Absolute nullity of debt assignment and chattel mortgage based on subsequent fulfillment of resolutory condition and alleged illicit cause in insolvency context

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 14.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă din data de 02.12.2015, încheiat între C. S.R.L, în calitate de cedent, şi A., în calitate de cesionar;

- constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă mobiliară din data de 02.12.2015, încheiat între C. S.R.L., în calitate de creditor, şi A., în calitate de debitor constituitor;

- repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de creanţă din data de 02.12.2015, respectiv a încheierii contractul ipotecă mobiliară din data de 02.12.2015.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 1179 alin. (1), pct. 3-4, art. 1225 alin. (2), art. 1236, art. 1238 alin. (2), art. 1247 alin. (2) şi (4), art. 1254 alin. (1)-(3) din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2589/15.10.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. - prin lichidator judiciar B.., solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 644 din 10 aprilie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. - prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinţei civile nr. 2589/15.10.2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. - prin lichidator judiciar B.., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, pentru ca aceasta instanţă să admită apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2589/15.10.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a Vl-a Civilă în cadrul dosarului nr. x/2023, şi să schimbe în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi: constatării nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă încheiat în data de 02.12.2015 între C. S.R.L. (în calitate de cedent) si A. (în calitate de cesionar); constatării nulităţii absolute a contractului de ipotecă mobiliară încheiat în data de 02.12.2015 între C. S.R.L. (în calitate de creditor ipotecar) si A. (în calitate de debitor constituitor); repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de cesiune de creanţă din data de 02.12.2015, respectiv anterioară încheierii contractului de ipotecă mobiliară din data de 02.12.2015.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. - prin lichidator judiciar B.. a relevat, pe larg, prezentarea situaţiei de fapt a cauzei şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Decizia recurată cuprinde motive contradictorii. În primul rând, consideră că este foarte important a se avea în vedere că prin intermediul cererii de apel a criticat faptul că sentinţa apelată cuprindea motive străine de natura cauzei, respectiv de temeiul indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Analizând acest motiv de apel, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei civile recurate caracterul legal al soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, însă a subliniat că prima instanţă a analizat cererea de chemare în judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 117 şi următoarele din Legea nr. 85/2014, cu depăşirea limitelor învestirii sale. Astfel, s-a arătat explicit, în decizia instanţei de apel, că, "în condiţiile în care reclamanta a arătat în mod expres că înţelege să formuleze o acţiune în constatarea nulităţii absolute, întemeiată pe dispoziţiile de drept comun pe care le-a indicat şi le-a dezvoltat argumentativ prin cererea introductivă, tribunalul nu avea posibilitatea de-a schimba temeiul juridic al cererii şi de-a proceda la analiza prevederilor din Legea nr. 85/2014. În consecinţă, statuările primei instanţe cu privire la termenul în care poate fi formulată acţiunea în anularea actelor frauduloase, reglementată de Legea nr. 85/2014, precum şi la temeinicia cererii din perspectiva acestor prevederi din legea specială, nu au legătură cu temeiul juridic al cererii şi prin urmare nu pot fundamenta soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată". În aceste condiţii, decizia civilă nr. 644/10.04.2025 cuprinde motive contradictorii, fiind astfel incident în prezenta cauză motivul de casare prevăzut în mod expres de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., subsumat căruia, în esenţă, a susţinut încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cu privire la nulitatea absolută.

În privinţa contractului de cesiune de creanţă din 02.12.2015, motivele de nulitate sunt reprezentate de: nevalabilitatea obiectului contractului (obiectul este reprezentat, în realitate, de o creanţă afectată de o condiţie rezolutorie, şi nu de o creanţă pură şi simplă, cum s-a trecut în mod ilicit în contract), art. 1179 alin. (1) pct. 3, art. 1225 alin. (2) şi art. 1247 alin. (2) C. civ. cauza ilicită a contractului, în condiţiile în care obiectul acestuia îl constituie o creanţă afectată de o condiţie rezolutorie, iar scopul final al acestui contract era ca intimata-pârâtă să obţină în mod ilicit o creanţă garantată împotriva patrimoniului recurentei, în procent de peste 50% din valoarea totală a masei credale (art. 1238 alin. (2) şi art. 1247 alin. (2) C. civ.); contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare, astfel cum este statuat la art. 1247 alin. (4) C. civ.

În privinţa contractului de ipotecă mobiliară din 02.12.2015, a arătat că acest contract este un act subsecvent contractului de cesiune de creanţă din 02.12.2015, în baza căruia a fost încheiat şi, având în vedere nulitatea absolută a acestuia din urmă, se impun a fi avute în vedere dispoziţiile art. 1254 alin. (1) şi alin. (2) C. civ.

În fine, cu privire la repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii celor două contracte, ca efect al nulităţii absolute a acestora, a susţinut că devin incidente dispoziţiile art. 1254 alin. (1) şi alin. (3) C. civ.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. nu a formulat întâmpinare la recurs.

Examinând recursul formulat, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate şi întemeiate pe art. 488 alin. (1), pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele care succed:

În ceea ce priveşte primul motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se reţine că, potrivit acestei dispoziţii legale, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată, cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În concret, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se susţine de către recurenta-reclamantă că hotărârea instanţei de apel ar cuprinde motive contradictorii, şi anume considerentele reţinute de aceasta în analiza motivului de apel invocat, privind temeiul de drept indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi, apoi, reţinerea instanţei de apel că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată este legală.

Motivul de recurs invocat astfel formulat este nefondat.

Înalta Curte subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. o contradicţie între considerentele reţinute de instanţa de apel în motivarea hotărârii, în sensul că acestea se exclud unele pe celelalte, ori că acestea nu susţin dispozitivul hotărârii, ci, dimpotrivă, îl contrazic.

Verificând decizia recurată, prin prisma criticii formulate, Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă prezintă trunchiat considerentele reţinute de instanţa de apel.

Astfel, într-adevăr, s-a reţinut: "Or, în condiţiile în care reclamanta a arătat în mod expres că înţelege să formuleze o acţiune în constatarea nulităţii absolute, întemeiată pe dispoziţiile de drept comun pe care le-a indicat şi le-a dezvoltat argumentativ prin cererea introductivă, tribunalul nu avea posibilitatea de-a schimba temeiul juridic al cererii şi de-a proceda la analiza prevederilor din Legea nr. 85/2014. În consecinţă, statuările primei instanţe cu privire la termenul în care poate fi formulată acţiunea în anularea actelor frauduloase, reglementată de Legea nr. 85/2014, precum şi la temeinicia cererii din perspectiva acestor prevederi din legea specială, nu au legătură cu temeiul juridic al cererii şi prin urmare nu pot fundamenta soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată.

Însă, ceea ce recurenta nu prezintă, este că instanţa de apel a reţinut în continuare: "Cu toate acestea, în baza efectului devolutiv al apelului, ce generează o nouă judecată asupra fondului, atât în fapt, cât şi în drept, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea reţine că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată este legală prin prisma considerentelor ce vor fi expuse în continuare de către instanţa de apel, nefiind incidentă sancţiunea nulităţii prin prisma motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată şi reiterate prin apel ".

Considerentele astfel reţinute nu sunt contradictorii, nu se exclud şi dimpotrivă, susţin dispozitivul hotărârii, reţinându-se conformitatea acesteia cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Mai mult, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei sunt contrazise de considerentele deciziei recurate, care cuprind, pe larg, la paginile 5-7, analiza criticilor şi apărărilor părţilor, cu referiri la realitatea faptelor stabilită pe baza probelor administrate în cauză, dar şi la prevederile legale.

Prin urmare, concluzia instanţei de apel în motivarea hotărârii atacate nu a fost arbitrară, ci argumentată pe baza împrejurărilor de fapt verificate, în concret, în speţă, şi a dreptului material aplicabil.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a validat construcţia juridică propusă de reclamantă prin susţinerile din apel nu echivalează cu nemotivarea ori o motivare contradictorie, atâta timp cât, în considerentele hotărârii, sunt arătate motivele pentru care au fost considerate neîntemeiate criticile din apel.

În esenţă, instanţa de apel a înlăturat argumentele reţinute de prima instanţă în sprijinul soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, arătând, similar poziţiei procesuale a reclamantei, că acţiunea dedusă judecăţii nu este una întemeiată pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, ci pe dispoziţiile de drept comun, efectuând verificarea cauzelor de nulitate invocate în raport de temeiul juridic indicat în cererea de chemare în judecată. Nu constituie însă o motivare contradictorie împrejurarea că instanţa de apel, aplicând dispoziţiile legale indicate de reclamantă în susţinerea acţiunii în constatarea nulităţii absolute, a ajuns la concluzia lipsei de temeinicie a motivelor de nulitate menţionate.

Se constată, aşadar, că instanţa de apel a răspuns într-o manieră exhaustivă şi cu respectarea rigorilor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. criticilor pe care reclamanta le-a formulat prin cererea de apel şi, în plus, hotărârea reflectă preocuparea instanţei de a asigura respectarea şi a principiului consacrat de art. 22 C. proc. civ., iar motivarea acesteia nu este contradictorie.

Înalta Curte constată că este nefondată şi cea de-a doua critică de nelegalitate invocată, circumscrisă de recurentă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nulitatea absolută a contractelor de cesiune de creanţă şi de ipotecă în discuţie a fost solicitată pentru motivele referitoare la cauza ilicită şi lipsa obiectului, cesionara invocând nulitatea pentru motivul eludării, prin încheierea contractelor, în esenţă, a dispoziţiilor art. 1179 alin. (1) pct. 4 şi ale art. 1254 alin. (1) C. civ.

Nulitatea contractului este definită la art. 1246 alin. (1) din noul C. civ., astfel: "(1) Orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede altfel."

În privinţa motivului de nulitate vizând nevalabilitatea obiectului, în mod just a reţinut instanţa de apel că actul contestat are un obiect determinat şi licit, raportat la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat. În acest sens, trebuie subliniat că instanţa de recurs poate exercita exclusiv un control de legalitate asupra hotărârii pronunţate în apel, fără a putea analiza criticile de netemeinicie invocate, nesusceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Ceea ce este esenţial este faptul că reclamanta a solicitat nulitatea contractului de cesiune în raport de împrejurări ivite ulterior încheierii acestei convenţii, respectiv invocându-se îndeplinirea ulterioară a condiţiei rezolutorii inserate în contract. Or, aşa cum a reţinut instanţa de apel, îndeplinirea unei condiţii rezolutorii ulterior încheierii contractului nu conduce la aplicarea sancţiunii de drept civil a nulităţii actului juridic. Un act juridic civil valabil încheiat presupune respectarea cerinţelor de valabilitate la momentul încheierii acestuia, astfel încât verificarea motivelor de nulitate se raportează la acelaşi moment, iar nu la aspecte apărute ulterior şi care pot determina aplicarea altor sancţiuni decât nulitatea actului juridic.

Obiectul contractului de cesiune din data de 02.12.2015 este unul determinat, referindu-se la creanţa cesionată, dar şi unul licit, atât timp cât nu există o dispoziţie legală care să interzică cesionarea de creanţe, fie ea afectată şi de o condiţie rezolutorie, nefiind contrară ordinii publice sau bunelor moravuri.

Prin urmare, este pe deplin legală soluţia instanţei de apel în sensul lipsei de temeinicie a motivului de nulitate absolută invocat sub aspectul nevalabilităţii obiectului actului juridic contestat.

În ceea ce priveşte motivul de nulitate întemeiat pe nevalabilitatea cauzei contractului, este relevant faptul că scopul încheierii actului, potrivit art. 1236 C. civ., trebuie să existe la momentul încheierii acestuia, să fie licit şi moral. În esenţă, reclamanta a susţinut caracterul ilicit şi imoral al cauzei motivat de faptul că obiectul contractului de cesiune îl constituia, în realitate, o creanţă afectată de o condiţie rezolutorie, iar nu o creanţă pură şi simplă, scopul urmărit fiind obţinerea în mod ilicit a unei creanţe garantate împotriva patrimoniului societăţii A..

Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul, astfel cum stipulează art. 1235 din C. civ., însă, din perspectiva sancţiunii nulităţii contractului, interesează nu scopul imediat - causa proxima - care este abstract şi invariabil în cadrul unei anumite categorii de acte juridice, ci cauza sau scopul mediat - causa remota - care este concret şi variabil de la o categorie de acte juridice la alta ori chiar în cadrul aceleiaşi categorii de acte juridice.

Motivul de nulitate valorificat în cauza de faţă este - generic - cauza ilicită, prin urmare, o cauză contrară legii şi ordinii publice [art. 1236 alin. (2) C. civ..].

În speţă, însă, în raport cu momentul ales de părţi pentru încheierea celor două acte juridice, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă prin motivele de recurs, nu se poate reţine caracterul ilicit al cauzei contractelor în discuţie, câtă vreme, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, aspectele arătate sunt ulterioare încheierii contractului de cesiune.

În cauza de faţă, nu s-a probat existenţa unei intenţii comune a părţilor de a deturna contractul de la scopul avut în vedere la încheierea acestuia, ca fiind acela de-a transmite o creanţă în schimbul unui preţ, nereţinându-se dovedirea susţinerii în sensul că actul juridic ar fi fost încheiat în scopul preluării de către pârâtă a controlului asupra procedurii insolvenţei derulate împotriva reclamantei.

De asemenea, împrejurarea că respectiva creanţă a fost înscrisă în tabelul creanţelor debitoarei ca fiind o creanţă pură şi simplă, iar nu una afectată de o condiţie rezolutorie, cum era corect, nu justifică temeinicia motivului de nulitate invocat. Neconcordanţa menţionată putea fi corectată în cadrul procedurii insolvenţei, prin recurgerea la mijloacele procesuale prevăzute de Legea nr. 85/2014, fără ca o atare împrejurare să poată fi calificată drept o dovadă a cauzei ilicite sau imorale la încheierea contractelor a căror nulitate se solicită, astfel cum a argumentat instanţa de apel.

Faţă de acestea, se constată că prevederile de drept substanţial invocate de reclamanta-recurentă, ca temei de drept al actualului demers judiciar, nu au fost încălcate sau aplicate greşit, în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât nici aceste critici nu pot fi primite.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A.- prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 644 din 10 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2025.