Cassation annulled for failure to articulate legal grounds challenging appellate fact-finding in stock transaction dispute

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2026

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a VI-a Civilă la 10.09.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 55.000 dolari, cu titlu de prejudiciu cauzat prin blocarea nejustificată a posibilităţii de a efectua tranzacţii bursiere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 15.10.2024, Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a Civilă a respins excepţia nulităţii raportului de expertiză.

Prin sentinţa civilă nr. 2962/12.11.2024, Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a Civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 42.994 USD, cu titlu de pierdere financiară, precum şi a sumei de 8.200,8 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii, precum şi a sentinţei civile, pârâta a declarat apel, iar reclamantul a formulat apel exclusiv împotriva sentinţei civile.

Prin decizia civilă nr. 1224A/08.07.2025, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă a admis excepţia lipsei de interes a apelului formulat reclamant, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins apelul reclamantului ca lipsit de interes. A respins ca neîntemeiat apelul pârâtei împotriva încheierii din 15.10.2024, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 2.493 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt şi a parcursului judiciar, recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat art. 1.350 şi art. 1.530-1.532 C. civ.

Astfel, a arătat că, în mod eronat, curtea de apel a apreciat că prejudiciul nu este cert, deşi în opinia sa, certitudinea prejudiciului nu presupune determinarea absolut exactă a întinderii lui, ci doar existenţa unei pierderi reale şi directe, a cărei evaluare poate fi făcută şi prin mijloace indirecte.

Totodată, recurentul a susţinut că pârâta, în calitate de intermediar, a încălcat obligaţiile legale de informare şi de executare în cele mai bune condiţii ("best execution"), prin impunerea unor limite fixe neanunţate. În acest sens, a invocat art. 50-53 din Regulamentul C.N.V.M., subliniind că intermediarul a confirmat la ora 17:13 introducerea companiei NIO "în cel mai scurt timp", fără a mai transmite ulterior nicio informare până la închiderea programului (18:30), deşi acest aspect era esenţial pentru formularea unor eventuale cereri de modificare a limitelor de risc.

De asemenea, pentru a evidenţia caracterul repetitiv al acestei conduite, recurentul a făcut referire la o situaţie similară produsă după aproximativ 4 ani, în legătură cu acţiunile C.., susţinând că aceasta confirmă modul defectuos în care pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile de informare şi executare.

În continuare, a susţinut că intermediarul nu dispune de un mecanism şi de o procedură exactă de lucru, iar practicile acestuia contravin principiilor consacrate de Regulamentul Delegat (UE) 2017/656, potrivit cărora intermediarii au obligaţia de a obţine pentru client cel mai bun rezultat posibil şi să nu introducă bariere artificiale care împiedică executarea ordinelor la preţul real al pieţei.

În aceste condiţii, recurentul a precizat că instanţa de apel a ignorat probele administrate, care atestă că, în perioada blocării tranzacţiilor, reclamantul a fost împiedicat să realizeze profituri certe din tranzacţiile bursiere, pierdere pe care o consideră direct cauzată de conduita băncii.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că în hotărârea recurată nu se analizează în mod efectiv probele depuse - rapoarte de tranzacţionare, corespondenţa electronică, extrasele de cont -, instanţa limitându-se la o apreciere formală privind lipsa de certitudine a prejudiciului şi a unor beneficii obţinute în ziua următoare pe fondul valorii acţiunilor care scăzuseră.

În opinia recurentului, aceste aprecieri sunt de natură subiectivă şi nu pot fi considerate argumente juridice în condiţiile în care instanţa de apel a schimbat sentinţa tribunalului; or, lipsa acestora echivalează cu o nemotivare reală a soluţiei.

În continuare, a invocat nerespectarea principiului bunei-credinţe şi a obligaţiei de diligenţă din partea băncii, context în care arată că potrivit legislaţiei privind serviciile de investiţii financiare, Lega nr. 126/2018, banca avea obligaţia de a asigura accesul nediscriminatoriu şi funcţional la serviciul de tranzacţionare. Impunerea unor limite fără notificare prealabilă şi fără temei contractual reprezintă o încălcare a obligaţiilor de executare cu bună-credinţă, restricţia fiind instituită fără o informare prealabilă a clientului, în cadrul programului de lucru al băncii.

În aceste condiţii, potrivit recurentului, instanţa de apel a reţinut eronat că această marjă reprezintă o măsură legală şi contractuală de protecţie a clientului, deşi, în realitate, ea constituie o restricţie unilaterală impusă de intermediar, fără temei în Legea nr. 297/2004, în regulamentele Bursei de Valori Bucureşti sau în reglementările C.N.V.M.

În final, a arătat că, în conformitate cu art. 125 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, operatorul pieţei poate stabili limite de variaţie a preţului aplicabile în mod general tuturor participanţilor. Intermediarul nu are competenţa legală de a institui limite propriii de tranzacţionare; în plus, acţiunile companiei NIO, tranzacţionate pe bursa din New York nu se supun regulilor şi reglementărilor Bursei de Valori din Bucureşti sau altor instituţii financiare româneşti, şi în niciun caz al mecanismului de stabilire a limitelor minime şi maxime în care se pot tranzacţiona acţiunile.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentul a invocat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Analiza memoriului de recurs conduce la concluzia că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi recurentul îşi întemeiază criticile pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând nemotivarea hotărârii ori insuficienta motivare a acesteia, din analiza argumentelor prezentate reiese că acestea nu se circumscriu ipotezei evocate.

În esenţă, recurentul reproşează curţii de apel modul în care a evaluat probele administrate - rapoarte de tranzacţionare, corespondenţa electronică, extrasele de cont - şi concluziile la care aceasta a ajuns în privinţa lipsei caracterului cert al prejudiciului, precum şi la eventualele beneficii pe care le-ar fi obţinut în ziua următoare pe fondul scăderii valorii acţiunilor.

Or, astfel de susţineri însă nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată, aceea a lipsei motivării în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sub aparenţa incidenţei acestui motiv şi invocarea acestuia în mod formal se pun în discuţie chestiuni ce ţin de situaţia de fapt, care nu pot fi cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului.

În aceeaşi ordine de idei, susţinerile referitoare la pretinsa încălcare a obligaţiilor de informare, la aplicarea legislaţiei din domeniul serviciilor de investiţii financiare şi la competenţa intermediarului de a institui limite de tranzacţionare exprimă, în realitate, dezacordul recurentului faţă de soluţia pronunţată şi tind la o nouă analiză a situaţiei de fapt.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat de recurent - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aduce în discuţie încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.350 şi art. 1.530-1.532 C. civ.

Cu toate acestea, argumentele dezvoltate în susţinerea acestui motiv de recurs privesc caracterul pretins cert al prejudiciului, existenţa unor pierderi din tranzacţii bursiere, pretinsa încălcare a obligaţiilor de informare şi "best execution", precum şi existenţa unei conduite culpabile repetitive a pârâtei.

Înalta Curte notează că simpla evocare a unor articole din C. civ., fără o corelare între acestea şi considerentele deciziei atacate, nu echivalează cu dezvoltarea unor critici în raport cu exigenţele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Motivarea recursului nu se limitează, însă, la enunţarea motivului de casare, ci la prezentarea unui raţionament suficient de precis încât să permită atât decelarea interpretării date de autorul căii de atac principiilor sau normelor de drept pretins încălcate, cât şi a modului concret în care încălcarea se materializează în decizia pronunţată de instanţa de apel, obiectul recursului.

Recurentul nu reuşeşte să identifice acele statuări în drept ale instanţei de prim control judiciar pe care să le critice şi nici nu prezintă un raţionament propriu prin care, pornind de la starea de fapt stabilită de instanţa de prim control judiciar, să arate care era modul corect de aplicare a dispoziţiilor evocate, pentru o justă soluţionarea a apelului.

Aceasta impune concluzia că autorul recursului încearcă să demonstreze eronata aplicare a unor dispoziţii legale pornind de la premisa că instanţa de apel a stabilit în mod eronat situaţia de fapt. Or, greşita aplicare a unor dispoziţii legale poate fi verificată în recurs numai prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive, deoarece controlul exercitat în calea extraordinară de atac este unul exclusiv de legalitate.

Faţă de aceste considerente, întrucât niciuna dintre criticile formulate nu poate fi subsumată motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1224A/08.07.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2026.