Validity of cassation appeals challenging procedural notes and financing sources for statutory danger premiums

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – secţia I civilă, la data de 20.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. şi R., membri de sindicat din cadrul Serviciului TESA al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, prin S., au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, solicitând obligarea acestuia la calcularea şi plata sporului reglementat de Legea nr. 56/2020 şi de Ordinul nr. 1070/2020, în procent de 10% pentru perioada 21.03.2020 – 14.08.2020, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 56/2020, Ordinul comun nr. 1070/94/2087/2020 (art. 6 şi art. 7 alin. (5) privind stabilirea categoriilor de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de pericol deosebit acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, art. 1535 alin. (1) C. civ. şi art. 2 şi art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

La 22.05.2023, pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani a formulat cerere de chemare în garanţie a Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani, motivat de faptul că, în cazul în care va cădea în pretenţii, să fie obligată să despăgubească Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani cu suma care face obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 782/2023 din 05 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Botoşani, secţia I Civilă a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor: B., I., M., N., O., Q., prin S..

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., C., D., E., F., G., H., J., K., L., P., R., prin S., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, pe care l-a obligat la calcularea şi plata sporului pentru fiecare reclamant, reglementat de Legea nr. 56/2020 şi a Ordinului nr. 1070/2020 în procent de 10% pentru perioada 07 aprilie-14 august 2020, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului.

A admis cererea de chemare în garanţie formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani, pe care a obligat-o să pună la dispoziţia pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani sumele necesare achitării drepturilor băneşti solicitate de reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel chemata în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani, apreciind că hotărârea este netemeinică şi nelegală.

Prin decizia nr. 244 din 22 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Suceava – secţia I Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de chemata în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 782 din 05 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Botoşani – secţia I Civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani şi chemata în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani.

Recurentul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac şi casarea în parte a hotărârii atacate în ceea ce priveşte calea de atac prevăzută în dispozitivul deciziei.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 269 şi art. 270 din Codul muncii raportate la prevederile art. 97 C. proc. civ., în cazul conflictelor de muncă, hotărârile primei instanţe sunt supuse doar apelului.

Prin urmare, recurentul-pârât consideră că instanţa de apel a fost în eroare când a dispus că decizia poate fi recurată (cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare).

În concluzie, recurentul-pârât a arătat că este eronată calea de atac prevăzută în dispozitivul deciziei recurate, întrucât au fost încălcate prevederile art. 269-275 din Codul muncii.

Recurenta-chemată în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi modificarea în totalitate a deciziei 244 din 22 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie.

Detaliind, autoarea recursului a susţinut că decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 190 alin. (1), art. 191 alin. (1), art. 192, art. 255 alin. (1) şi art. 258 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, respectiv art. 2 alin. (3) din Legea nr. 273/2006.

În concret, recurenta-chemată în garanţie a susţinut că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au interpretat greşit prevederile legale mai sus arătate în ceea ce priveşte finanţarea cheltuielilor de personal, sens în care a arătat că spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare; relaţia dintre furnizorul de servicii medicale, în speţa de faţă spitalul, şi casa de asigurări se stabileşte şi se desfăşoară pe bază de contract, iar sumele încasate de spital de la Casa de Asigurări de Sănătate, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate în baza contractului încheiat, fac parte din veniturile spitalului.

Totodată, a precizat că reiterează faptul că, pentru influenţele financiare determinate de creşterile salariale acordate personalului din spitale pentru care s-a prevăzut în actele normative respective că se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la Titlul VI "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani a încheiat contracte distincte cu Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani care sunt finanţate din sume prevăzute în mod distinct în bugetul Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani.

Însă, pentru sumele aferente sporului solicitat de reclamanţi, nefiind nicio reglementare legală care să prevadă ca sursă de finanţare Fondul naţional unic de asigurări de sănătate, arată că nu au fost alocate sume în bugetul Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani pentru plata acestui spor şi, pe cale de consecinţă, nu a fost încheiat un contract cu acest obiect.

Totodată, în susţinerea inexistenţei temeiului legal pentru finanţarea acestor sporuri din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate de la Titlul VI "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", recurenta invocă modificarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 prin Legea nr. 281/18.10.2023, având următorul cuprins: "personalul medical prevăzut la art. 2 alin. (1) care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit beneficiază, pe perioada stării de urgenţă, instituită astfel prin decret, precum şi pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgenţă, de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie, suportat din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin bugetul de stat".

De asemenea, referindu-se la prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 70/2020, recurenta-chemată în garanţie a susţinut că instanţele anterioare în mod greşit nu au sesizat că acele dispoziţii legale se referă la plata în continuare a drepturilor salariale dobândite în anii 2018 şi 2019, care erau plătite de Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani pe baza unor contracte aflate în derulare.

În schimb, potrivit afirmaţiilor recurentei, obligaţia de finanţare din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate a acestor influenţe financiare s-a născut abia la data de 18 octombrie 2023 când a fost modificată Legea nr. 56/2020, astfel încât, în opinia sa, nu poate fi obligată la plata sumelor actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare anterior acestei date.

În încheiere, recurenta conchide prin a arăta că, potrivit Legii nr. 95/2006, principalul obiectiv al caselor de asigurări de sănătate este acela de a deconta serviciile medicale acordate de către furnizorii de servicii medicale asiguraţilor în baza contractelor de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală, iar plata cheltuielilor de personal, inclusiv a majorărilor salariale, este obligaţia furnizorilor de servicii medicale pe care aceştia o au în calitate de angajator şi numai pe cale de excepţie, prin acte normative distincte, această obligaţie a fost stabilită în sarcina caselor de asigurări de sănătate.

Invocând prin întâmpinare dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi cele ale art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, recurentul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani a arătat că recurenta-chemată în garanţie şi-a motivat recursul pe aceleaşi argumente pe care le-a invocat prin cererea de apel, asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat detaliat, sens în care a solicitat respingerea recursului.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., încadrarea criticilor formulate de ambele părţi recurente în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nule pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar motivele de recurs reprezintă ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Aşadar, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, motivarea recursului presupune, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., indicarea a cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, prin raportare la soluţia şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, cerinţe prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform alin. (3) al aceluiaşi articol.

Corelativ, art. 489 alin. (1) din acelaşi Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, iar potrivit alin. (2) al art. 489, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a fi susceptibil de a declanşa un control judecătoresc, nu este suficient ca recursul să fie motivat sub aspect formal în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, imposibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă fiind sancţionată cu anularea recursului.

Prin urmare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea (cel puţin a) unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, prin intermediul acestei căi de atac, autorul căii de atac nu poate exprima orice nemulţumire cu privire la hotărârea pronunţată.

În contextul reperelor teoretice enunţate, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de recurentul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, se observă că, deşi autorul recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în realitate, acesta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivelor de casare indicate, întrucât singura critică se referă la reţinerea (pretins) eronată a căii de atac în dispozitivul deciziei instanţei de apel.

Or, în condiţiile în care calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii sau numai a considerentelor respectivei hotărâri, aşa cum rezultă din art. 461 C. proc. civ., iar menţiunea cu privire la calea de atac deschisă împotriva acesteia este prevăzută în partea finală a dispozitivului, conform art. 425 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că o atare menţiune nu poate face obiectul unor critici de nelegalitate.

Cu privire la îndreptarea hotărârii, art. 442 C. proc. civ. prevede că orice erori materiale pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, iar această îndreptare nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului (art. 445 C. proc. civ.).

În concluzie, având în vedere că, prin criticile formulate, autorul recursului trebuie să se limiteze exclusiv la partea din hotărâre care poate fi atacată, Înalta Curte reţine că sintagma "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare" nu poate forma obiectul unor critici de nelegalitate susceptibile de a declanşa un control de legalitate a deciziei recurate exclusiv sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei (art. 457 alin. (1) C. proc. civ.), iar menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege (art. 457 alin. (2) C. proc. civ.).

Totodată, nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute în analiză.

Astfel, cu toate că, în motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că, raportat la dispoziţiile art. 269 şi art. 270 din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 97 C. proc. civ., în cazul conflictelor de muncă, hotărârile primei instanţe sunt supuse doar apelului, astfel încât, în opinia sa, este eronată calea de atac prevăzută în dispozitivul deciziei recurate, fiind încălcate prevederile art. 269-275 din Codul muncii, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci argumente de nelegalitate în susţinerea primului motiv de casare invocat, care, alături de celelalte critici formulate, nu susţin critici de nelegalitate cenzurabile în calea extraordinară de atac a recursului din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Constatând, aşadar, că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul unei motivări care nu satisface anumite exigenţe de ordin procedural, Înalta Curte reţine că, promovând recurs exclusiv împotriva unei menţiuni din decizia instanţei de apel, care nu poate face obiectul unui control de legalitate, nici criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, fiind, astfel, incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând, în continuare, la analiza recursului formulat de recurenta-chemată în garanţie CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOŞANI împotriva aceleiaşi decizii, suplimentar aspectelor teoretice prezentate anterior, se cuvine menţionat faptul că, spre deosebire de apel, recursul nu este o cale de atac devolutivă, ci o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar obligaţia de motivare a recursului presupune dezvoltarea unui raţionament logico-juridic în combaterea considerentelor care au stat la baza soluţiei adoptate prin hotărârea recurată, astfel că motivarea imprecisă/generală sau contradictorie atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Fiind invocată incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că, pentru a provoca un control de legalitate, nu este suficient ca autorul demersului judiciar să indice textele de lege pretins a fi fost încălcate/aplicate greşit, ci acesta trebuie să şi demonstreze modul în care considerentele instanţei de apel au încălcat sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc în cuprinsul cererii de recurs în analiză.

Prin urmare, pentru a putea stabili incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca autorul recursului să expună şi o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate raportat la dispoziţiile legale menţionate, pretins a fi fost încălcate/aplicate eronat, cu referire directă la raţionamentul instanţei a cărei hotărâre a fost atacată.

În concret, Înalta Curte constată că recurenta reia dispoziţiile legale şi argumentele prezentate în calea de atac a apelului referitoare la lipsa oricărui temei legal privind sursa de finanţare a cheltuielilor de personal aferente sporului în discuţie, pe care instanţa de apel le-a analizat, expunând propriile considerente.

Totodată, faţă de argumentul suplimentar al instanţei de apel, care a arătat că, pentru a înlătura orice neclaritate în legătură cu sursa de finanţare a cheltuielilor aferente sporului în discuţie, legiuitorul a intervenit şi a clarificat acest lucru prin modificarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, sens în care a evocat modificarea textului de lege mai sus arătat prin articolul unic din Legea nr. 281/2023, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-chemată în garanţie recunoaşte modificarea Legii nr. 56/2020 prin Legea nr. 281/2023, aceasta susţine în continuare fără niciun argument pertinent teza lipsei unui temei legal, în condiţiile în care lacuna legislativă a fost acoperită prin adoptarea Legii nr. 281/2023.

Astfel, din motivele expuse de iniţiatorul propunerii legislative, reiese că, în urma demersurilor efectuate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu privire la identificarea sursei de finanţare pentru punerea în aplicare a art. 7 din Legea nr. 56/2020, Ministerul Sănătăţii a transmis faptul că introducerea sursei de finanţare în cuprinsul legii este imperios necesară pentru a face posibilă plata respectivului spor, iar Consiliul Legislativ a apreciat că, pentru a nu se încălca principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi nici principiul legalităţii, în componenta referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii, soluţia legislativă ar trebui promovată printr-un act normativ de sine stătător ce ar urma să stabilească în mod expres categoriile de personal medical prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 care, în absenţa menţionării sursei de finanţare, nu au beneficiat de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1), precum şi sursa de finanţare a sporului.

Cum toate aceste motive/propuneri au fost integrate în articolul unic al Legii nr. 281/2023, temeiul de drept reţinut de instanţa de apel, Înalta Curte constată că apărările/criticile recurentei-chemate în garanţie nu sunt numai imprecise şi lipsite de acurateţe juridică, ci au chiar şi un caracter contradictoriu, în condiţiile în care, deşi recunoaşte că finanţarea acestor influenţe financiare din bugetul Fondului s-a născut odată cu adoptarea Legii nr. 281/2023 care a modificat art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, continuă să nege existenţa unui temei legal în privinţa modalităţii de decontare a acestui spor, în speţă, a Legii nr. 281/2023, raportat la data adoptării respectivului act normativ.

Reţinând, aşadar, că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul unei motivări imprecise sau contradictorii, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula atât recursul declarat de recurentul-pârât SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ MAVROMATI BOTOŞANI împotriva deciziei nr. 244 din 22 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia I Civilă, cât şi recursul declarat de recurenta-chemată în garanţie CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOŞANI împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ MAVROMATI BOTOŞANI împotriva deciziei nr. 244 din 22 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia I Civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-chemată în garanţie CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOŞANI împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2024.