Revision petition inadmissible where positive res judicata effect was previously analyzed and rejected by the appellate court

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Braşov – secţia I civilă, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- obligarea pârâtei să recalculeze cuantumul indemnizaţiei de gratitudine cuvenită, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, respectiv în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata;

- obligarea pârâtei la recalcularea cuantumului indemnizaţiei de gratitudine pe ultimii trei ani în urmă, calculaţi de la data cererii de chemare în judecată, respectiv în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut prin Legea nr. 381/2021, Legea nr. 16/2021, Legea nr. 6/2020, Legea nr. 47/2019 şi Legea nr. 3/2018;

- obligarea pârâtei să plătească, începând cu data soluţionării definitive a cauzei, indemnizaţia de gratitudine cuvenită în cuantumul prevăzut de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, respectiv în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata;

- obligarea pârâtei să plătească diferenţele rezultate dintre indemnizaţia de gratitudine cuvenită pe perioada cuprinsă între data formulării cererii de chemare în judecată şi data soluţionării definitive a cauzei, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, respectiv în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, şi cea efectiv plătită în perioada cuprinsă între data formulării cererii de chemare în judecată şi data soluţionării definitive a cauzei;

- obligarea pârâtei să plătească pe ultimii trei ani diferenţele rezultate dintre indemnizaţia de ingratitudine cuvenită pe ultimii trei ani în urmă, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, respectiv în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, şi cea efectiv plătită pe ultimii trei ani calculaţi de la data formulării cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 809/MAS din 30 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV.

Curtea de Apel Braşov – secţia civilă, prin decizia civilă nr. 1630/Ap din 31 octombrie 2023, a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 809/MAS din 30 mai 2023 a Tribunalului Braşov – secţia civilă, care a fost păstrată.

Revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei civile nr. 1630/Ap din 31 octombrie 2023 a Curţii de Apel Braşov – secţia civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În motivarea cererii, autorul căii extraordinare de atac în retractare a susţinut faptul că decizia civilă nr. 1630/Ap din 31 octombrie 2023, a cărei revizuire s-a solicitat, încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020, pronunţate de Tribunalul Braşov – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov – secţia civilă, sub nr. x/2023, la data de 21 noiembrie 2023.

Curtea de Apel Braşov – secţia civilă, prin decizia civilă nr. 101/Ap din 1 februarie 2024, a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV împotriva deciziei civile nr. 1630/Ap din 31 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2023.

La data de 5 aprilie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 101/Ap din 1 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă.

Recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Curtea de Apel Braşov a reţinut că o condiţie procesuală pentru a se putea invoca cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este ca autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în cauză sau dacă a fost invocată să nu fi fost analizată de către instanţă.

Conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., "autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Potrivit art. 431 din C. proc. civ. "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În edictarea acestor dispoziţii, intenţia legiuitorului a fost, pe de o parte, de a interzice reluarea aceloraşi judecăţi, dar şi de a accelera cursul justiţiei, câtă vreme într-un proces ulterior partea se poate prevala de ceea ce a statuat o primă instanţă, chiar dacă a făcut-o pe cale incidentală, toate acestea prin conservarea autorităţii lucrului deja judecat, care nu mai poate fi contestat şi pus în discuţie în raporturile dintre aceleaşi părţi, indiferent de modalitatea în care, anterior, s-a făcut tranşarea diferitelor aspecte litigioase ale judecăţii.

Conţinutul art. 431 din C. proc. civ. dă expresie modalităţii în care se produc efectele lucrului judecat şi consacră cele două forme de manifestare a acestuia, respectiv efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată şi cel pozitiv, conform căruia o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi.

În privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, acesta valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, fără să presupună identitatea de acţiune (obiect, cauză, părţi).

În concluzie, pentru a fi reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente între cele două procese, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional.

Potrivit recurentului, motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. care sancţionează încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, trebuie văzut în coroborare cu prevederile legale menţionate anterior.

Astfel, casarea deciziei civile nr. 101/Ap din 1 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2023, poate fi cerută şi dacă această hotărâre încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri anterioare.

Curtea de Apel Braşov a respins cererea de revizuire, reţinând că "în literatura de specialitate, în legătură cu acest motiv de revizuire, s-a reţinut că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; b) să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; c) hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; e) să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat".

Recurentul-revizuent apreciază că instanţa de revizuire a nesocotit efectul hotărârilor judecătoreşti, considerându-se că ne aflăm cel mult în faţa unei jurisprudenţe, însă este ridicată la rang de argument juridic doctrina.

Cu alte cuvinte, jurisprudenţa nu are valoare de lege şi nu generează obligaţii în sarcina altor instanţe, însă literatura de specialitate este creatoare de interpretări obligatorii pentru instanţele de judecată.

În accepţiunea recurentului, literatura de specialitate invocată de instanţa de revizuire a analizat reglementarea motivului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în forma existentă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Astfel, a arătat că înainte de modificările aduse C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018, cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referea doar la încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 prevederile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. reglementau că în cazul hotărârilor definitive potrivnice, instanţa de revizuire va anula cea din urmă hotărâre. După modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. are următorul conţinut: "dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Aşadar, dacă înainte de modificările realizate prin Legea nr. 310/2018 revizuirea întemeiată pe cazul de prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. era acceptată doar pentru încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, după modificările realizate prin Legea nr. 310/2018 revizuirea întemeiată pe cazul de prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este acceptată şi pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În atare situaţie, se poate constata că efectul negativ al autorităţii de lucru judecat va fi fructificat prin intermediul unei excepţii procesuale de fond absolute, iar efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat va fi fructificat sub forma prezumţiei, obligând instanţa sesizată ulterior să ţină seama de ceea ce printr-o primă judecată s-a statuat.

Curtea de Apel Braşov nu a fost chemată să soluţioneze apelul admiţând sau nu o excepţie procesuală ci, trebuia să judece în fond, ţinând însă seama de dezlegarea dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat privind dezlegarea dată deja chestiunii litigioase.

Prin urmare, în cazul revizuirii întemeiate pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu se pune problema "să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat".

Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Braşov, recurentul apreciază că nu mai subzistă condiţia invocată de instanţa de revizuire în cazul revizuirii întemeiate pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Faţă de caracterele juridice ale efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, modalitatea de invocare şi de analizare a acestui efect pozitiv, având în vedere soluţia reglementată de art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. (după modificarea realizată prin Legea nr. 310/2018), în opinia recurentului, motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întemeiat pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, conferă căii de atac a revizuirii un caracter oarecum mixt, păstrându-şi caracterul de retractare însă printr-o analiză neaprofundată a fondului.

Aşa fiind, Curtea de Apel Braşov trebuia să analizeze dacă aspectele dezlegate anterior de instanţă, prin sentinţa civilă nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, au legătură cu ceea ce s-a judecat prin decizia civilă nr. 1630/Ap din 31 octombrie 2023 a Curţii de Apel Braşov – secţia civilă (dosar nr. x/2023) şi, pe cale de consecinţă, să anuleze această din urmă decizie şi să trimită cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.

În continuare, recurentul-revizuent A. a învederat că Tribunalul Braşov – secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta să recalculeze reclamantului indemnizaţia lunară de gratitudine aferentă anilor 2017, 2018 şi 2019, prin raportare la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat prevăzut de art. 16 din Legea nr. 7/2017 pentru anul 2017, art. 15 din Legea nr. 3/2018 pentru anul 2018 şi Legea nr. 14/2019 pentru anul 2019, precum şi să plătească reclamantului diferenţele rezultate dintre indemnizaţia lunară cuvenită şi cea efectiv plătită, începând cu 01.01.2017 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii. Această sentinţă a rămas definitivă prin respingerea apelului formulat de pârâtă, apel soluţionat de către Curtea de Apel Braşov.

Chestiunea juridică dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2023 este identică cu cea dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2019.

Recurentul-revizuent consideră că soluţia cuprinsă în hotărârea definitivă, respectiv sentinţa civilă nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Braşov – secţia I civilă îi este pe deplin aplicabilă.

A mai arătat că dreptul de acces la un tribunal presupune, printre altele, respectarea principiului securităţii juridice. Potrivit acestui principiu, unde există aceleaşi raţiuni trebuie aplicate aceleaşi norme juridice şi date aceleaşi soluţii, fiind fără relevanţă faptul că sentinţa civilă definitivă anterior menţionată a fost pronunţată în favoarea altei persoane şi în contradictoriu cu o altă autoritate a statului. Având în vedere că situaţia reclamantului A. este identică cu cea a reclamantului B., din dosarul nr. x/2019, se impunea să fie admisă şi cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2023

Autorul căii de atac a concluzionat în sensul că, deşi între cele două cauze nu există tripla identitate, este evident că a doua hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 1630/Ap din 31 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2023, încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat - sentinţa civilă nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Braşov – secţia I civilă (dosar nr. x/2019).

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 488 alin. (1) pct. 7, art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (4) şi (6) din C. proc. civ.

Intimatei CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV a depus la dosar întâmpinare, prin care solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate.

Recurentul-revizuent nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 17 septembrie 2024 s-a fixat termen la data de 31 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

În accepţiunea recurentului A., Curtea de Apel Braşov a reţinut greşit că o condiţie procesuală pentru a se putea invoca cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este ca autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în cauză sau dacă a fost invocată să nu fi fost analizată de către instanţă.

Criticile formulate sub acest aspect nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., întrucât textul legal anterior evocat se referă numai la efectul negativ al autorităţii de lucru judecat - art. 431 alin. (1) C. proc. civ. -, din moment ce soluţia pe care o poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul reţinerii acestui motiv de casare este respingerea cererii ca inadmisibilă, astfel cum prevede art. 497 teza finală din C. proc. civ.

Cu toate acestea, criticile recurentului-revizuent privind încălcarea normelor de procedură referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Demersul judiciar al recurentului în etapa căii de atac a revizuirii a fost fundamentat pe existenţa unor hotărâri potrivnice, însă instanţa de judecată a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

În prezentul recurs, se susţine faptul că nu mai subzistă condiţia invocată de instanţa de revizuire în cazul revizuirii întemeiate pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, faţă de soluţia reglementată de art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., după modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Potrivit celor susţinute de către recurent, Curtea de Apel Braşov trebuia să analizeze dacă aspectele dezlegate anterior de instanţă, prin sentinţa civilă nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, au legătură cu ceea ce s-a judecat prin decizia civilă nr. 1630/Ap din 31 octombrie 2023 a Curţii de Apel Braşov – secţia civilă (dosar nr. x/2023) şi, pe cale de consecinţă, să anuleze această din urmă decizie şi să trimită cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.

Având în vedere că, în speţă, se aplică dispoziţiile C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, se reţine că, prin adăugarea în art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. a prevederii potrivit căreia, în cazul hotărârilor potrivnice, instanţa anulează cea din urmă hotărâre şi, după caz, trimite cauza, spre rejudecare, atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, legiuitorul a asigurat accesul efectiv la cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (şi) pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Însă, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Condiţiile anterior menţionate trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe conducând la respingerea cererii de revizuire.

Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a reţinut, în mod corect, incidenţa condiţiei anterior menţionate. Chiar dacă nu este prevăzută expres de lege, această condiţie a fost confirmată de doctrină şi practica judiciară, plecând de la următoarele argumente:

În ipoteza în care, în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată şi instanţa a respins susţinerile/apărările referitoare la incidenţa autorităţii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeaşi apărare pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării/dezlegării date chestiunii litigioase respective.

Or, în cauza în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se cere, prin motivele de apel, reclamantul a invocat efectele sentinţei civile nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020, pronunţate de Tribunalul Braşov – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, arătând că prin această hotărâre judecătorească definitivă i-a fost recunoscut deţinătorului titlului de Luptător cu Rol Determinant dreptul de a îi fi plătite diferenţele rezultate dintre indemnizaţia lunară cuvenită şi cea efectiv plătită, ceea ce înseamnă că există identitate de chestiune juridică.

Analizând acest motiv de apel, în cuprinsul deciziei civile nr. 1630/Ap/31.10.2023, Curtea de Apel Braşov l-a înlăturat, reţinând, în esenţă, că respectiva hotărâre nu are putere de lucru judecat în cauza dedusă judecăţii, în condiţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.. S-a arătat că este vorba despre două litigii distincte, fără legătură între ele, care, deşi pun aceeaşi problematică juridică, au primit soluţii diferite la prima instanţă. Acest lucru nu face ca hotărârea judecătorească dată în prima cauză să aibă putere de lucru judecat în acest al doilea litigiu, întrucât numai reclamantul din dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Braşov se poate prevala de efectul pozitiv al puterii lucrului judecat izvorât din hotărârea judecătorească pronunţată, în ipoteza în care s-ar promova un litigiu nou care ar pune în discuţie drepturile pe care le-a câştigat în respectiva cauză, apelantul din dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Braşov neavând posibilitatea de a se prevala de această hotărâre, deoarece nu îl vizează.

Înalta Curte constată că în faţa instanţei de apel titularul cererii de revizuire, A., a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat prin raportare la sentinţa civilă nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Această apărare a fost analizată şi înlăturată de Curtea de Apel Braşov prin decizia civilă nr. 1630/Ap din 31 octombrie 2023 a Curţii de Apel Braşov – secţia civilă, adică tocmai prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire.

În atare situaţie, odată ce efectul pozitiv al lucrului judecat invocat prin cererea de revizuire a fost analizat de instanţa de apel a cărei hotărâre este contestată, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiilor legale de admisibilitate ale cererii de revizuire.

Dezlegările date prin hotărârea indicată au fost analizate în cel de-al doilea dosar şi, pe cale de consecinţă, nu se poate susţine că există posibilitatea valorificării lor şi prin intermediul revizuirii, întrucât instanţa de revizuire nu poate, raportat la dispoziţiile legale incidente, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Altfel spus, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce instanţa s-a pronunţat asupra lipsei incidenţei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, infirmarea unei astfel de soluţii nu se poate face pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii, iar nu să cenzureze o judecată anterioară.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, comună şi nesuspensivă de executare, limitată la motivele şi condiţiile expres prevăzute de lege şi care nu permite repunerea în discuţie a aspectelor tranşate definitiv de instanţa de apel, neputând echivala cu un recurs într-o materie în care calea de atac a recursului a fost suprimată de lege.

Înalta Curte reaminteşte jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, potrivit căreia dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. (1), trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie supusă unei noi judecăţi (Cauza Brumărescu, citată mai sus, § 62, şi Cauza Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, §§ 56-58, 24 iulie 2003). De asemenea, Curtea reaminteşte că, în conformitate cu o jurisprudenţă deja bine stabilită, instanţele superioare nu trebuie să folosească puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă examinare a cauzei. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. De la acest principiu nu se poate deroga decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Cauza Riabykh, citată mai sus, § 52, şi Cauza Borshchevskiy împotriva Rusiei, nr. 14.853/03, § 42, 21 septembrie 2006).

Aşa fiind, în condiţiile în care nu este îndeplinită condiţia dedusă din dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de revizuire este legală, motiv pentru care, recursul declarat împotriva acesteia urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 101/Ap din 1 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.