Construction contract appeal fails; high court upholds rescission rejection and denies costs.

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal la 05.04.2021 sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună:

1. - rezoluţiunea contractului nr. x/10.04.2019, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 139.194,85 RON achitată în contul acesteia pentru derularea în condiţii necorespunzătoare a contractului, respectiv obligarea pârâtei ca în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce urmează a fi pronunţată, să demonteze şi să ridice, pe propria sa cheltuială, structură metalică edificată pe imobilul teren;

2. - obligarea pârâtei, în temeiul dispoziţiilor art. 10 din contract, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1%/zi din valoarea lucrărilor contractate şi neexecutate, în cuantum de 56.475,78 euro; solicită ca penalităţile să fie calculate începând cu 01.09.2019 (dată la care, conform art. 3 din contract, trebuiau finalizate lucrările contractate) până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti ce urmează a fi pronunţată în cauză;

3. - în temeiul art. 1.531 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 330.750 RON reprezentând daune interese compensatorii, mai exact prejudiciul/folosul nerealizat pe care îl înregistrează ca urmare a întârzierii pârâtei în ceea ce priveşte executarea şi finalizarea contractului;

4. - în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

În drept, a invocat art. 1.531, art. 1.549-1.554 C. civ.

În probaţiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiză specialitatea construcţii, expertiză contabilă.

Pe calea întâmpinării, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 366/28.10.2021, Tribunalul Bacău – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Prin sentinţa civilă nr. 2584/13.05.2022, Judecătoria Bacău – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat judecarea cererii Tribunalului Bacău – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal.

Conflictul negativ de competenţă dintre cele două instanţe a fost soluţionat de Curtea de Apel Bacău – secţia I Civilă prin sentinţa nr. 40/30.09.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bacău.

Prin sentinţa civilă nr. 161/13.06.2023, Tribunalul Bacău – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 28/07.03.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bacău – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 161/13.06.2023 formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. şi a dispus completarea acesteia în sensul respingerii cererii pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 161/13.06.2023 a declarat apel S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probatoriului solicitat şi pentru ca instanţa de fond, în situaţia admiterii petitului nr. 1, să se pronunţe şi pe capetele accesorii, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea formulată la cererea de apel, intimata-pârâtă a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civilă a Curţii de Apel Bacău, în raport de decizia pronunţată în interesul legii nr. 4/2023, iar pe fond a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta-reclamanta a apreciat că revine secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal competenţa de soluţionare a cererii de apel şi a solicitat respingerea apărărilor intimatei ca vădit nefondate.

Prin încheierea din 02.10.2023, Curtea de Apel Bacău – secţia I Civilă, în raport de obiectul dosarului, de calitatea părţilor de profesionişti, respectiv de decizia nr. 29/31.01.2023 a Preşedintelui instanţei, a respins ca nefondată excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei I Civilă.

Prin decizia nr. 143/18.03.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bacău – secţia I Civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării corespunzătoare a probatoriului, în special expertiza construcţii.

În considerarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, iar decizia recurată, pronunţată de secţia I Civilă a Curţii de Apel Bacău, a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale funcţionale, întrucât litigiul dintre părţi ar fi trebuit să fie soluţionat de secţia a II-a Civilă, specializată în materia cu profesionişti; în susţinerea argumentelor a invocat decizia pronunţată în interesul legii nr. 4/2023.

Subsumat motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a precizat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde elemente contradictorii şi străine de natura cauzei, respectiv că a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi a contractului de execuţie lucrări nr. x/10.04.2019, încheiat între părţi.

Criticând raţionamentul instanţei de apel, autoarea recursului a apreciat că în mod greşit s-a reţinut că au fost încheiate procesul-verbal de recepţie calitativă şi cel de execuţie a lucrărilor de construcţii nr. x/2020 de I.S.C. şi care ar justifica executarea de către intimată a lucrărilor de montare structură metalică pe o fundaţie neconformă, respectiv adresa nr. x/2021 emisă de S.C. C. S.R.L., care ar certifica realizarea conformă a structurii metalice, precum şi concluziile raportului de expertiză, în condiţiile în care acesta nu a avut ca obiectiv verificarea deficienţelor, iar expertul nu a verificat şi nu s-a pronunţat cu privire la toate obiecţiunile aduse de aceasta obiectivului încuviinţat.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a încălcat normele de drept material aplicabile în cauză, ignorând prevederile contractului încheiat între părţi, de vreme ce a validat încălcarea de către intimată a obligaţiilor contractuale asumate prin art. 5, pct. 1, 2, 7, 9 şi art. 8 din contract, aceste clauze punând în evidenţă prevederile Legii nr. 10/1995 (art. 7 şi art. 11), ale STAS-ului nr. 767/0-88 (art. 4.8 şi art. 4.10.4), precum şi conţinutul Normativului C65/85 (art. 3.1 din cap. XIX).

În ipoteza în care ar fi existat neconformităţile reţinute de instanţa de apel, a susţinut că intimata ar fi trebuit să sisteze lucrările şi să o informeze, aceasta având obligaţia de a verifica realizarea conformă a fundaţiei, inclusiv prin verificarea montării propriilor cuzineţi, înainte de fiecare turnare a betonului.

A arătat că, deşi a propus în faţa ambelor instanţe devolutive, obiective ample şi pertinente pentru raportul de expertiză construcţii, instanţa de apel a stabilit un singur obiectiv, care nu putea aduce lămuriri pertinente situaţiei de fapt reale şi care priveşte respectarea de către intimată a dispoziţiilor legale incidente şi a celor contractuale pe care şi le-a asumat în legătură cu realizarea structurii metalice.

Totodată, a apreciat că decizia este nemotivată, în condiţiile în care instanţa s-a limitat la a analiza doar înscrisurile precizate şi hotărârea pronunţată în dosarul Judecătoriei Moineşti având ca obiect ordonanţă de plată, nr. 923/09.10.2020 şi care nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului chestiunii litigioase, astfel încât concluziile acesteia nu puteau fi primite ca argumente în susţinerea legalităţii şi temeiniciei deciziei pronunţate.

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce priveşte instanţa competentă material a arătat că aceasta este Curtea de Apel Bacău, iar secţia I Civilă este competentă din punct de vedere funcţional să soluţioneze apelul declarat de reclamantă, precum şi că excepţia necompetenţei funcţionale a fost invocată de aceasta şi nu de reclamantă, care a lăsat la aprecierea instanţei modul de soluţionare a excepţiei. De asemenea, a învederat că recurenta invocă excepţia necompetenţei direct în calea extraordinară de atac a recursului, cu încălcarea art. 130 C. proc. civ., iar încheierea din 02.10.2023 are caracter interlocutoriu. Referitor la susţinerile prin care se afirmă că hotărârea cuprinde considerente contradictorii şi străine de natura cauzei, a precizat că a fost invocat formal motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestuia priveşte motive de netemeinicie, iar în privinţa cazului de casare prevăzut la pct. 8 al aceluiaşi articol, a învederat că recurenta a omis să arate în concret care au fost normele de drept material aplicate greşit sau încălcate şi care ar fi, în opinia acesteia, sediul corect al materiei pentru dezlegarea pricinii, cazul fiind, aşadar, invocat formal, fără a fi efectiv motivat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei şi a precizat că, prin răspunsul la întâmpinare depus în faţa instanţei de apel, a apreciat că este competentă să soluţioneze cererea de apel secţia a II-a Civilă a Curţii de Apel Bacău, reiterând, totodată, argumentele expuse prin memoriul de recurs.

Prin completarea la răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a precizat normele de drept material pretins încălcate de intimată în executarea contractului nr. x/2019, anume: art. 2, art. 5 pct. 7, 9 din contract, art. 7 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, art. 1864 şi art. 1876 C. civ., STAS 767/0-88; totodată, a expus elemente factuale în susţinerea demersului său procesual şi a susţinut că instanţa, fără a se referi la probele care certificau faptul că intimata i-ar fi adus la cunoştinţă neconformităţile constatate la fundaţiile betonate şi că ar fi obţinut acordul scris în vederea continuării lucrărilor, a încălcat art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la rolul judecătorului în aflarea adevărului, respectiv că în mod greşit nu a reţinut concluzia expertului, potrivit căreia intimata nu ar fi trebuit să înceapă executarea lucrărilor de montaj a structurii metalice întrucât neconformitatea era una structurală.

Prin rezoluţia din 18.07.2024, s-a fixat termen la 06.11.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând recursul formulat de recurenta-reclamantă, în baza motivelor de recurs şi a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că autoarea căii de atac a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 3 C. proc. civ. - "când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale", respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii". Cu toate acestea, se constată că, în concret, recurenta a criticat hotărârea atacată în sensul că ar fi fost pronunţată de o instanţă necompetentă, în speţă de către secţia I Civilă a Curţii de Apel Bacău, în condiţiile în care competenţa ar fi aparţinut, potrivit susţinerilor recurentei, secţiei a II-a Civile din cadrul aceleiaşi instanţe, specializată în materia cu profesionişti. În acest context, Înalta Curte observă că aceste critici se subsumează exclusiv motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. astfel că va examina criticile recurentei doar din perspectiva acestui motiv.

Aceasta, deoarece cazul de casare prevăzut la pct. 1 al articolului menţionat are în vedere situaţiile în care instanţa a fost alcătuită cu încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea şi constituirea instanţei. Or, prin "compunerea instanţei" se înţelege alcătuirea completului de judecată şi vizează numărul de judecători şi, după caz, asistenţi judiciari, cerut de lege pentru stadiul procesual în care se găseşte pricina precum şi cerinţa ca judecătorii/asistenţii judiciari care compun astfel completul să fie compatibili a judeca pricina, prin raportare la exigenţele procedurale ce reglementează cazurile de incompatibilitate. Pe de altă parte, prin "constituirea instanţei" se înţelege modul de alcătuire a instanţei în sensul asigurării participării la şedinţa de judecată a tuturor persoanelor a căror participare este obligatorie potrivit legii, intrând în această categorie, alături de completul de judecată legal compus, grefierul şi, după caz, magistratul-asistent sau procurorul, atunci când participarea acestora este obligatorie, potrivit legii.

Or, din actele dosarului rezultă cu evidenţă că nu ne regăsim într-o astfel de situaţie iar criticile concrete ale recurentei nu vizează aceste aspecte pentru a putea fi subsumate motivului de recurs prev. de art. 488 pct. 1 C. proc. civ. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a pretins, în esenţă, încălcarea normelor de competenţă materială funcţională a instanţei de apel, apreciind că instanţa competentă să soluţioneze cererea sa de apel era secţia a II-a Civilă a Curţii de Apel Bacău şi nu secţia I Civilă, deoarece părţile litigante sunt profesionişti, iar secţia a II-a Civilă este instanţa specializată în această materie. Recurenta a mai arătat că motivul de recurs este susţinut şi de incidenţa în cauză a deciziei nr. 4/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că, "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129, art. 130, art. 131, art. 133 şi art. 136 C. proc. civ., competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina: a) cu respectarea specializării primei instanţe (complet-secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac".

Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. îngăduie invocarea prin cererea de recurs a încălcării normelor de ordine publică privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti, sub condiţia ca excepţia de necompetenţă să fi fost invocată "în condiţiile legii", deci cu respectarea riguroasă a cerinţelor legale privitoare la regimul juridic de invocare a respectivei excepţii.

Astfel fiind, este de avut în vedere, sub aspectul regimului de invocare a excepţiei de necompetenţă materială a unei instanţe judecătoreşti, că potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Rezultă, aşadar, că excepţia necompetenţei materiale trebuie invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, legea neîngăduind invocarea excepţiei ulterior acestui moment procesual, sub sancţiunea decăderii părţilor din dreptul de a invoca necompetenţa.

Faţă de această exigenţă procedurală rezultă, de asemenea, şi că sintagma "invocată în condiţiile legii" conţinută în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. vizează tocmai acest regim de invocare a excepţiei de necompetenţă materială, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În egală măsură şi în mod similar, toate cele de mai sus sunt în totul aplicabile şi în situaţia în care se invocă excepţia de necompetenţă a unei secţii specializate a unei instanţe judecătoreşti, pretinzându-se că ar fi competentă să soluţioneze cauza o altă secţie a respectivei instanţe; în acest sens sunt, fără echivoc, prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere".

Faţă de toate cele de mai sus, Înalta Curte arată că, prin raportare la regimul legal de invocare a excepţiei de necompetenţă materială a unei secţii din cadrul unei instanţe judecătoreşti, invocarea în recurs de către reclamantă a necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile a Curţii de Apel Bacău de a soluţiona cererea sa de apel, considerând că ar fi fost competentă material secţia specializată în litigii cu profesionişti a aceleiaşi instanţe, apărea ca posibilă numai sub condiţia ca, mai întâi, această excepţie procesuală să fi fost invocată de această parte în faţa instanţei de apel, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

Or, analiza actelor dosarului relevă că, înaintea instanţei de apel excepţia în discuţie nu a fost invocată de apelanta-reclamantă, ci de către intimata-pârâtă, reclamanta lăsând la aprecierea instanţei modul de soluţionare a excepţiei, astfel că, în aceste circumstanţe, invocarea de către recurenta-reclamantă a necompetenţei materiale a secţiei I Civilă a Curţii de Apel Bacău abia prin cererea de recurs trimite la concluzia că acest motiv de recurs este inadmisibil, câtă vreme exigenţa impusă prin prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., anume aceea ca excepţia să fi fost, în prealabil, "invocată în condiţiile legii", nu este îndeplinită.

Aşadar, faţă de circumstanţele expuse, cum recurenta-reclamantă nu a invocat excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei I Civile a Curţii de Apel Bacău, Înalta Curte va reţine, având în vedere regimul juridic care guvernează excepţiile de necompetenţă, reglementat de normele imperative enunţate în precedent, că susţinerile acestei părţi, referitoare la necompetenţa funcţională, nu mai pot fi examinate tocmai ca efect al dispoziţiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepţia de necompetenţă. De asemenea, reţine că încheierea de şedinţă din 02.10.2023, prin care Curtea de Apel a respins excepţia invocată de intimata-pârâtă şi s-a declarat competentă a soluţiona cererea de apel cu care a fost sesizată, nu face obiectul prezentului demers procesual, recurenta înţelegând să formuleze recurs doar împotriva deciziei pronunţate de instanţa devolutivă de control judiciar, or, potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ., "Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză".

În consecinţă, motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ca urmare a incidenţei, în cauză, a statuărilor obligatorii din cuprinsul deciziei nr. 4/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul mecanismului de unificare jurisprudenţială, putea fi reţinut doar dacă excepţia de ordine publică privind necompetenţa materială funcţională a secţiei I a Curţii de Apel Bacău era invocată de reclamantă "în condiţiile legii", astfel cum s-a demonstrat în precedent. Or, invocarea, ca motiv de recurs, a excepţiei privind necompetenţa materială, cu încălcarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., va avea drept consecinţă inaplicabilitatea deciziei nr. 4/2023 pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii.

Procedând, în continuare, la analiza memoriului de recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste cazuri de casare sunt invocate formal, de vreme ce recurenta nu prezintă critici concrete care să poată fi subsumate textelor legale menţionate, susţinerile având au caracter general, fără a se arăta explicit modalitatea în care au fost încălcate norme de drept material sau prevederile contractului încheiat între părţi de către instanţa de apel.

Totodată, subliniază că nu vor fi avute în vedere criticile invocate suplimentar de recurentă prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la dosar la 15.07.2024, care sunt formulate cu depăşirea termenului de motivare a recursului.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta începe argumentaţia juridică prin a preciza faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, susţinând existenţa unor elemente argumentative contradictorii şi străine de natura cauzei, respectiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente şi a contractului.

În continuare, cu referire la raţionamentul instanţei expus la filele x din decizie, precizeză că motivele pe care soluţia a fost întemeiată sunt contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind greşit reţinut faptul că au fost încheiate procesele-verbale de recepţie calitativă şi de execuţie a lucrărilor de construcţii nr. x/2020 de către I.S.C., şi care ar justifica executarea de către intimată a lucrărilor de montare pe structura metalică pe o fundaţie neconformă, precum şi că adresa nr. x/2021, emisă de S.C. C. S.R.L., ar certifica realizarea conformă a structurii metalice.

A mai menţionat şi că, în condiţiile în care raportul de expertiză nu a avut ca obiectiv verificarea deficienţelor, iar expertul nu a verificat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor obiecţiunilor formulate de aceasta la obiectivul încuviinţat, instanţa de apel greşit a reţinut concluziile raportului de expertiză, în sensul că deficienţele constatate nu ar fi imputabile intimatei.

Mai susţine recurenta şi că instanţa de apel a încălcat normele de drept material aplicabile în cauză, ignorând prevederile contractului încheiat între părţi, întrucât prin decizia recurată a validat încălcarea de către intimată a obligaţiilor contractuale asumate prin art. 5, pct. 1, 2, 7, 9 şi art. 8 din contract, în contextul în care aceste clauze evidenţiau prevederile Legii nr. 10/1995 (art. 7 şi art. 11), ale STAS-ului nr. 767/0-88 (art. 4.8 şi art. 4.10.4), precum şi conţinutul Normativului C65/85 (art. 3.1 din cap. XIX).

Afirmă că, la dosarul cauzei, nu există niciun document emis de intimată care să reclame aspectul că, la data începerii execuţiei lucrărilor, frontul de lucru era neconform şi că ar fi existat abateri peste limitele admisibile, care ar fi presupus remedieri la platforma betonată.

Subliniază că la momentul întocmirii procesului-verbal de recepţie parţială exista doar infrastructura de betoane pentru perimetrul terenului de tenis, nefiind finalizată infrastructura aferentă piscinei şi nici cea pentru sala de fitness, iar structura metalică nici măcar nu era adusă în şantier de către intimată, după cum reiese din cuprinsul CF nr. x-C1 şi adresa nr. x/22.01.2020, emisă de intimată şi prin care recunoştea, practic, că nu începuse lucrările nici la 3 luni de la data emiterii certificatului de atestare a edificării construcţiei.

Susţine că cele două motive de casare sunt incidente, deoarece instanţa a admis administrarea probei cu expertiză judiciară construcţii, stabilind în mod greşit un singur obiectiv care nu putea lămuri situaţia litigioasă, respectiv că s-a limitat la a analiza doar înscrisuri şi hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul Judecătoriei Moineşti având ca obiect ordonanţă de plată, nr. 923/22020, care nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului chestiunii litigioase.

În fine, afirmă că decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, astfel că în mod nelegal instanţa a motivat respingerea apelului, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru rezoluţiunea contractului, neputând fi reţinută neîndeplinirea obligaţiilor de către intimată.

Cu privire la aceste critici ale recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate.

Aspectele legate de interpretarea prevederilor contractului nr. x/2019, a proceselor-verbale anterior arătate, respectiv a modalităţii de administrare şi apreciere a probatoriului, nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Nici trimiterile la prevederile art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 10/1995, la art. 4.8 şi art. 4.10.4 din STAS-ul nr. 767/0-88, respectiv la art. 3.1 din cap. XIX din Normativul C65/85 nu sunt în măsură să constituie o respectare a exigentelor stabilite de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din moment ce simpla referire la aceste norme juridice, neînsoţită de critici concrete cu privire la modalitatea efectivă în care instanţa de apel a interpretat şi, eventual, a aplicat greşit/a încălcat, după caz, aceste norme juridice, nu este suficientă pentru a putea constitui un motiv de nelegalitate, în sensul legii.

Cum în recurs nu se pot reevalua probele administrate, motivele de recurs ce tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor şi o restabilire a stării de fapt, sunt inadmisibile. În acest sens, Înalta Curte reaminteşte că instanţa de recurs nu examinează faptele cauzei, existenţa şi aprecierea lor aparţinând puterii suverane a instanţelor devolutive.

Înalta Curte observă că, deşi invocă o pretinsă motivare contradictorie a instanţei de apel, recurenta nu dezvoltă argumente din care să rezulte acest aspect, ci învederează chestiuni privind o greşită apreciere, de către instanţa de apel, a probelor administrate în temeiul cărora a fost stabilită baza factuală.

Constatând că, în realitate, recurenta nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept şi aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat la a reproşa modalitatea în care instanţa devolutivă de control judiciar a administrat şi interpretat probele şi la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare, Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt susţinute critici de nelegalitate, în sensul real al acestei noţiuni, astfel că nu se poate realiza controlul de legalitate specific instanţei de recurs.

Înalta Curte aminteşte că formularea unor motive de nelegalitate precum cele în discuţie nu presupun, în mod suficient, referiri cu caracter general sau doar trimiteri la norme de drept material, dacă partea nu poate dezvolta un raţionament care să justifice în ce modalitate raţionamentul expus de instanţă este contradictoriu sau din ce motive instanţa devolutivă a dat legii o interpretare greşită, a făcut o aplicare greşită a acesteia la starea de fapt lămurită, ori a ignorat regulile de drept aplicabile. Astfel, în recurs pot fi examinate doar criticile care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu şi cele care vizează materialul probator sau modul de stabilire a situaţiei de fapt, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conţinutul prevederilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de o eventuală netemeinicie.

De aceea, întrucât prin aspectele învederate, recurenta vizează interpretarea materialului probator, contestă concluziile instanţei de apel cu privire la aspectele reţinute, tinzând să repună în dezbateri aprecierea temeiniciei judecăţii şi solicită instanţei de recurs exclusiv realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura căii de atac analizate, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. vor fi, de asemenea, înlăturate.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 143/18.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia I Civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care va fi respinsă ca nefondată cererea privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 143/18.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia I Civilă.

Respinge ca nefondată cererea intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2024.