Extraordinary appeal review limited to illegality: exclusion of factual re-examination of contract interpretation, penalty calculation, and discretionary fee reduction

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Sibiu sub număr de dosar x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 315.363,51 RON cu titlu de debit restant, compusă din suma de 245.503 99 RON cu titlu de tarif de administrare pentru perioada 22.04.2019-07.08.2020, şi suma de 69.859,52 RON cu titlu de penalităti de întârziere pentru perioada 31.07.2019-21.10.2020. A solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 352/2023, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. şi a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 245.503,99 RON, reprezentând contravaloarea tarifului de administrare pentru perioada 01.2019-06.2020 şi pentru care au fost emise facturile din perioada 29.01.2019-30.06.2020 şi a sumei de 53.387,38 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate asupra sumelor datorate cu titlu de tarif de administrare evidenţiat în facturile emise în perioada 30.04.2019-30.06.2020, penalităţi ce au fost calculate de la data de 30.06.2019 şi până la data de 30.09.2020. A fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a următoarelor cheltuieli de judecată: 8.187,8 RON - taxă judiciară de timbru, 8.150,212 RON - onorariu expert şi 24.161 RON - onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta B. S.R.L. şi reclamanta A. S.A..

Prin apelul formulat, pârâta B. S.R.L. a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, doar cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată.

Apelanta-reclamantă A. S.A. a solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul obligării pârâtei la plata integrală a penalităţilor de întârziere în valoare de 63.530,94 RON, în loc de 53.387,38 RON acordate de instanţă, calculate asupra sumelor datorate cu titlu de tarif de administrare, pentru perioada 30.04.2019-30.06.2020, penalităţi calculate de la data de 30.06.2019 şi până la data de 30.09.2020, precum şi a cheltuielilor de judecată aferente, în cuantumul solicitat la fond în raport cu pretenţiile formulate şi pentru penalităţi. În rest a solicitat menţinerea hotărârii ca fiind temeinică şi legală.

Prin decizia nr. 79/2024 din 13 martie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă a admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 352/2023, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2021, şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa atacată doar sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta B. S.R.L. în favoarea reclamantei A. S.A. în sensul reducerii onorariului expertului la suma de 7600 RON şi a onorariului avocatului la suma de 13.000 RON. S-a menţinut în rest sentinţa atacată.

A fost respins apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva acestei sentinţe.

A fost respinsă cererea apelantei B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor în apel, ca nedovedită.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. reclamanta A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 79/2024 din 13 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă.

Sub un prim aspect, în argumentarea recursului, a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, care încalcă regulile de procedură şi cuprinde motive contradictorii fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, deşi instanţa de apel reţine faptul că pârâta datorează penalităţi de întârziere de 0,1% din valoarea contractului, contrar prevederilor contractuale aceasta reţine că preţul contractului nu cuprinde TVA.

Instanţa prin hotărârea pronunţată înfrânge garanţia conferită de art. 969 C. civ. de la 1864, conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege. Voinţa părţilor din contract a fost în sensul că valoarea contractului, respectiv preţul de administrare în cuantum de 1,44 RON/mp/an este cu TVA ambele societăţi fiind plătitoare de TVA.

În acest context, consideră, că instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 5.1.1 lit. a), art. 5.2.2 lit. a) şi ale) art. 6.2 din Contractele de prestări servicii nr. x/2007 şi 2008, conform cărora s-au calculat penalităţile de întârziere.

De asemenea, consideră nelegală hotărârea recurată, întrucât instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 969, art. 970 şi art. 1073 C. civ. de la 1864, incidente raporturilor contractuale dintre părţile litigante, în ceea ce priveşte determinarea penalităţilor de întârziere şi calculul acestora la valoarea fără TVA a contractului.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, apreciază ca fiind incidente considerentele şi soluţia pronunţată în cauza C 295/17MEO Servicos de Comunicacoes e Multimedia S.A. prin care s-a reţinut că perceperea unor penalităţi pentru prestări servicii care intră în sfera de aplicare a TVA sunt supuse TVA.

Sub un alt aspect, consideră că hotărârea atacată este nelegală, întrucât încalcă regulile de procedură şi cuprinde motive contradictorii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură, în sensul că aceasta nu a fost învestită să se pronunţe cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată privind onorariul expertului judiciar, în sensul reducerii onorariului prin motivele de apel ale B. S.R.L..

Prin urmare, au fost încălcate dispoziţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul de drept tantum apellatum, quantum devolutum, art. 9 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia obiectele şi limitele procesului sunt stabilite prin art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel.

De asemenea sunt în contradicţie considerentele cu dispozitivul hotărârii, respectiv în prima fază se reţine în considerente că nu se impune reducerea onorariului expertului, apoi instanţa se contrazice pe sine şi reţine reducerea onorariului expertului, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, apreciază că instanţa de apel a încălcat normele procedurale privind reducerea onorariului de avocat, respectiv prevederile art. 451 C. proc. civ., în sensul că nu a motivat şi nu a ţinut cont de circumstanţele cauzei atunci când a redus onorariul, îndatorirea sa fiind de a aplica dispoziţia legală atât la circumstanţele cauzei, cât şi la valoarea pricinii.

Or, instanţa a reţinut în mod eronat că valoarea pricinii este nesemnificativă, astfel că se impune şi din această perspectivă casarea hotărârii.

Solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate cu obligarea părţii adverse la cheltuieli de judecată în apel şi în recurs.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat formal în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva acestui text de lege indicat.

Se reţine că, sub aparenţa invocării încălcării normelor de drept material, respectiv a dispoziţiile art. 969, art. 970 şi art. 1073 C. civ. de la 1864, ceea ce se impută în realitate recurenta instanţei de apel este modul de calcul al penalităţilor la plata cărora a fost obligată, prin raportare la interpretarea clauzelor art. 5.1.1 lit. a), art. 5.2.2 lit. a) şi ale) art. 6.2 din Contractele de prestări servicii încheiate.

Astfel, reclamanta îşi exprimă dezacordul cu privire la determinarea penalităţilor de întârziere şi calculul acestora la valoarea fără TVA a contractului.

Or, aserţiunile sale reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii recurate, iar nu de nelegalitate, instanţa neputând tranşa în calea extraordinară de atac a recursului asupra modului de calcul al sumelor stabilite cu titlu de penalităţi de întârziere, respectiv dacă penalităţile urmează a fi calculate prin aplicarea procentului la valoare facturii cu sau fără TVA.

Se impune precizarea faptului că analizarea voinţei părţilor este un atribut al instanţelor de fond, nu şi al celei de recurs, concluzie impusă mai ales de concepţia noului C. proc. civ., care nu mai include, între motivele de recurs, pe unul asemănător celui reglementat în Codul de la 1865, prin art. 304 pct. 8; în concret, examenul instanţei supreme este limitat numai la a verifica dacă, la stabilirea voinţei reale a părţilor, a fost încălcată ori greşit aplicată vreo normă de drept material, cu precădere din categoria celor impuse de C. civ. pentru interpretarea convenţiilor; analiza celorlalte aspecte cu rol circumstanţial neintrând în sfera cenzurii în recurs.

Astfel, stabilirea voinţei reale a părţilor contractante constituie un aspect de temeinicie, iar nu de legalitate, întrucât doar în valorificarea probelor propuse şi încuviinţate se poate stabili care a fost scopul şi natura contractului încheiat de părţi, chestiuni la care recurenta face referire. În recurs instanţa nu poate proceda la o reapreciere a probelor, pentru a constata o altă situaţie de fapt decât cea deja configurată de către instanţa de apel.

Prin urmare, motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a solicita instanţei de recurs restabilirea situaţiei de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală prin raportare la prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că, deşi în raport de acest prim motiv de recurs se invocă şi incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu a indicat, în mod concret, în ce măsură instanţa de apel nu a respectat exigenţele motivării hotărârii pronunţate.

Nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată şi la argumentele care au format convingerea instanţei, fără a reclama vreun viciu de legalitate a considerentelor reţinute de instanţa de prim control judiciar în justificarea soluţiei pronunţate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor expuse la instanţele de fond (inclusiv a celor cu privire la incidenţa considerentelor şi soluţiei pronunţate în cauza C 295/17MEO Servicos de Comunicacoes e Multimedia SA), nu răspund exigenţelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel s-a pronunţat cu respectarea cerinţelor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 479 C. proc. civ., cu garantarea principiului "tantum devolutum, tantum judicatum", faţă de limitele în care reclamanta a înţeles să învestească instanţa de fond şi să-şi argumenteze pretenţiile, verificând aplicarea legii de către instanţa de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acţiunii, în limitele în care apelantele au înţeles să învestească instanţa de control judiciar şi să-şi argumenteze susţinerile, iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei recurentei, nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe încălcarea regulilor de procedură.

În mod greşit, recurenta se prevalează de faptul că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii, întrucât a redus onorariul expertului, susţinând, totodată, existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că nu se impune reducerea onorariului, însă ulterior a reţinut reducerea acestuia.

Este de necontestat că, prin apelul formulat, pârâta B. S.R.L. a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată, cheltuieli de judecată constând în onorariu expert şi onorariu avocat.

Or, câtă vreme instanţa devolutivă a apelului a constatat că suma achitată de către reclamantă cu titlu de onorariu expert a fost de 7600 RON, iar nu de 8150,21 RON cât s-a reţinut de către prima instanţă, în mod corect pârâta a fost obligată la plata sumei de 7600 RON, fiind lipsită de justificare obligarea pârâtei la o sumă mai mare decât cea plătită.

Astfel, recurenta este în eroare atunci când invocă contradictorialitatea, întrucât împrejurarea că instanţa de apel nu a obligat pârâta la plata unei sume mai mari decât cea plătită, astfel cum a dispus prima instanţă, nu echivalează cu reducerea onorariului expertului în contextul art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici susţinerile prin care recurenta-reclamantă contestă valoarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat la plata cărora a fost obligată prin decizia instanţei de apel, fiind legal aplicate dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Posibilitatea reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată privind onorariu avocat este o facultate a instanţei de judecată, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz aplicarea prevederilor art. 451 C. proc. civ., cum în mod legal a procedat şi instanţa de apel.

Aprecierea asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, respectiv asupra proporţionalităţii onorariului cu munca prestată de avocat, valoarea litigiului şi complexitatea cauzei, nu poate fi făcută în faza procesuală a recursului, faţă de actuala configuraţie a dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., care nu permit reformarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum a statuat instanţa supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ..".

Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază că, circumscris motivului de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii judecătoreşti presupune lipsa totală ori insuficienţa argumentelor determinante folosite pentru adoptarea soluţiei reflectate prin dispozitiv, iar împrejurarea că recurenta este în mod cert nemulţumită de soluţia instanţei de prim-control judiciar, argumentând de ce, în opinia sa, este o soluţie greşită (instanţa de apel "a reţinut în mod eronat că valoarea pricinii este nesemnificativă"), nu o îndreptăţeşte să susţină faptul că decizia este nemotivată.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 79/2024 din 13 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă, menţinând hotărârea recurată, ca fiind legală.

Cu privire la solicitarea intimatei-pârâte B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, câtă vreme aceasta nu a făcut dovada pretenţiilor sale, în sensul art. 452 C. proc. civ., instanţa de judecată nu va putea acorda cheltuieli de judecată fără documente justificative, motiv pentru care, în lipsa înscrisurilor care să ateste faptul că s-au efectuat astfel de cheltuieli, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L..

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţilor, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite (Cauza Croitoru contra României, Hotărârea din 9 noiembrie 2004, Cauza Iacob contra României, Hotărârea din 3 februarie 2005).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 79/2024 din 13 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2024.