Nullity of public land participation partnership for illicit cause and evasion of mandatory industrial park establishment obligations

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar, decizia şi încheierile atacate, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov - secţia I Civilă la 28.09.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii Consiliul Local Zărneşti şi Oraşul Zărneşti au chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune autentificat sub nr. x/01.07.2003 încheiat între Consiliul Local Zărneşti şi S.C. A. S.A., să constate nulitatea contractului de administrare din 10.07.2003 încheiat între pârâtă şi Asocierea S.C. A. S.A. - Consiliul Local Zărneşti, contract cu caracter subsecvent, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei să elibereze imobilul teren şi să-l lase la dispoziţia Oraşului Zărneşti, liber de sarcini, să dispună radierea din CF x, nr. top. x a menţiunilor privind aducerea imobilului în asociere, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Braşov prin încheierea nr. 195/S/05.10.2018, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2018*.

Pe calea întâmpinării, pârâta a invocat excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului Local Zărneşti, lipsei calităţii de reprezentant a Consiliului Local Zărneşti şi a Primarului Oraşului Zărneşti, nulităţii cererii de chemare în judecată formulate de Consiliul Local Zărneşti, prematurităţii acţiunii formulate de Oraşul Zărneşti şi lipsei calităţii procesuale active a Oraşului Zărneşti, precum şi excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 515/2003, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.

La data de 13.02.2019, Compania Naţională Romarm S.A. Filiala S. Tohan S.A. a formulat cerere de intervenţie principală, având aceleaşi capete de cerere ca acţiunea principală, iar prin cererea precizatoare înaintată la dosar la 27.05.2019, a învederat că cererea de intervenţie este accesorie, în sprijinul reclamanţilor. De asemenea, pe calea notelor de şedinţă, intervenienta a invocat excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 80/26.03.2003.

Prin încheierea din 13.02.2019 s-a dispus citarea Guvernului României cu un exemplar al înscrisurilor aflate la dosar şi menţiunea de a formula întâmpinare.

Prin încheierea din 15.01.2020, instanţa a luat act de faptul că pârâta nu mai susţine excepţiile lipsei calităţii procesuale active a Oraşului Zărneşti, lipsei calităţii de reprezentant a Consiliului Local Zărneşti şi a Primarului Oraşului Zărneşti, nulităţii şi prematurităţii cererii; totodată, a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local Zărneşti, a admis în principiu cererea de intervenţie, a respins excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 515/2003, a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru toate părţile şi a prorogat pronunţarea asupra probei testimoniale solicitată de pârâtă până după înaintarea la dosar a documentaţiei ce a stat la baza emiterii H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003.

Prin sentinţa civilă nr. 551/C/23.07.2020, Tribunalul Braşov - secţia a II-a Civilă:

- a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 515/2003;

- a respins excepţia inadmisibilităţii invocării de către intervenientul accesoriu a excepţiei de nelegalitate a H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003, invocată de pârâtă;

- a admis excepţia de nelegalitate a H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003 şi

- a admis, în parte, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.A. şi Guvernul României, în sensul că a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune şi, în consecinţă, a contractului de administrare;

- a dispus radierea din CF x Tohanul Vechi, nr. top. x, a menţiunilor privind aducerea imobilului în asociere, a respins cererea de repunere a părţilor în situaţia anterioară;

- de asemenea, a admis cererea de intervenţie accesorie şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile şi a încheierii din 15.01.2020 S.C. A. S.A. a declarat apel, iar Consiliul Local Zărneşti şi Oraşul Zărneşti au declarat apel doar împotriva sentinţei civile.

Prin decizia civilă nr. 239/Ap/04.03.2021, Curtea de Apel Braşov - secţia Civilă a respins apelul declarat de către apelanta-pârâtă dar a admis apelul declarat de către apelanţii-reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

- a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei la eliberarea imobilului teren şi lăsarea acestuia la dispoziţia Oraşului Zărneşti,

- a respins cererea reclamanţilor de restituire a terenului liber de sarcini şi

- a păstrat restul dispoziţiile şi cererea apelanţilor-reclamanţi privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs S.C. A. S.A. şi Asocierea S.C. A. S.A. - Consiliul Local Zărneşti.

La data de 04.10.2022, Parc Industrial U.A.T. Zărneşti S.R.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul intimatelor-reclamante, iar la 15.11.2022, a formulat o nouă cerere de intervenţie accesorie în sprijinul intimaţilor-reclamanţi şi a intervenientului Compania Naţională Romarm S.A. Filiala S. Tohan S.A., admisă în principiu prin încheierea din 26.04.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia nr. 1339/24.05.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată a apelurilor, aceleiaşi instanţe. De asemenea, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta Asocierea S.C. A. S.A. - Consiliul Local Zărneşti.

Prin decizia nr. 2240/31.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă a respins cererea formulată de petenta S.C. A. S.A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1339/24.05.2023 şi a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 19.03.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă a admis cererea privind strămutarea judecării procesului şi a dispus desfiinţarea actelor de procedură îndeplinite, astfel că, prin încheierea din 20.03.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Braşov - secţia Civilă a dispus înaintarea cauzei către Curtea de Apel Târgu Mureş,

La termenul din 14.05.2024, S.C. A. S.A. a depus la dosar cerere de întoarcere a executării silite realizate prin intermediul B.E.J. B. în dosarul de executare nr. 1244/2021, întrucât hotărârea judecătorească în temeiul căreia s-a realizat executarea silită, decizia civilă nr. 239/Ap/04.03.2021 a Curţii de Apel Braşov - secţia Civilă, a fost desfiinţată.

Prin încheierea din 14.05.2024, pentru apelanţii-reclamanţi, Curtea de Apel Târgu Mureş - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a încuviinţat proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba cu interogatoriul intimatei-pârâte şi intervenientei şi proba cu declaraţia martorului C., iar pentru apelanta-pârâtă proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba cu interogatoriul intervenientei şi apelantului-reclamant Consiliul Local al Oraşului Zărneşti, precum şi proba cu declaraţia martorului D.. De asemenea, a pus în vedere reprezentantului apelantei-pârâte să precizeze dacă îşi menţine sau nu interogatoriul astfel cum a fost depus la dosar şi să transmită părţii adverse răspunsul formulat. A dispus ca părţile să depună la dosar interogatoriile în termen de 5 zile, a luat act de depunerea cererii de întoarcere a executării silite şi a dispus citarea martorilor la adresele cunoscute.

Dezbaterile şi susţinerile pe fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea din 10.06.2024.

Prin decizia nr. 223/A/21.06.2024, Curtea de Apel Târgu Mureş - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă şi cererea de întoarcere a executării silite, a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

- a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei la eliberarea imobilului teren şi lăsarea acestuia la dispoziţia Oraşului Zărneşti, a respins cererea reclamanţilor de restituire a terenului liber de sarcini şi

- a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei primei instanţe.;

- a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Parc Industrial U.A.T. Zărneşti S.R.L. şi

- a respins cererea apelanţilor-reclamanţi privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii şi a încheierilor din 14.05.2024 şi din 10.06.2024, S.C. A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea şi, în rejudecare, admiterea apelului formulat de aceasta, schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, respingerii ca neîntemeiat a apelului declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe, respingerii ca neîntemeiate a cererilor de intervenţie accesorie formulate de Compania Naţională Romarm S.A. Filiala S. Tohan S.A., respectiv de Parc Industrial U.A.T. Zărneşti, întoarcerea executării silite, precum şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susţinut că decizia atacată este nelegală întrucât instanţa a schimbat dinamica pretinsei cauze ilicite - încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 515/2003 fiind învederată doar în contextul fraudei la lege, iar curtea l-a analizat ca motiv autonom de nulitate - şi a invocat din oficiu nerespectarea art. 125 şi art. 126 din Legea nr. 215/2001, pentru prima dată în apel, în faza de rejudecare, pronunţându-se asupra altor aspecte decât cele solicitate şi depăşind limitele stabilite prin decizia de casare.

Primo, a criticat dezlegarea dată excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 515/20.05.2003 întrucât, deşi prin decizia de casare, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare în vedere verificării îndeplinirii condiţiilor fraudei la lege, respectiv eludarea unei norme imperative, prin decizia atacată, curtea de apel nu a urmat îndrumarea instanţei supreme şi nu a analizat caracterul/natura normei pretins a fi eludată, anume dacă este un act administrativ cu caracter individual sau normativ, contrar dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, a învederat că instanţa de rejudecare a examinat excepţia de nelegalitate în baza unor dispoziţii care nu au fost invocate în susţinerea acesteia şi care nici nu erau în vigoare la data adoptării normei a cărei legalitate se contestă, Ordinul nr. 305/04.10.2001 pentru aprobarea instrucţiunilor de acordare a titlului de parc industrial fiind în vigoare în perioada 08.11.2001-17.09.2002.

A mai susţinut că nelegala dezlegare dată excepţiei de nelegalitate rezultă şi din perspectiva Legii nr. 215/2001, respectiv din coroborarea art. 1 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 515/2003, în privinţa căruia a fost invocată excepţia, cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 15 şi art. 19 din Legea nr. 215/2001 (forma în vigoare în perioada 21.04.2003-28.07.2003) şi art. 2 alin. (1) din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial aprobate prin Ordinul nr. 264/04.09.2002, pe care le-a redat.

În acest context, a precizat că reclamantul Consiliul Local Zărneşti nu beneficiază de libertatea de asociere, întrucât nu este o persoană juridică, ci o autoritate deliberativă, iar faptul că printre atribuţiile sale este inclusă şi posibilitatea de a adopta hotărâri cu privire la participarea cu capital sau bunuri în numele colectivităţilor pe care le reprezintă la constituirea de societăţi comerciale, nu include posibilitatea de a deveni asociat unic, ci doar de a decide participarea unităţii administrativ-teritoriale într-o societate comercială; în susţinere, a evocat paragrafele 14-15 din decizia Curţii Constituţionale nr. 574/16.10.2014.

A mai arătat că, prin dezlegarea dată excepţiei de nelegalitate invocată din perspectiva Legii nr. 31/1990, decizia este contrară legii întrucât instanţa a înlăturat susţinerile sale întemeiate pe art. 233 alin. (3), art. 235 şi art. 245 din acest act normativ şi a aplicat greşit art. 125 şi art. 126 din Legea nr. 215/2001, forma în vigoare în perioada 21.04.2003-07.09.2003, în condiţiile în care acestea nu reglementează modalitatea în care poate avea loc divizarea unei societăţi comerciale şi nici modalitatea în care un teren poate fi adus ca aport la o asociere în participaţiune, ci au caracter special exclusiv în privinţa operaţiunilor enumerate în conţinutul lor, respectiv vânzare, dare în administrare, închiriere şi dare în folosinţă gratuită. Prin urmare, pentru restul operaţiunilor, precum divizarea sau asocierea în participaţiune, devin aplicabile dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia "bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel".

Totodată, a afirmat că hotărârea cuprinde considerente străine de natura pricinii, întrucât a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 304/2001, care nu era în vigoare la data emiterii H.G. nr. 515/2003, precum şi a art. 125-126 din Legea nr. 215/2001, care nu se referă la regimul juridic al terenului adus de unitatea administrativ teritorială ca aport la asocierea în participaţiune şi nici la divizarea unei societăţi comerciale.

Secundo, a criticat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de intervenţie accesorie formulată de Compania Naţională Romarm S.A. Filiala S. Tohan S.A., arătând că motivarea ce sprijină această soluţie atestă faptul că, prin cererea de intervenţie, intervenientul nu doar sprijină apărarea uneia dintre părţi - corespunzător intervenţiei accesorii, conform art. 61 alin. (3) C. proc. civ. -, ci pretinde pentru sine un drept strâns legat de cel dedus judecăţii - specific intervenţiei principale, conform art. 61 alin. (2) şi art. 64 C. proc. civ. -, respectiv ocrotirea unei alte situaţii juridice, astfel că se impunea ca instanţa să pună în discuţia părţilor calificarea cererii de intervenţie, potrivit art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., cu consecinţa recalificării acesteia ca fiind o cerere de intervenţie principală, supusă taxelor de timbru, în temeiul art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013.

În continuare, cu privire la considerentele deciziei atacate ce sprijină soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003 a susţinut că acestea contravin art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, care prevede că "actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseşi". Astfel, chiar dacă H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003 este nelegală, a afirmat că mandatul atribuit Primarului pentru a aduce la îndeplinire hotărârea, conform art. 3 din aceasta, a produs efecte, respectiv s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune.

Cu referire la motivarea ce sprijină soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate a H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003, autoarea recursului a precizat că instanţa a motivat decizia prin prisma altor texte de lege decât cele incidente - art. 1 din H.G. nr. 515/2003 şi art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 65/2001 -, în condiţiile în care hotărârea Consiliului Local a fost adoptată în baza prevederilor art. 2 şi art. 3 din Ordinul nr. 264/04.09.2002, ale O.G. nr. 62/2001 şi ale art. 38 alin. (2) lit. f), g), i) şi x) din Legea nr. 215/2001, iar niciuna dintre acestea nu confirmă ceea ce s-a reţinut, respectiv că nu a fost înfiinţată noua societate comercială sub autoritatea Consiliului Local Zărneşti.

În consecinţă, a susţinut că sunt străine de natura pricinii considerentele referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate a hotărârii sub pretextul existenţei interesului intervenientului accesoriu, respectiv la admiterea excepţiei de nelegalitate a hotărârii sub pretextul că înfiinţarea unei noi societăţi comerciale sub autoritatea Consiliului Local Zărneşti ar fi fost avută în vedere la adoptarea ei.

Potrivit recurentei, tocmai pentru că la adoptarea hotărârii nu a fost avută în vedere înfiinţarea unei noi societăţi comerciale sub autoritatea Consiliului Local, soluţia judicioasă ar fi fost aceea de admitere a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 515/2003 şi de respingere a excepţiei de nelegalitate a H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003.

Tertio, a criticat soluţia de constatare a nulităţii absolute pentru cauză ilicită a contractului de asociere în participaţiune autentificat sub nr. x/01.07.2003 şi a contractului de administrare din 10.07.2003, subsecvent, din perspectiva pretinsei încălcări a dispoziţiilor H.G. nr. 515/2003 şi ale art. 125 şi 126 din Legea nr. 215/2001.

Astfel, a reproşat instanţei faptul că, reţinând motivul de nulitate constând în cauza ilicită reprezentată de încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 515/2003, a încălcat principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, reglementate de art. 9 alin. (2), art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (2)-(6), art. 22 alin. (6) C. proc. civ., respectiv că s-a pronunţat asupra altor aspecte decât cele solicitate de reclamanţi, în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată, cauza ilicită a fost invocată doar în privinţa dispoziţiilor art. 18 din contractul de asociere în participaţiune, încălcarea dispoziţiilor hotărârii de guvern nefiind dedusă judecăţii ca o cauză ilicită autonomă de fraudă la lege.

De asemenea, a afirmat că dispoziţiile art. 125 şi art. 126 din Legea nr. 215/2001 au fost invocate omisso medio, pentru prima dată cu ocazia rejudecării apelurilor, nesocotind limitele efectului devolutiv al apelului - art. 478 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. - şi limitele rejudecării stabilite de instanţa de casare - art. 501 alin. (3) C. proc. civ. -, iar analiza acestora în contextul fraudei la lege s-a făcut cu încălcarea principiului dublului grad de jurisdicţie, componentă a dreptului la un proces echitabil, potrivit art. 6 C. proc. civ., a principiului neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac, reglementat de art. 481 C. proc. civ., respectiv a principiului egalităţii de arme.

Autoarea recursului a învederat că aceste prevederi nici măcar nu au fost invocate de reclamanţi, ci de către instanţă din oficiu, la termenul din 14.05.2024 şi au fost însuşite de aceştia prin notele scrise depuse pentru termenul din 10.06.2024, însă nu în susţinerea cauzei ilicite, ci a fraudei la lege.

De altfel, considerentele referitoare la nesocotirea dispoziţiilor H.G. nr. 515/2003 şi a art. 125 şi art. 126 din Legea nr. 215/2001 sunt şi străine de natura cauzei.

În continuare, a susţinut că, deşi instanţa de casare a stabilit ca, în rejudecare, să fie examinat caracterul/natura normei eludate cuprinse în H.G. nr. 515/2003, instanţa nu a realizat dezideratul impus, ci a perseverat în considerente contradictorii, referindu-se concomitent la H.G. nr. 515/2003 ca fiind un act administrativ cu caracter individual, dar şi act normativ.

Decizia atacată a fost criticată şi din perspectiva greşitei calificări a dispoziţiilor H.G. nr. 515/2003 ca fiind lege.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că această hotărâre nu poate fi considerată normă imperativă, obligatorie pentru alte persoane decât destinatarii săi, ci un act administrativ cu caracter individual, având în vedere că se referă la o conduită concretă, respectiv la divizarea Filialei S.C. Tohan S.A. din cadrul Companiei Naţionale Romarm S.A., se adresează unor persoane juridice determinate, anume S.C. Tohan S.A., Compania Naţională Romarm S.A., Consiliul Local Zărneşti şi produce efecte doar faţă destinatarii acesteia, pentru S.C. A. S.A. putând fi cel mult opozabilă.

În consecinţă, a învederat că ar fi inechitabilă sancţionarea sa pentru pretinsa încălcare a H.G. nr. 515/2003, în condiţiile în care aceasta nu este lege, nu i se adresează, a fost încălcată exclusiv de Consiliul Local Zărneşti şi Oraşul Zărneşti, prin decizii unilaterale, fără concursul S.C. A. S.A., care nu a avut cunoştinţă de dispoziţiile hotărârii până la declanşarea litigiului.

A mai susţinut că desfiinţarea contractului de asociere în participaţiune pe motivul că nu a fost respectat regimul juridic al bunului adus în asociere, potrivit art. 125 şi art. 126 din Legea nr. 215/2001, atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de vreme ce contractul nu a fost încheiat în baza acestor prevederi, ci în temeiul O.G. nr. 65/2001 şi a fost aprobat de Consiliul Local Zărneşti potrivit atribuţiilor ce îi revin în temeiul art. 38 alin. (2) lit. x) din Legea nr. 215/2001.

Quarto, cu privire la nelegalitatea soluţiei de repunere a părţilor în situaţia anterioară, a criticat decizia arătând că, pe de o parte, nu cuprinde niciun considerent cu privire la apărările formulate de aceasta la apelul reclamanţilor prin care a invocat excepţia lipsei de interes şi principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, de natură să paralizeze restitutio in integrum, iar, pe de altă parte, încalcă principiul disponibilităţii în condiţiile în care aceasta nu a solicitat şi nu a fost pusă în situaţia anterioară în privinţa investiţiilor efectuate, iar terenul a fost eliberat şi pus la dispoziţia Oraşului Zărneşti prin intermediul dosarului de executare silită nr. x/2021 al B.E.J. B..

Aşa fiind, soluţia judicioasă era de respingere ca lipsită de interes a cererii de eliberare a terenului şi de punere a acestuia la dispoziţia Oraşului Zărneşti.

Quinto, cu referire la considerentul prin care instanţa a reţinut că aceasta ar fi avut cunoştinţă de existenţa H.G. nr. 515/2003, întemeindu-se exclusiv pe afirmaţia sa din cererea de apel, a susţinut că este unul vătămător şi străin de cercetarea judecătorească realizată.

În acest sens, a învederat că, pentru a reţine dacă S.C. A. S.A. cunoştea sau nu existenţa acestei hotărâri de Guvern, instanţa trebuia să se întemeieze pe probele administrate în cauză, potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. civ., în baza principiului nemijlocirii cercetării judecătoreşti reglementat de art. 16 C. proc. civ. şi să stabilească în ce măsură afirmaţiile părţilor se coroborează cu probele administrate, pe care să le înlăture, eventual, motivat. Or, instanţa s-a pronunţat fără nicio referire la probatoriul administrat, deşi potrivit declaraţiei martorului D. din 05.03.2024, S.C. A. S.A. nu a avut cunoştinţă de dispoziţiile acestei hotărâri decât ulterior momentului declanşării litigiului.

Sexto, a solicitat instanţei de recurs ca, în măsura în care decizia recurată va fi desfiinţată, să dispună şi întoarcerea executării silite.

Consiliul Local al Oraşului Zărneşti şi Oraşul Zărneşti, prin Primar, au promovat recurs incident împotriva considerentelor aceleiaşi decizii, întemeiat art. 491 C. proc. civ. şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanţei să înlocuiască considerentele prin care s-a statuat că "nu se poate reţine conivenţa părţilor în eludarea legii, respectiv că ar fi existat intenţia clară de fraudare a legii", cu propriile considerente, în sensul că la încheierea contractului atacat, părţile au manifestat conivenţă în eludarea legii.

În susţinere, au învederat că actul întocmit prin fraudarea legii este reprezentat de contractul de asociere în participaţiune autentificat sub nr. x/01.07.2003, iar actele normative eludate sunt H.G. nr. 515/2003, câtă vreme nu a fost înfiinţată o nouă societate, respectiv art. 254 Codul comercial, deoarece art. 18 din contract contravine prevederii potrivit căreia "participanţii nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune, chiar dacă au fost procurate de dânşii".

În opinia recurenţilor, conivenţa părţilor în eludarea legii reiese din modalitatea de înfiinţare a S.C. A. S.A., din procedurile administrative având ca obiect discutarea şi aprobarea asocierii, respectiv din modalitatea de preconstituire a contractului, de transmitere a acestuia şi, în final, de aprobare.

Astfel, au precizat că fondatorii societăţii, cunoscând de la viitorii contractanţi operaţiunea de constituire a unui parc industrial, au demarat procedura de înfiinţare a societăţii în scopul declarat, de a administra viitorul proiect, S.C. A. S.A. fiind constituită cu scopul de a intra ulterior în asociere cu Oraşul Zărneşti, fapt ce s-a materializat prin încheierea contractului de asociere în participaţiune contestat. Au mai menţionat că sediul societăţii era deja stabilit la locul de situare a parcului industrial, deşi la data înfiinţării societăţii nu erau demarate procedurile privind constituirea acestuia, faptul că fondatorii au adus ca aport în natură imobilul teren în suprafaţă de 20.709 ha, înscris în CF x Tohanul Vechi sub nr. x, imobil pe care societatea l-a adus ulterior ca aport în Asociere, precum şi faptul că acest contract nu a fost negociat, neexistând şedinţe de negociere între reprezentanţii Consiliului Local Zărneşti şi S.C. A. S.A., ci încheierea sa a fost prestabilită de către reprezentanţii celor două părţi, negocierea şi aprobarea acestuia în procedurile administrative fiind una formală.

În acest context, au reproşat instanţei de apel faptul că nu a avut în vedere niciunul dintre aceste aspecte, ci s-a limitat doar la a reţine că simpla cunoaştere de către S.C. A. S.A. a conţinutului H.G. nr. 515/2003 nu conduce la concluzia fermă a existenţei conivenţei frauduloase a părţilor, deşi, potrivit deciziei de casare, aceasta trebuia să verifice ansamblul de elemente legale şi factuale ale speţei şi să analizeze dacă se poate reţine existenţa unei conivenţe a părţilor în fraudarea legii.

Cu referire la condiţiile privind intenţia pârâtei de a frauda legea, respectiv mijlocul fraudulos prin care a fost eludată legea, recurenţii-reclamanţi au invocat aceleaşi aspecte enunţate pentru condiţia conivenţei părţilor în eludarea legii, iar cu privire la interesul şi folosul urmărit şi obţinut prin fraudare, au menţionat că pârâta a exploatat imobilele, teren şi construcţii, ce constituie perimetrul parcului industrial, aduse ca aport de Consiliul Local Zărneşti şi Oraşul Zărneşti şi a obţinut avantaje patrimoniale pentru sine, prin încheierea de contracte de închiriere cu terţe persoane care au folosit şi posedat construcţiile proprietatea recurenţilor-reclamanţi, precum şi împroprietărirea pârâtei cu imobilele care constituie perimetrul parcului industrial.

Au menţionat că instanţa de apel, doar analizând conţinutul prevederilor supuse analizei - actul constitutiv al S.C. A. S.A., art. 1-4 din H.G. nr. 515/2003, art. 2, art. 3 şi art. 12 din Protocolul de predare-primire a terenului în suprafaţă de 254.476,5 mp încheiat la 29.06.2023 în baza H.G. nr. 515/2003 între Compania Naţională Romarm S.A. Filiala S. Tohan S.A. şi Oraşul Zărneşti, H.C.L. Zărneşti nr. 65/11.06.2003, procesul-verbal din 26.06.2003 încheiat ca urmare a desfăşurării şedinţei extraordinare a Consiliului Local Zărneşti, convocată prin dispoziţia Primarului Zărneşti nr. 314/25.06.2003, H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003, referatul, fără număr şi dată, privind aprobarea contractului de asociere în participaţiune între Consiliul Local Zărneşti şi S.C. A. S.A. în vederea constituirii parcului industrial - şi cronologia necontestată, putea reţine că părţile au acţionat de conivenţă pentru a eluda prevederile legale.

Pe calea întâmpinării, intimata-intervenient accesoriu Compania Naţională Romarm S.A. Filiala S. Tohan S.A. a solicitat respingerea recursului principal şi a învederat că achiesează în totalitate la apărările ce vor fi formulate de către Consiliul Local Zărneşti şi Oraşul Zărneşti.

Intimaţii-reclamanţi Consiliul Local Zărneşti şi Oraşul Zărneşti, prin Primar, au formulat întâmpinare la recursul principal, prin care au solicitat respingerea acestuia. În esenţă, au susţinut că judicios s-a menţinut soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 515/2003, analizată din perspectiva actelor normative în temeiul cărora a fost emisă, respectiv că este nefondată critica vizând neanalizarea naturii acesteia, în condiţiile în care s-a statuat în mod expres că este un act administrativ cu caracter individual.

Referitor la critica adusă soluţiei pronunţate cu privire la cererea de intervenţie a terţului Compania Naţională Romarm S.A. Filiala S. Tohan S.A. au învederat că natura juridică a cererii de intervenţie nu a făcut obiectul cererilor de apel, aceasta fiind analizată odată cu verificarea admisibilităţii sale în principiu, ocazie cu care pârâta nu a formulat critici decât sub aspectul admisibilităţii, iar în ceea ce priveşte nelegalitatea H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003, au susţinut că aceasta este evidentă de vreme ce a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 1 ale H.G. nr. 515/2003 şi ale art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 65/2001, acte normative cu forţă juridică superioară.

Totodată, au arătat că este nefondată critica prin care se susţine încălcarea limitelor deciziei de casare, în condiţiile în care instanţa, la termenul din 14.05.2024, a învederat în mod expres că verificarea îndeplinirii cerinţelor fraudei la lege este o îndrumare obligatorie şi a observat că, în limitele deciziei de casare, are obligaţia de a cerceta cauza ilicită invocată ca motiv de nulitate. În consecinţă, pornind de la ipoteza avută în vedere de instanţa de recurs, respectiv că atât mecanismul fraudei, cât şi cauza ilicită au ca premisă o nerespectare a unei norme imperative şi că acest lucru nu a fost cercetat decât în cadrul discuţiilor cu privire la excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 515/2003, au afirmat că în mod corect a fost pusă în discuţia părţilor şi chestiunea regimului special al bunului care face obiectul convenţiei de asociere.

În fine, în considerarea faptului că respectivul contract de asociere în participaţiune a fost încheiat cu eludarea dispoziţiilor imperative ale art. 125 şi art. 126 din Legea nr. 215/2001, precum şi că nulitatea contractului de administrare, subsecvent, produce efecte cu caracter retroactiv, au învederat că soluţia privind repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actelor anulate este legală.

Celelalte părţi nu au uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare la recursul principal.

Prin răspunsul la întâmpinările formulate la recursul principal, S.C. A. S.A. a solicitat respingerea apărărilor ca neîntemeiate.

Pe calea întâmpinării la recursul incident, S.C. A. S.A. a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Sub un prim aspect, a învederat că argumentele nu se circumscriu motivului de casare invocat, ci celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că decizia recurată ar fi putut fi criticată doar pentru lipsa considerentelor, respectiv expunerea raţionamentului prin care instanţa a apreciat că nu există probe pentru a se reţine frauda la lege, or reclamanţii nu se mai află în termen pentru a formula recurs din această perspectivă.

Sub un al doilea aspect, a susţinut că se impune a se reţine caracterul nefondat al recursului incident şi din perspectiva inexistenţei eludării unei norme imperative, deoarece înfiinţarea S.C. A. S.A., în februarie 2003, nu poate avea semnificaţia fraudării legii, câtă vreme la acea dată H.G. nr. 515/2003, nu exista, fiind publicată în M.Of. nr. 341/20.05.2003 şi, în plus, nu reprezintă un act normativ, ci administrativ cu caracter individual, iar afirmaţia cu privire la lipsa negocierilor este contrazisă de probele administrate.

Totodată, a precizat că dovedirea mijlocului fraudulos presupunea ca reclamanţii să arate care este conduita prevăzută de lege pentru S.C. A. S.A. şi calea aleasă de aceasta, în mod deliberat, că adevăratul motiv pentru care nu a fost constituită noua societate în acord cu prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 515/2003 era cunoscut doar de către aceştia, anume lipsa fondurilor băneşti, precum şi că pretinsul interes şi folos urmărit de societate prin fraudarea legii a fost arătat de către reclamanţi doar cu ocazia rejudecării apelurilor, prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din 10.06.2024.

În fine, a afirmat că nu avea niciun interes în a eluda prevederile hotărârii de guvern prin asocierea cu Consiliul Local Zărneşti, având în vedere că o relaţie de afaceri este mai facilă între două societăţi comerciale decât între o societate comercială şi o autoritate a administraţiei publice.

Celelalte părţi nu au uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare la recursul incident.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din 25.05.2025, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului părţilor, doar recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. formulând punct de vedere la raport.

Prin încheierea pronunţată în completul de filtru din 24.09.2025, Înalta Curte a admis în principiu recursurile şi a stabilit termen de judecată 10.12.2025, în vederea judecării acestora, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului incident, invocată de recurenta-pârâtă la termenul de astăzi, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că recurenţii-reclamanţi au dezvoltat critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către instanţa de recurs.

În continuare, examinând decizia şi încheierile recurate, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Recursul principal declarat de pârâta S.C. A. S.A.

Cu titlu prealabil, referitor la încheierile atacate pe calea recursului principal, instanţa supremă notează că încheierile din 14.05.2024 şi 10.06.2024, pronunţate în rejudecarea apelului, apar a fi recurate doar formal, întrucât recurenta-pârâtă nu a formulat critici îndreptate împotriva acestora, astfel că, în lipsa unor motive de recurs concrete, nu poate fi verificată legalitatea lor.

Cât priveşte examinarea motivelor de nelegalitate vizând decizia instanţei de apel, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la analiza argumentelor recurentei-pârâte pornind de la limitele rejudecării trasate prin decizia de casare.

Aşa fiind, judecata în calea ordinară de atac, după casare, avea ca obiective verificarea îndeplinirii cerinţelor fraudei la lege, respectiv eludarea unor norme imperative, conivenţa părţilor în vederea eludării legii, intenţia recurentei-pârâte de a frauda legea, mijlocul fraudulos prin care a fost eludată legea, interesul şi folosul urmărit şi obţinut prin presupusa fraudare, dar şi examinarea celorlalte aspecte invocate prin motivele de recurs din primul ciclu procesual, care nu au mai fost analizate de instanţa de recurs faţă de ipoteza de casare reţinută, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Parc Industrial U.A.T. Zărneşti S.R.L. admisă în principiu în recurs.

Instanţa de apel a analizat chestiunile deduse rejudecării prin decizia nr. 1339/24.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă, iar prin hotărârea recurată, a respins apelul apelantei-pârâte şi cererea de întoarcere a executării silite, a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei la eliberarea imobilului teren şi lăsarea acestuia la dispoziţia Oraşului Zărneşti, a respins cererea reclamanţilor de restituire a terenului liber de sarcini şi a păstrat restul dispoziţiilor; de asemenea, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Parc Industrial U.A.T. Zărneşti S.R.L.

Aşadar, au fost păstrate dispoziţiile sentinţei primei instanţe, care a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 515/2003 şi excepţia inadmisibilităţii invocării de către intervenientul accesoriu a excepţiei de nelegalitate a H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003, invocată de pârâtă, a admis excepţia de nelegalitate a H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003 şi a admis în parte acţiunea, în sensul că a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune şi, în consecinţă, a contractului de administrare, a dispus radierea din cartea funciară a menţiunilor privind aducerea imobilului în asociere şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Compania Naţională Romarm S.A. Filiala S. Tohan S.A.

Nu pot fi primite criticile recurentei conform cărora instanţa de apel nu ar fi analizat caracterul/natura normei pretins a fi eludată, anume dacă este un act administrativ cu caracter normativ sau individual, contrar dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ. deoarece, prin decizia de casare din primul ciclu procesual nu s-a trasat punctual o astfel de obligaţie în sarcina instanţei de apel.

Aşa cum rezultă din considerentele deciziei de casare, instanţa de recurs a subliniat că, în rejudecare, instanţa de urmează a verifica îndeplinirea cerinţelor fraudei la lege, respectiv eludarea unor norme imperative, conivenţa părţilor în vederea eludării legii, intenţia recurentei-pârâte de a frauda legea, mijlocul fraudulos prin care a fost eludată legea, interesul şi folosul urmărit şi obţinut prin presupusa fraudare. Aceste statuări ale instanţei de recurs trebuie corelate cu considerente expuse anterior în aceeaşi decizie şi care au fundamentat casarea hotărârii pronunţate în apel, în primul ciclu procesual, respectiv constatările instanţei supreme conform cărora instanţa de apel nu a analizat caracterul/natura normei legale eludate cuprinsă în H.G. nr. 515/2003, în sensul dacă este sau nu normă imperativă, ca element obiectiv al fraudei la lege, nici dacă părţile au acţionat în conivenţă, prin mijloace frauduloase, cu intenţia a eluda prevederile legale şi nici cauza ilicită invocată ca motiv de nulitate.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că rejudecarea căii devolutive de atac s-a efectuat cu respectarea limitelor deciziei de casare, fiind examinate atât chestiunile trasate expres de către instanţa supremă în recurs, precum şi celelalte motive de nelegalitate formulate de pârâtă prin cererea sa de recurs, prin urmare nu sunt fondate criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ.

Sub aspectul excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 515/203, prin motivele recursului declarat în primul ciclu procesual, pârâta a susţinut că au fost interpretate greşit prevederile art. 15 din Legea nr. 215/2001, care, dacă ar fi fost corect aplicate şi corelate cu cele din art. 1 din Legea nr. 31/1990, ar fi înlăturat interpretarea gramaticală de către instanţa de apel a art. 1 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 515/2003, întrucât consiliul local este o entitate fără personalitate juridică şi nu poate fi deţinătorul unui patrimoniu şi titular de drepturi şi obligaţii în raporturile juridice, ca atare nu putea avea calitate de acţionar unic al noii societăţi ce urma a se constitui.

Motivele privind pretinsa nelegalitate a soluţiei date acestei excepţii au fost examinate în rejudecarea apelului, prin decizia supusă controlului de legalitate în prezenta cale de atac, reţinându-se că este corectă soluţia primei instanţe de confirmare a legalităţii H.G. nr. 515/2003, întrucât a fost cercetată pe temeiul art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 65/2001 şi ale art. 5 din O.U.G. nr. 126/2001, iar prevederile Legii nr. 31/1990 nu au fost încălcate, având în vedere scopul şi domeniul de reglementare al acestei ordonanţe a Guvernului României, precum şi prevederii speciale ale Legii nr. 215/2001, care permit consiliului local să înfiinţeze o societate comercială, atribuind în proprietate sau în folosinţă teren, sau să se asocieze cu o societate comercială, însă terenul adus în asociere trebuie să respecte prevederile Legii nr. 215/2001.

Aceeaşi critică privind imposibilitatea legală a consiliului local de a beneficia de libertatea de asociere - din cauza lipsei personalităţii juridice a acestuia, susţinând că este doar un organ deliberativ - a fost invocată în prezentul recurs, pârâta subliniind că, în mod greşit, i-au fost înlăturate susţinerile sale întemeiate pe art. 233 alin. (3), art. 235 şi art. 245 din Legea nr. 31/1990, fiind aplicate greşit şi prevederile art. 125 şi art. 126 din Legea nr. 215/2001.

Înalta Curte reţine că aceste critici nu sunt fondate, întrucât chestiunea legalităţii H.G. nr. 515/2003 a fost analizată de instanţa de apel în rejudecare, cu indicarea temeiurilor legale incidente unei asemenea examinări, iar normele de drept mai sus menţionate, din cuprinsul Legii nr. 31/1990, nu sunt relevante pentru evaluarea legalităţii acestui act normativ, în contextul factual al cauzei, prin prisma criticilor recurentei-pârâte din primul ciclu procesual, care au vizat exclusiv incapacitatea consiliului local de a fi acţionar în societatea care urma a fi constituită.

În concret, art. 233 alin. (3), art. 235 şi art. 245 din Legea nr. 31/1990 reglementează divizarea parţială, efectul fuziunii şi divizării şi răspunderea societăţilor formate prin divizare faţă de creditorii societăţii care şi-a încetat existenţa prin divizare, chestiuni care nu prezintă nicio legătură cu motivul invocat de pârâtă în susţinerea excepţiei de nelegalitate a hotărârii de guvern.

Totodată, referitor la pretinsa aplicare a greşită a art. 15 şi art. 19 din Legea nr. 215/2001 pe considerentul că acest organ nu poate fi titular de drepturi şi obligaţii, Înalta Curte reţine că H.G. nr. 515/2003 a prevăzut divizarea Filialei S.C. Tohan S.A. din cadrul C.N. Romarm S.A., în două societăţi, una care îşi continuă existenţa ca filială a Companiei Naţionale Romarm S.A., cu diminuarea unei părţi din patrimoniul său şi modificarea corespunzătoare a capitalului social şi o nouă societate comercială, sub autoritatea Consiliului Local al Oraşului Zărneşti, care este unic acţionar al acesteia, în vederea constituirii parcului industrial, iar predarea preluarea elementelor patrimoniale care revin societăţii comerciale care se constituie, inclusiv terenul de 254.475,6 mp, se face pe bază de protocol încheiat între Compania Naţională "ROMARM" S.A. şi Consiliul Local al Oraşului Zărneşti.

Dispoziţia hotărârii de guvern privind calitatea de unic acţionar a Consiliului Local nu ar putea fi interpretată în sensul că acest organ poate dobândi, în nume propriu, calitatea prevăzută de acest act normativ cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 215/2001, care stabileşte clar structurile administrativ-teritoriale cu personalitate juridică, patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină, consiliul local putând acţiona doar în numele şi interesul acestora.

Însă, interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii nu poate conduce, de plano, la desfiinţarea hotărârii de guvern contestate, cât timp consiliul local poate acţiona în vederea atingerii scopului urmărit prin emiterea acestei hotărâri, cu respectarea calităţii şi competenţelor conferite de legea specială, or, în cauză, nu s-au întreprins demersuri pentru punerea în aplicare întocmai a acestui act normativ.

Pe de altă parte, Consiliul Local Zărneşti, în calitate de administrator şi reprezentant al oraşului Zărneşti, a încheiat cu societatea pârâtă contractul de asociere în participaţiune nr. x/01.07.2003, în scopul dezvoltării parcului industrial, astfel că, în aceeaşi calitate ar fi putut să acţioneze consiliul local şi pentru constituirea societăţii comerciale prevăzute prin hotărârea de guvern, împrejurarea faţă de care chestiunea invocată de recurenta-pârâtă privind imposibilitatea ca acest organ deliberativ să aibă calitate de acţionar, apare a fi o chestiune de executare a actului normativ contestat, iar nu de nelegalitate evidentă.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a analizat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 515/2003 pe baza unor dispoziţii legale neinvocate şi care nu erau în vigoare la data adoptării actului normativ contestat, respectiv Ordinul nr. 305/2001 al Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, instanţa supremă constată că, într-adevăr, acesta a fost în vigoare în perioada 08.11.2001 - 16.09.2002, fiind înlocuit de Ordinul nr. 264/2002, însă prevederile sale, vizând domeniul parcurilor industriale, nu au fost determinante pentru soluţionarea excepţiei în discuţie, ci au fost evocate de instanţa de apel suplimentar, pentru a susţine raţionamentul referitor la scopul şi domeniul aplicării hotărârii de guvern contestate, care reglementa dezvoltarea unui astfel de parc.

În contextul analizei anterioare privind aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte va înlătura şi criticile privind incidenţa ipotezei considerentelor străine de natura pricinii, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - cu referire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 304/2001, care nu era în vigoare la data emiterii H.G. nr. 515/2003, precum şi a art. 125-126 din Legea nr. 215/2001, care nu ar fi incidente speţei pentru că nu privesc regimul juridic al terenului adus ca aport în asociere de unitatea-administrativ teritorială, nici chestiunea divizării unei societăţi -, constatând că nu întrunesc cerinţele cazului de casare indicat.

Astfel, argumentele expuse anterior în cuprinsul prezentei decizii cu privire la Ordinul nr. 304/2001 nu vor mai fi reluate, fiind relevante şi pentru înlăturarea criticii în discuţie, iar reţinerea celor două articole din Legea administraţiei publice locale nu poate fi apreciată ca străină cauzei, întrucât instanţa de apel le-a evocat pentru a arăta că divizarea dispusă prin H.G. nr. 515/2003 nu putea fi realizată decât cu respectarea condiţiilor legale impuse pentru administrarea bunurilor din patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, pe care aceste norme de drept le fixează.

Un set de critici subsecvent a vizat soluţia dată asupra excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 80/2003, atât din perspectiva nesocotirii unor norme de procedură vizând admiterea cererii de intervenţie formulate de titularul acestei excepţii, cât şi a unor dispoziţii de drept material.

Excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 80/2003 a fost invocată, în faţa primei instanţe, de Compania Naţională Romarm S.A. Filiala S. Tohan S.A., în calitate de intervenient accesoriu, iar pârâta s-a opus admiterii cererii de intervenţie şi a invocat excepţia inadmisibilităţii invocării de către intervenientă a excepţiei de nelegalitate, invocând lipsa de interes a acesteia.

Prin încheierea din 15.01.2020, Tribunalul Braşov - secţia I Civilă a admis în principiu cererea de intervenţie, iar prin sentinţa civilă nr. 551/C/23.07.2020, a respins excepţia inadmisibilităţii invocării de către intervenientul accesoriu a excepţiei de nelegalitate a H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003, invocată de pârâtă şi a admis excepţia de nelegalitate a acestei hotărâri a Consiliului Local Zărneşti.

Soluţia primei instanţe a fost contestată atât pe calea apelului, cât şi a recursului, de către societatea pârâtă, însă menţinută de instanţa de apel, în rejudecarea căii ordinare de atac.

În etapa procesuală de faţă, recurenta-pârâtă a formulat critici, în primul rând, privind admisibilitatea cererii de intervenţie formulată de Compania Naţională Romarm S.A. Filiala S. Tohan S.A., susţinând că întrunea cerinţele intervenţiei principale şi instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor calificarea cererii de intervenţie, iar în cuprinsul cererii de recurs din primul ciclu procesual, a susţinut inadmisibilitatea prin prisma lipsei interesului personal şi legitim şi a folosului practic urmărit de intervenientă, dar şi de către reclamanţi, pentru care a intervenit în proces. În consecinţă, rejudecarea apelului a avut ca obiect examinarea criticilor din recursul anterior formulat de pârâtă.

Ca atare, în recursul de faţă, titulara căii de atac invocă critici noi privind chestiunea admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie, care, nefiind invocate în etapele procesuale anterioare, apar a fi formulate omisso medio, aşa încât nu pot fi primite, căci se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la susţinerile vizând încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 când a admis excepţia de nelegalitate a H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003, întrucât aceste critici nu au mai fost invocate de către pârâtă prin apărările sale sau căile de atac exercitate în proces, iar norma de drept invocată nu a fost reţinută de curtea de apel ca temei juridic al raţionamentului judiciar pe baza căruia a pronunţat soluţia asupra acestei excepţii.

Nici argumentele privind aplicarea altor texte legale decât cele incidente speţei nu sunt fondate, având în vedere că rejudecarea apelului din perspectiva criticilor vizând excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 80/2003 s-a realizat prin examinarea dispoziţiilor legale incidente din cuprinsul Legii nr. 215/2001 şi O.G. nr. 65/2001, acte normative în baza cărora hotărârea contestată a fost emisă.

Înalta Curte va înlătura susţinerile recurentei-pârâte referitoare la caracterul străin al considerentelor deciziei recurate care au fundamentat soluţiile de respingere a excepţiei inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate a H.C.L. Zărneşti nr. 80/2003 pe temeiul existenţei interesului intervenientului accesoriu, respectiv de admitere a excepţiei de nelegalitate a hotărârii respective sub pretextul că înfiinţarea unei noi societăţi comerciale sub autoritatea Consiliului Local Zărneşti ar fi fost avută în vedere la adoptarea ei, având în vedere că aceste aspecte prezintă legătură cu chestiunea examinată.

Un alt segment al criticilor recurentei-pârâte vizează soluţia de constatare a nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune nr. x/01.07.2003 şi a contractului de administrare din 10.07.2003, contestată atât sub aspectul încălcării normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, cât şi a normelor de drept material, dar şi pentru pretinse vicii de motivare a deciziei instanţei de apel.

Instanţa supremă nu poate primi susţinerile privind nesocotirea principiilor fundamentale ale procesului civil, reglementate de art. 9 alin. (2), art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (2) - (6) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., întrucât cauza ilicită a fost invocată, de reclamanţi, prin cererea de chemare în judecată, în susţinerea nulităţii absolute a celor două acte juridice vizate, iar instanţa de apel, în rejudecare, a examinat validitatea contractelor prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel şi în limitele trasate de decizia de casare, prin care s-a stabilit că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 966 - 968 C. civ.

Referitor la critica privind reţinerea prevederilor art. 125 şi ale art. 126 din Legea nr. 215/2001, de către instanţa de apel, din oficiu, pentru prima dată în rejudecarea căii ordinare de atac, ceea ce, în opinia recurentei-pârâte, echivalează cu invocarea şi aplicarea lor omisso medio, cu consecinţa încălcării principiului dublului grad de jurisdicţie, componentă a dreptului la un proces echitabil, dar şi a principiilor neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac şi a egalităţii de arme, Înalta Curte subliniază că sintagma omisso medio nu se poate referi la împrejurarea relevată de titulara căii de atac, ci numai la comportamentul părţilor unui litigiu care nu pot omite o cale de atac, exercitând-o pe următoarea sau nu pot invocat într-o etapă procesuală argumente sau cereri care nu au fost formulate în cele anterioare, aşadar sărind peste calea de mijloc sau omiţând etapa intermediară.

Ca atare, nu se poate imputa instanţei de apel faptul că, la rejudecarea căii devolutive de atac, în limitele deciziei de casare, a examinat cererile părţilor pe baza unor norme de drept care nu au mai fost invocate până la acel moment de părţi sau de instanţă, întrucât, în dezlegarea chestiunilor litigioase, judecătorul are nu numai posibilitatea, ci şi obligaţia, de a identifica prevederile legale aplicabile speţei, prin prisma situaţiei de fapt reţinute, chiar dacă ele nu rezultă expres din cererile formulate de părţi în proces.

În cauză, dispoziţiile legale indicate, art. 125 şi ale art. 126 din Legea nr. 215/2001 au fost reţinute în considerentele deciziei recurate în susţinerea raţionamentului instanţei privind caracterul ilicit al cauzei contractului de asociere în participaţiune, apreciind că modul în care a fost exercitat dreptul de dispoziţie asupra bunurilor aduse în asociere contravine acestor norme de drept.

În acest context, Înalta Curte va înlătura şi susţinerea recurentei-pârâte privind caracterul străin de natura cauzei al considerentelor referitoare la aplicarea celor două texte legale, având în vedere relevanţa lor neechivocă în susţinerea motivării soluţiei pronunţate în speţă, în rejudecarea apelului.

Referitor la criticile de nelegalitate fundamentate pe greşita calificare a H.G. nr. 515/2003 ca fiind lege, instanţa supremă constată că decizia apelată nu cuprinde o asemenea apreciere, ci statuarea că este un act administrativ cu caracter individual, cu forţă juridică obligatorie asemănătoare unei legi, curtea de apel reţinând, în mod corect, că scopul ilicit urmărit prin încheierea contractului de asociere în participaţiune rezultă din încălcarea dispoziţiilor acestei hotărâri, potrivit cărora era obligatorie înfiinţarea unei societăţi sub autoritatea Consiliului Local al Oraşului Zărneşti, care să fie acţionar unic al acesteia.

În economia litigiului de faţă, H.G. nr. 515/2003 îndeplineşte un rol esenţial, întrucât valabilitatea contractului de asociere în participaţiune, ca act subsecvent hotărârii de guvern, nu ar putea fi examinată fără a verifica dacă înfiinţarea noii societăţii a respectat condiţiile impuse de acest act, obligatoriu pentru destinatarii săi, dar opozabil şi celorlalţi subiecţi de drept, ca urmare a publicării lui în Monitorul Oficial.

Aşa fiind, urmează a fi respinse susţinerile recurentei-pârâte privind inechitabila sa sancţionare pentru încălcarea H.G. nr. 515/2003, prin măsura nulităţii absolute a asocierii încheiate cu Consiliul Local Zărneşti, având în vedere că actul administrativ individual emis de guvern a avut scopul de a pune în valoare un imobil teren din patrimoniul Oraşului Zărneşti, investiţia propusă, de dezvoltare a parcului industrial Zărneşti, urmând a aduce venituri unităţii administrativ-teritoriale, aşadar avea ca finalitate ocrotirea unui interes public.

Tocmai de aceea era esenţial ca societatea nou constituită să respecte structura acţionariatului prevăzută de H.G. nr. 515/2003, iar S.C. A. S.R.L. nu se poate prevala de necunoaşterea acestui act, cât timp a fost adus la cunoştinţă generală prin publicare în Monitorul Oficial, iar în contractul de asociere este menţionat terenul adus ca aport de Oraşul Zărneşti, pe care îl preluase de la C.N. Romarm S.A. Filiala Tohan S.A. în baza Protocolului de predare-primire încheiat la data de 09.06.2003, în aplicarea prevederilor H. G. nr. 515/2003.

Ca atare, nu poate fi acceptată ipoteza ca recurenta-pârâtă, la momentul asocierii, să nu fi fost interesată să cunoască ori să nu fi cunoscut regimul juridic al terenului respectiv, întrucât trebuia să deţină informaţii despre bunul pe care cocontractantul l-a adus ca aport în asociere, astfel că toate apărările sale referitoare la necunoaşterea prevederilor H.G. nr. 515/2003 reliefează o conduită lipsită de diligenţă a acestei părţi.

Din perspectiva criticilor îndreptate împotriva dispoziţiei de repunere a părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâtei la eliberarea imobilului teren şi lăsarea acestuia la dispoziţia Oraşului Zărneşti, Înalta Curte notează că, în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 239/Ap/04.03.2021, Curtea de Apel Braşov - secţia Civilă a admis apelul declarat de către apelanţii-reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a dispus această măsură, iar recursul promovat de societatea pârâtă împotriva acestei decizii nu a vizat şi soluţia privind repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În consecinţă, contestarea acestei chestiuni pentru prima dată, de către pârâtă, prin intermediul prezentului recurs, în al doilea ciclu procesual, nu mai poate fi luată în examinare de către Înalta Curte, întrucât se opun atât prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., cât şi dispoziţiile deciziei de casare, prin care s-a statuat că rejudecarea apelului va respecta limitele impuse de instanţa de recurs, respectiv examinarea cerinţelor fraudei la lege şi a celorlalte aspecte invocate prin motivele recursului promovat de S.C. A. S.A., dar rămase neanalizate în calea extraordinară de atac, în cuprinsul cărora însă nu s-au regăsit critici vizând soluţia de repunere a părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâtei la eliberarea imobilului teren şi lăsarea acestuia la dispoziţia Oraşului Zărneşti.

Pe temeiul acestor considerente, reţinând că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate în susţinerea motivelor de nelegalitate de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte, în baza 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei instanţei de apel.

În consecinţă, plecând e la caracterul nefondat al recursului care impune soluţia menţinerii deciziei atacate, va respinge şi cererea pârâtei privind întoarcerea executării silite realizate prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc B. în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2021, având în vedere că această solicitare era condiţionată de casarea deciziei recurate, or o asemenea soluţie nu a fost dispusă în prezenta cale de atac.

2. Recursul incident declarat de reclamanţii Consiliul Local al Oraşului Zărneşti şi Oraşul Zărneşti

Titularii recursului incident au atacat decizia atacată susţinând că se impune înlocuirea considerentelor prin care instanţa de apel a statuat că "nu se poate reţine conivenţa părţilor în eludarea legii, respectiv că ar fi existat intenţia clară de fraudare a legii", cu propriile considerente - în sensul că, la încheierea contractului de asociere în participaţiune, părţile au manifestat conivenţă în eludarea legii - reclamanţii urmărind ca instanţa de recurs să confirme nulitatea contractului de asociere în participaţiune pe temeiul fraudei la lege.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes, adică folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I C. proc. civ.

Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

Conform art. 458 C. proc. civ., "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".

În speţă, prin prezenta decizie, recursul principal a fost respins ca nefondat, confirmând astfel decizia instanţei de apel prin care a fost menţinută soluţia de constatare a nulităţii contractelor de asociere în participaţiune şi de administrare, împrejurare în care interesul în susţinerea recursului incident nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, nemaifiind actual.

Aprecierea interesului se face în raport cu dispozitivul şi considerentele hotărârii atacate, dar şi cu observarea menţinerii caracterului actual al interesului prin prisma soluţiei date recursului principal, iar în cauza de faţă, rezultă că recurenţilor-reclamanţi li s-a admis acţiunea, demersul procesual, iniţial justificat în raport cu recursul declarat de pârâtă, fiind, la acest moment, lipsit de o finalitate practică din punct de vedere juridic, astfel că, prin respingerea recursului principal, nu mai subzistă interesul în judecata pe fond a recursului incident.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul incident ca rămas fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului incident, invocată de S.C. A. S.A.

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 223/A/21.06.2024 şi a încheierilor din 14.05.2024 şi din 10.06.2024, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca rămas fără interes recursul incident declarat de recurenţii-reclamanţi Consiliul Local al Oraşului Zărneşti şi Oraşul Zărneşti împotriva considerentelor aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2025.