Scope of material error in extraordinary appeals: substantive legal errors versus procedural omissions

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2026

Asupra contestaţiei în anulare, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti - secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 19.05.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti - Casa Locală de Pensii Sector 3, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună modificarea în parte a deciziei de actualizare a deciziei de pensionare nr. x/17.12.2009, emisă la data de 16.02.2015 şi comunicată la data de 26.02.2015, după cum urmează: la pct. B Drepturi(RON), sub aspectul cuantumului pensiei de serviciu, se va trece 28.810 RON în loc de 16.531 RON; la pct. E, Date care au condus la stabilirea drepturilor de pensie, rândul 2, se va trece: Indemnizaţia brută lunară majorată de 15.228 RON şi procentul de 120% al sporurilor existente la data acordării pensiei, 01.11.2009, precum şi procentul de 6% aplicat asupra bazei de calcul, în loc de "venit brut pt. stabilirea P.S.: 19.221 RON"; rândul 3, motivare: Temeiuri de fapt: Indemnizaţia brută lunară a fost majorată conform adeverinţei nr. x/12.01.2015 emisă de Î.C.C.J., prin actele normative pe care aceasta le menţionează şi adaosul la cuantumul pensiei actualizate este de 6%. Temeiuri de drept: Art. 85 alin. (2) şi (3) şi art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, în locul spaţiului lăsat liber; în antet se va trece 17.12.2009, după "DECIZIA NR. x din data de", în locul spaţiului liber; obligarea pârâtei la plata pensiei de serviciu actualizate în cuantumul modificat, la calcularea şi plata diferenţelor rezultate din modificarea cuantumului pensiei actualizate, cu data actualizării, ultimul subpunct fiind precizat în sensul solicitării plăţii diferenţelor rezultate din modificarea cuantumului pensiei de serviciu prin aplicarea algoritmului de actualizare reglementat de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată şi modificată, cu data actualizării pensiei de serviciu, 15.01.2015.

Totodată, reclamanta a formulat şi o cerere alternativă a cărei motivare a fost completată cu motivarea din propunerea de conciliere adresată de reclamantă pârâtei, formulată în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin care, alternativ, şi-a majorat pretenţia, respectiv cuantumul pensiei de serviciu actualizate, în funcţie de sintagma "venit brut" folosită de adeverinţa Î.C.C.J. nr. 17/12.01.2015 şi pe care decizia de actualizare a cărei modificare o solicită a preluat-o.

Prin sentinţa civilă nr. 2753/14.03.2016, Tribunalul Bucureşti - secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor pronunţate la 29.02.2016 (de dezbateri şi amânare a pronunţării) şi la 07.03.2016 (amânare a pronunţării), reclamanta a formulat apel, solicitând anularea în tot a sentinţei şi rejudecarea cauzei. De asemenea, a mai formulat apel şi împotriva încheierii din 23.05.2016 de îndreptare eroare materială din încheierea de dezbateri din 29.02.2016, a încheierii din 13.06.2016, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare formulată la 06.06.2016, precum şi împotriva încheierii din 13.06.2016, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire dispozitiv.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei privind soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 29.02.2016, 07.03.2016, 23.05.2016, 13.06.2016 şi a sentinţei civile nr. 2753/14.03.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin rezoluţia din 14.12.2023, ca urmare a cererii apelantei-reclamante, s-a dispus repunerea cauzei pe rol, cu citarea părţilor în şedinţă publică pentru data de 17.06.2024, termen la care instanţa a invocat din oficiu excepţia perimării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 3059/17.06.2024, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia perimării şi a constatat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii apelului.

Prin decizia nr. 699/08.04.2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă a respins recursul, ca nefondat.

La 03.10.2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 699/08.04.2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

A arătat că dezlegarea dată recursului său prin decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, deoarece, la motivele cererii sale de recurs formulate în baza art. 421 alin. (2) C. proc. civ., la data de 19.06.2024, în termenul legal de 5 zile de la pronunţare, anterior motivării deciziei civile recurate şi comunicării ei şi care au vizat exclusiv dispozitivul pronunţat, instanţa de recurs a răspuns cu argumente pe care le antamează partea introductivă şi considerentele deciziei recurate, necunoscute recurentei la momentul formulării cererii de recurs.

Astfel, motivul său de recurs - prin care a susţinut că pronunţarea nu arată cine a invocat excepţia perimării, de unde rezultă caracterul inform al excepţiei admise, încălcând dispoziţiile art. 246-247 C. proc. civ. - a fost respins cu motivarea că, potrivit menţiunilor din practicaua hotărârii, instanţa a invocat excepţia din oficiu.

A mai imputat instanţei de recurs că, din eroare, a respins şi motivul privind lipsa indicării temeiului de drept pentru aplicarea sancţiunii perimării şi, în consecinţă, caracterul arbitrar al aplicării sancţiunii cu motivarea că instanţa de apel a indicat în considerentele deciziei recurate prevederile art. 416, art. 417 şi ale art. 418 C. proc. civ.

Contestatoarea a criticat decizia instanţei de recurs şi din perspectiva argumentelor pe baza cărora i-a respins motivul VII de recurs vizând încălcarea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., privind cursul perimării şi momentul de la care a început să curgă termenul de perimare, precum şi accepţiunea sintagmei "a devenit definitivă" şi lipsa motivelor imputabile părţii pentru lăsarea pricinii în nelucrare.

Totodată, a susţinut că instanţa supremă a respins, din eroare materială, ultimul motiv de casare întemeiat pe încălcarea de către instanţa de apel a principiului bunei administrări a justiţiei, fără a observa plasarea, în cadrul acestui motiv de casare, a considerentului 54 al deciziei nr. 2/31.01.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căruia suspendarea judecăţii reprezintă o piedică temporară în activitatea de judecată şi presupune oprirea vremelnică a cursului judecăţii din cauza unor împrejurări voite de părţi sau când suspendarea este impusă de norme care ţin de buna administrare a justiţiei, aşadar intervine o suspendare legală, precum în cauza de faţă.

În finalul cererii sale, a subliniat că aspectele reliefate se circumscriu noţiunii de eroare materială din cuprinsul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel că se impune admiterea contestaţiei în anulare şi anularea deciziei atacate.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, iar contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când "dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

În ceea ce priveşte sintagma "erori materiale", se cuvine subliniat că aceasta nu poate viza decât acele greşeli materiale de ordin procedural, care au determinat pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a neobservării sau confundării unor elemente ori date materiale esenţiale, existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării hotărârii atacate, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului.

Aşadar, noţiunii de greşeală materială nu îi pot fi circumscrise critici ce ţin de judecata în fond a cauzei, constând în aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, întrucât, dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, respectiv reanalizarea aceleiaşi căi de atac prin redeschiderea unei judecăţi soluţionate definitiv, aspect nepermis de lege.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative pentru asigurarea securităţii raporturilor juridice.

În speţă, prin decizia a cărei anulare se solicită, instanţa supremă, în urma examinării exhaustive a motivelor de nelegalitate formulate de A. împotriva deciziei instanţei de apel, a respins recursul acesteia, confirmând astfel soluţia perimării dispusă de curtea de apel.

În motivarea prezentei căi extraordinare de atac, contestatoarea susţine, circumscris motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., că dezlegarea dată recursului său este rezultatul unor erori materiale, deoarece considerentele instanţei de recurs au avut la bază argumente referitoare la partea introductivă şi considerentele deciziei pronunţate în apel, pe care nu le-a cunoscut la momentul formulării recursului, având în vedere că hotărârea prin care se constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, astfel că a declarat recursul anterior cunoaşterii motivării ei. Astfel, arată că motivul de recurs vizând caracterul inform al excepţiei perimării faţă de omisiunea instanţei de apel de a preciza, la pronunţare, cine a fost titularul acestei excepţii, a fost înlăturat cu motivarea că, din practicaua hotărârii, rezultă că instanţa a invocat excepţia.

Potrivit contestatoarei, reprezintă eroare materială şi modul în care instanţa de recurs a respins motivele sale referitoare la omisiunea curţii de apel de a indica temeiul de drept pentru aplicarea sancţiunii perimării, criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării, accepţiunea sintagmei "a devenit definitivă" şi lipsa motivelor imputabile părţii pentru lăsarea pricinii în nelucrare, dar şi motivul de casare privind încălcarea principiului bunei administrări a justiţiei, în virtutea căruia, în cauză, intervenise suspendarea legală a judecăţii.

Criticile contestatoarei nu pot fi, însă, circumscrise noţiunii de eroare materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât ele vizează pretinse greşeli de judecată săvârşite de instanţa de recurs, autoarea căii de atac contestând, în realitate, soluţia de respingere a recursului ca rezultat al raţionamentului instanţei supreme în interpretarea şi aplicarea legii, iar nu prin omisiunea unor elemente materiale ale dosarului.

Înalta Curte subliniază că prezenta contestaţie în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, nu poate fi primită pentru eventuala încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept de către instanţa de judecată, criticile în acest sens reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în calea de atac a recursului, nu şi în cadrul contestaţiei în anulare, unde instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, fără a putea să examineze legalitatea soluţiei pronunţate.

Or, prin intermediul contestaţiei în anulare supusă analizei se tinde la valorificarea pretinselor erori de judecată, contestatoarea urmărind să pună în discuţie elemente ale cauzei care nu privesc aspecte de ordin formal ale judecăţii, ci ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs aspectelor litigioase.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că, în realitate, criticile nu vizează greşeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 699/08.04.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2026.