Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1622/2024 AI generated

Procedural nullity of appellate judgment due to improper service to designated legal representative instead of procedural address

Case Number Decizia nr. 1622/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the plaintiff’s appeal, quashed the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for retrial, holding that the appellant was not legally cited to the hearing where the lower court ruled, thereby violating the right to defense; this procedural defect rendered the decision null, making the examination of the substantive legal errors regarding interest calculation and prescription moot. The dispute concerned a claim by a limited liability company against a municipality for the payment of penalty interest on a 135,000 euro sum for the period 2006–2019, with the plaintiff challenging the Court of Appeal’s limitation of the interest period and the defendant’s prior arguments on prescription. The decisive legal basis involved Articles 13, 14, 153, 158, and 175 of the Code of Civil Procedure, which guarantee the right to defense, mandate that service be made to the designated procedural address chosen by the party, and establish that acts performed without proper notification are subject to nullity when they cause harm that can only be remedied by quashing the decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 501 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 13 C. proc. civ, art. 14 C. proc. civ, art. 153 alin. (1) C. proc. civ; Procedural nullity of appellate judgment due to improper service to designated legal representative instead of procedural address: Prin cererea de recurs, subsecvent prezentării situaţiei de fapt şi a parcursului procesual al litigiului, autoarea căii de atac a criticat decizia curţii de apel prin prisma motivelor de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural nullity procedural rights civil judgment substantive defects basis of liability hearing of the parties

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 501 C. proc. civ
Printr-o critică subsecventă, a arătat că hotărârea atacată încalcă dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., întrucât nu a respectat cele două probleme de drept dezlegate prind decizia de casare, respectiv aplicarea art.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În consecinţă, reţinând că, în cauză, este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 13 C. proc. civ
Potrivit prevederilor art. 13 C.
art. 14 C. proc. civ
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.
art. 153 alin. (1) C. proc. civ
În acest scop, legalitatea procedurii judiciare, având în vedere caracterul contradictoriu al acesteia, presupune respectarea obligaţiei de citare a părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 153 alin.
art. 158 C. proc. civ
avocat B., actele de procedură pentru calea extraordinară de atac fiindu-i comunicate la acesta, potrivit dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ.
art. 175 alin. (1) C. proc. civ
(1) şi ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul statuând că actele de procedură efectuate cu nerespectarea cerinţelor legale sunt lovite de nulitate, dacă s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 04.12.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Baia Mare, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii, în solidar, la plata dobânzii legale calculată la suma de 135.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii, la care se adaugă 8 puncte procentuale, pentru perioada 29.03.2006 -25.10.2019, data restituirii garanţiei, cu cheltuieli de judecată.

Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în subsidiar, au solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 90/03.02.2021, astfel cum a fost completată prin hotărârea din 26.05.2021, Tribunalul Maramureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâţi, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 135.000 euro, la cursul BNR din data plăţii, pentru perioada 25.10.2016 - 25.10.2019 şi a sumei de 21.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii Municipiul Baia Mare, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 213/05.04.2022, Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a admis apelul declarat de apelanţii Municipiul Baia Mare, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare calculată la suma de 135.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, pentru intervalul 04.12.2016-25.10.2019, a respins apelul declarat de reclamantă şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate; a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimaţii-pârâţi a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii Municipiul Baia Mare, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare au formulat recurs.

Prin decizia nr. 2646/08.12.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului pârâţilor, a admis recursurile, a casat decizia atacată şi a trimis cauza instanţei de apel pentru rejudecarea apelurilor.

Rejudecând calea de atac devolutivă, prin decizia civilă nr. 480/02.10.2023, Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a respins apelul declarat de pârâţii Municipiul Baia Mare, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că dobânda legală datorată de pârâţi este aferentă perioadei 11.06.2016-25.10.2019, a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate care nu contravin hotărârii pronunţate şi a obligat intimaţii la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu consecinţa admiterii în totalitate a acţiunii sale, în sensul obligării intimatelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 135. 000 euro, la cursul BNR din data plăţii, la care se adaugă 8 puncte procentuale, inclusiv pentru perioada 29.03.2006-11.06.2016.

Prin cererea de recurs, subsecvent prezentării situaţiei de fapt şi a parcursului procesual al litigiului, autoarea căii de atac a criticat decizia curţii de apel prin prisma motivelor de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a invocat împrejurarea că nu a fost legal citată pentru termenul din 02.10.2023, stabilit pentru rejudecarea apelului; a arătat că, prin cererea de recurs formulată în primul ciclu procesual, şi-a ales sediul procesual la avocatul său, indicând persoana desemnată pentru primirea corespondenţei, unde s-au comunicat toate actele de procedură aferente căii extraordinare de atac, însă în etapa rejudecării apelului citarea s-a efectuat la sediul său social, fiind în imposibilitate de a lua cunoştinţă despre citaţie. A susţinut că, din această cauză, nu a fost nici prezentă, nici reprezentată la acel termen, fiind încălcate normele legale privind comunicarea actelor de procedură, precum şi dreptul la apărare.

Printr-o critică subsecventă, a arătat că hotărârea atacată încalcă dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., întrucât nu a respectat cele două probleme de drept dezlegate prind decizia de casare, respectiv aplicarea art. 2.525 C. civ. sub aspectul momentului de la care curge termenul de prescripţie în cazul actului desfiinţat pentru rezoluţiune, precum şi chestiunea penalităţilor, cu privire la care s-a stabilit că, întrucât efectele rezoluţiunii se produc retroactiv, până la momentul încheierii actului desfiinţat, nu există nicio justificare pentru care pretenţiile cu caracter accesoriu ale recurentei ar fi limitate în timp la perioada de trei ani anteriori pronunţării rezoluţiunii.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) cpt. 8 C. proc. civ. a susţinut că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 2.525 C. civ.

Examinând decizia atacată, în limita controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Primul dintre motivele de casare formulate de recurentă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a vizat nelegala sa citare pentru termenul din 02.10.2023, când au avut loc dezbaterile asupra apelului, a cărui rejudecare a fost dispusă de instanţa supremă prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual. Titulara căii de atac a susţinut că, citaţia pentru acest termen nu i-a fost comunicată la sediul ales la avocatul său, precizat prin cererea de recurs formulată în primul ciclu procesual, ci la sediul social al societăţii, împrejurare care a împiedicat-o să ia cunoştinţă despre termenul din 02.10.2023, la care nu a fost prezentă şi nici reprezentată, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.

Potrivit prevederilor art. 13 C. proc. civ., dreptul la apărare este garantat, părţile având dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii, şi posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului, pentru a putea să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări şi să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

În acest scop, legalitatea procedurii judiciare, având în vedere caracterul contradictoriu al acesteia, presupune respectarea obligaţiei de citare a părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel", alin. (2) al aceluiaşi articol instituind, corelativ, sancţiunea nulităţii pentru nerespectarea cerinţelor legale privind citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură.

Înalta Curte reţine că părţile au posibilitatea de a-şi alege domiciliul sau sediul pentru a fi citate sau pentru a li se comunica alte acte de procedură, ipoteză în care, potrivit art. 158 C. proc. civ., dacă au arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora din urmă se va face la acea persoană.

Din analiza actelor dosarului, instanţa supremă constată că, în primul ciclu procesual, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi-a ales sediul pentru comunicarea actelor de procedură la avocatul său, acelaşi în etapele devolutive ale procesului, dar diferit în recurs, fază procesuală în care sediul ales a fost la adresa din Cluj Napoca, jud. Cluj, desemnând persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură pe Dl. avocat B., actele de procedură pentru calea extraordinară de atac fiindu-i comunicate la acesta, potrivit dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ.

În urma admiterii recursului său, casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei devolutive de control judiciar, în etapa rejudecării apelului reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost citată la sediul său social din municipiul Baia Mare, str. x, jud. Maramureş, fără a fi respectată opţiunea exprimată privind alegerea locului citării şi al comunicării actelor de procedură la sediul ales al avocatului său.

În această împrejurare, Înalta Curte reţine că citarea S.C. A. S.R.L. pentru termenul din 02.10.2023 - singurul acordat pentru rejudecarea apelului, când au avut loc dezbaterile pe fond şi a fost pronunţată hotărârea recurată în prezenta cale de atac -, nu a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale anterior evocate, întrucât curtea de apel, nesocotind alegerea reclamantei privind locul citării, a dispus comunicarea actului de procedură la sediul său social, iar nu la cel pe care partea l-a ales în mod expres prin cererea de recurs formulată în primul ciclu procesual, opţiune care nu a fost modificată de titulara căii de atac în etapa rejudecării apelului. Aşadar, odată ce reclamanta a stabilit de comun acord cu apărătorul său ca acesta să preia sarcina de a primi, în numele şi pentru cea dintâi, actele de procedură în legătură cu prezentul litigiu, iar opţiunea sa a fost adusă la cunoştinţa instanţei, citarea nu se putea realiza decât potrivit dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., la sediul procesual ales, prin avocatul indicat pentru primirea corespondenţei, orice altă modalitate de comunicare diferită de cea aleasă fiind nelegală.

Altfel spus, întrucât de la exprimarea acestei opţiuni explicite nu a intervenit nicio modificare neechivocă sub aspectul locului citării, Înalta Curte impune părţilor concluzia că, de la momentul ultimei alegeri partea a înţeles practic să valorifice şi pentru viitor respectivul sediu procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, cu alte cuvinte, şi în rejudecarea apelului, în al doilea ciclu procesual.

Prin urmare, procedând la rejudecarea apelului în lipsa citării legale a reclamantei, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 13, art. 14 alin. (1), art. 153 alin. (1) şi ale art. 158 C. proc. civ., norme ce statuează garanţii ale respectării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.

În acest context, devin relevante dispoziţiile art. 174 alin. (1) şi ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul statuând că actele de procedură efectuate cu nerespectarea cerinţelor legale sunt lovite de nulitate, dacă s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

În consecinţă, reţinând că, în cauză, este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi că vătămarea procesuală pricinuită părţii nelegal citate, constând în pronunţarea unei hotărâri nefavorabile, nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate, care este lovită de nulitate, în condiţiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată, cu citarea legală a părţilor implicate în proces, în conformitate cu normele de procedură mai sus menţionate, potrivit art. 501 C. proc. civ. cu prilejul rejudecării, instanţa de apel va avea în vedere şi cererea accesorie formulată de recurentă privind acordarea cheltuielilor de judecată prilejuite de soluţionarea prezentei căi de atac.

În contextul celor reţinute anterior, analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. devine superfluă, astfel încât examinarea acestuia nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 480/02.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2024.