Competence conflict in military pension administrative challenge resolved by assigning jurisdiction to Court of Appeal

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 martie 2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, a solicitat instanţei să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de: art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, care prevede: "Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 3, după lit. k) se introduc două noi litere, literele 1) şi m), cu următorul cuprins: "1) solda/salariu lunar net - solda/salariul lunar brut prevăzută/prevăzut la art. 28 alin. (1) din care se deduce contribuţia individuală la bugetul de stat, contribuţia individuală la bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare; m) pensia netă - pensia militară de stat stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare."

Prin sentinţa civilă nr. 1471 din 18 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti.

În motivare, s-a reţinut că reclamantul A. are calitatea de pensionar militar, conform Deciziei de pensie nr. x/12.11.2018 a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale.

S-a mai arătat că obiectul cauzei este reprezentat de plata unor sume de bani, rezultate din indexarea şi actualizarea diferită a pensiei reclamantului, urmare a modificării dispoziţiilor art. 59-60 din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017, pe care reclamantul o apreciază ca fiind neconstituţională, partea urmărind în consecinţă şi emiterea unei alte decizii de pensie în acest sens.

În cauză, există dispoziţii speciale cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei, în Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, care arată în art. 101, 102 şi 103 următoarele: "art. 100. Jurisdicţia în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel; art. 101. Litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale; art. 102. Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul."

Din aceste dispoziţii legale, rezultă competenţa de soluţionare a tuturor cauzelor având ca obiect stabilirea şi plata drepturilor de pensii, arătându-se că aceasta revine tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prezenta cauză se circumscrie obiectului vizat de aceste dispoziţii legale, reclamantul solicitând plata unor drepturi ce ţin de pensia sa militară, respectiv de pretinsa actualizare şi limitare nelegală a acesteia, nelegalitate invocată în raport de pretinsa neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017, inclusiv emiterea unei noi decizii de pensie.

S-a apreciat că invocarea de către reclamant a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu atrage, în mod automat, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de contencios administrativ, câtă vreme aceste dispoziţii legale sunt aplicabile doar dacă obiectul cererii este unul care se circumscrie domeniului contenciosului administrativ.

De asemenea, conflictul dedus judecăţii nu are legătură nici cu vreun raport dintre contribuabilul reclamant şi vreun organ fiscal, astfel că nu se pune problema aplicabilităţii prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal, aşadar litigiul în discuţie aparţine sferei de competenţă material-funcţională a jurisdicţiei asigurărilor sociale organizate la nivelul tribunalului.

În temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 131 C. proc. civ., Curtea va admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de pârâţi şi va declina competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale având în vedere dispoziţiile art. 102 C. proc. civ. şi domiciliul reclamantului (Bucureşti, Sector 5) care se situează în circumscripţia teritorială a acestei instanţe.

Primind dosarul, Tribunalul Bucureşti a apreciat că, în speţă, cadrul procesual în privinţa obiectului şi a cauzei litigiului a fost determinat de reclamant care a arătat că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, sens în care a şi solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017.

Competenţa materială a unei cereri întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 revine exclusiv instanţelor de contencios administrativ, aşa cum reglementează expres aliniatul 1 al articolului precitat, astfel cercetarea modalităţii în care actul administrativ al Guvernului reprezentat de Ordonanţa de Urgenţă se manifesta în sfera dreptului administrativ prin vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale reclamanţilor ţine exclusiv de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

În discuţie în cauză este un raport de drept administrativ, iar faţă de poziţionarea autorităţii publice în sistemul administraţiei publice (autoritatea centrală/locală) competenţa revine curţii de apel în a soluţiona această cauză.

Totodată, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Pentru aceste motive, având în vedere şi domiciliul reclamantului în mun. Bucureşti, în raza de competenţă a Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că reclamantul pune în discuţie repararea prejudiciului suportat de acesta ca urmare a instituirii unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra dreptului de pensie, ca o consecinţă a unei cereri formulate în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum reclamantul a indicat în petitul acţiunii.

Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. În conformitate cu alin. (5) al aceluiaşi text de lege, acţiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Raportat la faptul că temeiul legal aplicabil acţiunii se regăseşte în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi având în vedere finalitatea demersului judiciar, precum şi faptul că se contestă o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern, respectiv o măsură fiscală, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii are natura unui litigiu de contencios administrativ.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform art. 1 din acelaşi act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În raport cu aceste considerente şi având în vedere că se invocă o vătămare produsă printr-o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern - autoritate publică centrală, competenţa materială revine secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.

Totodată, prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, statuează în mod expres că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Nu în ultimul rând, cât timp disponibilitatea are rang de principiu fundamental în procesul civil, judecătorul nu poate schimba cauza acţiunii deduse judecăţii, ci este ţinut ca, observând cauza acţiunii, astfel cum a fost construită de titularul acţiunii introductive, să îi aplice textul de lege incident, observându-se în cauză că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile din legea contentenciosului administrativ.

Aşa fiind, constatând că pricina de faţă vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, întrucât priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, iar domiciliul reclamantului se află în raza teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2024.