Liability for falling tree on expropriated public land: loss of juridical custody negates delictual liability under Civil Code Arts. 1376–1377

Deliberând asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, la data de 03.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

(i) obligarea pârâtei la plata sumei de 308.941,01 RON cu titlu de debit principal, reprezentând despăgubire nerecuperată;

(ii) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal, în cuantum de 30.721,54 RON, de la data plaţii despăgubirii (17.08.2016) şi până la data formulării cererii de chemare în judecată;

(iii) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în continuare, până la data lichidării efective a debitului principal;

(iv) cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 alin. (3), art. 1357, art. 1376 alin. (1), art. 1531, art. 2210 din C. civ., art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, art. 194 şi urm., art. 451 şi urm. din C. proc. civ.

Pârâta UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

I.2. Sentinţa primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3850 din 21 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300.369,42 RON, cu titlu de despăgubiri, a sumei de 29.869,13 RON cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 17.08.2016 - 02.05.2018, precum şi la plata dobânzii legale în continuare, de la 03.05.2018 până la data achitării integrale a debitului principal datorat, conform criteriului prevăzut de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, precum şi a cheltuielilor de judecată, şi anume suma de 8.109,07 RON, proporţional cu partea din acţiune admisă.

Parcursul procesual

1. Decizia instanţei de apel

Împotriva acestei soluţii a declarat apel pârâta UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 1774 din 14 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 3850 din 21.12.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate; a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Decizia instanţei de recurs

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta A. S.A., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, la 25.02.2021, sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 2616 din 7 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1774 din 14 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti– secţia a VI-a Civilă, la data de 09.05.2023, sub nr. x/2018*.

I.3. Decizia instanţei de apel, după rejudecare. Hotărârea recurată.

Prin decizia civilă nr. 1272 A din 22 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. 3850 din 21.12.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.; a schimbat sentinţa civilă atacată în sensul că: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecăţii în primă instanţă ca neîntemeiată, a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente apelului.

II. CEREREA DE RECURS. Motivele invocate şi dezvoltarea lor:

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în rejudecare, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare; cu cheltuieli de judecată.

Prealabil dezvoltării motivului de recurs, recurenta a făcut o prezentare a parcursului procesual al cauzei, după care, în motivare, a susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare, se impune a fi casată din perspectiva modalităţii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1376 şi art. 1377 din C. civ., criticând faptul că instanţa de apel a limitat în mod nelegal sfera persoanelor a căror răspundere poate fi antrenată doar la persoana care ar avea paza juridică, având drept consecinţă, pe plan procesual, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Detaliind, după evocarea dispoziţiilor art. 1376 alin. (1) şi ale art. 1377 din C. civ., a susţinut că instanţa de apel le-a conferit o aplicare greşită, deoarece a statuat că răspunderea ar aparţine exclusiv celui care are paza juridică a bunului, autonom de culpa celui care îşi exercită în mod independent controlul şi supravegherea numai în fapt, respectiv că paza juridică ar presupune un element suplimentar ce o face mai importantă.

Autoarea recursului a subliniat faptul că nu poate fi limitată răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucru la persoana celui care îşi exercită paza juridică, exonerându-l, în mod nejustificat, de la răspundere pe cel care are paza lucrului numai în fapt.

În acest sens, a învederat că art. 1376 C. civ. prevede în mod expres că oricine are paza lucrului, atât proprietarul cât şi paznicul, va răspunde pentru pagubele cauzate de acesta, legea stabilind, aşadar, că oricine este paznicul lucrului va fi ţinut să răspundă.

De asemenea, a arătat că, potrivit art. 1377 C. civ., are paza lucrului şi, implicit, răspunderea ce derivă din aceasta, nu doar proprietarul, ci şi cel care (...) numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu.

În continuare, titulara prezentului demers judiciar a punctat că paza juridică aparţine proprietarului sau celui care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea bunului şi se serveşte de acesta în interes propriu.

Totodată, a relevat faptul că, adesea, paza juridică a lucrului poate fi scindată între proprietar sau posesor şi detentor precar, paza juridică a structurii lucrului rămânând la proprietar sau la posesor, în timp ce paza juridică a utilizării sau păstrării acestuia rămânând în sarcina detentorului precar.

A arătat recurenta că urmarea care s-ar impune ar fi aceea că, dacă se va dovedi că prejudiciul se datorează unui viciu intern al lucrului sau că este legat de structura lui, răspunderea va fi angajată în persoana proprietarului sau posesorului. Dimpotrivă, dacă se va dovedi că lucrul provoacă un prejudiciu din cauza modului în care este păstrat sau utilizat, răspunderea va fi angajată în persoana detentorului precar: chiriaş/comodatar/transportator/depozitar etc. În acest context, a făcut o trimitere doctrinară la transmiterea şi scindarea pazei juridice.

În fine, autoarea căii de atac a susţinut că intimata-pârâta a continuat să exercite paza asupra lotului de teren şi după data exproprierii, respectiv că a continuat să exercite în mod independent controlul şi supravegherea asupra lucrului, servindu-se de acesta în interes propriu, împrejurare de natură să atragă răspunderea acesteia.

A conchis în sensul că intimata-pârâtă avea paza lucrului, iar acest fapt, potrivit dispoziţiilor art. 1376 şi art. 1377 din C. civ., justifică atât răspunderea civilă pentru pagubele cauzate, cât şi consecinţa acestui fapt, calitatea procesuală pasivă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie– secţia a II-a Civilă, la data de 07.12.2023, sub nr. x/2018*.

Apărarea formulată în cauză

La 29 ianuarie 2024, intimata-pârâtă UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 03.05.2018, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 26 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

Prin încheierea din 18 iunie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul, fiind stabilit termen de judecată la data de 5 noiembrie 2024, în vederea soluţionării acestuia în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, prin prisma criticilor şi apărărilor formulate şi a celor expuse în întâmpinare, dar şi în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

În esenţă, prin recursul său, recurenta-reclamantă A. S.A. a criticat decizia instanţei de apel pentru nelegalitate, susţinând că dispoziţiile legale de drept material ale art. 1376 şi art. 1377 C. civ. au fost încălcate şi aplicate greşit de către aceasta, constituindu-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 1376 alin. (1) C. civ., oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.

Norma enunţată reflectă consacrarea viziunii răspunderii civile delictuale obiective a celui care are paza juridică a lucrului care produce prejudiciul. Cu excepţia cazului în care paznicul juridic urmăreşte cu bună ştiinţă producerea faptei vătămătoare de lucrul aflat sub paza sa ori a situaţiei în care victima prejudiciului concură, prin conduita sa, la producerea evenimentului vătămător, teza răspunderii delictuale obiective pentru lucrul aflat în pază juridică exclude cerinţa dovedirii vreunei culpe. Într-un asemenea caz, legea pretinde întrunirea a doar trei cerinţe, respectiv existenţa unui prejudiciu cauzat prin fapta lucrului, dovedirea naturii respectivului bun, anume că el se află în paza juridică a unei persoane căreia i se poate antrena răspunderea civilă şi, respectiv, legătura de cauzalitate dintre acţiunea lucrului şi prejudiciul produs.

Critica recurentei-reclamante, ce vizează, în esenţă, modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte Universitatea din Bucureşti, aduce în dezbatere determinarea persoanei responsabile de prejudiciul cauzat reclamantei, produs de căderea unui copac aflat pe domeniul public, care a provocat avarierea autoturismului.

Art. 1376 alin. (1) C. civ. prevede imperativ că răspunderea revine persoanei care are lucrul "sub paza sa", atunci când acesta a cauzat prejudiciul, fiind vorba de acea "pază juridică" a lucrului.

Deşi acest text, referindu-se la persoana care deţine paza lucrului, nu face vreo distincţie între paza juridică şi paza materială (aceasta din urmă rezultând din contactul direct, material şi nemijlocit cu lucrul), totuşi, o asemenea distincţie este definită în art. 1377 C. civ., potrivit căruia "(...) are paza...lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra…lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu".

Aşadar, noţiunea de "pază", utilizată în redactarea normelor legale sus evocate, nu poate avea decât semnificaţia de "pază juridică", în contextul în care finalitatea normelor juridice examinate este aceea de a asigura un mijloc de protecţie a terţilor cărora le sunt cauzate prejudicii de lucruri, corelativ obligaţiei ce incumbă persoanei ce are calitate de păzitor juridic.

Prin urmare, întreaga construcţie juridică a răspunderii pentru lucruri are la bază noţiunea de "pază juridică", ce revine în primul rând proprietarului şi, în subsidiar, celui care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită controlul şi supravegherea asupra lucrului şi se serveşte de acesta într-un interes propriu.

În acest context normativ, fundamentul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru, reglementată de art. 1376 C. civ., îl reprezintă paza juridică, adică exercitarea, în mod independent şi în interes propriu, a unei puteri de direcţie, supraveghere şi control asupra lucrului, dispoziţiile art. 1377 C. civ. instituind în sarcina proprietarului o prezumţie relativă de păzitor juridic al lucrului aflat în proprietatea sa.

Prin urmare, răspunderea pe temeiul art. 1376 alin. (1) C. civ. revine persoanei care, la data cauzării prejudiciului, deţinea paza juridică a lucrului, iar nu persoanei care deţinea numai paza materială, deoarece această din urmă persoană nu se serveşte de lucru în interes propriu şi nici nu acţionează în mod independent în raport cu acesta.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, aceste considerente de ordin teoretic au fost corect evocate şi în raţionamentul instanţei de apel, judicios constatând Curtea de Apel, din situaţia de fapt reţinută în cauză, care nu mai poate fi reevaluată în această fază procesuală, că intimata-pârâtă Universitatea din Bucureşti nu mai deţinea calitatea de păzitor juridic al lucrului, respectiv al terenului pe care se afla amplasat copacul ce a generat prejudiciul reclamat.

Întrucât la momentul producerii evenimentului (10.03.2016), potrivit Deciziei de expropriere a imobilelor afectate de lucrarea de utilitate publică de interes naţional "Magistrala 5 – Drumul Taberei" nr. 01/27.05.2011, intimata nu mai figura ca proprietar al terenului, nu mai avea nici prerogative independente de supraveghere şi control asupra bunului, deci nu deţinea paza lui juridică.

Potrivit menţiunilor înscrise în Cartea funciară nr. x, începând cu 27.05.2011 – chiar data Deciziei de expropriere – suprafaţa de teren în cauză a fost trecută în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea B. S.A.

Deopotrivă, constată Înalta Curte că aspectele reţinute de către instanţa de apel, potrivit cărora nu s-a făcut dovada exercitării, în fapt, de către intimata-pârâtă a pazei juridice asupra bunului, nu pot fi cenzurate pe calea recursului, atât timp cât aduc în discuţie chestiuni de probaţiune, ce excedează controlului jurisdicţional permis în această etapă procesuală.

Astfel, cum nu s-a făcut dovada calităţii de păzitor juridic al lucrului a intimatei-pârâte, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a stabilit corect lipsa calităţii de subiect pasiv a acesteia în raportul juridic obligaţional de răspundere civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de căderea copacului, răspundere fundamentată pe normele de drept comun ale C. civ., a căror aplicabilitate la circumstanţele factuale ale speţei a fost judicios realizată.

În consecinţă, Înalta Curte urmează a se respinge, ca nefondate, criticile recurentei-reclamante, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., privind soluţia instanţei de apel, referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1272/A din 22 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2024.