Iaşi, Bacău şi Neamţ, pe cheltuiala exclusivă a pârâtei, constituie o reparaţie eficientă şi suficientă, publicarea având o funcţie preventiv-educativă şi contribuie la delimitarea cu mai mare precizie a comportamentelor sancţionabile, care astfel se detaşează ca fapte determinate de încălcare a interdicţiei cu caracter general de a nu aduce atingeri unui anumit drept."

Rezultă deci că între considerentele deciziei din apel, prin care se reţine că nu a fost dovedită existenţa vreunui prejudiciu moral, şi dispozitivul acesteia, prin care este menţinută obligaţia recurentei pârâte de publicare a hotărârii într-un ziar de circulaţie locală în judeţele Iaşi, Bacău şi Neamţ pe cheltuiala proprie, ca modaitate de reparare a prejudiciului moral suferit de reclamantă, există o evidentă contradicţie.

În ce priveşte invocarea, de către recurenta pârâtă, a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa constată că susţinerea este pur formală, câtă vreme recurenta nu indică, în concret, nici dispoziţiile legale pretins încălcate sau greşit aplicate şi nici nu dezvoltă motivul de recurs astfel încât acesta să poată fi analizat.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., va admite ambele recursuri declarate în cauză împotriva deciziei civile nr. 151/2024 din 19 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia I Civilă, pe care o va casa, şi va trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel. În rejudecare, instanţa de apel urmează să aibă în vedere limitele învestirii precum şi considerentele şi soluţia primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 151/2024 din 19 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia I Civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2024.