Ministry of Health held liable to reimburse local unit for pandemic catering costs, appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Ialomiţa - secţia civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Sănătate Publică, Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti prin Primar, a solicitat să se dispună obligarea pârâţilor la plata, în subsidiar, a sumei de 313.086,20 RON, compusă din:

- suma de 200.690 RON cu TVA inclus, reprezentând indemnizaţia de cazare pentru serviciile de restaurant pe care părţile contractante le-au calculat conform art. 5 din contractul de prestări servicii nr. x/03.04.2020 şi a actului adiţional nr. x/28.05.2020 la acest contract, respectiv că aceasta rezultă din suma de 66,67 RON/persoană/zi, la care se adaugă TVA-ul de 5%, pentru 90 persoane, din rândul personalului sanitar, pentru perioada 03.04.2020-30.06.2020, contract încheiat în cauză de ambele părţi, cu acceptul şi aprobarea pârâţilor în mod direct sau prin efectul legilor adoptate de Guvern, cu privire la combaterea virusului Covid 19 şi a măsurilor de răspândire a acestuia.

- Suma de 112.396,20 RON, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,1%, în perioada 04.07.2020 şi 10.08.2020 până la data de 31.01.2022.

2. Cererea de chemare în garanţie

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, să fie obligat chematul în garanţie la plata sumei de 313.086,20 RON, ca urmare a admiterii cererii formulate de reclamanta A. S.R.L. De asemenea, a solicitat obligarea chematului în garanţie la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.

Pârâtul Ministerul Sănătăţii a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.R.L., prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive; pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. De asemenea, pârâtul a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanţie formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive; pe fondul cererii de chemare în garanţie, a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

3. Soluţia instanţei de fond

Tribunalul Ialomiţa - secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1163 F din 27 octombrie 2022, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti; a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti, în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii; pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti a fost obligată la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 200.690 RON cu TVA inclus, debit principal, precum şi la plata sumei de 112.396,20 RON, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la debitul principal, de la data scadenţei facturilor, x iulie 2020 - 10 august 2020 până la 31 ianuarie 2022; pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti a fost obligată la plata către reclamanta A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 10.971,7 RON; chematul în garanţie Ministerul Sănătăţii a fost obligat la plata către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti a sumei de 200.690,00 RON cu TVA inclus, debit principal, precum şi la plata sumei de 112.396,20 RON, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la debitul principal, de la data scadenţei facturilor, x iulie 2020-10 august 2020 până la 31 ianuarie 2022 şi la plata sumei de 10.971,7 RON; a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

4. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 1835A/2024 din 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-chemat în garanţie Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 1163 F din 27 octombrie 2022 a Tribunalului Ialomiţa - secţia civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa şi intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti prin Primar.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, recurentul-chemat în garanţie Ministerul Sănătăţii a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 22 mai 2025.

Recurentul-chemat în garanţie a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate şi respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate prevederile art. 477 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

În primul rând, recurentul a arătat că, deşi instanţa de apel a invocat dispoziţiile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., le-a interpretat greşit, apreciind că "apelantul nu a înţeles să precizeze faptul că înţelege să atace, odată cu apelul îndreptat împotriva sentinţei, încheierea interlocutorie din 9 iunie 2022, prin care tribunalul a soluţionat excepţiile invocate prin întâmpinare în sensul respingerii acestora", astfel încât respectiva încheiere nu mai poate face obiectul analizei în apel, întrucât "instanţa de apel poate examina criticile doar în cadrul expres determinat de către parte" (pag. 11 din hotărârea recurată).

Or, prevederile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează, fără echivoc, că instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, nu doar în limitele expres determinate.

Contrar aspectelor reţinute de către instanţa de apel, recurentul consideră că norma legală nu instituie obligaţia de a indica expres faptul că se atacă şi încheierile premergătoare/interlocutorii, atâta timp cât aceasta permite instanţei de apel să rejudece fondul şi în limitele stabilite implicit.

Chematul în garanţie a precizat expres faptul că înţelege să conteste modalitatea de soluţionare a excepţiilor inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, solicitând respingerea cererii de chemare în garanţie ca inadmisibilă/formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În al doilea rând, autorul căii de atac a solicitat să se observe că, prin încheierea din 9 iunie 2022, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii şi a Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa, fără a se pronunţa asupra admiterii cererii de chemare în garanţie, iar pârâtul a invocat, în apel, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de soluţia de admitere a cererii de chemare în garanţie.

Recurentul apreciază că respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii şi a Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa prin încheierea din 9 iunie 2022 nu echivalează cu admiterea cererii de chemare în garanţie, deoarece, în această ipoteză, prin sentinţa civilă apelată ar fi trebuit să se dispună admiterea cererii de chemare în garanţie faţă de ambele părţi şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestora la plata sumelor de bani către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti.

Cererea de chemare în garanţie a fost admisă doar în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Sănătăţii şi, faţă de această modalitate de soluţionare a cererii, au fost invocate excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin urmare, deşi era legal învestită să soluţioneze aceste excepţii, instanţa de fond a interpretat restrictiv şi eronat norma legală, refuzând practic să analizeze criticile aduse de către pârât, consecinţa fiind aceea că a pronunţat soluţia cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

O altă critică subsumată aceluiaşi caz de nelegalitate vizează încălcarea prevederilor art. 3 din H.G. nr. 201/2020.

Sub acest aspect, recurentul a susţinut faptul că nu există o prevedere legală care să stabilească şi să permită Ministerului Sănătăţii să deconteze sume de bani către alte instituţii/entităţi juridice decât cele expres prevăzute şi reglementate prin dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 201/2020, respectiv Direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti.

Instanţa a admis cererea de chemare în garanţie şi a stabilit această obligaţie de decontare direct în sarcina pârâtului Ministerul Sănătăţii, încălcând astfel în mod flagrant prevederile legale anterior menţionate.

Chiar şi în eventualitatea în care s-ar fi iniţiat un nou litigiu, acesta nu s-ar fi putut declanşa între părţile reţinute de către instanţa de fond, ci, eventual, între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti şi Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa, întrucât Ministerul Sănătăţii are obligaţia de a deconta aceste sume de bani doar către direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti.

Recurentul Ministerul Sănătăţii consideră că nu poate fi obligat la plata niciunei sume de bani către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti, în situaţia în care s-ar putea reţine că sunt datorate conform prevederilor legale în vigoare (ipoteză care nu este însă incidentă în cauză, întrucât acestea sunt anterioare modificărilor legislative care permit decontarea cheltuielilor cu hrana pentru personalul medico-sanitar şi personal auxiliar sanitar care interacţionează cu pacienţi şi care optează pentru o formă de cazare în afara domiciliului după programul de lucru).

Contractul în temeiul căruia au fost emise facturile fiscale pentru sumele de bani care fac obiectul cererii de chemare în garanţie a fost încheiat ulterior modificărilor aduse H.G. nr. 201/2020 prin H.G. nr. 269/2020 (publicată în Monitorul Oficial nr. 282 din 3 aprilie 2020), care prevedea faptul că, printre beneficiarii (categoriile de persoane care pot fi carantinate) este şi personalul medico-sanitar care interacţionează cu pacienţi şi care optează pentru o formă de cazare în afara domiciliului după programul de lucru.

Contrar dispoziţiilor exprese ale art. 3 din H.G. nr. 201/2020, s-a menţinut sentinţa primei instanţe, prin care recurentul a fost obligat la plata către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti a unor sume de bani, reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere pentru plata contravalorii facturilor fiscale, emise în temeiul contractului nr. x/03.04.2020, în care Ministerul Sănătăţii nu este parte.

Recurentul a mai susţinut faptul că au fost încălcate prevederile art. 6 din C. civ., potrivit cărora legea civilă nu retroactivează.

Sub acest aspect, a arătat că nu sunt aplicabile modificările aduse de H.G. nr. 419/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 450 din 28 mai 2020, cu referire la faptul că motivarea instanţei de apel conţine motive contradictorii şi este străină de natura cauzei.

Astfel, pe de o parte, instanţa de apel a menţinut soluţia tribunalului, prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa pe considerentul că niciuna dintre ele nu a semnat contractul de prestări servicii nr. x/03.04.2020 şi actul adiţional nr. x/28.05.2020, ceea ce înseamnă că nu s-au obligat faţă de reclamantă.

Pe de altă parte, instanţa de apel a admis cererea de chemare în garanţie cu acelaşi raţionament, reţinând că Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti a parcurs procedura legală pentru decontarea sumelor care fac obiectul contractului de prestări servicii nr. x/03.04.2020 şi a actului adiţional nr. x/28.05.2020, însă fără succes.

Aşadar, în ipoteza în care instanţa ar fi constatat temeinicia pretenţiilor reclamantei, ar fi trebuit să admită cererea de chemare în garanţie doar în contradictoriu cu Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa, iar nu cu Ministerul Sănătăţii, deoarece art. 3 din H.G. nr. 201/2020 stabileşte foarte clar procedura de decontare a respectivelor sume de bani.

Referitor la ultima teză reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că este incidentă, întrucât instanţa de apel a reţinut că "la data intrării în vigoare a H.G. nr. 201/2020 nu erau prevăzute persoanele care beneficiază de dispoziţiile acesteia, iar atâta timp cât legea nu prevede expres faptul că nu pot fi decontate cheltuielile cu hrana personalului medical care beneficiază de indemnizaţie de hrană, prima instanţă în mod corect a apreciat că nu se poate considera că pentru acestea nu pot fi efectuate astfel de cheltuieli".

Or, tocmai faptul că legea nu prevede, instanţa nu poate adăuga la lege şi nu poate interpreta norma legală în sensul de a produce efecte juridice care nu au fost avute în vedere şi reglementate la edictarea normei.

Procedând astfel, instanţa a încălcat principiul constituţional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, conform căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

Recurentul consideră că întreaga motivare referitoare la încălcarea prevederilor H.G. nr. 201/2020 este străină de natura cauzei, câtă vreme raţionamentul prezentat este eronat.

Faţă de prevederile art. 12 din Legea nr. 24/2000, a apreciat că doar începând cu data de 28 mai 2020 a fost posibilă decontarea alocaţiei de hrană pentru personalul medico-sanitar prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. f) din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Or, toate cele trei facturi care fac obiectul cererii de chemare în judecată sunt emise anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 419 din 27 mai 2020 pentru completarea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 201/2020.

În condiţiile în care aceste modificări au intrat în vigoare abia la data de 27 mai 2020, nu se poate reţine că aveau aplicabilitate şi anterior prin simplul fapt că legiuitorul le-a consacrat legislativ ulterior.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

C. Apărările intimatelor

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa a transmis la dosar întâmpinare, prin care a arătat că decizia civilă nr. 1835A/2024 din 28 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VI-a civilă este temeinică şi legală.

Prin întâmpinarea depusă de către intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti prin Primar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii soluţiei date de instanţa de apel; intimata-pârâtă a mai solicitat înlăturarea afirmaţiilor recurentului Ministerul Sănătăţii, potrivit cărora instanţa a soluţionat cererea de chemare în garanţie cu încălcarea prevederilor art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013; în mod corect a reţinut instanţa de apel că Ministerul Sănătăţii nu a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în faţa primei instanţe, prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanţie formulată sau la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

Recurentul-chemat în garanţie Ministerul Sănătăţii nu a formulat răspuns la întâmpinare.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi recurentul a subsumat criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 477 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, acestea se circumscriu celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanţa devolutivă de prim control judiciar a unor norme de procedură, sens în care examenul conformităţii deciziei atacate urmează a fi realizat prin prisma acestei ipoteze.

Aceste critici nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 9 iunie 2022, Tribunalul Ialomiţa - secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa şi a Ministerului Sănătăţii, în ceea ce priveşte acţiunea promovată de reclamanta A. S.R.L.; a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a aceloraşi pârâţi, în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti; de asemenea, a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 235 din C. proc. civ., "instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase".

Totodată, art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

În speţă, chematul în garanţie Ministerul Sănătăţii a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1163 F din 27 octombrie 2022 a Tribunalului Ialomiţa - secţia civilă, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei civile atacate (exclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Sănătăţii) şi, rejudecând fondul cauzei, în principal, admiterea excepţiei netimbrării cererii de chemare în garanţie; a mai cerut admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei pentru toată perioada care depăşeşte termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de dispoziţiile art. 2520 alin. (1) pct. 1 din C. civ.. admiterea excepţiei inadmisibilităţii/lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii şi respingerea cererii de chemare în garanţie ca fiind inadmisibilă sau formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.

Fiind în prezenţa unei căi de atac declarate exclusiv împotriva sentinţei primei instanţe, nu şi împotriva încheierii din 9 iunie 2022, pronunţate de aceeaşi instanţă, în mod legal, Curtea de Apel Bucureşti a exercitat controlul judiciar doar cu privire la respectiva sentinţă, în acord cu dispoziţiile art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc limitele judecăţii în calea de atac astfel: "instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă", coroborate cu prevederile art. 470 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, potrivit cărora "cererea de apel va cuprinde: b) indicarea hotărârii atacate", dispoziţii prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege.

Ţinând seama de exigenţele care rezidă din normele procedurale enunţate, se impune a se constata că instanţa de apel putea examina criticile doar în cadrul expres determinat de către parte, o analiză care ar fi depăşit limitele învestirii reprezentând o încălcare a legii.

Nefiind învestită instanţa de apel să verifice legalitatea soluţiei primei instanţe cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, nu exista, aşadar, cadrul legal pentru realizarea unei judecăţi referitoare la acest aspect.

În concluzie, Înalta Curte reţine că nu există temei spre a se constata nelegalitatea deciziei recurate pentru considerentul că aceasta nu conţine o analiză relativă la aspectele care, deşi evocate în cererea de recurs, nu au făcut obiectul învestirii curţii de apel.

Criticile formulate ignoră obiectul cererii de apel, pe care însăşi partea a dedus-o spre analiză în faţa instanţei de prim control judiciar.

Art. 477 din C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum care semnifică faptul că instanţa de apel va fi ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel şi a apărărilor din întâmpinare, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea ce constituie obiect al dezbaterii în apel.

Trebuie observat şi faptul că, în speţă, prin criticile din recurs, recurentul-chemat în garanţie nu tinde la a evidenţia o ipoteză de nelegalitate a raţionamentului instanţei de apel care a statuat în sensul că, în lipsa unui apel formulat de Ministerul Sănătăţii împotriva încheierii din 9 iunie 2022, efectele apelului care a vizat sentinţa atacată, nu pot fi extinse asupra unor excepţii pe care prima instanţă le-a soluţionat în mod definitiv.

Pe de altă parte, formularea direct în recurs a criticilor referitoare la legalitatea soluţiei primei instanţe, cu privire la excepţiile respective, nu poate determina analiza lor în această etapă procesuală.

Un astfel de demers analitic ar avea caracter omissio medio şi ar fi contrar atât exigenţelor impuse de prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea supusă controlului judiciar în recurs este cea a instanţei de apel, cât şi prevederilor art. 488 alin. (2) din acelaşi cod, conform cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Aşadar, coroborând prevederile art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. cu cele ale art. 430 alin. (1) şi (4) din acelaşi cod, care stabilesc că hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra altui incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, autoritatea de lucru judecat fiind provizorie când hotărârea este supusă apelului sau recursului, Înalta Curte constată că este judicioasă reţinerea instanţei de apel în sensul că încheierea interlocutorie în discuţie, nefiind atacată, a dobândit caracter definitiv şi se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile tranşate, astfel că nu mai putea face obiectul analizei în calea de atac a apelului.

Prin urmare, într-o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 476, art. 477 şi art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti şi-a fixat analiza în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, norme care, alături de art. 478 din acelaşi cod, reprezintă manifestări ale principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil şi sunt reflectate în regula generală înscrisă la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit căruia "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

De altfel, au fost analizate aspecte relativ la calitatea procesuală în cererea de chemare în garanţie şi s-a arătat că Ministerul Sănătăţii trebuia să asigure fonduri, iar nu Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa care a urmat procedura prevăzută de lege pentru decontare.

Tribunalul Ialomiţa a admis cererea de chemare în garanţie, reţinând că nu are relevanţă în cauză faptul că pârâtele chemate în judecată nu sunt părţi în contractul care stă la baza acţiunii formulate de către reclamantă. Potrivit dispoziţiilor cuprinse în H.G. nr. 269/2020 şi H.G. nr. 201/2020, acestea asigură şi intermediază decontarea cheltuielilor aferente carantinării persoanelor, iar din modul de desfăşurare a activităţii lor în decontarea cheltuielilor şi din faptul că Ministerul Sănătăţii a refuzat decontarea tuturor cheltuielilor cu carantina, neacordând indemnizaţia de cazare, pârâta nu şi-a putut îndeplini obligaţiile asumate faţă de reclamantă, faţă de care a căzut în pretenţii.

Referitor la critica apelantului ce a vizat lipsa unor raporturi juridice directe între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti şi Ministerul Sănătăţii, instanţa de prim control judiciar a reţinut că potrivit mecanismului de decontare stabilit prin H.G. nr. 201/2020 este necesară acţiunea apelantului- chemat în garanţie de a pune la dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa fondurile necesare acoperirii cheltuielilor cu indemnizaţia de cazare. De asemenea, a reţinut că, anterior declanşării prezentului litigiu, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti a parcurs procedura legală pentru decontarea sumelor ce fac obiectul dosarului de faţă, fără succes, având în vedere poziţia apelantului chemat în garanţie şi interpretarea dată de acesta prevederilor legale incidente. Cum această interpretare a fost înlăturată de tribunal şi pentru a preveni declanşarea unui alt litigiu între intimata-pârâtă şi apelantul-chemat în garanţie, Curtea de Apel Bucureşti a ajuns la concluzia că este legală şi temeinică soluţia de admitere a cererii de chemare în garanţie.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în termenul de 1 an, instanţa de apel a reţinut, în mod judicios, că potrivit art. 2.513 din C. civ. prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, Ministerul Sănătăţii nu a invocat în faţa primei instanţe, prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanţie sau la primul termen de judecată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, oricum, această excepţie viza cererea introductivă de instanţă, iar nu cererea de chemare în garanţie.

Prin urmare, nu au fost încălcate normele de procedură indicate de recurent, atâta timp cât instanţa de apel a analizat chestiunile deduse judecăţii, în limitele efectului devolutiv al apelului promovat de chematul în garanţie Ministerul Sănătăţii şi prin prisma apărărilor formulate în cauză.

Aşadar, Curtea de Apel Bucureşti a verificat situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, precum şi modalitatea în care a fost aplicată legea, exercitându-şi rolul prevăzut de dispoziţiile art. 479 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se reţine că autorul recursului, prin reluarea procedurii de decontare a cheltuielilor, urmăreşte, în realitate, să supună analizei instanţei supreme reevaluarea situaţiei de fapt, fără a formula critici concrete cu privire la modul de aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale ce reglementează procedura de decontare.

Motivul de recurs invocat de către recurentul-chemat în garanţie Ministerul Sănătăţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Înalta Curte reaminteşte faptul că motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii (ca ipoteze ale cazului de casare evocat) presupun, pe de o parte, situaţia ca, fie considerentele să nu sprijine soluţia din dispozitiv, în sensul că raţionamentul instanţei ar determina o rezolvare contrară decât cea regăsită în partea finală a hotărârii, fie argumentele să fie opuse între ele, în sensul că unele conduc la admitere, iar altele la respingere, astfel încât, neputându-se opta pentru corectitudinea unora sau altora dintre acestea, nu se poate deduce dacă soluţia din dispozitiv este, la rândul său, justă.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac în retractare. O motivare poate fi considerată contradictorie atunci când această deficienţă se deduce din simpla lecturare a considerentelor hotărârii şi nu se poate înţelege care a fost raţionamentul judecătorului cauzei.

Contradicţia la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atunci când priveşte doar considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia, sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc, aspecte care nu se regăsesc în litigiul de faţă.

Contrar susţinerilor recurentului, decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii. În mod judicios s-a reţinut că între părţile cererii introductive de instanţă se aplică contractul, iar în privinţa cererii de chemare în garanţie operează obligaţia legală a Ministerului Sănătăţii de a asigura fondurile necesare decontării.

Critica supusă analizei instanţei de recurs se referă la prezentarea, în considerentele deciziei recurate, a unor motive străine de natura pricinii, cu referire la faptul că, pe de o parte, instanţa de apel a menţinut soluţia tribunalului, prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa pe considerentul că niciuna dintre ele nu a semnat contractul de prestări servicii nr. x/03.04.2020 şi actul adiţional nr. x/28.05.2020, ceea ce înseamnă că nu s-au obligat faţă de reclamantă. Pe de altă parte, instanţa de apel a admis cererea de chemare în garanţie cu acelaşi raţionament, reţinând că Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti a parcurs procedura legală pentru decontarea sumelor care fac obiectul contractului de prestări servicii nr. x/03.04.2020 şi a actului adiţional nr. x/28.05.2020, însă fără succes.

Într-un prim considerent, Înalta Curte reţine că se circumscrie motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanţa a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Aşadar, o hotărâre nu poate fi casată în recurs dacă, pe lângă motive adecvate, care explica sistematic şi logic raţionamentul instanţei care a pronunţat soluţia, aceasta cuprinde aprecieri de circumstanţă care nu reprezintă cauza principală sau relevantă a hotărârii prin care s-a soluţionat procesul.

De asemenea, nu reprezintă motive străine de natura pricinii acele considerente ale instanţei de apel care, fundamentându-se pe probele administrate, exprimă concluziile proprii ale instanţei asupra faptelor.

În realitate, autorul prezentului demers judiciar critică modalitatea în care instanţa de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care acesta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei cererii de chemare în garanţie.

Reamintind că temeinicia stării de fapt reţinute de instanţa devolutivă nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de chematul în garanţie, aceea a prezentării unor motive străine de natura pricinii de către instanţa de apel.

Înalta Curte constată că decizia recurată corespunde exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., de vreme ce instanţa de apel a expus argumentele avute în vedere pentru a fundamenta în fapt şi în drept soluţia adoptată, astfel că va fi înlăturat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod.

Nu pot fi reţinute nici criticile subsumate de parte cazului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care stabilesc, fără echivoc, că reprezintă motiv de casare numai încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a acesteia.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii, iar prin hotărârea atacată instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului. În fine, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţă. În acest caz, situaţia de fapt a fost greşit calificată, comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar nu a interpretat şi nici nu a aplicat greşit normele de drept material, hotărârea pronunţată în apel fiind legală.

Recurentul-chemat în garanţie susţine, în mod neîntemeiat, faptul că au fost aplicate greşit prevederile art. 3 din H.G. nr. 201/2020. De fapt, în litigiul promovat de reclamanta A. S.R.L. este în discuţie decontarea a 3 facturi, emise pentru perioada cuprinsă între 4 aprilie 2020 - 27 mai 2020.

Instanţele anterioare au stabilit, în mod corect, că Hotărârea de Guvern nr. 201/2020, în forma în vigoare la data încheierii contractului, permitea decontarea cheltuielilor cu hrana personalului medico-sanitar, chiar dacă acesta beneficiază de indemnizaţie de hrană.

Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa avea doar obligaţia de a deconta, în măsura în care Ministerul Sănătăţii aloca sumele de bani. Or, Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa a solicitat decontarea, dar a fost refuzată .

Este nefondată şi critica prin intermediul căreia s-a arătat că a fost încălcat art. 6 din C. civ. pentru motivul că instanţa ar fi ţinut cont de prevederile H.G. nr. 419/2020, care nu pot fi aplicate, întrucât legea nouă nu retroactivează.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că nu s-a aplicat legea nouă, ci prevederile H.G. nr. 201/2020, astfel cum fuseseră modificate prin H.G. nr. 269/02.04.2020.

Curtea de Apel Bucureşti a arătat că dispoziţiile cuprinse în contractul de prestări servicii nr. x/03.04.2020, încheiat de părţile prezentei cauze, sunt în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii acestuia. Mai mult, instanţa a reţinut că, ulterior, prin H.G. nr. 419/27.05.2020 s-au introdus noi litere în cuprinsul art. 2 alin. (1) prin stipularea expresă a faptului că printre cheltuielile aferente carantinării se numără şi cheltuielile cu hrana pentru personalul medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar, care interacţionează cu pacienţii şi optează pentru o formă de cazare în afara domiciliului după programul de lucru, în cuantum de 30 RON/zi, care include două mese/zi acordate în spaţiul special de carantină, în funcţie de programul fiecărei persoane.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-chemat în garanţie Ministerul Sănătăţii împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-chemat în garanţie Ministerul Sănătăţii împotriva deciziei civile nr. 1835A/2024 din 28 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.