Suspension of civil proceedings for failure to quantify judicial stamp duty on abusive credit contract penalty interest

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă la data de 27.11.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (fostă C.):

- suspendarea executării silite începute de pârâtă în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008, executare care face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2017 deschis la D., până la soluţionarea definitivă a prezentului dosar;

- constatarea caracterului abuziv al clauzelor reprezentate de art. 5 lit. a), b), c), art. 11 şi art. 12 din contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008, constatarea nulităţii lor absolute şi eliminarea din contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008 a clauzelor identificate ca fiind abuzive;

- repunerea părţilor în situaţia anterioară inserării clauzelor identificate prin petitul II ca fiind abuzive, cu consecinţa restituirii sumelor achitate de reclamant anterior iniţierii urmăririi silite, precum şi a sumelor urmărite silit în dosarul de executare nr. 1218/2017, în temeiul clauzelor identificate prin petitul II ca fiind abuzive, de la data încheierii contractului de credit nr. x din data de 05.03.2008 şi până la data restituirii sumei;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2911 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi, în consecinţă:

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor inserate la pct. 5. (a) şi la pct. 11 din Contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008 încheiat de părţi.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei inserate la pct. 5. (c) din Contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008, exclusiv în ceea ce priveşte dreptul pârâtei de a revizui nivelul de dobândă în raport cu fluctuaţia dobânzilor pe piaţa bancară.

A obligat pârâta să restituie reclamantului sumele încasate în temeiul clauzelor inserate la pct. 5.(a) şi la pct. 11 din Contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008, precum şi sumele încasate cu titlu de dobândă în temeiul clauzei inserate la pct. 5 lit. (c) din acelaşi contract de credit, pentru ceea ce depăşeşte 7,65% pe an.

A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial).

Împotriva acestei sentinţe pârâta B. S.A. a formulat apel, solicitând schimbarea hotărârii şi în privinţa clauzei de la art. 11 din contractul de credit anterior menţionat, în sensul respingerii acestui capăt de cerere.

La termenul de judecată din data de 14.12.2023, ca urmare a obiecţiunilor formulate de către intimatul-reclamant cu privire la modalitatea în care apelanta-pârâtă a evaluat cererea de apel, Curtea a pus în vedere apelantei, printre altele, în ceea ce priveşte dobânzile penalizatoare, de a le calcula, astfel cum acestea au curs având în vedere clauza de la art. 11 din contract, până la data formulării apelului, ţinându-se seama şi de modalitatea în care s-a realizat actualizarea de către executorul judecătoresc până la acest moment. Această obligaţie a fost pusă în sarcina apelantei-pârâte, sub sancţiunea suspendării judecăţii, în vederea determinării corecte a taxei judiciare de timbru datorate în etapa apelului.

La data de 17.01.2024, apelanta-pârâtă a depus la dosar precizări, din care reiese că a evaluat capătul de cerere privind clauza stipulată la art. 11 din contractul de credit, referitoare la dobânda penalizatoare, pentru perioada iulie 2008- iunie 2019, indicând în acest sens o sumă totală de 42.989,22 Euro, echivalentul sumei de 213.789,68 RON.

La termenul de judecată din data de 01.02.2024, Curtea a pus în discuţie, din oficiu, suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecata apelului formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., pentru neîndeplinirea de către apelanta-pârâtă a obligaţiei de a preciza valoarea dobânzii penalizatoare, până la data introducerii apelului.

Împotriva acestei încheieri, la data de 27.03.2024 pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii şi trimiterea cauzei la instanţa de apel în vederea reluării judecării procesului.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a pronunţat încheierea de suspendare a judecării cauzei cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (2), art. 33 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

În continuare, redând dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi cele ale art. 98 alin. (3) C. proc. civ., recurenta a precizat că, din aceste texte de lege reiese în mod evident că voinţa legiuitorului a fost ca determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru să fie efectuată de către instanţa de judecată, iar în caz de contestaţie a acesteia, de către partea adversă, instanţa de judecată, pe baza înscrisurilor de la dosarul cauzei, să precizeze cuantumul taxei judiciare de timbru.

Astfel, recurenta a arătat că existau suficiente înscrisuri la dosarul cauzei cu privire la cuantumul dobânzii penalizatoare, astfel încât instanţa de apel să poată determina cuantumul taxei judiciare de timbru, raportat la capătul de cerere privind clauza de la art. 11 din Contract, referitoare la perceperea dobânzii penalizatoare.

În plus, cu privire la dobânda penalizatoare, a solicitat să se observe că Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2911/24.11.2021 a dispus obligarea Băncii la plata către reclamant a dobânzii penalizatoare încasate, iar apelul vizează hotărârea Tribunalului Bucureşti, în ceea ce priveşte sumele datorate cu titlu de dobândă penalizatoare efectiv încasate, astfel încât şi taxa judiciară de timbru ar trebui să aibă în vedere acelaşi aspect.

A mai subliniat recurenta că în mod greşit instanţa de apel a apreciat data introducerii apelului ca fiind data înregistrării la instanţă, şi anume 20.09.2023, în condiţiile în care apelul a fost transmis la data de 18.09.2023, astfel cum reiese din confirmarea de primire a apelului.

De asemenea, evocând dispoziţiile art. 33 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta a subliniat că, în prezenta cauză, sunt mai multe capete principale şi că a achitat taxa judiciară de timbru pentru fiecare capăt de cerere, totalizând suma de 4.176 RON, iar în situaţia în care, după studierea înscrisurilor, instanţa de apel ar fi fost în continuare nelămurită cu privire la calcularea taxei judiciare de timbru raportat la evaluarea dobânzii penalizatoare, aceasta avea posibilitatea de a dispune din oficiu o expertiză judiciară contabilă, iar ulterior să majoreze sau nu taxa de timbru, şi nu să dispună suspendarea judecării cauzei.

Totodată, evocând dispoziţiile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta a arătat că, din interpretarea acestui articol, rezultă în mod evident că stabilirea cuantumului sau determinarea exactă a taxei judiciare de timbru nu poate conduce la împiedicarea continuării judecării cauzei, ci refuzul de a plăti taxa de timbru conduce la imposibilitatea continuării procesului şi anularea acestuia.

În continuare, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pârâtă a invocat şi aplicarea greşită a normelor prevăzute de art. 242 C. proc. civ., cu privire la măsura suspendării, sens în care a învederat că, din textul de lege indicat reiese că suspendarea judecării cauzei se poate dispune atunci când desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului (în prezenta cauză, din vina apelantei pârâte).

Totodată, a subliniat că nu a existat nicio culpă din partea sa în desfăşurarea normală a procesului, astfel încât să se dispună suspendarea judecării cauzei, Banca supunându-se dispoziţiilor instanţei de apel.

De asemenea, a mai arătat că instanţa de apel a fost învestită, printre altele, cu admiterea apelului şi respingerea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv a art. 11 din Contractul de credit, precum şi obligarea Băncii la restituirea dobânzii penalizatoare încasate, astfel încât nu se poate considera că instanţa de apel ar fi fost împiedicată în judecarea cauzei, în condiţiile în care a achitat taxa judiciară de timbru şi raportat la acest capăt de cerere.

În plus, pe lângă caracterul neîntemeiat al măsurii suspendării, în opinia recurentei, aceasta are şi un caracter excesiv şi prejudiciabil pentru Bancă întrucât, în baza unei soluţii total neîntemeiate, de suspendare a judecării cauzei, este obligată de a achita o taxă judiciară de timbru de 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea a cărei judecare a fost suspendată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2), art. 33 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit art. 31 alin. (1) şi art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată. Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru.

Totodată, art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că dacă o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că instanţei de judecată îi incumbă obligaţia de a stabili cuantumul taxei judiciare de timbru datorate de către parte pentru legala sa învestire, însă, acestei obligaţii îi revine obligaţia corelativă a părţii interesate, în conformitate cu art. 10 C. proc. civ., de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind finalizarea acestuia.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect a reţinut instanţa de apel că precizarea solicitată a vizat capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei stipulate la art. 11 din contractul de credit nr. x, referitoare la dobânda penalizatoare; fiind vorba de un capăt de cerere vizând nulitatea, evaluarea acestuia nu se poate realiza doar prin indicarea sumelor efectiv încasate, ci a tuturor sumelor care au fost sau vor fi percepute în temeiul acestei clauze, până la soluţionarea apelului.

Plecând de la susţinerile intimatului-reclamant în sensul că în dosarul de executare dobânda penalizatoare a fost actualizată în mod repetat ulterior lunii iunie 2019, recurenta nu a demonstrat că la dosarul cauzei existau înscrisuri pe baza cărora instanţa să poată determina cu exactitate cuantumul taxei judiciare de timbru.

Ca atare, neîndeplinirea de către apelanta-pârâtă a obligaţiei de a preciza valoarea dobânzilor penalizatoare până la data introducerii apelului, astfel cum a solicitat instanţa, a condus la imposibilitatea stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru şi, în final, la măsura suspendării cauzei.

Prin urmare, susţinerile recurentei privind greşita aplicare a dispoziţiilor din O.U.G. nr. 80/2013, mai sus arătate, nu pot fi primite.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., situaţie care, în opinia părţii, ar putea atrage nulitatea încheierii atacate.

Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. civ., "când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate."

Cazul particular de suspendare facultativă a judecăţii, reglementat prin dispoziţia legală sus evocată, constituie o sancţiune procedurală, instituind condiţia culpei reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligaţii stabilite în sarcina sa în cursul judecăţii, iar corespondentul acestei părţi în faza apelului, cu aplicarea art. 482 C. proc. civ., este apelantul.

Pentru dispunerea măsurii suspendării în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: instanţa să stabilească, în sarcina reclamantului/apelantului/recurentului, potrivit legii, obligaţii referitoare la cauza dedusă judecăţii şi să-l înştiinţeze; partea să nu îndeplinească obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa; neîndeplinirea obligaţiilor să aibă ca efect împiedicarea desfăşurării normale a procesului; partea să fie în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligaţii.

În cauză, prin încheierea de şedinţă din 01 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în temeiul art. 242 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2911 din 24.11.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020.

În motivarea încheierii, instanţa de apel a reţinut că, la termenul de judecată din data de 14.12.2023, ca urmare a obiecţiunilor formulate de intimatul reclamant, cu privire la modalitatea în care apelanta pârâtă a evaluat cererea de apel, Curtea a pus în vedere apelantei, printre altele, în ceea ce priveşte dobânzile penalizatoare, de a calcula cuantumul acestora, astfel cum acestea au curs, în raport de art. 11 din contract, până la data formulării apelului, urmând a se lua în considerare şi modalitatea în care s-a realizat actualizarea de către executorul judecătoresc până la acest moment. Această obligaţie a fost pusă în sarcina apelantei-pârâte, sub sancţiunea suspendării judecăţii, în vederea determinării corecte a taxei judiciare de timbru datorate în etapa apelului.

La data de 17.01.2024, apelanta-pârâtă a depus la dosar precizări din care reiese că a evaluat capătul de cerere privind clauza stipulată la art. 11 din contractul de credit, referitoare la dobânda penalizatoare, pentru perioada iulie 2008- iunie 2019.

Observând că, în realitate, apelanta-pârâtă s-a mărginit să depună aceeaşi evaluare a acestui capăt de cerere, ca şi cea înfăţişată în etapa regularizării apelului, deşi această evaluare a fost contestată de către partea adversă, iar, la termenul de judecată din data de 14.12.2023, contestaţia a fost socotită întemeiată, instanţa de apel a constatat că, depunând o precizare a sumelor doar până în iunie 2019, şi nu până la data formulării apelului (20.09.2023), apelanta pârâtă nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Având în vedere că neîndeplinirea obligaţiei stabilite de instanţă în sarcina apelantei de a preciza valoarea dobânzilor penalizatoare până la data apelului a reprezentat o împrejurare de natură a împiedica desfăşurarea normală a procesului, iar apelanta este în culpă pentru această situaţie întrucât a considerat în mod eronat că taxa judiciară de timbru ar trebui să vizeze doar dobânda penalizatoare efectiv încasată, Înalta Curte reţine că măsura suspendării judecăţii în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ. a fost în mod legal dispusă de către instanţa de apel.

Prin urmare, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 1 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 1 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2024.