Lease of agricultural facilities: procedural nullity from rejection of evidence proving contractual breach and right to a fair trial

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

I. obligarea pârâtei la executarea contractului de închiriere nr. x/10.12.2020 în condiţiile stabilite de comun acord prin contractul la care face referire, sub sancţiunea unei penalităţi de 657.990 RON, aceasta fiind valoarea contractului de închiriere menţionat.

II. obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciilor cauzate reclamantei, în cuantum de 2.193.000 RON, reprezentând valoarea mărfii nelivrate, pentru perioada 01.02.2021 - 04.07.2021, conform calculului din Contractul de achiziţie purcei pentru îngrăşare nr. x/10.12.2020 încheiat cu societatea C. S.R.L.;

La data de 24 iunie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 204 din C. proc. civ., reclamanta a formulat o cerere modificatoare, prin care a solicitat instanţei să constate neîndeplinirea condiţiei rezolutorii prevăzute de art. 5.2 lit. a) pct. 4 din contractul de închiriere nr. CTR-AGR.x/10.12.2020; să dispună rezilierea contractului de închiriere nr. CTR-AGR.x/10.12.2020 din culpa pârâtei B. S.A.; să fie obligată pârâta la plata de despăgubiri, evaluate provizoriu la suma de 657.990 RON, pentru beneficiul nerealizat de reclamantă în perioada 14.12.2020-15.09.2021, ca urmare a neexecutării de către pârâtă a contractului de închiriere; să fie obligată pârâta la plata de despăgubiri în cuantum de 2.193.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, ca urmare a penalităţii datorate societăţii C. S.R.L., în baza art. 12.3 din contractul nr. CTR-AFDx.1/14.12.2020;

Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 357 din 17 februarie 2023, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată; a luat act de faptul că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, apelanta-reclamantă A. a formulat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, sub nr. x/2021, la data de 6 iunie 2024.

În motivarea căii de atac promovate, societatea apelantă a susţinut, sub un prim aspect prealabil, de ordin probatoriu, că proba cu expertiză era imperios necesară pentru dovedirea existenţei şi a întinderii dreptului pretins, în speţă beneficiul nerealizat, context în care judecarea cauzei în lipsa administrării acestei probe echivalează cu lipsa judecării pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii. Apelanta a apreciat că judecătorul fondului nu a respins proba solicitată ca neutilă pentru că ar fi ajuns, în prealabil, la concluzia inexistenţei dreptului legal de a obţine respectivele sume, ci înainte de a ajunge la o astfel de concluzie, astfel că proba era cu atât mai mult utilă soluţionării cauzei.

Pe fondul motivelor de apel, a arătat că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât s-a reţinut nelegal că societatea intimată nu a avut obligaţia de a permite accesul la halele închiriate prin intermediul unui filtru sanitar, fiind încălcate dispoziţiile art. 1271 alin. (1) şi art. 1266 alin. (1) din C. civ.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, instanţa de apel a respins probele solicitate de apelanta-reclamantă A., prin reprezentantul său convenţional, dezvoltate şi prin notele depuse la acest termen la dosar, întrucât neadministrarea acestor probe de către prima instanţă constituie un motiv de apel, astfel cum rezultă din dezvoltarea apelului.

Dat fiind că neadministrarea acestor probe cu înscrisuri şi cu expertiză contabilă de către prima instanţă sunt supuse analizei apelului în cadrul primului motiv de apel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că urmează a se pronunţa pe acest motiv de apel odată cu soluţia ce o va pronunţa în ansamblul său. Desigur că, în măsura în care Curtea va ajunge la concluzia că sunt necesare în prezenta cauză şi probe de tipul celor menţionate la termenul de astăzi de apărătorul societăţii apelante se va proceda în consecinţă, respectiv la anularea hotărârii de fond cu pronunţarea unei hotărâri intermediare şi apoi rejudecarea cauzei cu administrarea probelor solicitate.

Prin decizia civilă nr. 1904 din 12 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 357 din 17 februarie 2023 a Tribunalului Bucureşti - secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Procedând la analiza apelului declarat în cauză de reclamantă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că aceasta a criticat, cu titlu prealabil, modalitatea în care prima instanţă a administrat probatoriul solicitat în această etapă procesuală, mai exact, omisiunea instanţei de a încuviinţa proba cu expertiză tehnică contabilă.

Susţinând că proba cu expertiză era imperios necesară pentru dovedirea existenţei şi a întinderii dreptului pretins, în speţă beneficiul nerealizat solicitat cu titlu de prejudiciu, apelanta a apreciat că neadministrarea acestei probe echivalează cu lipsa judecării pe fond a pretenţiilor sale.

În legătură cu această susţinere, instanţa de apel a reţinut că prin încheierea din 13 ianuarie 2023 Tribunalul Bucureşti a respins, ca neutilă cauzei, administrarea probei cu expertiza contabilă solicitată de reclamanta A..

A arătat că administrarea probelor în procesul civil este guvernată de dispoziţiile art. 249 şi următoarele din C. proc. civ., care trebuie să fie coroborate cu cele ale art. 22 din acelaşi act normativ, referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

În considerentele deciziei recurate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că judecătorul încuviinţează probele în funcţie de criteriile stabilite în C. proc. civ., unul dintre acestea fiind aptitudinea probelor respective de a furniza informaţii de natură a conduce la soluţionarea aspectelor deduse judecăţii. Rezultă aceasta, spre exemplu, din formula regăsită în conţinutul dispoziţiei art. 254 alin. (5) din C. proc. civ., în acord cu care probele trebuie să fie apte a conduce la "lămurirea în întregime a procesului", în caz contrar judecătorul fiind în drept a solicita părţilor să completeze probele sau să dispună din oficiu administrarea altora pe care le consideră necesare acestui deziderat.

Pe cale de consecinţă, judecătorul are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia de a veghea la respectarea regulilor privind administrarea probatoriului, context în care poate încuviinţa probele pe care le consideră relevante soluţionării fiecărui capăt de cerere al acţiunii introductive sau de a respinge acele probatorii solicitate de părţi, dar care nu sunt în măsură a conduce la soluţionarea demersului judiciar iniţiat de partea reclamantă.

O astfel de ipoteză se identifică şi în prezenta cauză, în care prima instanţă, a apreciat, în mod corect, că administrarea probei cu expertiză tehnică contabilă pentru cuantificarea unui anumit aspect al prejudiciului pretins a fi suferit de apelanta-reclamantă nu este utilă soluţionării cauzei, în condiţiile în care în această cauză se impune, cu necesitate, a fi stabilită eventuala faptă ilicită de natură contractuală a intimatei-pârâte B. S.A. În lipsa stabilirii în concret a săvârşirii unei astfel de fapte ilicite de către intimata-pârâtă (deci, contrară prevederilor contractuale), în prezenta cauză nu poate fi stabilită nici existenţa unui prejudiciu ce se impune a fi cuantificat, în mod firesc acest din urmă element al răspunderii civile contractuale decurgând din primul, respectiv din fapta ilicită.

Prin urmare, mai înainte de încuviinţarea unei probe, trebuie stabilit, precum temeinic a procedat prima instanţă, dacă proba în cauză îşi poate dovedi utilitatea procesuală, în caz contrar administrarea ei putând genera repercusiuni negative asupra litigiului, pe lângă cheltuielile pe care anumite probatorii le implică (precum este cazul probei cu expertiză tehnică), una dintre acestea fiind obligaţia de soluţionare a cauzei într-un termen optim şi previzibil prevăzută cu caracter general de prevederile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru argumentele mai sus expuse, a fost respins, ca nefondat, primul motiv de apel formulat împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti.

La data de 24 aprilie 2025 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2024 şi a deciziei civile nr. 1904 din 12 decembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierii din 28 noiembrie 2024 şi a deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel. Totodată, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Din perspectiva motivului de recurs ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, autoarea căii de atac a susţinut faptul că este nelegală încheierea de şedinţă din 28 noiembrie 2024, prin care au fost respinse probele solicitate în apel de către apelantă, fiind încălcat dreptul său la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C. proc. civ., dar şi principiul contradictorialităţii, respectiv dispoziţiile art. 14 alin. (2) din C. proc. civ.

De asemenea, este nelegală decizia civilă nr. 1904 din 12 decembrie 2024, care a fost pronunţată în lipsa administrării probelor respective, cu încălcarea art. 20 ("Respectarea principiilor fundamentale") şi art. 22 din C. proc. civ. ("Rolul judecătorului în aflarea adevărului").

Prin respingerea, in corpore, a probelor solicitate în scopul dovedirii pretenţiilor aferente capătului 3 al cererii modificatoare, instanţa de apel a lipsit societatea apelantă-reclamantă de posibilitatea de a-şi proba susţinerile.

În concret, s-a arătat că prin respingerea probei constând în emiterea unei adrese către D.S.V.S.A. Călăraşi, prin care să se solicite acestei instituţii să comunice datele la care Complexul de creştere a porcinelor situat în Com. Sohatu, judeţul Călăraşi, aparţinând intimatei-pârâte B. S.A.. a fost populat cu porcine în anii 2020 şi 2021, halele care au fost populate şi solicitantul cererilor de populare, instanţa de apel a pus reclamanta în imposibilitate de a dovedi că pârâta a determinat îndeplinirea condiţiei rezolutorii, întrucât avea interesul de a reintra în posesia halelor închiriate către reclamantă, pentru a desfăşura ea însăşi activitatea de creştere a porcinelor şi că, imediat după ce a interzis accesul reclamantei în fermă, în baza pretinsei îndepliniri a condiţiei rezolutorii, pârâta a populat ferma Sohatu.

În aceste condiţii, vătămarea procesuală cauzată prin încălcarea dreptului la apărare nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Un alt motiv de recurs invocat de către recurenta-reclamantă este cel reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a stabilit corect că sunt aplicabile în speţă prevederile art. 1266, art. 1267 şi art. 1272 din C. civ., însă le-a aplicat, în mod greşit, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale.

A mai susţinut faptul că, prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1225, art. 1268, art. 1270 şi art. 1405 alin. (2) din C. civ.

Interpretarea art. 4.1.3 din contract, realizată de instanţa de apel este nelegală, din mai multe perspective.

Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 1268 alin. (2) din C. civ., în condiţiile în care interpretarea oferită de instanţa de apel conduce la lipsirea de efecte juridice a contractului de închiriere. Societatea reclamantă nu avea cum, în mod obiectiv, să amplaseze un filtru sanitar care să asigure accesul la halele închiriate, iar fără folosirea filtrului sanitar al intimatei, contractul nu se putea executa.

Contrar considerentelor instanţei de apel, art. 4.1.3. nu poate fi interpretat în sensul că "societatea-intimată s-a obligat a respecta/susţine normele de biosecuritate ce urmau a fi (sau ar fi trebuit) asigurate, în sensul realizării lor, de către apelanta A.", de vreme ce tot instanţa de apel a reţinut că obiectul închirierii l-au reprezentat exclusiv cele 6 hale.

Recurenta consideră că interpretarea dată de instanţa de apel prevederii de la art. 4.1.3 din contract este nelegală, întrucât conduce la lipsirea de efecte nu doar a clauzei 4.1.3., ci a întregului contractului de închiriere, din moment ce nepermiterea accesului la cele şase hale, prin filtrul sanitar, ar echivala cu lipsa intenţiei intimatei-pârâte de a se obliga prin contract.

Practic, instanţa de apel a interpretat contractul de închiriere în sensul în care acesta să nu poată produce niciun efect juridic, ceea ce echivalează cu acceptarea ideii că părţile ar fi încheiat inutil acest contract, sortit din start imposibilităţii de executare. Interpretarea oferită de instanţa de apel nu concordă cu însuşi conţinutul clauzei de la art. 4.1.3., în condiţiile în care, din interpretarea logico-gramaticală a acesteia rezultă că obligaţia de a asigura respectarea "normelor de biosecuritate privind accesul în fermă" aparţine, în mod evident, intimatei-pârâte, iar nu reclamantei, aşa cum susţine, în mod greşit, instanţa de apel.

Mai mult decât atât, o astfel de interpretare încalcă inclusiv dispoziţiile art. 1267 din C. civ., având în vedere că art. 4.1.3. este inserat în capitolul referitor la obligaţiile locatorului, iar nu în cel care reglementează obligaţiile locatarului.

Limitarea obiectului contractului la ceea ce este menţionat în art. 1.1. din contractul de închiriere este greşită, deoarece, potrivit art. 1225 C. civ., obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.

Or, la art. 1 din contract este identificat obiectul închirierii (6 hale cu o capacitate de 12.000 capete porci etc.), însă obiectul contractului urmează a fi stabilit prin raportare la drepturile şi obligaţiile părţilor, asumate prin contract.

De asemenea, potrivit art. 1.266 din C. civ., la stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului.

Or, scopul contractului, fără dubiu, este cel de creştere a porcinelor.

Altfel spus, obligaţia intimatei-pârâte de a permite recurentei accesul la hale prin filtrul sanitar veterinar este implicită (cum, de altfel, sesizează şi instanţa de apel), dar, totodată, certă şi rezultă din scopul contractului, exact la fel ca şi obligaţia acesteia de a permite accesul la hale pe drumurile de acces din fermă (neidentificate nici acestea ca fiind obiect al contractului, deşi au numere cadastrale, la fel ca şi clădirea în care este amplasat filtrul sanitar veterinar) sau de a permite recurentei să folosească utilităţile existente în fermă, care nici acestea nu sunt menţionate expres în contractul de închiriere, dar fac parte, în mod implicit, ca accesorii ale imobilelor închiriate, din obiectul contractului.

În cazul de faţă, chiar legea indicată de instanţa de apel (Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 20/2018, greşit interpretat de instanţa de apel) prevede necesitatea acordării reclamantei a accesului la halele închiriate prin filtrul sanitar al pârâtei.

Mai mult, este incident alin. (2) al art. 1272 din C. civ., în sensul că, în cauza dedusă judecăţii, aşa cum este obişnuit să i se ofere reclamantei drept de folosinţă şi pe căile de acces la hale, tot astfel este obişnuit, într-o fermă de creştere porcine, să i se ofere drept de folosinţă şi la filtrul sanitar, în caz contrar, accesul la hale, cu respectarea normelor de biosecuritate, fiind imposibil de realizat.

Aşa fiind, contrar considerentelor instanţei de apel, "obiectul material al prestaţiei locatorului" nu sunt doar cele "şase hale identificate la adresa cu numărul cadastral x drept clădirile cu nr. C1-C6", ci şi utilităţile, drumurile de acces din fermă şi filtrul sanitar veterinar, întrucât, în lipsa acestora, nu poate fi realizat scopul contractului.

Printr-o altă critică, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a dat nicio relevanţă comportamentului părţilor, ulterior încheierii contractului, în scopul de a interpreta, în mod corect, clauzele contractuale, încălcând astfel prevederile art. 1266 alin. (2) din C. civ.

A mai susţinut faptul că, prin decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat dispoziţiile art. 1270 şi art. 1405 alin. (2) din C. civ., în condiţiile în care, din probele administrate şi din aplicarea prevederilor legale referitoare la interpretarea contractului, rezulta că intimata-pârâtă este cea care şi-a încălcat obligaţiile contractuale şi a determinat, în acest fel, îndeplinirea condiţiei rezolutorii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, fără a face dovada existenţei şi întinderii lor.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 17 iulie 2025 s-a fixat termen la data de 4 decembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Înalta Curte, analizând hotărârile atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, constată că recursul este fondat şi va fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Împotriva încheierii din 28 noiembrie 2024 şi a deciziei civile nr. 1904 din 12 decembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, reclamanta A. a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte va răspunde, cu prioritate, motivului de casare fondat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât analiza acestuia conduce la constatarea nulităţii actelor de procedură ale instanţei de apel, cu consecinţe specifice asupra deciziei recurate.

Astfel, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează situaţia când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurenta-reclamantă a invocat neregularităţi de ordin procedural decurgând din faptul că instanţa de apel a respins, in corpore, probele solicitate în scopul dovedirii pretenţiilor aferente capătului 3 al cererii modificatoare, ceea ce înseamnă că nu a avut posibilitatea să-şi probeze susţinerile.

Înalta Curte constată că autoarea căii extraordinare de atac a supus analizei instanţei de recurs critici ce vizează încălcarea dispoziţiilor legale privind administrarea probelor în apel şi a dreptului la un proces echitabil.

În cauză, cercetând cuprinsul încheierii de dezbateri, Înalta Curte observă că la momentul acordării cuvântului asupra probatoriului, apelanta-reclamantă A., prin apărătorul ales, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. În acest sens, a depus la dosarul cauzei nota de probe şi, în temeiul art. 298 din C. proc. civ., a cerut încuviinţarea probei constând în emiterea unei adrese către D.S.V.S.A. Călăraşi pentru a comunica datele la care a fost populată ferma Sohatu în anii 2020 şi 2021, halele care au fost populate şi cine a fost solicitantul cererii de populare. Teza probatorie a apelantei era aceea de a dovedi faptul că intimata-pârâtă a determinat îndeplinirea condiţiei rezolutorii. Pârâta avea interesul de a reintra în posesia halelor închiriate, deoarece într-una dintre ferme apăruse un focar de pestă porcină şi avea nevoie de eliberarea fermei de la Sohatu. Totodată, apelanta-reclamantă urmărea să probeze că intimata a populat ferma după ce a fost interzis accesul angajaţilor apelantei în fermă. Or, conform contractului şi din obligaţiile părţilor, intimata era obligată să permită accesul în fermă prin filtrul sanitar veterinar existent la intrarea în fermă. Totodată, societatea apelantă intenţiona să dovedească împrejurarea că în anul 2020, când a fost în vigoare contractul dintre părţi, nu existau porci în ferma Sohatu, iar în halele libere intimata nu desfăşura activitate de creştere a porcinelor după cum se apără aceasta.

Instanţa de prim control judiciar a pus în discuţia părţilor cererea de probatoriu, însă a respins toate probele solicitate de apelanta-reclamantă A., prin reprezentantul său convenţional, dezvoltate şi prin notele depuse la dosar, întrucât neadministrarea acestor probe de către prima instanţă constituie un motiv de apel, astfel cum rezultă din dezvoltarea apelului.

Ulterior, în considerentele deciziei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că judecătorul are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia de a veghea la respectarea regulilor privind administrarea probatoriului, context în care poate încuviinţa probele pe care le consideră relevante soluţionării fiecărui capăt de cerere al acţiunii introductive sau de a respinge acele probatorii solicitate de părţi, dar care nu sunt în măsură a conduce la soluţionarea demersului judiciar iniţiat de partea reclamantă.

O astfel de ipoteză se identifică şi în cauza dedusă judecăţii, în care prima instanţă, a apreciat, în mod corect, că administrarea probei cu expertiză tehnică contabilă pentru cuantificarea unui anumit aspect al prejudiciului pretins a fi suferit de apelanta-reclamantă nu este utilă soluţionării cauzei, în condiţiile în care în această cauză se impune, cu necesitate, a fi stabilită eventuala faptă ilicită de natură contractuală a intimatei-pârâte B. S.A. În lipsa stabilirii în concret a săvârşirii unei astfel de fapte ilicite de către intimata-pârâtă (deci, contrară prevederilor contractuale), Curtea de Apel Bucureşti a concluzionat că nu poate fi stabilită nici existenţa unui prejudiciu ce se impune a fi cuantificat, în mod firesc acest din urmă element al răspunderii civile contractuale decurgând din primul, respectiv din fapta ilicită.

Conform art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Subsecvent, art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2).

Din aceste dispoziţii legale reiese că, în apel, li se recunoaşte părţilor dreptul de a formula cereri în probaţiune, prin care să tindă fie la completarea probatoriului administrat în faţa primei instanţei, fie la refacerea acestuia. Această prerogativă a părţilor cuprinde şi dreptul de a reitera solicitarea de încuviinţare a unor probe respinse de către prima instanţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 255 alin. (1) din C. proc. civ., probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului. Prin urmare, probele trebuie să fie concludente şi pertinente, ceea ce presupune verificarea relaţiei existente între pretenţiile formulate şi faptul susceptibil de probare şi dacă probele solicitate poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei.

Procesul civil este guvernat de principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi respectării dreptului la apărare, care reprezintă adevărate garanţii procesuale ale părţilor litigante.

Disponibilitatea reprezintă posibilitatea conferită de lege părţilor de a sesiza autorităţile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare, sens în care judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât în baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării.

În acest sens, art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor şi, corelativ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. impune ca judecătorul să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut.

Contradictorialitatea, reglementată de art. 14 din C. proc. civ., domină întreaga activitate de soluţionare a litigiului şi impune ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor, cărora trebuie să le fie acordată posibilitatea de a-şi susţine şi argumenta cererile, de a invoca probe, de a combate dovezile solicitate de adversar, de a ridica şi combate excepţiile de procedură.

Principiile menţionate sunt o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, potrivit cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa".

Art. 13 din C. proc. civ. reglementează dreptul fundamental la apărare în procesul civil şi are următorul conţinut: "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii. (3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. (4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate".

În cauză, instanţa de apel a soluţionat cauza, cu încălcarea dreptului la apărare al apelantei-reclamante.

Înalta Curte constată că, în realitate, dovedirea prejudiciului era subsidiară celorlalte aspecte, iar adresa către D.S.V.S.A. Călăraşi viza chiar probarea faptei ilicite de natură contractuală a intimatei-pârâte B. S.A., astfel încât nu putea să fie respinsă, pentru ca, mai apoi, instanţa de apel să reţină, în motivarea deciziei pronunţate, că nu s-a stabilit săvârşirea unei astfel de fapte ilicite de către intimata-pârâtă.

Instanţa supremă reaminteşte că procesul civil este guvernat de principii fundamentale pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanţa de judecată, părţile litigante şi ceilalţi participanţi la proces, legat de activitatea lor procesuală. Acestea reprezintă reguli esenţiale ce determină structura procesului civil şi guvernează întreaga activitate judiciară, nerespectarea lor fiind sancţionată cu nulitatea actelor de procedură, atrăgând casarea hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuarea raţionamentului, Înalta Curte reţine că, pentru a se putea reţine incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu este suficientă afirmarea încălcării acestor principii şi invocarea nulităţii, ca sancţiune aplicabilă, ci este necesar ca partea să invoce şi să demonstreze existenţa unui prejudiciu procesual suferit ca urmare a nerespectării de către instanţă a regulilor procesuale.

Or, în speţă, a fost identificată o atare vătămare procesuală, în accepţiunea art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârilor recurate.

În considerarea celor prezentate, instanţa supremă reţine nelegalitatea încheierii recurate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod şi justificându-se, astfel, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Faţă de motivul analizat, care atrage casarea încheierii şi a deciziei recurate, Înalta Curte constată că nu se mai impune examinarea celorlalte critici formulate de recurenta-reclamantă, respectiv cele subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2024 şi a deciziei civile nr. 1904 din 12 decembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, va casa hotărârile recurate şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va ţine seama de dezlegările date prin prezenta decizie, urmând să se pronunţe asupra cererii apelantei-reclamante de încuviinţare a probei constând în emiterea unei adrese către D.S.V.S.A. Călăraşi.

Tot astfel, în rejudecare, vor fi avute în vedere şi cererile accesorii formulate de părţi în recurs, de acordare a cheltuielilor de judecată, care vor fi soluţionate în raport cu dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2024 şi a deciziei civile nr. 1904 din 12 decembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Casează hotărârile recurate şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.