Revisionary remedy inadmissibility for contradictory interlocutory orders on judicial stamp duty within a single litigation

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 07.01.2020 sub nr. dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.A., prin administrator special E. şi prin administrator judiciar F.., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a convenţiei înregistrată cu încheierea de autentificare nr. x/24.09.2019 la S.P.N. "G.", încheiată între S.C. C. S.A. şi S.C. B. S.R.L.

Judecătorul-sindic, prin încheierea din 11.11.2020, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a nelegalei compuneri a completului de judecată; în urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017/a123* la unul dintre completurile specializate în materie comercială.

Prin încheierea din 25.03.2021, instanţa a stabilit în sarcina reclamantei plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1.009.219.605 RON, calculată potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din 13.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017, iar pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de îndreptare eroare materială, respinsă prin încheierea din 07.04.2021.

Împotriva acestei din urmă încheieri, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, admisă prin încheierea din 28.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017, fiind stabilită taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti - secţia a II-a Civilă la 18.05.2021 sub nr. dosar x/2021, S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele S.C. A. S.R.L., S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.A., prin administrator special E. şi prin administrator judiciar F.., în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat revizuirea încheierii din 28.04.2021 pronunţată de Tribunalul Buzău - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2017, cu consecinţa anulării acesteia şi obligarea intimatei S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 448/16.12.2021, Curtea de Apel Ploieşti - secţia a II-a Civilă a admis cererea de revizuire, a anulat încheierea atacată şi a trimis spre rejudecare cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din 07.04.2021, aceleiaşi instanţe.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către S.C. A. S.R.L.

Prin decizia nr. 133/26.01.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

La termenul de judecată din 27.02.2024, instanţa de rejudecare a dispus introducerea în cauză şi a Asocierii H. S.R.L. - S.C. I. S.R.L., în calitate de revizuentă, menţinând-o în cauză şi pe S.C. B. S.R.L., cu aceeaşi calitate.

Prin decizia nr. 73/27.02.2024, Curtea de Apel Ploieşti - secţia a II-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Împotriva deciziei menţionate, H. S.R.L. - S.C. I. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au promovat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar, în subsidiar, rejudecând, admiterea cererii de revizuire şi obligarea intimatei S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin memoriul de recurs, subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., recurentele au susţinut că hotărârea nu este motivată, întrucât instanţa de revizuire nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la obiectul cererii prin prisma susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale evocate şi a temeiurilor de drept incidente, ci a preluat susţinerile intimatei S.C. A. S.R.L.

De asemenea, au afirmat că nu poate fi dedus raţionamentul logico-juridic în baza căruia instanţa a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că nu ar fi în ipoteza a două hotărâri definitive potrivnice prin care s-a statuat în mod diferit cu privire la aceeaşi problematică juridică, respectiv taxa judiciară de timbru datorată de către reclamantă.

Autoarele căii de atac au mai susţinut că instanţa de revizuire nu a exercitat un rol activ, în sensul dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., întrucât a reţinut aspecte pe care nu le-a pus în discuţia părţilor, anume că încheierile pretins potrivnice nu ar reprezenta hotărâri prin care s-a soluţionat aceeaşi cauză.

În aceste circumstanţe, au afirmat încălcarea dispoziţiile art. 5 şi art. 6 C. proc. civ., cele ale art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, respectiv cele ale art. 21 din Constituţia României.

În considerarea ultimului motiv de recurs invocat, statuat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susţinut încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa ar fi apreciat în mod greşit că încheierile pretins potrivnice nu reprezintă hotărâri care soluţionează cauza sub aspectul raportului juridic de drept material.

Astfel, au afirmat că, prin încheierea din 13.04.2021, cererea de reexaminare formulată de reclamantă a fost respinsă în totalitate, instanţa pronunţându-se inclusiv asupra capătului de cerere subsidiar, prin care s-a susţinut că taxa judiciară de timbru datorată ar fi în cuantum de 100 de RON, iar, ulterior, prin încheierea din 28.04.2021, deşi reclamanta a susţinut că ar datora taxă judiciară de timbru în cuantum de 113.526,63 RON, instanţa a admis cererea şi a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON, încălcând, astfel, autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021.

Potrivit recurentelor, atât timp cât art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu face distincţie după cum autoritatea de lucru judecat vizează dispozitivul sau considerentele hotărârii ori efectul pozitiv sau negativ, autoritatea de lucru judecat se va reţine inclusiv faţă de o chestiune punctuală tranşată într-un alt litigiu, în cauză, cuantumul taxei judiciare de timbru.

Evocând dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., principiul securităţii raporturilor juridice şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - cauzele Brumărescu împotriva României, Ryabykh împotriva Rusiei, Amăriuţei împotriva României şi Rozalia împotriva României - au conchis că hotărârea atacată este nelegală, întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv există două hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în cel de-al doilea dosar autoritatea de lucru judecat nu a fost invocată şi nu s-a discutat.

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ. - deoarece în cererea de recurs nu a fost menţionat sediul recurentei H. S.R.L. - S.C. I. S.R.L., datele de identificare ale recurentei S.C. B. S.R.L. fiind greşite, iar pentru intimata S.C. D. S.A. nu ar fi fost indicat actual administrator special, J. şi nici actualul administrator judiciar, K. S.P.R.L. -, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând criticilor, în esenţă, a susţinut că instanţa a analizat cauza sub toate aspectele deduse judecăţii, a motivat soluţia prin raportare la dispoziţiile legale invocate şi cu respectarea celor înscrise în art. 501 C. proc. civ. De asemenea, a învederat că, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire au fost puse în discuţia părţilor.

A subliniat că instanţa nu şi-a însuşit susţinerile acesteia, ci a reţinut, în raport cu problema de drept dezlegată prin decizia de casare, faptul că natura juridică a încheierilor pretins potrivnice nu mai poate fi pusă în discuţie, precum şi că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, având în vedere că hotărârile judecătoreşti pretins contradictorii sunt încheieri interlocutorii pronunţate în acelaşi dosar.

Ceilalţi intimaţi nu au uzat de dreptul procesual de a a formula întâmpinare.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentele au solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi înlăturarea apărărilor formulate de către intimata S.C. A. S.R.L., reiterând argumentele expuse în memoriului de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din 25.09.2024, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune punct de vedere la raport; nicio parte nu a formulat punct de vedere.

La termenul din 06.11.2024, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus completarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului cu punctul de vedere al raportorului asupra excepţiei nulităţii.

Prin încheierea completului de filtru din 05.02.2025, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea suplimentului la raportul întocmit în cauză părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune punct de vedere la acesta; nicio parte nu a formulat punct de vedere.

La termenul din 09.04.2025, analizând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a apreciat-o ca fiind neîntemeiată şi, constatând că recursul nu poate fi soluţionat potrivit art. 493 alin. (5) sau alin. (6) C. proc. civ., l-a admis în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a dispus citarea părţilor pentru termenul din 24.09.2025, în vederea judecării.

La acest termen de judecată, constatând că procedura de citare este nelegal îndeplinită cu recurenta S.C. B. S.R.L., cauza a fost amânată la 10.12.2025, termen la care Înalta Curte a rămas în pronunţare.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale invocate, precum şi prin raportare la statuările obligatorii din decizia de casare pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele de drept ce urmează să fie expuse.

Cu titlul prealabil, remarcă faptul că, deşi, în cuprinsul memoriului de recurs, a fost invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în expunerea argumentelor încadrate acestui caz de casare, recurentele fac trimitere la pretinsa încălcare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 430 C. proc. civ., critici ce se impun a fi analizate din perspectiva motivului de recurs statuat de pct. 5 al textului de lege enunţat, întrucât relevă neregularităţi de ordin procedural, sancţionate cu nulitatea hotărârii şi nu încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material.

Păşind la analiza criticilor circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., prin care se susţine nemotivarea deciziei recurate şi, ca o consecinţă, încălcarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omunului şi art. 21 din Constituţia României, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţelor judecătoreşti de a motiva hotărârile pronunţate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluţia adoptată, ceea ce impune stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi a punctului de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi prezentarea raţionamentului logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, neîndeplinirea acestor condiţii atrăgând casarea.

Obligaţia instanţei de motivare a hotărârii se înscrie între garanţiile dreptului la un proces echitabil, astfel că absenţa motivării sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătoreşti are semnificaţia juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv şi, prin urmare, a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului.

Această interpretare nu poate, totuşi, să conducă la ideea că instanţa ar fi obligată să răspundă separat şi detaliat fiecărui argument invocat de părţi, măsura în care obligaţia de motivare se consideră îndeplinită putând varia în funcţie de natura deciziei şi de circumstanţele concrete ale cauzei, precum şi de natura argumentului invocat, de importanţa acestuia în soluţionarea cauzei.

În aceste repere, verificând hotărârea atacată cu recurs din perspectiva respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, Înalta Curte constată că aceasta corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de revizuire a arătat într-o manieră lămuritoare considerentele pentru care a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, cu referiri exprese la condiţiile ce trebuie întrunite pentru ca o astfel de cerere să poată fi admisă, aşa cum acestea rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi la aspectele invocate în susţinerea cererii formulate.

Astfel, analizând cererea cu care a fost învestită, în raport cu dezlegările obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, instanţa de revizuire, în rejudecare, a apreciat că aspectele invocate în susţinerea acesteia nu sunt de natură a justifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac exercitate, argumentele potrivit cărora încheierile pretins potrivnice nu reprezintă hotărâri prin care cauza a fost soluţionată sub aspectul raportului juridic de drept material, respectiv că nu au fost pronunţate în dosare diferite fiind suficiente pentru a motiva înlăturarea susţinerilor recurentelor.

Statuând în sensul celor reţinute în cuprinsul considerentelor, instanţa de revizuire a conferit o bază legală suficientă hotărârii adoptate şi a răspuns într-o manieră concentrată, dar adecvată susţinerilor formulate, din motivarea hotărârii rezultând că instanţa s-a raportat întocmai la argumentele invocate de către revizuente în susţinerea cererii, reţinând caracterul inadmisibil al acesteia pentru neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor legale impuse de textul art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborat cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea recurată întruneşte exigenţele impuse de textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prezentând cu suficientă claritate argumentele pe care se fundamentează soluţia adoptată şi răspunzând, explicit şi neîndoielnic, tuturor susţinerilor titularelor cererii de revizuire, în acord cu dezlegările obligatorii cuprinse în decizia de casare.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanţa de revizuire, în rejudecare, nu a analizat argumentele invocate în susţinerea cererii, recurentele îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de concluzia la care a ajuns instanţa, or, faptul că judecătorul interpretează elementele procesului într-o altă manieră decât cea agreată de părţi nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi nu justifică incidenţa în cauză a acestui caz de casare.

În consecinţă, reţinând că hotărârea atacată respectă cerinţele legale de indicare a argumentelor de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia adoptată în cauză şi că instanţa de revizuire a analizat şi a răspuns susţinerilor esenţiale formulate în cuprinsul cererii de revizuire, în raport cu cele statuate prin decizia de casare, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile subsumate motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest caz de casare nefiind incident în cauză.

În egală măsură, nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 C. proc. civ., ale art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omunului sau ale art. 21 din Constituţia României, cu atât mai mult cu cât susţinerile în acest sens au caracter generic, pur enunţiativ.

Analizând în continuare criticile prin care se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 22, art. 430 şi art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte le va înlătura pentru considerentele ce succed.

Prin decizia de casare nr. 133/26.01.2023, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că prin încheierile din 13.04.2021 şi 28.04.2021 instanţa nu s-a pronunţat asupra vreunui raport juridic dedus judecăţii şi nici nu a stabilit un drept potrivnic al unei părţi faţă de cealaltă, ci doar a determinat cuantumul taxei judiciare de timbru, în cadrul unui singur dosar înregistrat de instanţă. De asemenea, în privinţa chestiunii legate de timbrajul cererii de chemare în judecată, a statuat în sensul că nu sunt antamate aspecte substanţiale privitoare la dreptul pretins de reclamantă, care să se concretizeze în măsuri dispuse de judecător prin dispozitivul hotărârii şi care să fie susceptibile de a fi schimbate pe calea revizuirii.

Finalmente, constatând că decizia recurată a fost pronunţată fără a se avea în vedere natura incidentală a cererii de îndreptare eroare materială, respectiv de reexaminare şi, reţinând că au fost soluţionate în cadrul aceluiaşi litigiu prin intermediul unor încheieri interlocutorii, ce au analizat în limite prestabilite procedural aspecte premergătoare judecării cauzei, a statuat că nu se poate discuta despre existenţa premiselor necesare motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind fără relevanţă formarea administrativă a unor dosare asociate diferite.

Cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru analiza condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Cu respectarea statuărilor obligatorii cuprinse în decizia de casare, în rejudecare, astfel cum relevă practicaua deciziei recurate, instanţa a pus în discuţia părţilor condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuirii, iar revizuentele, având cuvântul, prin reprezentant, au apreciat admisibilă cererea, motivat de faptul că au fost pronunţate două hotărâri potrivnice cu privire la acelaşi aspect.

În acest context, Înalta Curte, constatând că instanţa de rejudecare a pus în discuţia părţilor condiţiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac exercitate, în coordonatele decise de către instanţa de casare, iar revizuentele au formulat concluzii, va înlătura critica prin care se susţine încălcarea rolului judecătorului în aflarea adevărului.

Nu se poate susţine că instanţa de rejudecare era obligată să pună în discuţia părţilor chestiunea referitoare la faptul că încheierile pretins potrivnice nu ar reprezenta hotărâri prin care s-a soluţionat aceeaşi cauză, în condiţiile în care acest aspect a fost tranşat prin decizia de casare, natura juridică a celor două încheieri şi împrejurarea că atât cererea de reexaminare, cât şi cea de îndreptare eroare materială au fost soluţionate în cadrul aceluiaşi litigiu nemaiputând fi contrazise.

În acest sens, Înalta Curte notează, în raport cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., că modalitatea în care instanţa de recurs, prin decizia de casare, a dezlegat un aspect litigios se impune în cu forţă obligatorie în cadrul litigiului, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării, datorită efectului obligatoriu al deciziei de casare, potrivit căruia dezlegările instanţei de casare se impun, deopotrivă, atât părţilor şi cât instanţei care rejudecă pricina.

Aşadar, instanţa de rejudecare era obligată să respecte hotărârea instanţei de casare, neavând posibilitatea de a repune în discuţie chestiunile tranşate definitiv şi, cu atât mai puţin, nu le putea da o altă rezolvare, deoarece ar fi însemnat să încalce efectul obligatoriu al dezlegărilor oferite de instanţa de casare.

Raportat la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că instanţa de revizuire în mod judicios a conferit eficienţă juridică aspectelor dezlegate şi, procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, a concluzionat în sensul că acestea nu sunt îndeplinite.

Astfel, cu referire la condiţia privind existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice, a reţinut că aceasta nu se verifică întrucât încheierile pretins potrivnice nu vizează cererea, obiect al judecăţii - constatarea nulităţii absolute a convenţiei autentificate sub nr. x/24.09.2019 - ci chestiunea legalei timbrări a acţiunii, aspect premergător judecării cauzei. De asemenea, a statuat că, întrucât acestea nu au fost pronunţate ca urmare a învestirii instanţei cu aceeaşi cerere de două ori, ci vizează incidente procedurale diferite, nefiind în prezenţa unei triple identităţi de părţi, obiect şi cauză, nu se poate susţine că încheierea din 28.04.2021 încalcă autoritatea de lucru judecat a celei din 13.04.2021.

Aceasta deoarece, prin prima încheiere s-a soluţionat cererea de reexaminare întemeiată în drept pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru prin încheierea din 25.03.2021, iar prin cea de-a doua s-a soluţionat calea de atac - cerere de reexaminare - în procedura de îndreptare eroare materială a încheierii din 25.03.2021, conform art. 442 C. proc. civ.

Totodată, a reţinut că nici condiţia prin care se cere ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite nu se verifică, având în vedere că cele două încheieri interlocutorii pretins contradictorii au fost pronunţate în cadrul aceleiaşi pricini, respectiv în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Buzău, fiind fără relevanţă juridică formarea administrativă a două dosare asociate distincte pentru soluţionarea celor două incidente procedurale referitoare la chestiunea timbrajului.

În contextul procesual arătat şi în acord cu cele statuate de către instanţa de revizuire, în rejudecare, Înalta Curte constată că în mod corect nu a putut fi primită calea extraordinară de atac a revizuirii, nefiind incidentă situaţia premisă ca aceeaşi cerere să fie soluţionată prin hotărâri pretins potrivnice, astfel încât să se poată susţine existenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al încheierii din 13.04.2021 şi care ar fi împiedicat partea să învestească instanţa de judecată din nou cu aceeaşi cerere.

Dat fiind faptul că în revizuire au fost analizate aceleaşi susţineri, pentru formularea unui veritabil motiv de recurs referitor la acelaşi aspect, recurentele trebuiau să se raporteze la modalitatea în care instanţa de rejudecare a răspuns în concret criticilor şi nu să reia argumentele din cererea de revizuire.

Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte impune concluzia că instanţa de revizuire, în rejudecare, a analizat, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 430 C. proc. civ., pretinsa contrarietate dintre încheierea din 28.04.2021 şi 13.04.2021, fiind expuse într-o manieră clară, adecvată şi suficientă argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei.

Împrejurarea că recurentele nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat concluzia instanţei de revizuire nu poate conduce, însă, la incidenţa în cauză a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, întrucât criticile formulate nu reliefează un aspect de nelegalitate a hotărârii atacate şi cum, în speţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentele H. S.R.L. - S.C. I. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 73/27.02.2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele H. S.R.L. - S.C. I. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 73/27.02.2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2025.