Validity of Garnishment Orders as Defense Against Unpaid Dividend Claims in Enforcement Proceedings

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.05.2022 pe rolul Tribunalului Timiş - secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2022, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 83.928,00 RON, datorată cu titlu de dividende aferente exerciţiului financiar al anului 2019, cuvenite acţionarului Statul Român - prin A.A.A.S., neachitate; a sumei de 6.734,82 RON dobânzi penalizatoare calculate asupra întregii sume datorate cu titlu de dividende, începând cu data de 06.11.2020 până la data de 15.04.2022, şi la plata dobânzilor în continuare până la achitarea integrală a dividendelor.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 192 şi urm. C. proc. civ., art. 1489 C. civ., ale Legii nr. 31/1990 republicată şi modificată, O.U.G. nr. 51/1998.

Prin întâmpinare, pârâta A. S.A. a solicitat, în principal, respingerea cererii introductive ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar, respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost invocată prin raportare la faptul că proprietarul acţiunilor deţinute la societatea A. S.A. este Statul Român, iar nu A.A.A.S., calitate care rezultă din dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, ale Legii nr. 137/2002 şi O.U.G. nr. 88/1997.

Prin sentinţa civilă nr. 404/PI din 14 iulie 2022, Tribunalul Timiş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, precum şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, obligată fiind reclamanta să plătească pârâtei suma de 4.165 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul reclamantei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a fost admis de Curtea de Apel Timişoara - secţia a II-a Civilă, prin decizia civilă nr. 670/A din 14 noiembrie 2022, fiind anulată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A. S.A., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

La termenul din data de 22 iunie 2023, prin decizia nr. 1618, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând din oficiu motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. de către instanţa de control judiciar devolutiv, a admis recursul şi a casat decizia recurată, fiind trimisă cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, sub nr. x/2022*, iar prin decizia civilă nr. 628/A/21 decembrie 2023, a fost admis apelul reclamantei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S., fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, fiind obligată pârâta A. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 83.925,00 RON, cu titlu de dividende pentru anul 2019, de la data încetării măsurilor de executare silită care privesc drepturile creditoarei, dispuse în dosarele execuţionale: dosar nr. x/2017, aflat pe rolul Societăţii Civile de Executori Judecătoreşti B., dosar nr. x/2018, aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti C., dosar nr. x/2014, aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti D., E. şi F. şi dosar nr. x/2016, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc G.. De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, calculate asupra acestei sume.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâta.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă, prin decizia nr. 1702 din 8 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a admis recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 628/A din 21 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe; a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi sub nr. x/2022.

Prin decizia civilă nr. 195/A din 15 aprilie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S., în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 404/PI/14.07.2022 pronunţate de către Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2022, pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 83.928 RON, cu titlu de dividende aferente exerciţiului financiar al anului 2019, şi suma de 6.734,82 RON dobânzi penalizatoare calculate asupra întregii sume datorate cu titlu de dividende, pentru exerciţiul financiar al anului 2019, începând cu data de 06.11.2020 până la data de 15.04.2022, precum şi dobânzile penalizatoare în continuare până la achitarea integrală a dividendelor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.A., solicitând admiterea recursului formulat, casarea în tot a deciziei recurate şi, în principal, respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă; în subsidiar, admiterea în parte a acţiunii reclamantei în ceea ce priveşte dividendele aferente exerciţiului financiar 2019, care urmează a se achita de către recurenta-pârâtă într-un termen indicat de către instanţă după ridicarea tuturor popririlor din dosarele execuţionale, atât cele existente în prezent, cât şi a eventualelor popriri nou înfiinţate şi respingerea cererii privind obligarea recurentei la plata dobânzilor; în subsidiar, trimiterea spre rejudecare instanţei de apel; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Sub un prim aspect, a arătat că instanţa de apel nu a analizat apelul, precum şi acţiunea formulată de către intimata-reclamantă, şi nu a motivat hotărârea pronunţată, singurele menţiuni din considerente fiind de fapt reproduceri ale deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de instanţă de casare, fără a indica în concret raţionamentul pentru care instanţa de apel a admis apelul formulat de către apelantă, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., şi anume, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurenta consideră că paragraful reţinut de instanţa de apel constă practic într-o nemotivare a hotărârii pronunţate, Curtea neanalizând admisibilitatea acţiunii reclamantei nici în ceea ce priveşte petitele principale şi nici în ceea ce priveşte obligarea recurentei la plata dobânzii legale, recurenta evocând, în continuare, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, şi anume, obligarea sa la plata dividendelor, recurenta susţine că instanţa de apel a admis în mod eronat apelul reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a schimbat sentinţa apelată şi a admis acţiunea reclamantei, impunându-se respingerea acţiunii formulate de către reclamantă în acest sens, fiind aplicabil motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., deoarece soluţia pronunţată de către instanţa de apel a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 784 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă solicită a se avea în vedere că în mod corect prima instanţă de judecată a respins acţiunea A.A.A.S., având în vedere faptul că plata solicitată a fi autorizată de către instanţa de judecată este una nelegală, neputând să o efectueze cât timp dividendele care s-ar cuveni intimatei-reclamante sunt poprite. O eventuală autorizare a plăţii de către instanţa de judecată ar contraveni dispoziţiilor legale, în speţă, art. 784 alin. (1) C. proc. civ.

Or, având în vedere faptul că AAAS face obiectul mai multor proceduri de executare silită, în cadrul cărora s-au înfiinţat popriri asupra veniturilor, nu se poate efectua nicio plată, nici măcar autorizată de instanţa de judecată, dar, cu toate acestea, instanţa de apel a autorizat această plată, încălcând dispoziţiile legale anterior menţionate.

Recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., civ., solicitând a se observa faptul că din hotărârea recurată rezultă că instanţa de judecată a autorizat efectuarea plăţii către intimata-reclamantă, în baza art. 67 şi 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, considerând ca nefiind aplicabile dispoziţiile art. 784 C. proc. civ.

Recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit aceste dispoziţii legale, considerând că, în baza acestora, ar putea autoriza efectuarea plăţii dividendelor.

Consideră că dispoziţiile legale prevăzute de art. 784 C. proc. civ. sunt imperative, în sensul că de la indisponibilizare şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face n1cio plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate. Ca atare, deşi aceste dispoziţii invocate de către instanţă reglementează dreptul la dividende, acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea cât timp s-a înfiinţat o poprire asupra acestora.

Recurenta solicită a se observa că în nicio decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, această instanţă nu a casat cauza în vederea admiterii acţiunii reclamantei, acest aspect echivalând practic cu pronunţarea unei soluţii definitive în dosar.

În fine, sub un al patrulea aspect, în ceea ce priveşte dobânzile legale solicitate de către intimata-reclamantă şi admise de către instanţa de apel, consideră recurenta-pârâtă că se impune casarea deciziei şi sub acest aspect, raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6, şi 8 C. proc. civ.

A învederat că intimata-reclamantă are înfiinţate popriri într-o serie de dosare execuţionale, recurenta neputând efectua plăţile acestor dividende din motive independente de voinţa sa, prin urmare, a existat un temei legal raportat la care nu s-au efectuat aceste plăţi.

Mai mult, intimata-reclamantă A.A.A.S. a contestat aceste popriri înfiinţate, nerecunoscând faptul că acestea ar fi legale, formulând şi o serie de contestaţii, în ceea ce priveşte legalitatea măsurii popririi, susţinând, în cadrul acestora, nelegalitatea măsurii, având în vedere faptul că sunt executate silit bunuri care nu aparţin acesteia, ori tocmai în aceste condiţii recurenta nu a efectuat aceste plăţi.

Prin urmare, susţine că în mod cert se pune problema unei aşa-zise culpe şi a inexistenţei acestei culpe în sarcina sa în achitarea sumelor de bani către intimata-reclamantă, devenind incidente dispoziţiile art. 1534 alin. (2) C. civ., neachitarea şi nevirarea sumelor de bani de către recurentă datorându-se, de fapt, culpei exclusive a intimatei-reclamante şi nicidecum a unei culpe a sa.

În acest sens, recurenta arată că înţelege să conteste dobânzile calculate de către intimată, având în vedere că neachitarea dividendelor s-a datorat unei cauze exterioare, obiective, independente de voinţa sa, respectiv înfiinţarea unei popriri referitor la sumele pe care recurenta-pârâtă le datora, precum şi a unei atitudini a creditoarei obligaţiei de plată, care, prin contestaţiile formulate şi acţiunile întreprinse, a contestat vehement şi continuu legalitatea şi temeinicia popririlor înfiinţate.

Intimata-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă de către Înalta Curte la termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2025, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat, şi menţinerea deciziei civile recurate, ca temeinică şi legală.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce priveşte motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se reţine că, potrivit acestei dispoziţii legale, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată, cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În concret, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se susţine de către recurenta-pârâtă, sub un prim aspect, că instanţa de apel nu a analizat apelul, precum şi acţiunea formulată de către intimata-reclamantă, şi nu a motivat hotărârea pronunţată, singurele menţiuni din considerente fiind, de fapt, reproduceri ale deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de instanţă de casare, fără a indica în concret raţionamentul pentru care instanţa de apel a admis apelul formulat de către apelantă.

Acest prim motiv de recurs este nefondat.

Înalta Curte subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contragere excesivă a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acestuia.

Nemotivarea hotărârii judecătoreşti presupune lipsa totală ori insuficienţa argumentelor determinante, folosite pentru adoptarea soluţiei reflectate în dispozitiv, iar nu nemulţumirea generată de întinderea şi conţinutul considerentelor, în speţă, neputându-se reţine precaritatea motivării, ci, dimpotrivă, conformitatea acesteia cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Procedând la analiza acestor critici, Înalta Curte reţine că decizia recurată conţine o motivare corespunzătoare a soluţiei pronunţate, atât timp cât au fost avute în vedere dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. şi decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă, în soluţionarea recursului în al doilea ciclu procesual, reţinându-se că instanţa de casare a stabilit că existenţa unei popriri asupra sumelor datorate de către pârâtă reclamantei nu o împiedică pe aceasta din urmă să obţină un titlu pentru debitul principal şi pentru dobânda legală penalizatoare. Într-adevăr, prin decizia nr. 1702 din 8 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. şi a admis apelul exercitat de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, reţinând, în considerentele deciziei de casare faptul că "măsura înfiinţării unor popriri nu poate constitui pentru reclamantă un impediment în calea demersului său de a solicita recunoaşterea judiciară a creanţei faţă de pârâtă şi obţinerea unui titlu executoriu privind plata dividendelor", iar "înfiinţarea popririlor nu trebuie să impieteze nici asupra dreptului reclamantei de a solicita, în raport de scadenţa de plată a dividendelor, dobânzile legale penalizatoare". Aşa fiind, prin referirea la decizia instanţei de recurs şi la problemele de drept dezlegate de aceasta, instanţa de apel a realizat o argumentare adecvată a hotărârii pronunţate.

În plus, susţinerile recurentei în sensul nemotivării deciziei recurate sunt contrazise de considerentele deciziei recurate, care cuprind, pe larg, la paginile 19 şi 20, analiza criticilor şi apărărilor părţilor, cu referiri la realitatea faptelor stabilită pe baza probelor administrate în cauză, dar şi la prevederile legale.

Prin urmare, concluzia instanţei de apel în motivarea hotărârii atacate nu a fost arbitrară, ci argumentată pe baza împrejurărilor de fapt verificate, în concret, în speţă şi a dreptului material aplicabil.

Totodată, în cauză, dezvoltarea criticilor formulate privind viciile de motivare a deciziei recurate relevă caracterul formal al acestora, întrucât, în realitate, recurenta-pârâtă se referă la modul general la o pretinsă nemotivare a hotărârii de către instanţa de apel, fără să indice, punctual, care anume critică ori apărare a fost formulată şi care nu a fost analizată de către instanţa de apel, precum şi la limitele examinării rejudecării în calea devolutivă de atac.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a validat construcţia juridică propusă de pârâtă, formulată prin întâmpinare, ci a confirmat susţinerile din apel, nu echivalează cu nemotivarea, atâta timp cât în considerentele hotărârii sunt arătate motivele pentru care au fost considerate întemeiate criticile din apel.

Se constată, aşadar, că instanţa de apel a răspuns într-o manieră exhaustivă şi cu respectarea rigorilor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. criticilor pe care reclamanta le-a formulat prin cererea de apel, cât şi apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare şi, în plus, hotărârea reflectă preocuparea instanţei de a asigura respectarea şi a principiului consacrat de art. 22 C. proc. civ.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurenta pârâtă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 784 alin. (1) C. proc. civ. Şi această critică este nefondată, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Dispoziţiile art. 784 alin. (1) C. proc. civ. statuează în sensul că "Din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite. De la indisponibilizare şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel".

Curtea de apel, în aplicarea acestei reguli de procedură, a reţinut că măsura înfiinţării popririi nu poate constitui un impediment în calea demersului intimatei-reclamante de a solicita recunoaşterea pretenţiilor sale faţă de pârâtă şi obţinerea titlului executoriu în acest sens.

Prioritar, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, în rejudecare, prin decizia de casare instanţa superioară a tranşat problema de drept referitoare la faptul că existenţa unor popriri asupra sumelor datorate de către pârâtă reclamantei nu o împiedică pe aceasta să obţină un titlu atât pentru debitul principal, cât şi pentru cel accesoriu, constând în dobânzile legale penalizatoare, dezlegare care este obligatorie pentru instanţă, în rejudecare, conform prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Toate susţinerile recurentei în sensul nerespectării dispoziţiilor art. 784 alin. (1) C. proc. civ. au fost analizate de instanţa de recurs, cu prilejul soluţionării recursurilor în al doilea ciclu procesual, când, prin decizia nr. 1702 din 8 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. S.A. şi a admis recursul declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, stabilind, în acest mod, legalitatea soluţiei de admitere a capătului principal de cerere vizând obligarea acesteia la plata sumei datorate cu titlu de dividende aferente exerciţiului financiar al anului 2019, precum şi nelegalitatea soluţiei de respingere a capătului de cerere accesoriu vizând plata dobânzii legale penalizatoare aferente. Aşadar, în al doilea ciclu procesual, instanţa de recurs a dezlegat chestiune de drept privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 784 alin. (1) C. proc. civ., raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, astfel încât această dezlegare se impune instanţei de apel învestite cu rejudecarea apelului exercitat.

În plus, fără a cenzura cele statuate de către instanţa devolutivă de control judiciar, Înalta Curte reţine că împrejurarea potrivit căreia recurenta-pârâtă are calitate de terţ poprit în cadrul unor dosare execuţionale, respectiv că dividendele ce i s-ar cuveni intimatei-reclamante sunt indisponibilizate ca efect al înfiinţării unor popriri, nu impietează asupra dreptului intimatei-reclamante de a obţine un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească, în baza căruia recurenta-pârâtă să fie obligată la plata dividendelor datorate acesteia în calitate de acţionar al său.

A primi susţinerile recurentei-pârâte ar însemna îngrădirea dreptului oricărui creditor de a se putea îndrepta împotriva debitorului său, care are şi calitate de terţ poprit, în vederea obţinerii unui titlu executoriu în temeiul căruia să îl poată constrânge la îndeplinirea efectivă a obligaţiei ce îi revine, respectiv de a da, a face sau a nu face ceva, corespunzător dreptului subiectiv al creditorului, or acest lucru nu poate fi permis, deoarece legea nu doar că recunoaşte şi garantează persoanelor fizice şi juridice drepturi subiective şi interese legitime, ci şi le pune la dispoziţie mijloace legale pentru realizarea efectivă a acestora, în cazul în care ele nu sunt respectate.

În cazul încălcării drepturilor subiective şi a altor interese legitime de natură civilă, constrângerea judiciară, ca formă a forţei coercitive a statului, se realizează pe cale procesuală, fiind necesar să se obţină în prealabil recunoaşterea existenţei dreptului/interesului legitim valorificat prin acţiune şi apoi să se treacă la executarea obligaţiei pârâtului.

Cum, în cauză, obiectul litigiului îl constituie o acţiune în realizare, prin care se urmăreşte obţinerea titlului executoriu în temeiul căruia recurenta-pârâtă să fie obligată la plata dividendelor datorate intimatei-reclamante, în calitate de asociat al acesteia, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale cuprinse în art. 784 alin. (1) C. proc. civ. au fost interpretate şi aplicate corect de către instanţa de apel, regula de procedură invocată nefiind încălcată, pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

În continuare, prin următorul set de critici formulate, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că dispoziţiile cuprinse în art. 67 alin. (1) şi în art. 123 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990 au fost aplicate greşit de către instanţa de apel considerând că, în baza acestora, ar putea autoriza efectuarea plăţii dividendelor.

Examinarea deciziei atacate relevă că instanţa de apel a concluzionat că înfiinţarea popririlor asupra sumelor datorate de recurenta-pârâtă intimatei-reclamante nu împietează asupra dreptului acesteia din urmă de a obţine sumele reprezentând dividende şi dobânzi şi contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte confirmă statuările instanţei devolutive de control judiciar.

Se reţine că izvorul dreptului de a încasa dividende este reprezentat nu de profitul înregistrat de societate, ci de hotărârea adunării generale a asociaţilor de repartizare a profitului societăţii prin distribuirea de dividende.

Cum dreptul la dividende nu se naşte ope legis în momentul în care societatea înregistrează un profit, ci din momentul în care societatea hotărăşte, prin organul său statutar competent, repartizarea profitului prin acordarea de dividende, Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurentă, instanţa de apel statuând în mod judicios că dividendele solicitate sunt aferente exerciţiului financiar al anului 2019; dreptul la plata dividendelor profitului rămas nerepartizat aferent acestui an s-a născut prin hotărârea AGA, prin care s-a aprobat repartizarea la dividende a profitului rămas nerepartizat aferent anului 2019.

Cât priveşte normele de drept material pretins aplicate greşit de către instanţa de apel, art. 67 alin. (1) şi (3), respectiv art. 123 alin. (3) din legea societăţilor, instanţa de recurs constată caracterul nefondat al acestora.

Potrivit art. 67 alin. (1), "Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat constituie dividend" şi alin. (3) "Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii", iar conform art. 123 alin. (3) din legea societăţilor, "Acţionarii îndreptăţiţi să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi sunt cei înscrişi în evidenţele societăţii sau în cele furnizate de registrul independent privat al acţionarilor, corespunzătoare datei de referinţă".

Având în vedere că legalitatea hotărârii AGA nu a fost contestată, precum şi calitatea de asociat al societăţii A. S.A. a intimatei-reclamante, Înalta Curte reţine corecta aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor enunţate la stabilirea dividendelor ce i se cuvin Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, aceasta fiind îndreptăţită să obţină recunoaşterea drepturilor conferite de Legea nr. 31/1990, de O.U.G. nr. 23/2004 şi de O.U.G. nr. 51/1998, fiind cert că este abilitată de lege să exercite dreptul de a obţine dividende de la societăţile în care Statul are calitate de acţionar, o soluţie contrară negând în mod nepermis aceste prerogative.

Referitor la critica privind dobânzile legale solicitate şi admise de către instanţa de apel, prin care se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 1534 alin. (2) C. civ., motivat de faptul că aparţine intimatei-reclamante culpa pentru neachitarea sumelor pretinse, având în vedere acţiunile formulate prin care a contestat legalitatea şi temeinicia popririlor înfiinţate, instanţa de recurs arată că aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză, astfel încât nu se poate reţine o greşită neaplicare a acestora de către instanţa de apel. Mai întâi, trebuie observat că abia în al treilea ciclu procesual, prin cererea de recurs formulată, recurenta a înţeles să se prevaleze de textul legal indicat, fără a formula o astfel de apărare în faţa instanţelor de fond, în ciclurile procesuale anterioare. În al doilea rând, este relevant faptul că instanţa de recurs poate exercita exclusiv un control de legalitate asupra deciziei pronunţate în apel, neavând posibilitatea verificării temeiniciei hotărârii judecătoreşti recurate. Or, toate susţinerile recurentei în sensul existenţei culpei reclamantei în producerea prejudiciului reprezintă, în realitate, critici de netemeinicie, nesusceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac. În al treilea rând, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţele devolutive, nu se poate imputa reclamantei comiterea vreunei fapte prin care să fi contribuit la cauzarea sau amplificarea prejudiciului invocat în litigiul de faţă. În aceste condiţii, critica invocată de recurentă apare ca nefondată.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 195/A/15.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 195/A din 15 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2025.