Revision of insolvency decision: procedural party framework versus passive procedural standing in appeals

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a VII-a Civilă la 20.07.2023 sub nr. dosar x/2020, contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat contestaţie împotriva măsurii administratorului judiciar de continuare a procedurii de valorificare a activelor debitoarei S.C. A.. S.R.L., active faţă de care există sechestre asigurătorii, menţinute în mod definitiv prin decizia penală nr. 360/A/03.03.2023, în vederea aducerii la îndeplinire a amenzii penale a confiscării speciale acoperirii prejudiciului cauzat părţilor civile şi cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 387/14.02.2024, prima instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, a admis contestaţia şi a anulat măsura valorificării activelor debitoarei desfăşurată de administratorul judiciar.

Împotriva acestei sentinţe civile, prin înscrisuri separate, S.C. A.. S.R.L., prin administrator judiciar B.., respectiv prin administrator special C., a promovat apel.

Prin decizia civilă nr. 1669/13.11.2024, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi a respins ca nefondate apelurile.

De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 1494/19.03.2025, Tribunalul Bucureşti - secţia a VII-a Civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 387/14.02.2024, formulată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VI-a Civilă la 06.12.2024 sub nr. dosar x/2024, S.C. A.. S.R.L., prin administrator judiciar B.. şi prin administrator special C., în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1669/13.11.2024, invocând art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe calea întâmpinării, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 6 a Finanţelor Publice a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 6 a Finanţelor Publice, precum şi inadmisibilitatea cererii de revizuire.

În motivarea primei excepţii invocate, raportat la prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 2521/13.12.2022 privind aprobarea numărului şi listei contribuabililor mijlocii, potrivit cărora, începând cu 01.01.2023, S.C. A.. S.R.L. a devenit contribuabil mic aflat în administrarea fiscală a Administraţiei Sector 6 a Finanţelor Publice, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 585/02.04.2025, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de revizuire ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. A.. S.R.L., prin administrator judiciar B.. şi prin administrator special C., a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de revizuire.

Din perspectiva primului motiv de nelegalitate invocat, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a afirmat că decizia nu cuprinde motivele de drept apreciate ca fiind incidente, ci doar interpretarea instanţei, respectiv că motivarea este inexactă, cuprinzând şi considerente contradictorii cu privire la calitatea procesuală a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice, deoarece deşi i-a fost recunoscută calitatea de creditor în procedura de insolvenţă, dar şi de intimat, participant la judecata cauzei în fond şi apel, s-a reţinut ca revizuirea nu este îndreptată împotriva unei persoane faţă de care debitoarea are interese contrarii în procedură.

Invocând cazul de casare statuat de pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziilor nr. 1197/A/07.09.2022 şi nr. 1200/A/07.09.2022 pronunţate în dosarele asociate nr. x/2025 şi nr. y/2025, prin care Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti este o unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 3833/2011 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.

A subliniat că acest aspect reiese inclusiv din actele dosarului - mandatul acordat de contestatoare pentru a o reprezenta, respectiv încuviinţarea de către Agenţie a votului emis de Direcţie pentru valorificarea activelor excedentare - şi a reproşat instanţei de revizuire faptul că nu a avut în vedere împrejurarea că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti este reprezentantul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, deci implicit a structurii aferente încadrării debitoarei - contribuabili mijlocii -, acesta fiind şi organul care pune în executare deciziile instanţei.

În continuare, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titulara recursului a afirmat încălcarea dispoziţiilor art. 36 şi art. 458 C. proc. civ., respectiv a art. 40 şi art. 42 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Sub un prim aspect, opus considerentelor deciziei recurate, a susţinut că şi dacă s-ar admite că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti nu reprezintă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ci este un creditor distinct, participant la procedură în nume propriu, aceasta tot are avea calitate procesuală în cauză, fiind parte în proces, intimat, atât la fond, cât şi în apel.

Precizează că nu există niciun text de lege care să confirme cele reţinute de către instanţa de revizuire, iar potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus cererea de revizuire se poate formula şi împotriva unui singur intimat, în condiţiile în care acesta a participat la judecata iniţială.

Sub un al doilea aspect, în raport cu specificul procedurii de insolvenţă, a evidenţiat că atât la fond, cât şi în apel, toţi intimaţii creditori au fost citaţi din oficiu, potrivit art. 40 şi art. 42 din Legea insolvenţei, chiar dacă nu au fost indicaţi în mod expres în cererile formulate. Prin urmare, instanţa putea dispune şi în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii citarea tuturor creditorilor, însă nu putea respinge cererea pe motiv că o parte nu are calitate procesuală pasivă, din moment ce aceasta a figurat în proces.

Pe calea întâmpinării, intimata a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, susţinând că, în cauză, nu poate sta decât partea care a avut calitate procesuală pasivă în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Recurenta nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare, însă a depus note de şedinţă prin care a învederat, printre altele, că după pronunţarea deciziei atacate, prejudiciul rezultat din dosarul penal nr. x/2017 a fost achitat integral către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Prin rezoluţia din 28.07.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 10.12.2025, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reţinut cauza spre soluţionare.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele de drept ce urmează să fie expuse.

Cu titlul prealabil, formulează observaţia potrivit căreia, deşi, în cuprinsul memoriului de recurs, au fost invocate doar motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., iar criticile prin care se susţine încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 36 şi art. 458 C. proc. civ. au fost subsumate de către recurentă pct. 8, se constată că acestea se circumscriu cazului de casare statuat de pct. 5 al textului de lege ce reglementează motivele de casare, întrucât relevă neregularităţi de ordin procedural, sancţionate cu nulitatea hotărârii şi nu încălcarea unor norme de drept material.

Aşadar, având a analiza, cu prioritate, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat şi de natură a atrage per se casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de revizuire spre o nouă judecată.

Conform prevederilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată".

Întrucât decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată în calea de atac a apelului, devin incidente şi dispoziţiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe" dar şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi". Prin urmare, în considerarea acestor dispoziţii legale, instanţa de revizuire a fost chemată a determina cadrul procesual în care legea permite judecarea cererii de revizuire declarată în cauză.

Se cuvin a fi amintite şi analizate atât prevederile art. 458 C. proc. civ. prin care legiuitorul a stabilit că doar părţile aflate în proces care justifică un interes pot exercita căile de atac, în afara cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane, cât şi cele din art. 36 privind calitatea procesuală, care presupune existenţa unei identităţi dintre părţile şi subiectele raportului juridic litigios.

Regula ce guvernează procesul civil este aceea că părţile care au figurat la judecata în primă instanţă se vor regăsi ca părţi şi la judecata căilor de atac, întrucât acestea reprezintă o continuare firească a exerciţiului acţiunii civile, cadrul procesual putând suferi modificări doar în cazurile de excepţie în care este permisă intervenţia unui terţ direct în căile de atac.

Nu în ultimul rând, potrivit principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti consacrat de art. 435 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte notează că hotărârea judecătorească nu poate da naştere unor drepturi sau obligaţii decât faţă de părţile din proces, consecinţa fiind că procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părţile cauzei, astfel încât, doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exerciţiul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Transpunând aceste consideraţii teoretice în cauză, Înalta Curte, în acord cu susţinerile recurentei, reţine că poate avea calitatea de revizuent orice parte care a figurat în procesul finalizat cu pronunţarea hotărârii care se atacă, ori un succesor al acesteia, indiferent de poziţia procesuală avută anterior. Pentru identitate de raţiune, poate avea calitate de intimat numai un subiect de drept care a figurat ca parte în stadiul procesual anterior ori un succesor în drepturi al acestuia. Acestea sunt limitele procedurale în cadrul cărora legea de procedură permite soluţionarea unei căi ordinare sau extraordinare de atac.

Aceste argumente trebuie corelate şi cu prevederile art. 458 şi art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., iar concluzia este că o cale de atac ordinară sau extraordinară, declarată de unul dintre subiectele de drept care a figurat în stadiul procesual anterior, poate fi examinată numai în contradictoriu cu subiectul de drept care a figurat ca parte potrivnică în cadrul judecăţii din prima instanţă ori din stadiul procesual anterior ori cu succesorul acestuia în drepturi.

Pe de altă parte, determinarea cadrului procesual, în limitele căruia se cuvine a fi soluţionată o cale ordinară sau extraordinară de atac, reprezintă un aspect de procedură astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. referitoare la legitimarea procesuală a părţilor din proces.

În conformitate cu prevederile art. 36 C. proc. civ., "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Plecând de la aceste dispoziţii legale, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre partea chemată în judecată, în primă instanţă, în calitate de pârât şi titularul obligaţiei corelative dreptului afirmat de către reclamant. Ea se analizează exclusiv prin corelarea raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii cu raportul de drept procesual configurat de reclamant prin actul de sesizare, adică cu privire la subiectele care figurează ca părţi în procesul civil, în faţa primei instanţe, în acord cu cererea de chemare în judecată.

În căile de atac, judecata are loc între aceleaşi părţi care au figurat în faţa primei instanţe, instanţele de control judiciar având obligaţia de a cita părţile litigante între care s-a derulat procesul la fond, pentru a păstra acelaşi cadru procesual contradictoriu de dezbatere a aspectelor litigioase. O eventuală neconcordanţă între persoana indicată ca intimat în calea de atac impune instanţei sesizate regularizarea cadrului procesual prin punerea în discuţia părţilor a subiectelor de drept care trebuie citate precum şi, eventual, dacă este cazul, a succesorilor acestora în drepturi.

Acest demers este unul exclusiv procedural şi ţine de determinarea cadrului procesual în limitele căruia se poate examina calea de atac declarată fără a fi în măsură a antrena incidenţa dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. referitoare la calitatea procesuală activă sau pasivă, care privesc un aspect legat de fondul litigiului, mai precis de identitatea dintre subiectele raportului juridic dedus judecăţii şi părţile între care s-a legat raportul de drept procesual în faţa primei instanţe. Din această perspectivă, o eventuală valorificare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active sau pasive în calea de atac, presupune în mod necesar o schimbare/modificare a soluţiei pronunţate de instanţa din stadiul procesual anterior deoarece calitatea procesuală se apreciază prin raportare la calitatea de reclamant şi pârât a părţilor din faţa primei instanţe iar nu prin raportare la calităţile pe care le pot avea ulterior părţile în căile de atac (apelant, recurent, contestator, revizuent, intimat).

În raport cu aceste argumente, soluţia din cuprinsul deciziei atacate, conform căreia cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă este consecinţa unei aplicări eronate a prevederilor art. 36 C. proc. civ., deoarece chestiunea procesuală pe care trebuia să o rezolve instanţa nu are legătură cu instituţia calităţii procesuale reglementată de art. 36 C. proc. civ.

De asemenea, este inexact şi speculativ argumentul reţinut în subsidiar, potrivit căruia dacă titularul cererii aprecia că revizuirea se impunea a fi soluţionată în contradictoriu cu toţi creditorii, atunci trebuia să îi indice în calitate de intimaţi, deoarece cadrul procesual se stabileşte în faţa primei instanţe, iar judecata în căile de atac ordinare sau extraordinare nu se poate desfăşura decât în limitele aceluiaşi cadru procesual, indiferent de menţiunile revizuentului din cererea de revizuire. Nu există niciun impediment legal care să oprească instanţa învestită cu o cale de atac să citeze partea potrivnică care a figurat ca atare în faţa primei instanţe, în vederea soluţionării căii de atac declarată în cauză, în contextul unei omisiuni a titularului căii de atac de a indica partea potrivnică în contradictoriu cu care a exercitat calea de atac.

În egală măsură, nu există nici o prevedere care să împiedice instanţa să determine ori să lămurească cadrul procesual atunci când din conţinutul cererii rezultă neclarităţi privitoare la părţile între care ar trebui să se desfăşoare judecata în calea de atac.

Din această perspectivă, revenea instanţei sesizată cu cererea de revizuire să pună în discuţie cadrul procesual în care trebuie să se deruleze procedura declanşată prin cererea de revizuire, prin raportare la cadrul procesual avut în vedere la judecata apelului în care s-a pronunţat decizia atacată cu revizuire, să solicite revizuentului explicaţii din care să rezulte care sunt argumentele pentru care apreciază că cererea de revizuire nu mai trebuie examinată în contradictoriu cu titularul contestaţiei iniţiale, precum şi argumente pentru care acest titular al contestaţiei - parte în procesul derulat în faţa primei instanţe şi în apel - nu ar mai trebui citat în cererea de revizuire. O astfel de abordare putea conduce fie la lămurirea cadrului procesual firesc în care trebuia soluţionată cererea de revizuire, fie la constatarea opţiunii revizuentului de a modifica cadrul procesual în căile de atac, din perspectiva părţilor litigante, aspect care fi antrenat interdicţia statornicită în mod expres şi explicit de art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Fără a proceda în acest mod şi valorificând dispoziţiile referitoare la calitatea procesuală cuprinse în art. 36 C. proc. civ. care însă nu erau incidente în determinarea cadrului procesual în care trebuia judecată calea de atac extraordinară declarată, instanţa de revizuire a pronunţat o hotărâre nelegală, cu nesocotirea regulilor de procedură cuprinse în art. 513 alin. (1), raportat la art. 478 alin. (1), art. 458 alin. (1) şi art. 36 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, instanţa supremă constată că nu se mai impune analiza cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., astfel cum au fost invocate şi argumentate de recurentă, având în vedere că prima critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a dovedit a fi fondată şi este de natură a antrena casarea hotărârii atacate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza instanţei de revizuire spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta S.C. A.. S.R.L., prin administrator special C. şi prin administrator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 585/02.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a Civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza instanţei de revizuire spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2025.