Shareholder exclusion upheld; revision time-barred and inadmissible for lack of prior-existing document

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2026

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 29 noiembrie 2011, sub nr. x/2011, reclamantul A. a solicitat, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990, excluderea asociatului pârât B. din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societăţii ca urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus, care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 80-82 şi 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, pe calea cererii reconvenţionale, a solicitat excluderea reclamantului A. din societatea C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societăţii în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea principală, a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii C. S.R.L., părţile sociale aparţinând acestuia revenindu-i asociatului A.; a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B.; a respins, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant; a admis cererea formulată de d-na expert D. şi a dispus majorarea onorariului cuvenit acesteia cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului; a obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8690,30 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei civile apelate în sensul respingerii acţiunii principale privitoare la excluderea sa; în subsidiar, a solicitat admiterea cererii sale reconvenţionale, în sensul excluderii din cadrul societăţii a reclamantului-intimat sau dizolvarea acesteia ca urmare a neînţelegerilor grave dintre asociaţi, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B. în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimata-pârâtă C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 la Curtea de Apel Constanţa, revizuentul B. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, anularea acesteia, iar, în rejudecare, admiterea apelului, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de către intimat ca nefondată.

În motivarea cererii a arătat că motivele de revizuire sunt cele prevăzute de art. 322 pct. 2, 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, dat fiind faptul că există înscrisuri noi sub forma de hotărâri potrivnice penale, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri şi care confirmă faptul că în cauza de faţă a fost acordat mai mult decât s-a cerut.

Prin încheierea nr. 2018 din 05 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — secţia a-II-a Civilă a admis cererea formulată de petentul B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 şi, în consecinţă, a strămutat pricina de la Curtea de Apel Constanţa la Curtea de Apel Braşov, menţinând actele de procedură îndeplinite.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov - secţia Civilă, sub nr. x/2024.

La termenul de judecată din 13 decembrie 2024 s-a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, înregistrarea separată a acesteia, competenţa fiind declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 2015/Ap/20 decembrie 2024 a Curţii de Apel Braşov.

În consecinţă, instanţa a rămas învestită în prezentul dosar cu soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 din C. proc. civ. de la 1865.

II. Hotărârea recurată:

Prin decizia nr. 554/Ap din 23 aprilie 2025, Curtea de Apel Braşov - secţia Civilă a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865 şi, în consecinţă, a respins-o ca tardivă; a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din acelaşi cod; a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. a obligat revizuentul B. la plata către intimata C. S.R.L. a sumei de 11.096,17 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Braşov a reţinut că excepţia tardivităţii este întemeiată doar în ceea ce priveşte cererea de revizuire fundamentată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ.. Instanţa de revizuire a avut în vedere că decizia instanţei de apel a cărei revizuire se cere a fost comunicată pârâtului B. la data de 18.03.2016, potrivit dovezii aflate la dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Constanţa, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 05.03.2024, cu mult peste termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865. De asemenea, a reţinut că apariţia ulterioară a unui înscris nu poate influenţa curgerea termenului pentru motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865.

În ceea ce priveşte revizuirea solicitată în baza art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, întemeiată pe încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 a Tribunalului Neuruppin, curtea de apel a reţinut că termenul de o lună curge din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. Raportat la momentul indicat de revizuent ca dată a comunicării, respectiv 20.02.2024, s-a constatat că formularea cererii de revizuire întemeiate pe acest caz la data de 05.03.2024 s-a făcut cu respectarea termenului stabilit de legiuitor, astfel că s-a respins excepţia tardivităţii.

În continuare, analizând admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, curtea de apel a reţinut că acesta vizează situaţia în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

S-a mai reţinut că pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea, partea interesată trebuie să se bazeze pe un înscris probator nou, care să fi existat la data la care a fost pronunţată hotărârea atacată, dar care nu a putut fi prezentat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Totodată, acest înscris trebuie să fie determinant pentru soluţionarea cauzei, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării procesului, soluţia ar fi putut fi alta, şi să fie prezentat de revizuent.

Faţă de împrejurarea că decizia civilă a cărei revizuire se cere a fost pronunţată la data de 11.01.2016, iar încheierea penală a Tribunalului Neuruppin este din luna septembrie 2023, instanţa de revizuire a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale, întrucât înscrisul nu exista la momentul pronunţării hotărârii atacate, astfel încât nu putea fi nici reţinut de parte potrivnică, nici nu putea fi prezentat din motive mai presus de voinţa părţii.

Prin urmare, în temeiul art. 326 din C. proc. civ. de la 1865, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din acelaşi cod a fost respinsă ca inadmisibilă, fără a se mai impune analizarea celorlalte motive legate de caracterul determinant al înscrisurilor invocate.

III. Recursul declarat:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul B., solicitând casarea deciziei nr. 554/AP/2025 cu consecinţa admiterii cererii de revizuire în sensul anulării deciziei nr. 2/2016 şi, rejudecând apelul, să se dispună desfiinţarea sentinţei civile nr. 116/2015.

În motivarea memoriului de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt, recurentul a arătat, în esenţă, că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9, pct. 7 şi pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, recurentul consideră că decizia privind motivul de revizuire fundamentat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din acelaşi cod este rezultatul aplicării greşite a art. 322 pct. 2 şi 4 din C. proc. civ. de la 1865. Susţine recurentul că în jurisprudenţa instanţei supreme s-a admis că există situaţii în care pot fi invocate în revizuire şi înscrisuri inexistente în momentul pronunţării hotărârii atacate.

În acest sens, susţine că o hotărâre judecătorească intervenita după soluţionarea litigiului în fond poate fi considerată, în anumite situaţii, ca un act nou, care să poată fi invocat într-o cerere de revizuire, respectiv atunci când acea hotărâre a fost obţinută pe baza unei cereri introduse înainte de soluţionarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea.

Printr-o altă critică, recurentul reclamă soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii pronunţate asupra cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, apreciind că este incident motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din acelaşi cod.

În argumentarea acestei critici, susţine că instanţa de fond nu a ţinut cont de momentul efectiv al luării la cunoştinţă a încheierii penale a Tribunalului Neuruppin nr. 13 Qs 108/23, respectiv la data de 19.02.2024, prin comunicarea acesteia de către domnul E..

În opinia sa, termenul de revizuire reglementat de art. 324 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865 curge de la data descoperirii înscrisului (în acest caz, hotărârea penală străină), iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii supuse revizuirii (2016).

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, recurentul a criticat soluţia de inadmisibilitate a motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, pe considerentul că hotărârea penală nu ar constitui un "înscris nou" în sensul legii.

Potrivit recurentului, această motivare este contradictorie şi străină de natura pricinii, întrucât jurisprudenţa constantă a instanţei supreme şi doctrina au stabilit că o hotărâre judecătorească (chiar pronunţată ulterior) poate constitui înscris nou dacă a fost obţinută pe baza unei cereri formulate înainte de soluţionarea litigiului iniţial şi nu putea fi prezentată anterior.

De asemenea, a învederat că instanţa nu a analizat natura şi efectele hotărârii penele străine asupra situaţiei de fapt reţinute în hotărârea civilă atacată, omisiune ce echivalează cu nemotivarea deciziei în raport cu un aspect esenţial.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 5, art. 304 pct. 5, pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

IV. Apărările formulate:

Intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat împotriva încheierilor de şedinţă, întrucât nu se regăsesc motive de nulitate sau critici îndreptate împotriva vreunei încheieri; pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

V. Soluţia instanţei de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursul este nefondat.

Prealabil dezvoltării considerentelor asupra recursului, Înalta Curte reţine că, deşi recurentul a indicat că cererea de recurs vizează şi încheierile de şedinţă, faţă de lipsa oricăror critici de nelegalitate în raport de acestea, instanţa supremă urmează a se pronunţa exclusiv cu privire la criticile dezvoltate cu privire la decizia civilă nr. 554/AP din 23 aprilie 2025.

Procedând la analiza recursului prin prisma motivelor de nelegalitate indicate, Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, instanţa de revizuire analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din acelaşi cod şi reţinând, în mod corect, faptul că încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 a Tribunalului Neuruppin nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de revizuire.

Prin statuarea acestui motiv de revizuire, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute la data soluţionării litigiului, nu au putut fi verificate şi valorificate de instanţa de judecată, iar acest aspect a condus la săvârşirea unei erori de fapt involuntare care se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţate.

Notează instanţa supremă că poate fi invocat ca înscris nou pentru retractarea unei hotărâri un act care a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, pe care partea nu l-a prezentat instanţei de judecată, întrucât a fost reţinut de partea adversă ori a intervenit o împrejurare mai presus de voinţa părţilor şi care confirmă o situaţie deosebită de cea reţinută ca fiind determinantă la pronunţarea soluţiei.

Instanţa de revizuire, verificând respectarea condiţiilor evocate anterior, a reţinut că încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 a Tribunalului Neuruppin nu poate fi considerat un "înscris nou", statuând, în mod corect, că înscrisul în discuţie trebuia să fi existat la data judecăţii, în anul 2016, deoarece numai în această situaţie s-ar fi putut pune în discuţie ipoteza normei legale, respectiv că ar fi putut fi reţinut de partea potrivnică în cursul procesului, revizuentul fiind, astfel, în imposibilitate de a-l prezenta. Or, în speţă, a fost invocată o hotărâre judecătorească care nu exista la momentul soluţionării cauzei a cărei revizuire se solicită.

Distinct de aceasta, Înalta Curte mai notează că recurentul, deşi susţine că este admisibilă revizuirea pentru motivul indicat atunci când înscrisul nou este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunţată ulterior, însă în baza unei cereri anterioare soluţionării definitive a cauzei, omite să dovedească împrejurarea că încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 a Tribunalului Neuruppin îndeplineşte această condiţie. De altfel, din înscrisurile existente la dosar reiese că această încheiere a fost pronunţată în dosarul nr. x, anul constituirii dosarului fiind ulterior datei pronunţării hotărârii atacate cu revizuire (11.01.2016).

În aceste condiţii, constată instanţa supremă că încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 a Tribunalului Neuruppin nu este înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de revizuire.

În continuare, procedând la analiza criticilor privind aplicarea greşită a normelor de procedură în ceea ce priveşte admiterea excepţiei de tardivitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, instanţa supremă observă că acestea se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, şi nu pct. 7, cum în mod greşit au fost încadrate de recurent, urmând a fi analizate din această perspectivă.

În speţă, recurentul este nemulţumit de modul de apreciere a instanţei de revizuire cu privire la termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, termen ce este reglementat de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod.

Contrar alegaţiilor recurentului care argumentează exercitarea în termen a revizuirii întemeiate pe pct. 2 prin raportare la termenul instituit pentru pct. 5, instanţa supremă notează că motivul de revizuire invocat se corelează cu dispoziţiile pct. 1 al art. 324 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora termenul de revizuire curge de la data comunicării hotărârii definitive atacate cu revizuire.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii reiese faptul că, pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, invocat de recurent în cererea sa, în cazul în care hotărârea ce se solicită a fi revizuită este definitivă, termenul pentru formularea cererii de revizuire este de 1 lună de la data comunicării acesteia, iar, în cazul în care hotărârea ce face obiectul revizuirii este pronunţată de o instanţă de recurs " după evocarea fondului", termenul de 1 lună curge de la pronunţarea respectivei hotărâri.

În prezenta cauză, hotărârea ce s-a solicitat a fi revizuită este decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în etapa apelului.

Or, potrivit art. 377 din C. proc. civ. de la 1865, (1) Sunt hotărâri definitive: 3. hotărârile date în apel."

Cum decizia civilă 2 din 11 ianuarie 2016 ce face obiectul cererii de revizuire a fost pronunţată în etapa procesuală a apelului, Înalta Curte constată că în mod judicios instanţa de revizuire a reţinut că aceasta este o hotărâre definitivă, în sensul art. 377 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, iar termenul de 1 lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod curge de la comunicarea acesteia şi nu de la data luării la cunoştinţă a înscrisului, cum eronat susţine recurentul.

Faţă de data comunicării deciziei către recurent, respectiv data de 18.03.2016, astfel cum rezultă din dovada de comunicare ataşată la dosarul de apel al Curţii de Apel Constanţa nr. 14950/118/2011, termenul de 1 lună pentru exercitarea căii de atac a revizuirii s-a împlinit la data de 18.04.2016, conform art. 101 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865.

În condiţiile în care cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 05.03.2024, în mod corect şi interpretând judicios dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 anterior enunţate, instanţa de revizuire a constatat că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865 a fost tardiv formulată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge şi criticile subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, reţinând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 322 pct. 2 şi art. 324 alin. (1) pct. 1 şi 4 din acelaşi act normativ.

Cât priveşte ultimul motiv de recurs, circumscris de recurent dispoziţiilor pct. 5 al art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, se observă că recurentul a dezvoltat critici care vizează, în realitate, nemotivarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.

În drept, aceste critici nu se încadrează în pct. 5 invocat de recurent, ci se subsumează dispoziţiilor pct. 7, respectiv atunci când hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Transpunând aceste exigenţe în examenul de legalitate de faţă, Înalta Curte constată că aceste rigori au fost respectate. Astfel, sintetizând elementele esenţiale ale cauzei, reţine că raţionamentul instanţei este suficient pentru a justifica dispoziţia acesteia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

În analiza efectuată asupra admisibilităţii căii de atac în retractare, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere condiţiile prevăzute de norma legală invocată, condiţii care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Astfel, s-a reţinut că încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 pronunţată de Tribunalul Neuruppin, pe care revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire, nu exista la momentul pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită, fiind pronunţată în septembrie 2023, concluzionând că înscrisul la care s-a făcut referire nu îndeplineşte cerinţele art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că decizia atacată cuprinde considerente suficiente care justifică respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire şi permit părţii să înţeleagă argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate, fiind posibilă realizarea controlului judiciar.

În egală măsură, reţine instanţa supremă că în analiza cererii de revizuire întemeiate pe prevederile anterior menţionate, instanţa sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, la examinarea admisibilităţii cererii şi a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuţie aspectele legate de fondul pricinii.

Astfel, potrivit art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Aşadar, trebuie să se invoce un înscris doveditor, nou, care să nu fi fost luat în considerare pe parcursul procesului în care s-a pronunţat hotărârea atacată, descoperit după pronunţarea hotărârii, cu condiţia ca înscrisul invocat să fi existat la data pronunţării hotărârii supuse revizuirii, înscrisurile constituite ulterior neputând servi drept temei al revizuirii.

De asemenea, se impune ca înscrisul să nu fi fost înfăţişat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, fără a se distinge dacă reţinerea înscrisului a fost intenţionată sau involuntară, iar înscrisul invocat trebuie să fie determinant pentru hotărârea pronunţată, în sensul că, dacă instanţa ar fi avut cunoştinţă de existenţa şi conţinutul acestui înscris, ar fi putut pronunţa altă soluţie decât cea atacată.

Fiind vorba despre condiţii cumulative, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

În acest context, în mod corect a procedat instanţa de revizuire care, constatând că înscrisul de care se prevalează revizuentul nu exista la momentul pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită, nu a mai procedat la analiza celorlalte condiţii impuse de lege.

Conchide Înalta Curte în sensul că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. 261 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, întrucât examinează şi răspunde motivelor care au stat la baza formulării cererii de revizuire, astfel încât va fi înlăturat şi motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate, şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei civile nr. 554/Ap din 23 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov - secţia Civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2026.