Invalidity of cassation appeal for re-litigating factual and interpretative issues beyond strict legal error review

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 475 din 13 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă reconvenţional A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.R.L.; s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţional A. S.R.L.; a fost obligată pârâta-reclamantă reconvenţional să restituie reclamantei-pârâtă reconvenţional suma de 219.989 RON cu titlu de plată nedatorată; s-a respins în rest cererea formulată de reclamanta-pârâtă reconvenţional A. S.R.L., ca neîntemeiată; a fost obligată pârâta-reclamantă reconvenţional să plătească reclamantei-pârâtă reconvenţional suma de 9.104,78 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţional să plătească pârâtei-reclamantă reconvenţional suma de 19.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ. au fost compensate în parte cheltuielile de judecată datorate reciproc de părţi, până la concurenţa sumei de 9.104,78 RON, şi în final: a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţional să plătească pârâtei-reclamantă reconvenţional suma de 10.395,22 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea apelului, şi să se dispună schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 475/PI/13.04.2023, în sensul respingerii în totalitate a petitului 1 din cererea de chemare în judecată (restituirea sumei de 376.679 RON, admisă în parte în limita sumei de 219.989 RON); admiterea cererii reconvenţionale (privind obligarea pârâtei reconvenţional la plata sumei de 176.562,39 RON); obligarea reclamantei pârâtă reconvenţional la plata tuturor cheltuielilor de judecată, pentru ambele faze procesuale.

Împotriva sentinţei primei instanţe reclamanta A. S.R.L. a declarat apel incident solicitând admiterea apelului incident şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de plată a cheltuielilor de judecată formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional.

Prin decizia civilă nr. 490/A din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a fost a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L, împotriva sentinţei civile nr. 475 din 13.04.2023, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021. A fost schimbată în tot sentinţa apelantă în sensul că s-a respins cererea formulată de reclamanta-pârâtă reconvenţional A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.R.L.

A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţional A. S.R.L.

A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţional A. S.R.L. la plata în favoarea pârâtei-reclamante reconvenţional B. S.R.L. a sumei de 176 562,39 RON reprezentând debit restant.

S-a respins apelul incident declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 475 din data de 13 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021.

A fost obligată intimată-reclamantă A. la plata în favoarea apelantei-pârâte B. S.R.L a sumei de 24636 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi a sumei de 6103,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 490/A din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

În argumentarea cererii de recurs, după o succintă prezentare a situaţiei de fapt şi după un scurt istoric al cauzei, redând clauzele stipulate la art. 3 şi 6 din contractul de antrepriză nr. x din 20 martie 2019 încheiat între părţile aflate în litigiu, reclamanta susţine, în esenţă, că încheierea actul adiţional nr. x prin care părţile au înţeles să ridice preţul contractului, denotă modalitatea concretă de derulare a raportului juridic dintre părţi. Mai exact, atunci când s-a pus problema modificării preţului iniţial agreat în contract (fix, de altfel), părţile au înţeles să încheie act adiţional, deci să materializeze această modificare în scris, tocmai pentru că iniţial, s-a stabilit că preţul rămâne neschimbat, iar atunci când s-a pus problema modificării acestuia, a fost necesară încheierea unui act adiţional.

Redând prevederile art. 1266-1267, art. 1270, art. 1341 C. civ., recurenta apreciază că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit normele care reglementează instituţia plăţii nedatorate, din moment ce susţine că prezumţia la care face referire art. 1341 C. civ. nu a fost răsturnată. Răsturnarea presupune o probă contrară, iar din interpretarea corectă a normei în discuţie, în opinia recurentei, instanţa trebuia să ajungă la o concluzie total diferită, din moment ce persoana interesată a arătat că deşi preţul contractului fusese achitat integral, plăţile ulterior efectuate, conform expertizei întocmite, au reprezentat un exces. Inclusiv recurenta a considerat iniţial, că sumele de bani sunt destinate plăţii preţului contractului, însă, din moment ce ulterior s-a dovedit că preţul fusese achitat cu mult timp în urmă, aceasta nu înseamnă că sumele plătite nedatorat, nu pot fi restituite.

Reluând considerentele instanţei de apel cu privire la dispoziţiile din contractul încheiat, apreciază că instanţa nu trebuia să interpreteze şi să observe clauzele în mod separat, singular, ci să înţeleagă, prin modalitatea în care s-a înţeles redactarea clauzelor, legătura dintre acestea, respectiv intenţia urmărită prin felul în care au fost redactate.

Este evident, mai susţine recurenta, că intenţia părţilor a fost ca orice fel de modificare a condiţiilor iniţial stabilite să fie supusă înţelegerii părţilor, urmată de întocmirea actelor adiţionale în acest sens, nefiind necesară, reluarea, de fiecare dată a menţiunii exprese privitoare la actul adiţional întocmit în scris. Această chestiune rezultă din interpretarea sistematică a contractului.

Subliniază că părţile au înţeles să configureze o relaţie contractuală de tip hibrid, în sensul în care de la bun început s-a stabilit un preţ global, ce nu poate fi schimbat, respectiv anumite aspecte clare, însă în acelaşi timp au prevăzut posibilitatea ca aceste aspecte să fie schimbate, reconfigurate, însă întotdeauna pe baza înţelegerii părţilor, aprobate în scris, respectiv prin încheierea unor acte adiţionale.

Or, printr-o interpretare corectă a dispoziţiilor contractuale, se poate observa că nu era necesară folosirea, de fiecare dată, la fiecare paragraf, menţiunii "prin act adiţional în scris".

Totodată, instanţa de apel a procedat la o interpretare greşită a clauzelor contractuale prin raportare la dispoziţiile privind modul de interpretare a contractelor, inclusiv atunci când a făcut trimitere la cele reţinute de către expertul tehnic.

Faptul că expertul a reţinut anumite chestiuni privind modalitatea concretă de realizare a lucrării, nu poate fi interpretat cum greşit instanţa a făcut-o.

Existenţa anumitor neregularităţi privind modalitatea de executare efectivă a lucrării nu schimbă modalitatea concretă în care părţile s-au înţeles asupra clauzelor contractuale. Împrejurarea că părţile au prevăzut posibilitatea ca ulterior, prin înţelegeri amiabile, să încheie acte adiţionale, rezultă din înseşi clauzele contractuale, lipsa unor lucrări sau defecţiunile apărute nu poate schimba clauzele contractuale iniţiale.

De asemenea, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită în ceea ce priveşte valoarea probatorie a declaraţiei de martor, în sensul în care a redat declaraţia martorului C., care a precizat că au existat anumite discuţii, că ar exista un "bloc" complicat, de unde ar rezulta diferenţa de materiale. Faptul că un martor declară că ar fi existat anumite discuţii cu privire la cantitatea de materiale, nu înseamnă că instanţa nu trebuie să interpreteze şi să aplice corect clauzele contractuale.

Consideră că intimata, în calitate de antreprenor, nu putea emite facturi suplimentare după atingerea preţului forfetar regăsit în contract, indiferent că au fost ataşate şi situaţii de lucrări sau nu, atât timp cât nu au fost încheiate acte adiţionale sau sumele respective nu erau agreate de comun acord.

În ceea ce priveşte Contractul de management nr. x/05.12.2019, apreciază că instanţa de apel ar fi trebuit să interpreteze şi să aplice corespunzător clauzele inserate, să observe obiectul acestuia, menţionat la art. II pct. 2.1.

Contrar susţinerilor instanţei de apel, cunoaşterea situaţiei de lucrări, în temeiul Contractului de management, nu a presupus, în mod necesar şi absolut, faptul că preţul nu era încadrat în înţelegerea iniţială a părţilor.

Existenţa facturilor privind materialele de construcţii au înglobat înţelegerea părţilor, mai ales în contextul în care chestiunea era prevăzută iniţial în contract, dar şi faptul că ulterior, nu au existat neînţelegeri cu privire la cuantumul sumei achitate, respectiv la materialele livrate.

Prin urmare, după ce preţul iniţial prevăzut în contract a fost achitat, raportul obligaţional, din această perspectivă, a încetat. Astfel, plăţile ulterioare, peste valoarea contractului, nu au mai avut ca fundament raportul juridic dintre părţi, fiind vorba de un fapt juridic.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 731 din 7 aprilie 2016, pronunţată în recurs, având ca obiect plată nedatorată.

Instanţa de apel a interpretat greşi clauzele contractuale inclusiv în ipoteza în care, susţine aceasta, s-ar admite ipoteza contrară, în sensul că necesarul de materiale şi implicit, lucrările suplimentare ar fi generate din culpa recurentei, astfel că valoarea urma a fi suportată de către beneficiar. Raţiunea pentru care părţile au redactat contractul în felul expus a fost una foarte simplă, preţul este fix, însă dacă vor exista modificări, este necesar ca acestea din urmă să fie agreate de ambele părţi, prin încheierea unor acte modificatoare ale contractului iniţial. Teza finală a art. 6 din Contract, de asemenea, nu poate fi anticipată în sensul unei interpretări precum cea întreprinsă de către instanţa de apel.

Solicită admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii atacate, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii recursului.

La termenul de judecată din 18 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepţia netimbrării cererii de recurs, constatând că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.: "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta solicitând, în realitate, instanţei de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, şi nu doar să verifice decizia recurată în ce priveşte modul de aplicare a legi.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de conţinutul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi aspectele tangenţiale situaţiei de fapt, nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prevalându-se de o cale extraordinară de atac, invocând o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 1341 C. civ., cele expuse de recurentă în cuprinsul cererii îmbracă doar aparenţa unor critici de nelegalitate, recurenta tinzând, în realitate, să obţină o nouă judecată pe fondul cauzei, prin stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Totodată, recursul nu se poate limita la o redare formală a textelor legale (art. 1266, art. 1267, art. 1270 C. civ. etc.), condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Înalta Curte subliniază că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecăţii, iar interpretarea dată nu poate face obiect de control în recurs.

Astfel, analizarea voinţei părţilor este un atribut al instanţelor de fond, nu şi al celei de recurs, concluzie impusă mai ales de concepţia noului C. proc. civ., care nu mai include, între motivele de recurs, pe unul asemănător celui reglementat, în Codul de la 1865, de art. 304 pct. 8; în concret, examenul instanţei supreme este limitat numai la a verifica dacă, la stabilirea voinţei reale a părţilor, a fost încălcată ori greşit aplicată vreo normă de drept material, cu precădere din categoria celor impuse de C. civ. pentru interpretarea convenţiilor; analiza celorlalte aspecte cu rol circumstanţial neintrând în sfera cenzurii în recurs.

De aceea, astfel cum s-a arătat, nemulţumirea recurentei-reclamante legată de hotărârea recurată, de modul în care instanţa de apel a concluzionat asupra stării de fapt, de interpretarea convenţiei încheiate între părţi, nu deduce instanţei de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, critici specifice unei căi de atac devolutive, care nu pot fi examinate în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.).

Recurenta-reclamantă a redat paragrafe din considerentele deciziei recurate, însă susţinerile sale nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată şi la argumentele care au format convingerea instanţei, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reţinute de instanţa de prim control judiciar în justificarea soluţiei pronunţate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor expuse la instanţele de fond nu răspund exigenţelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât aceasta se raportează numai la situaţia de fapt, la contextul relaţiilor dintre părţi şi al derulării acestora sub aspect contractual şi legal, la modul în care părţile şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, aducând în discuţie efectele îndeplinirii sau neîndeplinirii acestora, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului ("instanţa de apel a făcut o aplicare greşită în ceea ce priveşte valoarea probatorie a declaraţiei de martor" etc.).

În concluzie, criticile, în ansamblul lor, nu pot forma obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 490/A din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 490/A din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2024.