Cassation for alleged error in valuation of expert evidence and contractual interpretation: procedural nullity due to merit-based arguments

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 64.726,78 euro, echivalentul sumei de 306.157,67 RON (curs 4,73), reprezentând contravaloarea reparaţiilor executate în termenul de garanţie ale lucrărilor care au format obiectul contractului de subantrepriză nr. x/19.02.2018; la plata sumei de 28.085,76 RON, contravaloarea lucrării de expertiză realizată în vederea stabilirii cauzelor deficienţelor calitative ale lucrărilor executate de pârâtă şi pentru oferirea soluţiilor de remediere; la plata sumei de 1.000 euro, echivalentul sumei de 4.730 RON (curs 4,73), cu titlu de penalităţi în temeiul art. 8.12 din contractul de subantrepriză pentru refuzul de a remedia deficienţele notificate; precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 159 din 13 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, s-a admis cererea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L., fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume: 64.726,78 euro (echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii), reprezentând contravaloarea reparaţiilor executate de reclamantă în perioada de garanţie a lucrărilor executate în temeiul contractului de subantrepriză nr. x/19.02.2018; 38.380,76 RON, reprezentând lucrări de colmatare rosturi; 1.000 euro (echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii), reprezentând penalităţi calculate în conformitate cu dispoziţiile art. 8.12 din contract; 28.085,76 RON, reprezentând contravaloarea expertizării lucrărilor executate de pârâtă; 36.276,67 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 176/A din 27 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierilor din 22 ianuarie 2021 şi 10 decembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2019.

A fost admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 159 din 13 decembrie 2022, pronunţate în acelaşi dosar.

A fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă cererea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susţinerea recursului, invocă faptul că decizia recurată cuprinde motive contradictorii. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel, contrar faptului că a reţinut concluziile expertului în sensul că, indiferent de tehnologia aleasă de părţi, în cazul în care s-ar fi respectat normativele în vigoare nu ar fi trebuit să se degradeze stratul superior al platformei betonate, a identificat întreaga tehnologie ca fiind sursa degradării stratului de beton, dar întrucât tehnologia aleasă a fost parte componentă a contractului de subantrepriză, a constatat că intimata-pârâtă nu poate fi obligată la remedierea lucrărilor.

Recurenta-reclamantă a invocat şi încălcarea sau aplicarea greşită de către instanţa de apel a normelor de drept material.

În raport de dispoziţiile art. 1.270 C. civ., recurenta-reclamantă susţine că angajarea răspunderii pentru viciile lucrărilor executate sunt cuprinse atât în cadrul art. 8, denumit garanţii, din cadrul contractului de subantrepriză, dar şi în art. 10, aceste dispoziţii constituind legea părţilor.

Recurenta-reclamantă arată că art. 8 pct. 8.2 prevede situaţia execuţiei necorespunzătoare, pct. 8.4 prevede toate lucrările de modificare, reconstrucţie şi remediere a viciilor, contracţiilor şi altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale, a documentaţiei tehnice sau a prevederilor legale aplicabile (însemnând şi normative), neglijenţa subantreprenorului sau utilizarea de materiale şi instalaţii neconforme, pct. 8.5 prevede constituirea garanţiei de bună execuţie pentru asigurarea executării corespunzătoare şi la timp a lucrărilor, iar pct. 8.11 prevede obligaţia de reparare a oricărui defect, neconfomitate cu specificaţiile tehnice, sau orice neajunsuri care sunt descoperite în termenul de garanţie şi care se datorează materialelor şi/sau mâinii de lucru în neconformitate cu contractul sau/execuţiei defectuoase pe perioada lucrărilor.

Mai mult decât atât, în art. 10 din contractul de subantrepriză, care reprezintă legea părţilor, sunt stabilite obligaţiile subantreprenorului, fiind de reţinut prevederile pct. 10.6, prin care acesta se obligă şi este responsabil pentru respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile în legătură cu lucrările ce fac obiectul contractului, pct. 10.7, potrivit căruia subcontractorul este pe deplin responsabil pentru conformitatea, stabilitatea şi siguranţa tuturor operaţiunilor executate pe şantier, precum şi pentru procedeele de execuţie utilizate, cu respectarea prevederilor şi reglementărilor legii privind calitatea în construcţii, iar potrivit pct. 10.15, subcontractorul garantează calitatea şi acurateţea lucrărilor sale. Dacă antreprenorul general va suferi orice prejudiciu ca urmare a neconformităţii sau executării defectuoase sau întârziate a oricărei părţi a lucrării, antreprenorul general are dreptul de a cere subcontractorului despăgubiri pentru pierderile suferite, la pct. 10.16 părţile stabilind că subcontractorul garantează că lucrările vor fi executate cu respectarea tuturor cerinţelor contractuale şi legale, autorizaţiilor, standardelor şi normelor legale, referitoare la lucrările executate.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susţine că activarea obligaţiei de garanţie nu rezultă din interpretarea simplistă a prevederilor art. 8.4 şi 8.11, ci şi din celelalte prevederi ale contractului, neputând fi acceptată lipsa responsabilităţii intimatei doar pentru faptul că a fost de acord cu tehnologia propusă de intimată care s-a respectat şi care este în legătură de cauzalitate cu prejudiciul produs, conform opiniei instanţei de apel.

Rezultă astfel, în opinia recurentei-reclamante, încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de art. 1.270 C. civ., prin raportare la contractul de subantrepriză nr. x/2018.

În aceeaşi ordine de idei, recurenta-reclamantă arată că, în expertiza judiciară administrată în cauză, expert ing. C. face referire la expertiza extrajudiciară efectuată de prof. dr. ing. D., în opinia căruia cauza exfolierii a fost execuţia defectuoasă a lucrărilor (probabil o consecinţă a modului de execuţie a finisării suprafeţei platformei de beton prin elicopterizare şi a clasei betonului), dar, este relevantă observaţia expertului judiciar de la pag. 7 alin. (2), în conformitate cu care totuşi, în cazul în care părţile au căzut de acord cu elicopterizarea betonului şi perierea lui ulterioară, protecţia betonului trebuia să se realizeze prin aplicarea unui curing de exterior sau tratament special pentru beton care să îl protejeze la acţiunea sărurilor şi să crească rezistenţa acestuia, iar conform opiniei de la pag. 8 alin. (2) rezultă că, în cazul în care se respectau la punerea în operă toate condiţiile impuse de normative, nu trebuia să fie afectat de utilizarea agenţilor de dezgheţare, în concluzii, expertul arătând că motivul degradării startului superior a fost utilizarea unei tehnologii care nu a respectat prevederile normative în vigoare.

Prin urmare, potrivit susţinerilor recurentei-reclamante, nu tehnologia convenită reprezintă legătura de cauzalitate cu prejudiciul produs, greşit apreciind instanţa de apel în acest sens, ci nerespectarea normativelor referitoare la execuţie, nerespectarea timpilor de execuţie care se datorează mâinii de lucru, conform art. 8 pct. 8.11 din contractul de subantrepriză.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că instanţa de apel a admis apelul prin încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor contractului, intimata-pârâtă nerespectând obligaţiile asumate şi executând în mod defectuos lucrarea.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte, iar la 27.02.2024, aceasta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt invocate formal.

Din perspectiva incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat faptul că, deşi instanţa de apel a reţinut concluziile expertului în sensul că, indiferent de tehnologia aleasă de părţi, în cazul în care s-ar fi respectat normativele în vigoare nu ar fi trebuit să se degradeze stratul superior al platformei betonate, a apreciat că, tehnologia aleasă fiind parte componentă a contractului de subantrepriză, intimata-pârâtă nu poate fi obligată la remedierea lucrărilor.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte proba cu expertiză administrată în cauză, precum şi modul în care concluziile raportului de expertiză au fost valorificate de către curtea de apel, recurenta-reclamantă critică modalitatea în care instanţa a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acţiunii.

Întrucât temeinicia stării de fapt reţinute de instanţa devolutivă nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte arată că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de recurenta-reclamantă.

Totodată, din perspectiva motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Deşi recurenta-reclamantă susţine că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.270 C. civ., în raport de dispoziţiile contractuale, argumentele expuse vizează, în exclusivitate, aspecte de netemeinicie.

Criticile ce vizează prevederile contractuale nu pot fi apreciate ca şi argumente de nelegalitate, în condiţiile în care interpretarea contractului nu poate fi făcută decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, aşadar, critici de netemeinicie.

Recurenta-reclamantă tinde, prin expunerea criticilor referitoare la interpretarea dispoziţiilor contractuale, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerinţe care nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 176/A din 27 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 176/A din 27 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2024.