Corporate standing and interest to invoke absolute nullity of share transfers violating constitutive non-assignability clause

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – secţia a II-a Civilă, la data de 03.02.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să efectueze menţiunile corespunzătoare în registrul acţionarilor cu privire la calitatea sa de acţionar şi să constate că este deţinătorul al unui număr de 784 acţiuni nominative în formă materială, dobândite prin cesiune de la acţionarii C. şi D..

La data de 14.05.2020, pârâta a depus la dosar o cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea nulităţii contractelor de cesiune de acţiuni nr. x, încheiat între A. şi C. şi nr. 2/09.01.2020, încheiat între A. şi D..

Prin încheierea nr. 27/19.10.2020, Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă a respins cererea de abţinere formulată de domnul judecător E. şi cererea de recuzare formulată de petenta B. S.A. împotriva domnului judecător E..

Prin sentinţa nr. 37/25.03.2021, Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă a admis excepţiile lipsei de interes şi a calităţii procesuale active a pârâtei în promovarea cererii reconvenţionale şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea reconvenţională; a respins excepţiile inadmisibilităţi acţiunii reclamantului şi a prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis acţiunea, a constatat că reclamantul A. este proprietarul unui număr de 784 acţiuni nominative în forma materială, dobândite prin cesiune de la acţionarii C. şi D., a obligat pârâta să efectueze menţiunile corespunzătoare în registrul acţionarilor privind calitatea reclamantului de acţionar al B. S.A. şi să îi plătească reclamantului suma de 12.298,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii şi a sentinţei, pârâta a declarat apel, criticând-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 430/A-COM/23.11.2023, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul şi a obligat-o pe apelantă să achite intimatului suma de 30.498 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivare, după expunerea detaliată a situaţiei de fapt, recurenta a invocat nelegalitatea deciziei recurate, raportat la lipsa calităţii procesuale active şi a interesului societăţii B. S.A.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a validat nelegal soluţia tribunalului de admitere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a interesului, context în care a citat două paragrafe din hotărâre şi a evidenţiat eroarea din hotărâre referitoare la aprecierea conform căreia B. S.A. nu ar avea niciun interes "ca cerinţă necesară pentru a-şi dovedi calitatea procesuală activă" sau că "nu ar justifica un folos propriu" prin constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de cesiune, aprecieri ce contravin art. 33 şi 36 C. proc. civ.

Recurenta a argumentat că în analiza interesului practic urmărit, conform art. 33 C. proc. civ., este esenţial să se ţină cont de contextul procedural specific (calea cererii reconvenţionale) în care s-a invocat nulitatea absolută a celor două contracte de cesiune, cât şi de scopul acestei invocări, respectiv utilizarea sancţiunii ca mijloc de apărare în cadrul unui proces în care i se solicită de către reclamant îndeplinirea unor obligaţii corelative unor drepturi dobândite nelegal prin respectivele contracte, încheiate cu încălcarea clauzei de inalienabilitate prevăzute de art. 9 alin. (7) din actul constitutiv.

Astfel, întrucât prin cererea principală reclamantul solicită recunoaşterea drepturilor aferente calităţii sale de acţionar, dobândite nelegal prin cesiuni, recurenta a afirmat că justifică pe deplin interesul de a stabili legalitatea acestor contracte pe calea cererii reconvenţionale, în conformitate cu art. 209 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit recurentei, un aspect esenţial omis de instanţele de fond este acela că cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de cesiune nu a fost formulată ca o acţiune principală distinctă, ci în cadrul unui litigiu pendinte, având ca scop direct şi exclusiv contestarea solicitării reclamantului de a fi obligată la efectuarea menţiunilor în registrul acţionarilor pentru înregistrarea unui număr de 784 de acţiuni dobândite prin cesiune de la acţionarii C. şi D..

În aceste condiţii, a afirmat că justifică calitatea procesuală activă, cât şi interesul propriu de a invoca, pe calea cererii reconvenţionale, nelegalitatea actului în baza căruia se pretinde îndeplinirea unor obligaţii corelative unor drepturi dobândite nelegal.

Recurenta a mai susţinut că acea clauză de inalienabilitate stipulată în actul constitutiv al societăţii este instituită nu doar în interesul acţionarilor, ci şi al societăţii; aceasta nu poate fi înlăturată printr-o confirmare tacită sau expresă a actelor încheiate cu nerespectarea ei. În sprijinul acestei afirmaţii, recurenta a invocat art. 13 C. civ., conform căruia "renunţarea la un drept nu se prezumă", precum şi prevederile art. 113 din Legea nr. 31/1990, care condiţionează modificarea actului constitutiv de adoptarea unei hotărâri A.G.E.A. şi înregistrarea acesteia în registrul comerţului, potrivit art. 14 alin. (1) şi art. 21 lit. h) din Legea nr. 26/1990.

Totodată, dispoziţiile art. 11 şi art. 115-117 din Normele Metodologice aprobate prin O.M.J. nr. 2549/C/2008, în acord cu art. 2 din Directiva 68/151/CEE, impun obligaţia depunerii actului constitutiv actualizat pentru înregistrarea oricăror modificări. Prin urmare, procedura de modificare a actului constitutiv este strict reglementată de norme imperative, excluzând posibilitatea unei modificări prin "confirmare expresă sau tacită", aşa cum nelegal a reţinut instanţa de apel.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat art. 1.247 C. civ., concluzionând eronat că "acţionarii pot renunţa la acest drept, (...) confirmând, chiar şi tacit, actul de cesiune încheiat cu nerespectarea clauzei". Or, potrivit art. 1.247 alin. (4) C. civ., "Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege", ceea ce exclude ipoteza confirmării unui astfel de act. De altfel, chiar şi în cazul în care nerespectarea clauzei de inalienabilitate ar constitui un motiv de nulitate relativă, confirmarea ar trebui să fie realizată de toţi acţionarii societăţii exprimată într-o adunare generală, dat fiind că includerea unei terţe persoane într-o societate cu circuit închis afectează drepturile şi interesele tuturor acţionarilor, precum şi ale societăţii. Confirmarea tacită este de asemenea exclusă, întrucât, pentru a putea fi luată în considerare, ar fi fost necesar să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1.263 C. civ., respectiv cunoaşterea şi indicarea expresă a motivului de anulare, precum şi intenţia reparării viciului actului.

Recurenta a mai evidenţiat că jurisprudenţa invocată de instanţa de apel este pronunţată în circumstanţe diferite celor din prezenta cauză.

Un alt motiv de recurs invocat vizează încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 22 alin. (4) şi art. 35 C. proc. civ., în susţinerea căruia recurenta a arătat că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile privind calificarea corectă a cererii, considerând în mod greşit că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în realizare. În realitate, înscrierea menţiunilor corespunzătoare în registrul acţionarilor este o consecinţă logică şi directă a constatării calităţii de proprietar şi de acţionar al reclamantului. Prin urmare, cele două capete de cerere ar trebui recalificate, după cum urmează (i) cererea principală, care vizează constatarea calităţii de proprietar al acţiunilor şi a calităţii de acţionar, reprezintă o veritabilă acţiune în constatare, (ii) cererea accesorie, referitoare la obligarea recurentei la efectuarea formalităţilor pentru înscrierea reclamantului în registrul acţionarilor, constituie o acţiune în realizare – obligaţie de a face.

Recurenta a mai susţinut că cererea de obligare a sa la efectuarea formalităţilor de înscriere este subsecventă celei de constatare a calităţii de acţionar al reclamantului pentru 784 de acţiuni, dobândite prin cele două contracte de cesiune. Prin urmare, cererea principală este acţiunea reală cu care instanţa a fost învestită, iar nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul calificării cererii introductive ca fiind o singură cerere, calificată ca acţiune în realizare, rezultă şi din soluţiile pronunţate în dispozitiv cu privire la cele două capete de cerere, în conformitate cu art. 425 C. proc. civ.

Concluzionând, a arătat că, prin calificarea greşită a cererii principale, instanţa de apel a încălcat normele procedurale prevăzute de art. 22 alin. (4) C. proc. civ., validând nelegal soluţia primei instanţe în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, în raport cu art. 35 C. proc. civ.

Al treilea motiv de recurs se referă la aplicarea greşită a art. 21 din Decretul nr. 167/1958 şi încălcarea art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Sub acest aspect, a evidenţiat că instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe, care a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte obligarea recurentei la efectuarea formalităţilor de înscriere a reclamantului în registrul acţionarilor, schimbând însă motivarea tribunalului; astfel, recurenta a citat două paragrafe din hotărârea curţii de apel, care a apreciat în mod nelegal că s-ar tinde la protejarea dreptului de proprietate, deşi cererea introductivă urmăreşte înscrierea în registrul acţionarilor societăţii, ţinute prin grija Consiliului de Administraţie, conform art. 177 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990; de altfel, argumentează că cererea nu are legătură cu art. 98 din Legea nr. 31/1990, care reglementează transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor, natura juridică a cererii fiind o veritabilă obligaţie de a face, susceptibilă de executare la cererea creditorului.

În acest context, recurenta a afirmat că sunt incidente prevederile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi că termenul de prescripţie de 3 ani a fost depăşit, având în vedere că contractul de cesiune cu C. a fost încheiat la 14 ianuarie 2009. Mai mult, aşa-zisa "recunoaştere" a dreptului reclamantului prin înscrierea în registru în 2018 nu poate întrerupe termenul de prescripţie conform art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, recurenta a subliniat că este relevant momentul iniţial la care societatea a contestat dreptul de proprietate al reclamantului, respectiv data de 17.05.2023, când, primind notificarea reclamantului, B. S.A. nu a efectuat înregistrarea acestuia în registrul comerţului.

Cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la încălcarea art. 134 din Legea nr. 31/1990, în argumentarea căruia recurenta a afirmat că hotărârea A.G.E.A. din 30.09.2008, prin care s-a modificat actul constitutiv prin eliminarea clauzei de inalienabilitate, nu a fost niciodată înregistrată în registrul comerţului, conform cerinţelor art. 131 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 31/1990, astfel că nu produce efecte juridice faţă de terţi în lipsa dublei publicităţi necesare, înregistrarea în Registrul Comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial, iar actul nu poate dobândi opozabilitate erga omnes.

De asemenea, recurenta a subliniat că singura versiune înregistrată a actului constitutiv la registrul comerţului, opozabilă erga omnes, este cea care cuprinde clauza de inalienabilitate prevăzută de art. 9 alin. (7) privind circuitul închis al acţiunilor; astfel, recurenta consideră nelegală permiterea reclamantului de a se prevala de hotărârea A.G.E.A. din 30.09.2008, prin care s-ar fi eliminat această clauză, în defavoarea celorlalţi terţi de bună-credinţă care sunt ţinuţi de forma actului constitutiv înregistrată la Registrul Comerţului.

Concluzionând, recurenta a făcut trimitere la doctrină şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, context în care a evidenţiat că, în lipsa înregistrării modificărilor actului constitutiv, hotărârea A.G.E.A. din 30.09.2008 nu poate produce efecte în circuitul civil şi nu poate fi invocată pentru modificarea statutului juridic al acţiunilor.

În continuare, a făcut referire la încheierea nr. 5173/06.10.2008, pronunţată în dosarul nr. x/2008, prin care Tribunalul Gorj a respins cererea de înregistrare în Registrul Comerţului a hotărârii A.G.E.A. din 30.09.2008, evidenţiind motivarea instanţei sub aspectul constatării neconcordanţei între această hotărâre şi actul adiţional cu dată certă nr. x/02.10.2008. În acest context, a invocat că este evidentă imposibilitatea înscrierii respectivei hotărâri, în condiţiile în care au trecut peste 15 ani şi nici până în prezent nu s-a efectuat înregistrarea acesteia, astfel că nu se poate pune în discuţie intrarea ei în circuitul civil. De altfel, faptul că nu a fost anulată nu înseamnă că produce efecte juridice.

Ultimul motiv de recurs invocat vizează încălcarea art. 14 alin. (1) şi art. 21 lit. h) din Legea nr. 26/1990, art. 11 şi art. 115-117 din Normele Metodologice aprobate prin O.M.J. nr. 2549/C/2008, subliniind că orice modificare a actului constitutiv al unei societăţi trebuie să fie înscrisă în Registrul Comerţului pentru a produce efecte juridice; această obligaţie de publicitate este întărită de Directiva 68/151/CEE, care impune statelor membre să asigure accesul terţilor la informaţiile esenţiale despre societăţi, inclusiv actele constitutive şi orice modificări ale acestora.

În plus, art. 11 şi art. 115-117 din Normele Metodologice aprobate prin O.M.J. nr. 2549/C/2008, în acord cu art. 2 din Directiva 68/151/CEE din 09.03.2008, impun obligaţia depunerii actului constitutiv actualizat după fiecare modificare a actelor constitutive.

În final, a argumentat că singura formă a actului constitutiv depusă la Registrul Comerţului este aceea care include atât clauza de inalienabilitate, cât şi clauza de preemţiune, de unde rezultă că actul constitutiv nu a fost niciodată modificat sub aspectul eliminării interdicţiei de a înstrăina acţiuni altor persoane decât acţionarii societăţii.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

La 08.05.2024, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 27.05.2024, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 26.09.2024, cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica referitoare la modalitatea de analizare a motivului de apel referitor la soluţia pronunţată asupra cererii de recuzare a judecătorului de primă instanţă, Înalta Curte constată că instanţele de fond au reţinut că pronunţarea aceluiaşi magistrat în alte dosare referitoare la situaţia litigioasă din cadrul aceleiaşi societăţi nu prezintă în concret valenţele unei stări de incompatibilitate potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Evidenţiind elementele particulare ale cauzei de faţă în raport de cele anterioare, instanţa de apel a concluzionat că, deşi litigiul are elemente de fapt comune cu cele trei litigii anterioare, chestiunile juridice şi dezlegările solicitate instanţei sunt diferite în prezenta cauză, iar aspectele de fapt comune nu sunt unele contestate, pentru a se aprecia ca fiind deja dezlegate de judecător în dosarele anterioare sau că acesta şi-ar fi format deja o opinie cu privire la ceea ce se solicită în prezentul dosar.

Faţă de acestea, nu se poate imputa instanţei de apel neanalizarea criticilor referitoare la modalitatea de soluţionare a cererii de recuzare în raport de specificul concursului litigios generat de părţi. Faptul că rezultatul acestei analize continuă să nemulţumească partea ce împărtăşeşte altă opinie nu constituie un motiv de revizuire a concluziilor instanţelor de fond cât timp nu se identifică încălcarea normelor legale invocate.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta critică decizia instanţei de apel şi sub aspectul soluţiei menţinute asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a pârâtei B. S.A. în promovarea cererii reconvenţionale pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 33 şi 36 C. proc. civ.

Sub acest aspect, reţinem că, urmare promovării acţiunii principale privind înscrierea reclamantului A. în registrul acţionarilor ca proprietar a 784 acţiuni, pârâta B. S.A. a formulat o cerere reconvenţională având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de cesiune de acţiuni nr. x, nr. 2/09.01.2020, prin care reclamantul îşi justifică dobândirea acţiunilor, pentru încălcarea clauzei de inalienabilitate prevăzute de art. 9 alin. (7) din actul constitutiv.

În acest cadru, Înalta Curte reţine cu prioritate faptul că instanţa de fond era ţinută să analizeze legitimarea procesuală activă conform art. 33 şi 36 C. proc. civ., prin raportare la obiectul acţiunii şi calitatea părţilor din perspectiva demersului litigios, iar alegerea părţii de a-şi formula solicitările adresate instanţei sub forma unei cereri incidentale prin care urmăreşte în fapt blocarea acţiunii judiciare a reclamantului nu poate constitui un argument pentru justificarea interesului/calităţii procesuale a pârâtei în promovarea cererii reconvenţionale. Indiferent de modalitatea de promovare a acţiunii, pe cale principală sau pe cale incidentală, analiza instanţelor din perspectiva dispoziţiilor art. 33 şi 36 C. proc. civ. este aceeaşi întrucât privesc aspecte judiciare neafectate de particularităţile strategiilor judiciare.

Indiferent de momentul încheierii fiecărui contract, care determină aplicarea dispoziţiilor C. civ. 1864, respectiv a C. civ. 2009, sub acest aspect, regimul de invocare a nulităţii absolute cuprinde reguli similare indiferent de codul incident. Astfel, pârâtei, terţ evident faţă de cele două convenţii atacate, i se permite promovarea acţiunii în măsura în care justifică un interes legitim personal, ca o condiţie esenţială pentru demonstrarea calităţii procesuale active.

Or, în acest cadru, instanţa de apel a reţinut în mod corect că societatea pârâtă nu are nici un drept sau interes propriu în ceea ce priveşte persoanele care deţin titlurile de participare la capitalul său social. Clauza de inalienabilitate invocată de pârâtă în susţinerea cauzei de nulitate a fost stipulată în interesul acţionarilor şi doar aceştia ar justifica legitimarea de a invoca nulitatea contractelor de cesiune de acţiuni, în măsura în care interesele le-ar fi vătămate, indiferent de data încheierii fiecărui contract şi a regimului de drept comun incident, un demers în acest sens neexistând până în prezent. Voinţa socială a societăţii, ca ficţiune juridică, este rezultatul voinţei convergente a acţionarilor săi, iar aceasta nu poate justifica un interes propriu, desprins de cel al acţionarilor săi în ceea ce priveşte structura sa internă, fiind ţinută să respecte actele de transfer ale acestora.

Chiar dacă pe calea acţiunii principale i se solicită pârâtei adoptarea unei anumite conduite ca urmare a încheierii de către reclamant a celor două convenţii, aceasta este urmare a deţinerii registrului acţionarilor şi nu ca rezultat direct al obligaţiilor inserate în contracte şi este impusă de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 31/1990, care condiţionează dobândirea calităţii de acţionar de realizarea operaţiunii în registrul acţionarilor.

În aceste condiţii, susţinerea instanţei de apel potrivit căreia menţinerea aceloraşi acţionari este prevăzută exclusiv în interesul acţionarilor iniţiali, care pot renunţa la acest drept, convenind modificarea actului constitutiv prin înlăturarea clauzei de inalienabilitate sau confirmând, chiar şi tacit, actul încheiat cu nerespectarea clauzei, deşi corectă în esenţă, este un considerent supraabundent, fără relevanţă directă asupra soluţiei pronunţate.

În ceea ce priveşte justificarea interesului său din perspectiva calităţii de debitor cedat ca urmare a cesiunii de acţiuni privită ca cesiune de creanţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că această calificare este înlăturată expres prin dispoziţiile art. 1566 C. civ. 2009 şi nu era acceptată nici în cadrul regimului C. civ. 1864, aceasta fiind considerată o formă particulară de vânzare – cumpărare guvernată de normele speciale prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990 republ.

Reluând critica referitoare la soluţia asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii din perspectiva dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi 35 C. proc. civ. în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a insistat asupra faptului că acţiunea principală are două capete de cerere: o cerere principală, care vizează constatarea calităţii de proprietar al acţiunilor şi a calităţii de acţionar şi reprezintă o acţiune în constatare, inadmisibilă potrivit art. 35 C. proc. civ., precum şi o cererea referitoare la obligarea recurentei la efectuarea formalităţilor pentru înscrierea reclamantului în registrul acţionarilor, care constituie o acţiune în realizare, obligaţie de a face, dar, având caracter accesoriu în raport cu primul capăt de cerere, va suporta consecinţele soluţiei pronunţate cu privire la primul capăt de cerere.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţele de fond au relizat o corectă calificare a acţiunii principale ca reprezentând o unică acţiune în realizare având ca obiect obligarea societăţii B. S.A. să efectueze menţiunile corespunzătoare în registrul acţionarilor privind calitatea sa de acţionar. În acest cadru, susţinerile referitoare la deţinerea calităţii de proprietar asupra 784 acţiuni nominative în formă materială, dobândite prin cesiune de la acţionarii C., respectiv de la D. nu constituie petitul principal al acţiunii, ci doar argumente refereritoare la dreptul în temeiul căruia se solicită o anumită conduită din partea pârâtei

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat cu prioritate soluţia asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, susţinând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi 21 din Decretul nr. 167/1958.

Cu prilejul analizării acestei excepţii în ceea ce priveşte înscrierea în registrul acţionarilor cu un număr de 5 acţiuni nominative dobândite de la C., instanţele de fond au reţinut în mod corect inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 în modalitatea invocată de recurentă. În condiţiile în care societatea pârâtă nu a fost parte în contractul nr. x/14.01.2009, iar calitatea de acţionar dobândită de reclamant în baza acestui act a fost recunoscută până la modificarea actului constitutiv din 2018, nu se poate susţine că data naşterii raportului juridic specific litigiului de faţă coincide cu data cesiunii de acţiuni, acesta fiind generat doar de refuzul ulterior de menţinere în structura acţionariatului.

Pe fondul acţiunii principale, recurenta – pârâtă a criticat faptul că, pentru recunoaşterea calităţii de acţionar cu cele 5 acţiuni anterior menţionate, instanţa de apel a dat eficienţă Hotărârii AGA din data de 30.09.2008 prin care a fost înlăturată clauza de inalienabilitate a acţiunilor din cuprinsul actului constitutiv, în lipsa formalităţilor de înregistrare a acesteia şi a noii forme a actului în Registrul comerţului, încălcând în această modalitate dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 şi art. 14 alin. (1) şi art. 21 lit. h) din Legea nr. 26/1990, art. 11 şi art. 115-117 din Normele Metodologice aprobate prin O.M.J. nr. 2549/C/2008.

Faţă de această critică, Înalta Curte constată că instanţele de fond nu au contestat importanţa publicităţii, prin intermediul Registrului comerţului, a actelor statutare ale unei societăţi înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990 republ. în ceea ce priveşte raporturile cu terţii, dar în mod corect au înlăturat susţinerile pârâtei referitoare la lipsa completă de efecte a hotărârii AGA în absenţa îndeplinirii formalităţilor de publicitate.

Hotărârea AGA din data de 30.09.2008, chiar neurmată de înscrierea menţiunilor corespunzătoare în Registrul comerţului şi de publicitatea actului constitutiv modificat, este rezultatul manifestărilor de voinţă convergente din partea acţionarilor, iar faţă de aceaştia are efect obligatoriu potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 republ. În aceste condiţii nici societatea, a cărei voinţă este tocmai voinţa convergentă a acţionarilor nu poate nega existenţa şi efectele hotărârii, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a reţinut, clauza de inalienabilitate era stipulată în interesul acţionarilor iniţiali, pentru menţinerea structurii închise a acţionariatului, şi tot aceştia puteau renunţa la această opţiune.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu au fost formulate şi cu privire la transferul celorlalte 779 acţiuni dobândite prin contractul de cesiune nr. x/09.01.2020.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată nefondat recursul şi îl va respinge ca atare în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 430/A-COM/23.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimatele-pârâte C. şi D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2024.