Competence conflict over EU air passenger delay compensation resolved by assigning jurisdiction to defendant's domicile

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 22 iunie 2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. la plata sumei reprezentând compensaţie întârziere/anulare zbor şi a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 5, 6 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, Regulamentul nr. 1215/2012, art. 1522, art. 1566-1586 din C. civ., art. 1026-1033 C. proc. civ., precum şi jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - cauzele C-402/07, C-432/07 si C-394/14.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, excepţia conexităţii şi conexarea prezentei cauze la dosarul nr. x/2023, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 27 noiembrie 2023, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea şi a reţinut cauza în pronunţare.

Prin sentinţa civilă nr. 12005 din 22 decembrie 2023, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speţă, conform biletului de transport aerian anexat, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Hurghada, iar ca punct de sosire Aeroportul din Cluj-Napoca.

La data de 12 ianuarie 2024, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de la Judecătoria Buftea, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub acelaşi nr. de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 10977/CC/2024 din 18 iulie 2024, Judecătoria Cluj Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Buftea, reţinând că regula de drept comun în materia competenţei teritoriale - art. 107 alin. (1) C. proc. civ. este pe deplin aplicabilă în cauză.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Buftea – secţia Civilă şi Judecătoria Cluj-Napoca – secţia Civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data 20 septembrie 2024, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoria Buftea – secţia Civilă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate, Înalta Curte reţine că reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., la plata sumei reprezentând compensaţie întârziere/anulare zbor şi a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta A. S.R.L. a arătat că pasagerul a achiziţionat bilete de transport aerian pentru cursa operată de compania pârâtă, pentru zborul x/19.06.2022, pe ruta HRG - CLJ, care a ajuns la destinaţie cu o întârziere mai mare de 3 ore/a fost anulat şi că, între reclamantă şi pasager a intervenit o cesiune de creanţă, prin care acesta i-a cesionat toate drepturile şi accesoriile izvorâte din dreptul de a percepe compensaţia datorată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

În acest context, se reţine că în speţă, competenţa teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabil art. 107 alin. (1) C. proc. civ. - text de lege care reglementează regula generală în materia competenţei teritoriale, potrivit căruia, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", aşa încât, instanţa nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât instanţa era oricum competentă din punct de vedere teritorial, declinarea fiind dispusă în mod eronat inclusiv din această perspectivă.

În aceste condiţii, regula de drept comun în materia competenţei teritoriale - art. 107 alin. (1) C. proc. civ. este pe deplin aplicabilă în cauză, iar alegerea competenţei între această instanţă şi cea determinată, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. aparţine reclamantului, conform art. 116 din acelaşi Cod.

Cu referire la temeiul de drept, invocat de Judecătoria Buftea - art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, se constată că instanţa nu a aplicat corect această normă, întrucât dacă ajungea la concluzia că instanţele din România nu sunt competente din punct de vedere general (internaţional), soluţia era aceea de respingere a cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române, în acord cu prevederile art. 130 alin. (1), art. 1071 alin. (1) şi (2), respectiv art. 132 alin. (4) C. proc. civ.

În schimb, dacă identifica un temei juridic pentru competenţa instanţelor române - din punct de vedere teritorial deveneau incidente, faţă de obiectul cererii, după caz, art. 107 alin. (1) ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., caz în care soluţia era aceea de stabilire a propriei competenţe, în condiţiile în care, aceste norme sunt de ordine privată, iar instanţa nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei în astfel de situaţii.

În ceea ce priveşte interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-204/08, evocată de Judecătoria Buftea, referitoare la instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, se constată că aceasta priveşte Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, dar că din considerentele deciziei sus menţionate se desprinde şi ideea că o cerere de compensare, ca urmare a întârzierii/anulării unui zbor poate fi introdusă la libera alegere a pasagerului în cauză, în faţa instanţei în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire al avionului, fără a exclude însă competenţa de la sediul social/sucursalei companiei aeriene, caz în care îşi găsesc pe deplin aplicarea normele art. 116 din C. proc. civ. evocate anterior.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buftea – secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2024.