Prescription of Public Debt Bonds: 30-Year Special Term vs. 1958 Decree General Limitation and Lex Specialis Conflict

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la 10 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 91.331.349 RON ce reprezintă valoarea obligaţiunii cu talon nr. x cu o valoare nominală de 1000 franci francezi cu 17 cupoane prezentate, emisă în anul 1931, cu dobândă de 7,5% pe an, sumă calculată până la data de 1 iunie 2016, conform expertizei efectuate în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 183/2022 din 4 februarie 2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 918 din 30 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar CII "B." împotriva sentinţei civile nr. 183/2022 din 4 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar CII "B." a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta apreciază că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel s-a rezumat la observarea termenului de prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiune de 3 ani, în condiţiile în care, prin dispoziţiile art. 15 din Anexa 1 la Legea nr. 801/1931, s-a stipulat că dreptul de a solicita rambursarea împrumutului se va prescrie în termen de 30 de ani de la data scadenţei acestuia, termen special care a fost asumat în mod expres de Statul Român, în calitate de co-debitor solidar, iar această normă specială trebuia corelată de către instanţa de apel cu dispoziţiile art. 1885 C. civ.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 5-VIII din Anexa A la actul normativ sus-rubricat, C. s-a obligat şi, implicit, Statul Român a garantat, să menţină toate drepturile, avantajele, garanţiile, imunităţile şi privilegiile create pentru deţinătorii de obligaţiuni, precum şi ca acestea să nu fie suspuse în niciun moment la revocare, modificare sau reducere.

In continuare, recurenta arată că este necesar să fie avut în vedere faptul că plata datoriei publice externe a României a fost suspendată în anul 1941, ca urmare a intervenţiei stării de război, prin Comunicatul Guvernului României din 31 martie 1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 80 din 3 aprilie 1941. De asemenea, în perioada 1945-1990 niciun cetăţean care deţinea titluri de valoare împotriva Statului Român, similare obligaţiunii la purtător, nu avea posibilitatea concretă de a face acte întrerupătoare ale cursului prescripţiei extinctive împotriva Statului Român.

În raport cu aceste aspecte, recurenta consideră că termenul special de prescripţie extinctivă de 30 ani a început să curgă la data de 1 ianuarie 1990, cererea de chemare în judecată care formează obiectul prezentei cauze fiind formulată, în sens contrar celor reţinute de instanţa de apel, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Referitor la termenul de 30 de ani, recurenta apreciază că în mod greşit instanţa de apel a omis să observe că acesta este unul special, fiind reglementat de dispoziţiile Legii nr. 801/1931, act normativ care reprezintă lex specialis în raport de Decretul-Lege nr. 168/1957, care reprezintă dispoziţii de drept comun în materie de prescripţie extinctivă.

Ca atare, prevederile art. 26 din acest act normativ nu puteau prevedea, ca normă generală, dispoziţii contradictorii sau derogatorii de la norma specială - Legea nr. 168/1957 - or, aplicând în mod exclusiv dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, fără evaluarea forţei juridice a acestora în raport cu dispoziţiile derogatorii ale Legii nr. 801/1931, care reglementează un termen de prescripţie extinctivă de 30 ani, instanţa de apel şi-a format o convingere greşită cu privire la termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, convingere care s-a răsfrânt asupra soluţiei pronunţate în apel şi care a înfrânt principiul de drept lex specialia generalibus derogant.

În raport cu aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

În cauză, intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În cadrul motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta critică soluţia instanţei de apel, apreciind că prin dispoziţiile art. 26 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie de 30 de ani reglementat de dispoziţiile C. civ. de la 1864 a fost limitat, în mod greşit, la termenul general de prescripţie de 3 ani reglementat în materia drepturilor de creanţă.

Aceste critici sunt nefondate, urmând a fi respinse, prin raportare la prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1947, în contextul în care, instanţele au reţinut că titlurile rentelor datoriilor publice au fost declarate amortizate la data de 1 mai 1947, apreciind că termenul de prescripţie de 30 de ani, prevăzut de art. 1890 C. civ. de la 1864 şi aplicabil în cauză, a început să curgă la data de 1 mai 1947, constatându-se astfel că, termenul de prescripţie era în curs la data intrării în vigoare a Decretului-Lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

În speţă, instanţele au făcut aplicarea art. 25 din Decretul nr. 167/1958 reţinând şi prevederile art. 3 din acelaşi act normativ, apreciind incidenţa termenul de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă de la data intrării în vigoare a Decretului nr. 167/1958, fiind împlinit termenul la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor legale evocate, intrarea în vigoare a Decretului nr. 167/1958 a însemnat instituirea unui termen de prescripţie general care, potrivit art. 3 alin. (1), era de 3 ani, în materia dreptului la acţiune având un obiect patrimonial, aplicabil în egală măsură prescripţiilor neîmplinite - cu rezerva situaţiei în care termenele prevăzute de legile anterioare s-ar fi împlinit înaintea celor prevăzute de Decret.

Aşadar, întrucât la data intrării în vigoare a Decretului nr. 167/1958 termenul de prescripţie aplicabil în cauză nu era împlinit, prevederile evocatului act normativ devenind aplicabile şi situaţiei juridice deduse judecăţii în prezentul dosar, context în care, instanţa supremă constată că instanţa de apel a menţinut în mod corect soluţia primei instanţe, de respingere ca prescrisă a cererii de chemare în judecată.

Susţinerile astfel dezvoltate de recurentă nu demonstrează încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente concrete din care să rezulte că normele legale incidente nu s-ar fi aplicat corect la situaţia de fapt reţinută de către instanţele judecătoreşti în prezentul dosar.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 918 din 30 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 918 din 30 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – DGRFPB – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE ILFOV.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2024.