Nullity of cassation appeal for failing to articulate concrete legal criticism of lower court reasoning on contractual good faith and abuse of rights in energy supply disputes

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 9 aprilie 2015, sub nr. x/2015 şi precizată la 30 aprilie 2015, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 7.019.105 RON, reprezentând pierderea suferită prin vânzarea energiei electrice la un preţ mediu per MWh sub costul de producţie pentru 1 MWh, a sumei de 4.770.746,90 RON, reprezentând beneficiul nerealizat, calculat ca diferenţă dintre preţul mediu ponderat de pe piaţa contractelor bilaterale şi costul mediu de producţie al reclamantei, precum şi la plata dobânzii legale de la pronunţarea hotărârii şi până la data plăţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 33, 43 şi 64 din Legea nr. 94/1992, art. 970 şi 1084 C. civ.

Prin încheierea din 18 septembrie 2015 a fost unită cu fondul cauzei excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 6352 din 13 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 18 septembrie 2015 a formulat apel reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1584 A din 11 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A. De asemenea, împotriva considerentelor aceleiaşi decizii a formulat recurs incident pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 4432 din 18 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă a fost respins ca nefondat recursul incident formulat de pârâtă. A fost admis recursul reclamantei, a fost casată în parte decizia recurată şi trimis, spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei cu privire la soluţia dată asupra capătului II din acţiune.

4. Prin decizia civilă nr. 1813 din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 noiembrie 2019, a fost admis apelul reclamantei şi a fost anulată în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune corespunzător pretenţiilor constând în beneficiul nerealizat de către reclamantă, potrivit facturilor emise în perioada 01.04.2012-31.05.2012. A fost trimisă cauza primei instanţe, în vederea rejudecării pretenţiilor constând în beneficiul nerealizat de către reclamantă, potrivit facturilor emise în perioada 01.04.2012-31.05.2012. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

5. Ca urmare a deciziei civile nr. 1813 din 5 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta a precizat cuantumul beneficiului nerealizat pentru perioada 01.04.2012-31.05.2012, reprezentând contravaloarea diferenţei dintre preţul mediu ponderat de pe piaţa contractelor bilaterale şi preţul efectiv rezultat din derularea contractului nr. x/18.12.2022, ca fiind 233.425 RON (capătul II de cerere).

Prin sentinţa civilă nr. 1440/2024 din 31 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

6. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 282A din 21 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2024 a fost respins apelul reclamantei ca nefondat.

7. Împotriva acestei decizii, la 16 aprilie 2025, reclamanta A. S.A.. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate, schimbarea în tot a sentinţei nr. 1440/2024 din 31 mai 2024, în sensul admiterii acţiunii, obligarea intimatei pârâte la plata către reclamantă a beneficiului nerealizat în perioada 01.04.2012 - 31.05.2012, în cuantum de 233.425 RON, reprezentând contravaloarea diferenţei dintre preţul mediu ponderat de pe piaţa contractelor bilaterale şi preţul efectiv rezultat din derularea contractului nr. x/18.12.2002.

Sub un prim aspect, recurenta a criticat măsura de respingere a cererii de încuviinţare a unei noi expertize contabile în apel, întrucât instanţa de apel a reţinut greşit că expertiza trebuie să se raporteze numai la preţul aplicabil în perioada aprilie - mai 2012, aşa cum s-a procedat în primă instanţă, şi nu la preţul mediu aferent întregului an 2012.

Totodată, s-a invocat nelegalitatea deciziei ca urmare a înlăturării ca neîntemeiate a criticilor referitoare la fapta ilicită imputabilă intimatei-pârâte, respectiv încălcarea obligaţiei stabilite la art. 8 din contract, de a negocia preţul cu bună-credinţă, precum şi la îndeplinirea condiţiei prejudiciului, existenţa şi întinderea acestuia fiind dovedite prin Nota extras din Raportul Corpului de control al societăţii, care vizează perioada 01.04.2012 - 31.05.2012.

De asemenea, recurenta a criticat neanalizarea în mod temeinic a susţinerilor cu privire la caracterul sinalagmatic al contractului de furnizare a energiei electrice nr. 24CE din 18.12.2002, în cadrul căruia intimata-pârâtă a primit energie la un preţ inferior celui practicat pe piaţa contractelor bilaterale, respectiv preţul mediu ponderat de pe piaţa contractelor bilaterale, încălcarea de către intimata pârâtă a obligaţiei de executare cu bună-credinţă a contractului, reglementată de art. 970 C. civ. 1864, fapta ilicită constând în abuzul de drept al cocontractantului, care, refuzând stabilirea unui preţ de vânzare care să reflecte cel puţin preţul mediu pe piaţa contractelor bilaterale de furnizare a energiei electrice, a solicitat şi a primit energie la un preţ inferior preţului mediu al contractelor bilaterale, precum şi aspectele privind prejudiciul cauzat reclamantei, care se impune a fi reparat în integralitate, conform art. 1084 C. civ. 1864.

S-a subliniat că fapta ilicită imputată intimatei-pârâte nu vizează numai încălcarea art. 8 din contract, ci şi abuzul de drept, întrucât executarea contractului s-a realizat cu depăşirea limitelor bunei-credinţe, precum şi cu încălcarea legii şi a obiceiului.

Prin urmare, potrivit recurentei, instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile de drept material în materia executării contractelor, întrucât greşit a reţinut că nu există fapta ilicită constând în refuzul de negociere a preţului ori abuzul de drept săvârşit în executarea contractului. Ca o consecinţă, în mod greşit, instanţa de apel nu a mai analizat susţinerile reclamantei privind existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia.

În continuare, s-a reiterat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii intimatei-pârâte, respectiv abuzul de drept săvârşit, prejudiciul constând în valoarea beneficiului nerealizat în perioada 01.04.2012 - 31.05.2012 în cuantum de 233.425 RON şi reprezentat de diferenţa dintre preţul mediu ponderat de pe piaţa contractelor bilaterale la nivelul anului 2012 şi preţul efectiv rezultat din derularea contractului nr. x/18.12.2002, împrejurarea că acest prejudiciu este consecinţa executării abuzive a contractului prin pretinderea şi primirea cantităţii de energie sub costul practicat pe piaţă, precum şi existenţa vinovăţiei, având în vedere abordarea intimatei-pârâte pe perioada negocierilor.

De asemenea, cu referire la pretenţiile afirmate, recurenta a reluat faptul că, prin Raportul Curţii de Conturi nr. x/17.12.2014, s-a reţinut că a săvârşit abateri constând în nerealizarea de venituri în valoare totală de 444.872.830 RON din vânzarea energiei electrice, efectuată la un preţ mai mic decât costul de producţie/achiziţie, precum şi că valoarea estimativă a abaterii este de 7.019.105 RON, acest prejudiciu fiind egal cu diferenţa dintre costul de producţie şi preţul de vânzare, înmulţit cu numărul de MWh vânduţi în 2011.

A arătat că, pe baza acestor constatări, Curtea de Conturi a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a respecta prevederile legale privind achiziţia şi vânzarea de energie electrică şi dispunerea de măsuri pentru recuperarea veniturilor nerealizate inclusiv a beneficiilor nerealizate, precum şi că măsurile dispuse sunt obligatorii pentru conducerea societăţii, subliniind că, potrivit legii, nerecuperarea prejudiciilor constatate constituie infracţiune.

În cele din urmă, recurenta a arătat că una dintre cauzele ajungerii în insolvenţă a societăţii reclamante în anul 2012, astfel cum au fost identificate de către administratorul judiciar în raportul întocmit, a fost derularea contractelor bilaterale de vânzare-cumpărare a energiei electrice în condiţii dezavantajoase, respectiv la un preţ mult mai mic decât preţul pieţei şi chiar mai mic decât costul de producţie.

La 30 iunie 2025 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. prin care s-a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate formal. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, fără a depune dovezi în acest sens.

8. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 octombrie 2025, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă şi intimata-pârâtă au depus puncte de vedere la raport.

La termenul din 20 ianuarie 2026, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, reclamanta şi-a întemeiat calea de atac pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pentru invocarea motivului de recurs prevăzut la pct. 6 al articolului menţionat, este necesară individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziţie legală de care se prevalează autorul căii de atac, iar dacă este vizat caracterul contradictoriu ori străin al considerentelor, se impune precizarea cu claritate a argumentelor reţinute prin decizia recurată împotriva cărora se îndreaptă critica.

Totodată, motivul de casare prevăzut de pct. 8 al normei evocate impune recurentei nu numai indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care prevederea legală se interpretează sau aplică în cauză, să dezvolte critici concrete din care să rezulte caracterul nelegal al deciziei pronunţate de instanţa de apel deoarece neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege se sancţionează cu anularea recursului.

Această soluţie se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă în mod explicit din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reţine că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate formal.

Astfel, din perspectiva incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat criticile vizând caracterul sinalagmatic al contractului de furnizare a energiei electrice nr. 24CE din 18.12.2002, în cadrul căruia pârâta a primit energie la un preţ inferior celui practicat pe piaţa contractelor bilaterale, încălcând obligaţia de executare cu bună-credinţă a contractului. De asemenea, recurenta-reclamantă a precizat că instanţa de apel nu a analizat susţinerile reclamantei privind existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia.

Înalta Curte reţine că argumentele expuse de recurenta-reclamantă, prezentate drept motive de recurs nu conţin critici concrete formulate împotriva deciziei recurate, fiind în realitate o reiterare a susţinerilor aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă impută instanţei de apel nemotivarea deciziei recurate cu privire la caracterul sinalagmatic al contractului de furnizare a energiei electrice, pe care însă îl critică din perspectiva furnizării energiei la un preţ inferior celui practicat pe piaţa contractelor bilaterale. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză în vederea stabilirii unei situaţii de fapt.

În realitate, recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în motivarea hotărârii de respingere a apelului, critică de netemeinicie ce nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de acest motiv de nelegalitate.

Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte reţine că cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi subsumate vreuneia dintre ipotezele reglementate de acest motiv de casare, respectiv nemotivarea hotărârii atacate sau existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Astfel formulate, criticile nu relevă incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmând a fi înlăturate, ca atare.

Nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici concrete privind modul în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Prin recursul formulat, recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile de drept material care reglementează executarea contractelor, întrucât greşit a reţinut că nu există fapta ilicită constând în refuzul de negociere a preţului ori abuzul de drept săvârşit în executarea contractului.

Înalta Curte subliniază că, deşi recurenta indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziţii de drept material, respectiv art. 970, art. 1084 C. civ. de la 1864, criticile au caracter teoretic şi general şi nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greşit aceste dispoziţii legale prin decizia atacată.

În egală măsură, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă reiterează susţinerile din cuprinsul acţiunii introductive şi a cererii de apel, fără însă a le adecva hotărârii atacate, cu privire la care, în mod concret nu se formulează critici în conformitate cu motivele de casare invocate.

Recurenta reia susţinerile referitoare la modalitate de interpretare a contractului părţilor, criticând totodată măsura de respingerea a cererii de încuviinţare a unei noi expertize contabile în apel, raportat la faptul că instanţa de apel a reţinut greşit că expertiza trebuie să vizeze preţul aplicabil în perioada aprilie - mai 2012, iar nu preţul mediu aferent întregului an 2012.

Verificând decizia recurată, se reţine că motivele invocate de reclamantă au fost analizate de către instanţa de apel, reclamanta primind un răspuns în ceea ce priveşte pretinsele motive de nelegalitate referitoare la condiţia prejudiciului şi a faptei ilicite, instanţa de apel reţinând că, în urma deciziei din recurs din primul ciclu procesual, precum şi a deciziei pronunţate în urma rejudecării apelului, au rămas deduse judecăţii doar pretenţiile reclamantei constând în beneficiul pretins nerealizat în perioada 01.04.2012 - 31.05.2012.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a constatat că preţul plătit în perioada dedusă judecăţii a fost mai mare decât preţul mediu din perioada dedusă judecăţii de pe piaţa contractelor bilaterale negociate, aşa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, acesta fiind agreat de reclamantă, iar pârâta a fost deschisă negocierilor, fiind încheiate 21 de acte adiţionale de extindere a termenului contractual sau de modificare a preţului energiei electrice furnizate.

Cu privire la critica vizând încălcarea obligaţiei stabilite la art. 8 din contract, de a negocia preţul cu bună-credinţă, precum şi la îndeplinirea condiţiei prejudiciului, instanţa de apel a reţinut că art. 8 din contract obligă la negociere, modificarea preţului intervenind tot ca urmare a acordului de voinţă al părţilor.

Înalta Curte constată astfel că motivele pentru care reclamanta a acţionat pârâta în judecată au fost deja cenzurate în calea de atac devolutivă, instanţa de apel argumentând netemeinicia demersului juridic promovat.

În egală măsură, interpretarea contractelor implică o examinare din partea instanţei a voinţelor părţilor, care însă nu ţine de legalitate, ci de libertatea de voinţă a părţilor, deoarece interpretarea contractului nu poate fi făcută decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, aşadar, critici de netemeinicie.

În consecinţă, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunţate de ultima instanţă de fond, rezultă că recurenta-reclamantă avea obligaţia, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în mod concret la considerentele instanţei de apel, să le combată şi să dezvolte un raţionament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivelor de casare invocate, condiţie neîndeplinită în cauză.

Dimpotrivă, recurenta, reiterând susţinerile din etapele procesuale anterioare, ignoră existenţa judecăţii anterioare şi decizia recurată, făcând abstracţie, totodată, de natura căii de atac extraordinare a recursului.

De asemenea, criticile referitoare la raportul Curţii de Conturi sunt de netemeinicie, întrucât vizează stabilirea situaţiei de fapt şi verificarea modului de interpretare a probelor.

În concluzie, se reţine că recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate posibil a fi examinate în recurs, ci, exprimându-şi nemulţumirea în raport cu soluţia de respingere a apelului şi, implicit, a acţiunii formulate, urmăreşte reevaluarea împrejurărilor de fapt deduse judecăţii şi a materialului probator existent la dosarul cauzei. Un atare demers ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanţa supremă îl poate desfăşura în această cale extraordinară de atac.

Devine astfel incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, situaţie în care, deopotrivă, sunt încălcate exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 282A din 21 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a Civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimata-pârâtă B. S.A. nu a depus dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, astfel că se va respinge cererea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 282A din 21 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a Civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2026.