Consultancy success fee liability: requirement to prove actual financing secured as obligation of result rather than mere identification of investors

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Pretenţia dedusă judecăţii.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.07.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a VI-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 114.546,72 USD, reprezentând debit şi penalităţi de întârziere.

Ulterior, printr-o cerere completatoare, reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtei şi la plata sumei de 2.818.893,75 USD reprezentând contravaloarea comisionului de succes, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 105.708,52 USD.

Prin sentinţa civilă nr. 2859 din 9 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Prin sentinţa civilă nr. 35 din 19 februarie 2020, Tribunalul Bacău, la rândul său, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, constatând ivit conflictul negativ de competenţă şi sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.

Prin decizia nr. 708 din 25 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 171/26.05.2021, Tribunalul Bacău - secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată şi completată, şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor în cuantum de: 114.546,72 USD, în echivalent în RON la data plăţii, din care 111.137,24 USD debit principal şi 3.410,48 USD penalităţi de întârziere, calculate de la data scadenţei facturilor neachitate şi până la data ultimei notificări de punere în întârziere comunicată prin executor judecătoresc, precum şi la plata penalităţilor de întârziere care vor fi calculate şi percepute până la data achitării integrale a debitului; 2.020.780,25 USD, cu titlu de debit principal, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând comision de succes datorat de pârâtă în temeiul art. 5.3 din contractul de consultanţă nr. x/2015, faţă de încheierea de către pârâtă a contractului de facilitate credit cu investitorul C., şi la penalităţile contractuale de întârziere, de 0,05% pe zi de întârziere aplicate la suma întârziată la plată şi calculate conform art. 5.5 din contractul de consultanţă nr. x/2015, de la data scadenţei facturii emisă pentru acest comision şi până la data achitării integrale a debitului. Totodată, prima instanţă a respins capătul de cerere vizând obligarea la plata comisionului de succes solicitat şi penalităţile aferente raportate la contractul de facilitate credit încheiat de pârâtă cu D., E., ca fiind neîntemeiat.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 584/03.06.2022, Curtea de Apel Bacău - secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei A., şi a admis apelul pârâtei B. S.A., a modificat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea comisionului de succes în sumă de 2.020.780,25 USD şi a accesoriilor aferente, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

4. Hotărârea pronunţată în recurs.

Prin decizia nr. 2132/25.10.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierilor de şedinţă din 26 ianuarie 2022, 23 martie 2022 şi 18 mai 2022 şi a deciziei nr. 584/2022 din 3 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău - secţia I civilă, a casat încheierile şi decizia atacate şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

5. Hotărârea pronunţată în apel, în al doilea ciclu procesual.

În vederea rejudecării apelului, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău - secţia I civilă sub nr. x/2018*, soluţionat prin decizia civilă nr. 400 din data de 17.06.2024, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 171/26 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bacău - secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, şi a fost admis apelul declarat de B. S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea comisionului de succes în sumă de 2.020.780,25 dolari americani, echivalent în RON, şi a accesoriilor aferente, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile, care nu sunt contrare.

6. Recursurile exercitat în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 400 din data de 17.06.2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău - secţia I civilă a declarat recurs principal reclamanta A., iar împotriva încheierii de amânare a pronunţării din data de 24.05.2024 a declarat recurs incident pârâta B. S.A.

6.1. Recursul principal al reclamantei A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., a fost declarat la data de 02.09.2024, solicitându-se admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare unei alte instanţe de acelaşi grad, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., sau, în subsidiar, a trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului la instanţa care a pronunţat decizia recurată.

Un prim motiv de recurs invocat, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se refera la încălcarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel a efectuat analiza excepţiei de neexecutare invocate de către intimata-pârâtă B..

Recurenta a prezentat întregul parcurs al cauzei precizând că, prin decizia de casare, s-a stabilit că instanţa de apel va proceda la rejudecare doar în privinţa capătului de cerere privind acordarea comisionului de succes, în sumă de 2.020.780,25 dolari americani, echivalent în RON, şi a accesoriilor aferente. Cu toate acestea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate, cu ocazia rejudecării, instanţa de apel a soluţionat apelurile declarate, analizând, cu caracter preliminar, temeinicia apărării fundamentate pe excepţia de neexecutare, invocată de către B., pentru a justifica neplata facturilor pentru comisioanele de lucru. În raport cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel nu avea dreptul de a relua judecata cu privire la aspectele care fuseseră dezlegate de către instanţa de recurs şi cu privire la care intervenise autoritatea de lucru judecat, astfel că întreaga dezlegare dată de instanţa de apel problemei de drept privitoare la incidenţa sau nu în cauză a excepţiei de neexecutare este rezultatul încălcării prevederilor legale menţionate.

O altă critică formulată de recurentă, în cadrul aceluiaşi motiv de recurs, se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 9, art. 14, art. 22 şi art. 478 C. proc. civ., faţă de faptul că instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1266 - art. 1269 C. civ., deşi niciuna dintre părţi nu a susţinut că actul juridic reprezentat de contractul de consultanţă ar fi neclar sau confuz. Procedând în acest fel, instanţa de apel a încălcat două dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii, decizia recurată fiind rezultatul unei exercitări greşite a rolului activ al judecătorului şi a încălcării dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ., împrejurare ce atrage nulitatea deciziei recurate.

O ultimă critică circumscrisă de recurentă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea puterii de lucru judecat cu privire la executarea obligaţiilor de către A..

Recurenta a precizat că hotărârea primei instanţe de apel, de modificare doar în parte a sentinţei pronunţate de prima instanţă, s-a întemeiat, printre altele, pe împrejurarea că obligaţiile de diligenţă au fost îndeplinite de A. şi nu s-ar fi putut rezilia contractul din vina acesteia. Întrucât pârâta nu a formulat recurs împotriva hotărârii primei instanţe de apel, prin decizia de casare s-a statuat că dispoziţia cu privire la obligarea intimatei pârâte la plata facturilor, respectiv comisioanele de lucru pentru serviciile prestate în perioada decembrie 2017 - aprilie 2018, precum şi comisionul de succes în cuantum de 40.000 euro, pentru activităţile legate de încheierea contractului cadru de vânzare-cumpărare a activelor F., a intrat în puterea de lucru judecat. Din această perspectivă, instanţa de apel, în mod nelegal, cu ocazia rejudecării apelului, a concluzionat că nu se poate justifica acordarea unui comision de succes, în cuantum de 2.020.780,25 USD, doar pentru identificarea unui potenţial investitor, concluzie ce intră în contradicţie cu considerentele instanţelor de fond din primul ciclu procesual, care nu mai puteau fi schimbate fără încălcarea puterii de lucru judecat.

Printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi conţine o motivare contradictorie şi străină de natura pricinii. Astfel, recurenta a invocat lipsa motivării concluziei la care instanţa de apel a ajuns în legătură cu pretinsa neîndeplinire a obligaţiilor asumate de A., în temeiul contractului de consultanţă, solicitând, totodată, să se observe că nu sunt menţionate obligaţiile pretins încălcate, care sunt probele din care ar rezulta neexecutarea acestora şi care sunt activităţile efectuate de celălalt consultant.

O altă critică formulată se referă la faptul că excepţia de neexecutare invocată de B. este, în opinia instanţei de apel, lipsită de relevanţă, iar, mai apoi, în mod indirect, aceasta este chiar motivul care a stat la baza admiterii apelului B..

De asemenea, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat referirea confuză la prevederile art. 4.9 din contractul de consultanţă, cu ignorarea actului adiţional nr. x şi a clauzelor pe care părţile şi-au întemeiat susţinerile, fără a explica care este concluzia care se impune a fi trasă din conţinutul acestora.

Recurenta a mai invocat caracterul contradictoriu al raţionamentului instanţei de apel cu privire la termenul de 60 de zile reglementat de art. 4.9 din contractul de consultanţă şi data de la care acesta începe să curgă.

Un alt motiv de recurs invocat, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a pornit de la premisa corectă a valabilităţii contractului de consultanţă încheiat între părţi, iar soluţia pronunţată este în mod evident rezultatul încălcării dispoziţiilor art. 1350 C. civ., având în vedere că B. se face vinovată de încălcarea obligaţiilor asumate, în timp ce recurentei nu-i poate fi imputată încălcarea vreunei obligaţii.

În continuare, recurenta a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1481 C. civ., în ansamblul prevederilor contractului de consultanţă, solicitând instanţei de recurs să constate că obligaţiile stabilite prin contractul de consultanţă sunt obligaţii de mijloace, şi nu de rezultat, iar recurentei nu-i poate fi imputată încălcarea vreuneia dintre obligaţiile asumate în temeiul contractului.

Concluzionând, a solicitat să se constate că nu-i poate fi imputată vreo încălcare a obligaţiilor asumate, iar decizia B. de a angaja alţi consultanţi, în condiţiile în care contractul de consultanţă era în vigoare, nu este aptă să conducă la exonerarea intimatei de la plata comisioanelor de succes datorate A..

O altă critică formulată se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 1267 C. civ. şi a prevederilor art. 1268 alin. (3) C. civ., fiind ignorate cu desăvârşire prevederile actului adiţional nr. x la contractul de consultanţă. Astfel, raţionamentul instanţei de apel cu privire la reglementarea mecanismului prevăzut la art. 4.9 din contract şi la calculul termenului de 60 de zile prevăzut de acest articol contravine reglementărilor stabilite de părţi. Prezentând detaliat reglementările contractuale, recurenta a concluzionat că termenul de 60 de zile începea să curgă de la momentul în care intimata ar fi dorit clarificarea statutului unor investitori A. şi a acordării, pe cale de consecinţă, a dreptului de preempţiune în recontactarea investitorilor în favoarea recurentei, iar nu de la simpla înscriere a investitorului în anexa 1 la contractul de consultanţă, aşa cum în mod nelegal a reţinut instanţa de apel.

Un ultim motiv de nelegalitate prezentat de recurentă se referă la încălcarea dreptului de preempţiune de către intimată, în conformitate cu art. 3.5 şi art. 6.7 din contract, instanţa de apel ajungând la concluzia eronată, în raport de principiile răspunderii civile contractuale, că intimata pârâtă nu datorează comisionul de succes.

6.2. Recursul incident al pârâtei B. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost declarat la data de 04.11.2024 împotriva încheierii de amânare a pronunţării din data de 24.05.2024, solicitându-se, în măsura în care va fi admis recursul principal, admiterea recursului incident, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, urmând a fi încuviinţate probele solicitate de aceasta în rejudecarea apelului.

În motivarea cererii de recurs incident, pârâta a arătat că, la termenul din data de 24.05.2024, a formulat cerere de administrare probatorii cu înscrisuri, în temeiul art. 254 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., şi expertiză tehnică judiciară, în temeiul art. 254 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., probe care au fost respinse de instanţă, apreciind că este decăzută din dreptul de a mai solicita probe noi în faza de rejudecare a apelului.

Recurenta-pârâtă a apreciat că soluţia de respingere a cererii de probe a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură privind nerespectarea indicaţiilor deciziei de casare, dar şi a dispoziţiilor art. 501 alin. (4) C. proc. civ., care permit administrarea unor probe noi în rejudecarea după casare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

7. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată la data de 04.11.2024, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursului formulat de A., în parte ca lipsit de interes şi în parte ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, intimata-reclamantă A. a formulat, la data de 12.12.2024, întâmpinare la recursul incident, solicitând, în principal, respingerea, ca inadmisibil, iar în subsidiar, anularea recursului incident pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi, într-un al doilea subsidiar, respingerea recursului incident, ca nefondat.

8. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă la data de 17.09.2024, sub nr. x/2018, şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Prin raportul întocmit la data de 11.02.2025, s-a concluzionat că decizia recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul principal este declarat în termenul legal, iar criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În privinţa recursului incident, s-a reţinut că aceste este inadmisibil, prin raportare la prevederile art. 471 alin. (1) C. proc. civ., deoarece recurenta-pârâtă nu a solicitat în vreun fel schimbarea deciziei pronunţate de instanţa de apel.

Raportul a fost comunicat părţilor la data de 06.03.2025, nefiind exprimate puncte de vedere cu privire la actul comunicat.

Prin încheierea din data de 10 iunie 2025, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii recursului incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău - secţia I civilă, iar recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 400 din 17 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău - secţia I civilă a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru judecarea acestuia la data de 18 noiembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 18 noiembrie 2025, după dezbateri contradictorii, instanţa a rămas în pronunţare asupra recursurilor declarate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul principal declarat de recurenta reclamantă A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată, pronunţată în al doilea ciclu procesual, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. şi a fost admis apelul formulat de pârâta B. S.A., fiind schimbată în parte sentinţa atacată în sensul respingerii, ca nefondat, a capătului de cerere referitor la plata sumei de 2.020.780,25 USD, pretinsă cu titlu de comision de succes, şi a accesoriilor aferente. Totodată, a fost menţinută soluţia primei instanţe în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 114.546,72 USD, reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere aferente, precum şi în sensul respingerii, ca nefondate, a restului pretenţiilor formulate cu titlu de comision de succes şi penalităţi de întârziere aferente. În esenţă, referitor la apelul pârâtei B. S.A., instanţa de apel a reţinut că, raportat la probatoriul administrat şi la conţinutul clauzelor cuprinse în art. 5.3 şi art. 4.9 din contractul de consultanţă nr. x/2015, pârâta nu poate fi obligată la plata onorariului de succes în cuantum de 2.020.780,25 USD şi a penalităţilor de întârziere corespunzătoare, deoarece, conform voinţei reale a părţilor, plata acestui onorariu nu se poate acorda doar pentru identificarea unui potenţial finanţator, fiind necesară, în mod cumulativ, atragerea de capital pentru serviciile contractuale convenite. Or, reclamanta A., în calitate de consultant, a identificat potenţiali investitori, însă finanţarea acordată ulterior de C. nu reprezintă un rezultat al acţiunilor întreprinse de aceasta, astfel încât nu se poate reţine îndeplinirea obligaţiei de rezultat asumate prin convenţia părţilor. Referitor la apelul reclamantei A., instanţa de apel a arătat că neacordarea comisionului de succes în cuantum de 798.112 USD şi a accesoriilor aferente este justificată de faptul că tranzacţia finală nu a fost încheiată prin contribuţia reclamantei, finanţatorul E. arătând explicit, la data de 09.02.2018, că nu intenţionează să participe la finanţarea B., devenind astfel investitor inactiv în termen de 60 de zile de la data exprimării refuzului, în baza clauzei cuprinse la art. 4.5 din contractul de consultanţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta reclamantă A., invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material, precum şi motivarea necorespunzătoare a hotărârii atacate, urmărind să obţină casarea deciziei recurate şi rejudecarea apelului, în scopul constatării temeiniciei tuturor pretenţiilor deduse judecăţii, solicitate cu titlu de comision de succes şi penalităţi de întârziere aferente.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. În concret, sub un prim aspect, recurenta reclamantă a invocat nesocotirea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. prin raportare la faptul că instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, a efectuat analiza excepţiei de neexecutare invocate de către intimata pârâtă. Această critică este lipsită de interes, deoarece soluţia de respingere a pretenţiilor formulate de reclamantă nu s-a întemeiat pe analiza efectuată cu privire la excepţia de neexecutare, arătându-se explicit că aceasta este neîntemeiată şi că, oricum, chiar în ipoteza în care ar fi întemeiată, nu este aptă să elibereze părţile de obligaţiile contractuale asumate. Atât timp cât decizia recurată conţine considerente distincte de analiza excepţiei de neexecutare, considerente care susţin soluţia de respingere a capetelor de cerere privind acordarea comisionului de succes şi a accesoriilor aferente, rezultă că prima critică invocată de către recurentă nu este aptă să conducă la pronunţarea unei soluţii de admitere a recursului.

În orice caz, susţinerile recurentei legate de analiza excepţiei de neexecutare sunt nefondate, deoarece instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 501 C. proc. civ., ci a efectuat cercetarea menţionată prin raportare la capetele de cerere cu a căror soluţionare a fost învestită la rejudecarea apelului, în deplină concordanţă cu limitele judecăţii fixate prin decizia de casare pronunţată de instanţa de recurs, în primul ciclu procesual. Concret, verificarea temeiniciei excepţiei invocate de către pârâtă s-a realizat exclusiv prin prisma pretenţiilor solicitate cu titlu de comision de succes, iar nu prin prisma pretenţiilor deja acordate în mod definitiv în cuantum de 114.546,72 USD, astfel încât nu se poate reţine depăşirea limitelor casării şi nici încălcarea autorităţii de lucru judecat cu privire la chestiunile litigioase dezlegate în mod obligatoriu în urma parcurgerii primului ciclu procesual.

Sub un al doilea aspect, recurenta reclamantă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 9, art. 14, art. 22 şi art. 478 C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel, în rejudecare, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1266 - art. 1269 C. civ., deşi niciuna dintre părţi nu şi-a întemeiat poziţia procesuală pe caracterul pretins neclar sau confuz al contractului de consultanţă. Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât judecata în apel, în al doilea ciclu procesual, s-a realizat cu respectarea limitelor învestirii instanţei, în acord cu principiul disponibilităţii şi al contradictorialităţii procesului civil. Astfel, menţionarea prevederilor legale vizând interpretarea contractelor a fost efectuată tocmai în contextul în care părţile din litigiul dedus judecăţii s-au prevalat de conţinutul clauzei stipulate la art. 5.3 din contractul de consultanţă nr. x/2015. Or, în vederea determinării condiţiilor în care părţile au convenit să se datoreze comision de succes, instanţa de apel a considerat necesar a efectua interpretarea clauzei contractuale incidente prin raportare la voinţa concordantă şi reală a semnatarilor contractului de consultanţă, ajungând la concluzia că părţile au stipulat că acest comision de succes este datorat de beneficiar pentru activitatea consultantului de a prezenta un potenţial investitor şi, cumulativ, de a-l determina pe acesta să investească, respectiv pentru atragerea de capital în vederea încheierii tranzacţiei urmărite de către beneficiar.

Aşadar, aplicarea dispoziţiilor art. 1266 - art. 1269 C. civ. nu s-a realizat în afara limitelor judecăţii, fixate prin cererea reclamantei şi prin apărările pârâtei, ci cu respectarea cadrului procesual sub aspectul obiectului, în scopul de a se stabili legea părţilor, respectiv conţinutul clauzei contractuale invocate ca temei al pretenţiilor solicitate cu titlu de comision de succes.

Susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii prin recurgerea la regulile de interpretare a contractelor nu pot fi primite, deoarece nu sunt corespunzătoare realităţii. Chiar în memoriul de recurs s-a arătat că poziţia procesuală a părţilor a fost în sensul că prestaţiile asumate de reclamantă au fost executate şi, respectiv, neexecutate, astfel încât, în soluţionarea litigiului dedus judecăţii, instanţa de apel a procedat tocmai la stabilirea obligaţiei asumate de către reclamantă pentru a putea verifica, ulterior, îndeplinirea acesteia şi, în consecinţă, existenţa dreptului corelativ la încasarea comisionului de succes convenit la încheierea contractului de consultanţă.

Mai trebuie spus că modalitatea în care instanţa de apel a realizat interpretarea clauzelor contractuale nu poate fi supusă cenzurii în faţa instanţei de recurs, deoarece vizează un aspect de temeinicie a hotărârii, iar nu unul de legalitate, nefiind posibilă încadrarea în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel, în rejudecare, a limitelor învestirii sale, astfel încât nu se pune problema nesocotirii principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, indicate prin cererea de recurs.

Printr-o altă critică, subsumată tot primului motiv de casare, recurenta reclamantă a invocat încălcarea puterii de lucru judecat cu privire la executarea obligaţiilor de către A.. Această susţinere este neîntemeiată, deoarece instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, nu a nesocotit autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 171/26.05.2021 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin respingerea apelului şi prin neexercitarea recursului în privinţa soluţiei de admitere a pretenţiilor în cuantum de 114.546,72 USD, reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere aferente, debit datorat cu titlu de comisioane de lucru şi comision de succes în cuantum de 40.000 EUR, distinct de comisionul de succes în cuantum de 2.020.780,25 USD şi respectiv de 798.112 USD. Cu alte cuvinte, în primul ciclu procesual, s-a reţinut în mod definitiv îndeplinirea de către reclamanta A. a obligaţiilor asumate prin contractul de consultanţă nr. x/2015, ceea ce îi conferă acesteia dreptul corelativ la încasarea comisioanelor de lucru şi a comisionului de succes în valoare de 40.000 EUR. Or, cu privire la pretenţiile admise în valoare de 114.546,72 USD, instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, nu s-a pronunţat, reţinând explicit că este învestită doar cu rejudecarea apelului pârâtei B., vizând comisionul de succes acordat de prima instanţă în valoare de 2.020.780,25 USD şi accesoriile aferente, şi a apelului reclamantei A., vizând comisionul de succes respins de prima instanţă în valoare de 798.112 USD şi accesoriile corespunzătoare.

Aşadar, instanţa de apel în rejudecare a reţinut, implicit, faptul că soluţia de admitere a pretenţiilor în valoare de 114.546,72 USD a rămas definitivă în urma parcurgerii primului ciclu procesual, atât timp cât, prin primul apel, a fost menţinută această soluţie şi împotriva deciziei din apel nu a fost exercitată calea de atac a recursului de către pârâta obligată la plata acestei sume. Pe cale de consecinţă, nefiind învestită cu soluţionarea petitului vizând suma deja admisă în mod definitiv, instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, nici nu a efectuat vreo cercetare în legătură cu îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor contractuale asumate şi executate, în considerarea cărora i s-a recunoscut dreptul la încasarea comisioanelor de lucru şi a comisionului de succes în valoare de 40.000 EUR, astfel încât nu se poate reţine vreo nesocotire a autorităţii de lucru judecat a sentinţei, în privinţa soluţiei favorabile obţinute după parcurgerea primului ciclu procesual.

Faptul că instanţa de fond a reţinut în mod definitiv împrejurarea că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, care îi conferă dreptul la încasarea sumei de 114.546,72 USD, nu poate constitui, în acelaşi timp, o dovadă a îndeplinirii obligaţiilor asumate care să îi confere dreptul la încasarea celorlalte comisioane de succes pretinse de 2.020.780,25 USD şi de 798.112 USD, din moment ce plata acestor din urmă comisioane presupunea îndeplinirea unor obligaţii contractuale distincte de cele care au justificat acordarea comisioanelor de lucru şi a comisionului de succes de 40.000 EUR. Fiind vorba despre obligaţii contractuale distincte şi reţinându-se necesitatea îndeplinirii de către consultant a activităţii de determinare a investitorului prezentat de a finanţa tranzacţia dorită de beneficiar, rezultă că soluţia la care a ajuns instanţa de apel în sensul neprobării îndeplinirii obligaţiilor care să confere reclamantei dreptul la încasarea comisioanelor de succes în valoare de 2.020.780,25 USD şi de 798.112 USD nu poate fi considerată ca fiind contrară statuărilor definitive ale primei instanţe în sensul executării corespunzătoare a obligaţiilor care justifică acordarea comisioanelor de lucru şi a comisionului de succes de 40.000 EUR.

Faţă de cele arătate, raportat la împrejurarea că obiectul litigiului dedus judecăţii este diferit de cel vizat de soluţia de admitere rămasă definitivă în urma parcurgerii primului ciclu procesual, nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 431 C. proc. civ., în lipsa identităţii de obiect, nepunându-se problema judecării de două ori a aceleiaşi chestiuni litigioase şi, prin urmare, nefiind încălcată puterea de lucru judecat a sentinţei în privinţa soluţiei de admitere a pretenţiilor în cuantum de 114.546,72 USD şi, implicit, a îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de reclamantă, care îi conferă dreptul la încasarea comisioanelor de lucru şi a unui comision de succes, distincte de comisioanele de succes avute în vedere la rejudecarea apelurilor.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel, în rejudecare, a puterii de lucru judecat în legătură cu executarea obligaţiilor asumate de către consultant şi exercitarea, în mod corelativ, a dreptului de a încasa comisionul de succes convenit de părţi la încheierea contractului de consultanţă.

Toate aceste considerente sunt suficiente pentru a reţine caracterul nefondat al primului motiv de casare invocat de recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atât timp cât instanţa de apel nu a nesocotit dispoziţiile de drept procesual indicate prin cererea de recurs.

Al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Din parcurgerea deciziei recurate se observă că aceasta respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au justificat soluţia de respingere a apelului reclamantei, de admitere a apelului pârâtei şi de respingere a capetelor de cerere vizând comisioanele de succes în cuantum de 2.020.780,25 USD şi de 798.112 USD, împreună cu accesoriile acestora, oferindu-se răspuns tuturor apărărilor invocate de părţi. În aceste condiţii, părţile au posibilitatea de a înţelege argumentele care au determinat pronunţarea acestei soluţii, iar controlul judiciar este posibil pe baza considerentelor expuse de instanţa de apel.

Înalta Curte observă că decizia atacată nu este motivată sumar sau necorespunzător, ci dimpotrivă, este prezentat în mod coerent raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea soluţiei în apel, astfel că hotărârea recurată conţine motivarea conformă în fapt şi în drept.

Împrejurarea că recurenta reclamantă nu este de acord cu soluţia la care a ajuns instanţa de apel nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsuşirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Ceea ce este esenţial este faptul că instanţa de apel a prezentat în clar şi coerent argumentele pentru care a pronunţat soluţia în apel în sensul netemeiniciei pretenţiilor solicitate cu titlu de comisioane de succes, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

În concret, sub un prim aspect, recurenta reclamantă a invocat faptul că instanţa de apel ar fi expus o argumentare care conţine formulări cu titlu general ce nu sunt apte să constituie o motivare a soluţiei pronunţate. Contrar acestor susţineri, instanţa de recurs constată că decizia atacată cuprinde considerente concrete cu privire la lipsa de temeinicie a pretenţiilor solicitate cu titlu de comisioane de succes şi respinse de instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual. Astfel, hotărârea recurată cuprinde atât dispoziţiile de drept material incidente şi clauzele contractuale avute în vedere la pronunţarea soluţiei, cât şi analiza probatoriului administrat, arătându-se explicit că reclamanta şi-a îndeplinit numai o parte dintre obligaţiile asumate, respectiv aceea de a identifica potenţiali investitori, ceea ce nu este suficient pentru obţinerea comisioanelor de succes, fiind relevant că finanţarea obţinută de pârâtă nu a reprezentat un rezultat al acţiunilor întreprinse de reclamantă. Altfel spus, în lipsa îndeplinirii obligaţiei de rezultat asumate prin clauzele cuprinse în art. 5.3 şi art. 4.9 din contractul de consultanţă nr. x/2015, instanţa de apel a reţinut caracterul nefondat al pretenţiilor solicitate cu titlu de comisioane de succes, o atare motivare fiind una concretă, clară, coerentă şi suficientă pentru a răspunde apărărilor părţilor şi a înţelege raţionamentul judiciar ce a stat la baza soluţiei pronunţate.

Recurenta reclamantă a invocat faptul că decizia recurată nu conţine considerente care să menţioneze obligaţiile pretins încălcate de aceasta, probele din care ar rezulta neexecutarea sa şi activităţile efectuate de către celălalt consultant. Aceste critici sunt nefondate deoarece instanţa de apel a menţionat expres că obligaţia nerespectată de către reclamantă constă în aceea că nu a întreprins acţiuni care să îl determine pe potenţialul investitor identificat să acorde finanţarea urmărită de pârâtă, nefiind suficientă pentru perceperea comisionului de succes simpla prezentare a investitorului de către consultant. Atât timp cât obligaţia asumată de reclamantă era una de rezultat, aceasta avea sarcina probaţiunii, conform art. 249 C. proc. civ., respectiv misiunea de a demonstra că producerea rezultatului a fost consecinţa acţiunilor sale. Deci, nu era necesar ca pârâtă să dovedească neexecutarea obligaţiei asumate de reclamantă, ci aceasta din urmă, făcând o susţinere în faţa instanţei, era ţinută să probeze îndeplinirea propriilor obligaţii. Tot astfel, în lipsa probării îndeplinirii obligaţiilor asumate de către reclamantă, pârâta nu avea obligaţia de a demonstra în ce au constat activităţile celuilalt consultant contractat ulterior, care au condus la finalizarea tranzacţiei. În acest context, atât timp cât instanţa de apel a indicat obligaţiile încălcate de reclamantă, aceasta fiind partea care are sarcina probaţiunii în procesul civil, nu era necesar a se indica probele care să ateste neexecutarea, atât timp cât nu s-a dovedit executarea corespunzătoare a obligaţiei de rezultat asumate, şi nici de a se menţiona acţiunile societăţii terţe, care au condus la obţinerea finanţării urmărite de către pârâtă.

O altă critică invocată în susţinerea unei motivări necorespunzătoare a deciziei atacate este legată de analiza excepţiei de neexecutare invocate de către pârâtă. Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a argumentat în mod corespunzător faptul că netemeinicia pretenţiilor solicitate cu titlu de comision de succes este fundamentată pe împrejurarea că finanţarea obţinută de pârâta B. nu este rezultatul acţiunilor întreprinse de către reclamantă, fiind pe deplin valabile considerentele anterior expuse cu prilejul analizării primului motiv de casare.

Prin cererea de recurs s-a mai susţinut motivarea necorespunzătoare a hotărârii în privinţa termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 4.9 din contractul de consultanţă, cu ignorarea actului adiţional nr. x şi a clauzelor contractuale asumate de părţi. Această critică nu poate fi analizată de instanţa de recurs, deoarece reprezintă o critică de netemeinicie a hotărârii, ce nu poate fi cenzurată în prezenta cale de atac extraordinară, deoarece, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Aşa fiind, sub aparenţa invocării unei motivări necorespunzătoare, instanţa de recurs nu poate proceda la o reinterpretare a clauzelor contractuale, atât timp cât o atare analiză nu poate fi circumscrisă niciuna dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că în cuprinsul deciziei atacate există considerente suficiente care să fundamenteze soluţia de respingere a apelului reclamantei şi de admitere a apelului pârâtei, să răspundă apărărilor ambelor părţi, să permită acestora şi instanţei de recurs să înţeleagă argumentele care au stat la baza soluţiei dispuse, în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât al doilea motiv de recurs invocat este nefondat.

Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. În esenţă, recurenta reclamantă a invocat încălcarea prevederilor legale care reglementează principiile răspunderii civile contractuale (art. 1350 C. civ.), forţa obligatorie a contractului (art. 1270 C. civ.), clasificarea obligaţiilor de mijloace şi a obligaţiilor de rezultat (art. 1481 C. civ.), interpretarea contractului (art. 1266 - art. 1269 C. civ.) şi executarea prin echivalent (art. 1530 C. civ.).

Din dezvoltarea criticilor subsumate acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că acestea au fost invocate formal, urmărindu-se, în realitate, o reinterpretare şi o reapreciere a probatoriului administrat, precum şi o reinterpretare a clauzelor contractuale avute în vedere la pronunţarea soluţiei de către instanţa de apel.

Sub acest aspect, se impune precizarea în sensul că instanţele de fond, ca instanţe devolutive, au plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, sunt suverane în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea şi reaprecierea probelor administrate în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel. Aşa fiind, statuările instanţei de apel cu privire la aprecierea probatoriului şi conturarea situaţiei de fapt exced controlului instanţei de recurs, deoarece se referă la aspecte privind temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia.

De asemenea, reinterpretarea clauzelor contractuale nu reprezintă un motiv de casare susceptibil de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci constituie tot o critică de netemeinicie, nesusceptibilă de cercetare în prezenta cale extraordinară de atac.

Dispoziţiile legale de drept material, indicate de recurenta reclamantă, nu au fost încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel, atât timp cât soluţia pronunţată se întemeiază în mod just pe situaţia de fapt reţinută conform probatoriului administrat şi pe conţinutul clauzelor contractuale asumate de părţi, astfel încât în mod corect s-a reţinut caracterul nefondat al pretenţiilor solicitate cu titlu de comisioane de succes, câtă vreme nu s-a probat îndeplinirea de către consultant a activităţilor/demersurilor care să fi condus la acordarea finanţării de către investitorii prezentaţi de acesta.

Pretinsa nesocotire a prevederilor art. 1270 şi art. 1350 C. civ. nu poate fi reţinută, deoarece soluţia dispusă de instanţa de apel s-a întemeiat în mod just pe existenţa şi valabilitatea contractului de consultanţă încheiat între părţi, însă respingerea pretenţiilor formulate a fost determinată de conţinutul clauzei cuprinse la art. 5.3 din convenţia părţilor, care stipulează că acordarea comisionului de succes este condiţionată de întreprinderea de către consultant a unor acţiuni, al căror rezultat să fie obţinerea finanţării urmărite de către beneficiar. Cu alte cuvinte, instanţa de apel nu a încălcat voinţa părţilor şi regulile răspunderii civile contractuale, ci tocmai în considerarea acestora, a verificat existenţa şi întinderea obligaţiilor asumate în vederea încasării comisionului de succes, ajungând la concluzia neîndeplinirii acestor obligaţii şi, implicit, la inexistenţa dreptului corelativ de a percepe suma de bani convenită de părţi cu acest titlu.

Susţinerile recurentei în sensul că intimata pârâtă B. este partea care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale asumate, în timp ce A. a făcut posibilă finalizarea tranzacţiei cu investitori identificaţi de aceasta, nu pot fi supuse cenzurii în faţa instanţei de recurs, deoarece reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii, nesusceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Referitor la criticile vizând încălcarea prevederilor art. 1481 C. civ., instanţa de recurs constată că în mod just a procedat instanţa de apel la calificarea obligaţiei asumate de reclamantă ca fiind una de rezultat, respectiv obligaţia de a întreprinde acţiuni care să determine investitorii identificaţi să acorde finanţarea necesară urmărită de beneficiar. Într-adevăr, conform art. 1481 alin. (1) şi alin. (2) C. civ., în cazul obligaţiei de rezultat, debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis, în timp ce, în cazul obligaţiei de mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis. În speţă, instanţa de apel a reţinut că perceperea comisionului de succes era condiţionată nu doar de prezentarea unui posibil investitor, ci şi de determinarea acestuia să investească, în urma acţiunilor/demersurilor întreprinse de către consultant, finalizate cu acordarea finanţării. În aceste condiţii, încadrarea obligaţiei corelative dreptului de încasare a comisionului de succes a fost efectuată în mod corect în categoria obligaţiilor de rezultat, deoarece, în lipsa procurării rezultatului promis, prin acţiunea debitorului, nu se poate considera că obligaţia este îndeplinită.

Invocarea criteriilor de distincţie între obligaţiile de mijloace şi cele de rezultat, prevăzute de art. 1481 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi primită în cadrul controlului de legalitate al deciziei recurate, deoarece aprecierea probatoriului şi interpretarea clauzelor contractuale nu constituie critici de nelegalitate a hotărârii, ci presupun o analiză a fondului cauzei, ceea ce nu poate fi acceptat în recurs.

Nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 1266 - art. 1269 C. civ. nu poate fi reţinută, deoarece criticile formulate se circumscriu unui control de temeinicie a hotărârii, iar nu unuia de nelegalitate. Ceea ce este relevant este faptul că instanţa de apel a procedat la stabilirea voinţei concordante a părţilor, ţinând seama de clauzele contractuale stipulate, pe care le-a interpretat în mod sistematic unele prin altele, ajungând la concluzia că părţile au convenit că onorariul de succes este datorat de către beneficiar cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: se obţine finanţarea urmărită de beneficiar; această finanţare este acordată de investitori prezentaţi de către consultant; acordarea finanţării este determinată de acţiunile/demersurile consultantului.

Interpretarea clauzelor contractuale în modalitatea propusă de recurenta reclamantă nu poate fi acceptată de către instanţa de recurs deoarece critica formulată nu se circumscrie vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reţine caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine vreo încălcare sau greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material indicate prin cererea de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 400 din 17 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău - secţia I civilă.

II.2. Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul incident declarat de recurenta pârâtă B. S.A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Aşa cum s-a reţinut prin încheierea din data de 10.06.2025, recursul incident exercitat de pârâta B. S.A. are ca obiect încheierea de şedinţă din data de 24 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, prin care instanţa de apel a respins cererea de probatorii formulată de parte vizând administrarea unor înscrisuri noi şi a unei expertize tehnice judiciare în specialitatea contabilitate, argumentând soluţia pronunţată prin acea că societatea pârâtă este decăzută din dreptul de a solicita probe noi în faza de rejudecare a apelului.

Din observarea poziţiei procesuale a recurentei-pârâte rezultă fără dubiu faptul că aceasta nu a înţeles să exercite calea de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel în rejudecare, urmărind păstrarea acesteia în integralitate.

Faţă de cele reţinute, sunt incidente prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

De asemenea, conform art. 494 C. proc. civ., regulile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor legale care reglementează această cale extraordinară de atac. Aşa fiind, sunt relevante prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate exercita calea de atac decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Încheierea recurată, pronunţată la data de 24.05.2024, este o încheiere premergătoare, prin care s-a dispus asupra probelor şi prin care s-a dispus amânarea pronunţării cauzei, fiind stabilit termen la data de 17.06.2024, neexistând nicio prevedere legală derogatorie care să permită exercitarea recursului separat de decizia pronunţată în apel.

Ca urmare, atât timp cât soluţia criticată pe calea recursului se regăseşte într-o încheiere premergătoare, iar nu în decizia pronunţată asupra apelului, recurenta-pârâtă înţelegând să formuleze recurs exclusiv împotriva încheierii de şedinţă, iar nu şi împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat apelul, rezultă că exercitarea separată a căii de atac extraordinare a recursului apare ca inadmisibilă, nefiind prevăzută de lege şi fiind contrară prevederilor art. 494, coroborat cu art. 466 alin. (4) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, fiind admisă excepţia inadmisibilităţii recursului incident, invocată de recurenta-reclamantă A., conform încheierii din data de 10.06.2025, Înalta Curte, în baza art. 491 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău - secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Totodată, în temeiul art. 452 şi art. 453 C. proc. civ., ţinându-se seama de soluţia de respingere a ambelor recursuri exercitate în cauză, instanţa va respinge, ca neîntemeiate, cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, deoarece ambele părţi au căzut în pretenţii în căile de atac formulate, iar dovada cheltuielilor de judecată efectuate pentru această fază procesuală nu reflectă o defalcare a sumelor cheltuite în susţinerea recursului propriu şi, respectiv, în combaterea recursului părţii adverse, neputându-se astfel determina o sumă certă cuvenită vreuneia dintre părţi cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 400 din 17 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 24 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia I civilă.

Respinge, ca neîntemeiate, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs formulate de către recurenta-reclamantă şi recurenta-pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2025.