Appeal annulled as untimely stamped in dispute over exclusion from limited liability company and litigation costs

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Comercială, sub nr. x/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanţei să dispună, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societăţii ca urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus, care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A. şi s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul C. S.R.L., urmând ca părţile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. S-a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului. Totodată, s-a respins cererea reconvenţională, prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate şi dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na. expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7.650 RON, în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.690,30 RON.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul B. a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2011, apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a formulat cerere de revizuire – B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/12.02.2021.

Prin decizia civilă nr. 471 din 13 decembrie 2022, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011 şi a sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011, formulată de revizuentul B..

La data de 14 februarie 2023, C. S.R.L. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 471 din 13 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosar civil nr. x/2021, cu privire la cheltuielile de judecată, solicitând admiterea cererii formulate în sensul de a indica în dispozitivul hotărârii faptul că i se cuvin, în temeiul art. 2812 din C. proc. civ., cheltuieli de judecată în cuantum de 5.281,14 RON, şi, pe cale de consecinţă, obligarea revizuentului la plata acestora.

Prin încheierea din camera de consiliu din 29 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul B., ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 63/LP din 6 martie 2024, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti a admis în parte cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 471 din 13 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosar civil nr. x/2021, formulată de societatea C. S.R.L. şi a dispus completarea dispozitivului deciziei, în sensul că se va menţiona: obligă revizuentul să plătească intimatei C. S.R.L. suma de 3.514,88 RON, cheltuieli de judecată efectuate în revizuire, reprezentând onorariu de avocat.

B. a declarant recurs împotriva încheierii din 29 noiembrie 2023 şi a deciziei civile nr. 63/LP din 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi în dosarul nr. x/2021.

În motivarea cererii, recurentul arată că, prin cererea de revizuire ce a format obiectul dosarului menţionat, a înţeles să solicite instanţei de apel care a pronunţat decizia nr. 2/2016, revizuirea acesteia, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 vechiul C. proc. civ.

În acest sens, a arătat faptul că, prin decizia a cărei revizuire a solicitat-o, instanţa de apel, în speţă Curtea de Apel Constanţa, analizând apelul pe care l-a formulat împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în cauza ce a avut ca obiect excluderea sa din societatea C., a reţinut că sunt întemeiate susţinerile pretinsului reclamant-pârât cu privire motivele de excludere.

Mai arată recurentul că, prin decizia civilă nr. 471/2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a fost respinsă cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, şi că, prin cererea de completare de dispozitiv, intimata C. S.R.L., a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 471/2022, în sensul acordării cheltuielilor de judecată în sumă de 3.514,88 RON, fără însă ca avocaţii să facă dovada unui mandat printr-un înscris, aşa cum este prevăzut în Legea avocaţilor şi în Statutul profesiei de avocat.

Recurentul susţine că, potrivit Legii avocaţilor şi Statutului profesiei de avocat, singurul mijloc de probă care atestă relaţia dintre client şi avocat este contractul de asistenţă juridică, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 85 C. proc. civ.

Faptul că numai înscrisul potrivit legilor de organizare face deplina dovadă a existenţei unei relaţii contractuale, şi nu împuternicirea avocaţială, reiese şi din art. 122 alin. (7) din Statutul profesiei de avocat, potrivit căruia contractul de asistenţă juridică este unicul mijloc de probă, care face dovada relaţiei dintre client şi avocat.

În aceeaşi ordine de idei, recurentul face trimitere şi la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 5l/1995, precum şi la art. 108 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

În raport de dispoziţiile enunţate mai sus, recurentul concluzionează în sensul că doar contractul de asistenţă juridică şi nu împuternicirea avocaţială atestă drepturile de a reprezenta partea, iar împuternicirea este doar elementul care ar trebui să facă dovada contractului de asistenţă juridică.

Aşadar, drepturile nu se nasc din "împuternicire avocaţială", ci în baza contractului de asistenţă juridică.

Mai susţine recurentul că, prin apărările pe care le-a formulat în cursul soluţionării cererii de completare de dispozitiv, a solicitat, printre altele, şi cenzurarea acestor cheltuieli, având în vedere obiectul cauzei şi munca depusă de reprezentanţii convenţionali ai intimatei în susţinerea apărărilor. Mai mult, aceştia nu au făcut dovada că au fost mandataţi de societate, având în vedere că societatea îşi exprimă voinţa prin organele ei, astfel cum prevede art. 35 din Decretul nr. 31/1954, iar aceste cheltuieli, dacă au fost efectuate, nu au avut acordul organelor de conducere ale societăţii, nu au fost aprobate de asociaţi şi de adunarea generală.

În continuare, recurentul expune ample argumente cu privire la cota de participare a domnului B. senior la societatea C. S.R.L.

Recurentul susţine că hotărârea de completare a dispozitivului este nelegală din perspectiva neanalizării de către instanţă a cererii sale de reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată, cerere pe care a susţinut-o şi oral la termenul de judecată la care s-au formulat concluzii.

În acest context, apreciază că hotărârea pronunţată este nemotivată şi conţine o motivare contradictorie, situaţie ce atrage anularea acesteia.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 7 C. proc. civ., recurentul susţine că, domnul B. senior, fiind asociatul acestei societăţi, deţinând 25% din părţile sociale, nu i-a mandatat pe avocaţi să demareze procesul pendinte.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, întrucât Legea avocaţilor şi Statutul profesiei prevăd că numai contractul de asistenţă juridică este unicul mijloc de probă şi, în baza acestuia, părţile sunt reprezentate în proces, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., recurentul apreciază că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, atât timp cât a fost luată în baza unor simple afirmaţii ale avocaţilor, fără să fi fost verificate excepţiile pe care le-a invocat.

Recurentul reiterează argumentul potrivit căruia împuternicirea avocaţială nu face dovada existenţei unui contract de mandat, ci este o prezumţie a existenţei acestuia şi că are la bază declaraţiile false ale unui grup de avocaţi.

În ceea ce priveşte încheierea din data de 29.11.2023, recurentul susţine că instanţa, în mod nefondat, a respins cererea de recuzare pe care a formulat-o.

În acest sens, recurentul afirmă că doamna magistrat E. şi-a exprimat părerea în privinţa cererilor şi excepţiilor pe care le-a invocat, astfel: în dosarul nr. x/2021, aceeaşi doamnă judecător a respins cererea de suspendare a soluţionării cauzei, în temeiul art. 4l3 pct. I C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019, a respins ca nefondată cererea de suspendare a soluţionării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (2) C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2019, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant convenţional şi legal pentru intimata S.C. C. S.R.L., a respins ca nefondată cererea de anulare a actelor de procedură efectuate de această intimată, a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unor probleme de drept, ca inadmisibilă cererea de înscriere în fals cu privire la împuternicirea avocaţială întocmită de F. pentru intimata S.C. C. S.R.L. şi cu privire la actele întocmite de intimată.

Prin urmare, recurentul apreciază că dna. judecător şi-a exprimat părerea în ceea ce priveşte cererile şi excepţiile invocate şi în prezenta cauză, acest lucru reprezentând o antepronunţare.

Recurentul mai arată şi că doamna magistrat a respins cererile sale de revizuire, dar şi toate excepţiile invocate în dosarele nr. x/2018, nr. y/2017, nr. z/2018, nr. w/2017, în special, lipsa calităţii de reprezentant legal, fără a verifica baza legală, şi anume pretinsul contract de asistenţă juridică, ce a stat la baza pretinsei împuterniciri.

Potrivit susţinerilor recurentului, doamna magistrat are o atitudine părtinitoare, aşa cum rezultă din încheierile din 14.09.2022, pronunţate în dosarele nr. x/2018, nr. y/2021*, precum şi în dosarul nr. x/2021, încheierea din data de 09.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin au fost respinse excepţiile pe care le-a invocat, pe simple afirmaţii ale părţii adverse, în sensul că pretinşii apărători atestă identitatea părţilor.

Prin urmare, potrivit recurentului, faptul că s-a pronunţat cu privire la aceleaşi cereri şi excepţii invocate chiar în dosarul de revizuire, dar şi în alte dosare de revizuire formulate, pune la îndoială imparţialitatea judecătorului, impunându-se a fi admisă cererea de recuzare formulată în cauză.

În drept, cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepţii sau motive de recurs, Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.

Este de reţinut că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil şi accesul la justiţie, că dreptul la justiţie nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13.07.1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din CEDO.

Înalta Curte reţine că, deşi recurentul B. a fost citat cu menţiunea timbrării cererii cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 RON şi 0,3 RON timbru judiciar, astfel cum reiese din dovada aflată la dosar, acesta, în mod nejustificat, nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.

Mai mult, obligaţia de plată anticipată a taxei judiciare de timbru relevă că niciun act, excepţie sau cerere nu poate fi pusă în discuţia părţilor sau analizată de instanţa de judecată anterior achitării acestei taxe, legala învestire a instanţei realizându-se în momentul îndeplinirii acestei obligaţii.

Ca atare, deşi nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa de la dezbateri a părţilor, instanţa de judecată nu poate dispune nicio măsură cu privire la acest incident sau a oricărui alt incident şi nici nu poate efectua niciun act de procedură, în lipsa legalei sale învestiri prin achitarea taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, că recurentul B. nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 12 iunie 2024 şi că, în cauză, nu operează scutirea de la obligaţia timbrării.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea cererii de recurs formulată de recurentul B., ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2023 şi a deciziei civile nr. 63/LP din 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi în dosarul nr. x/2021, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2024.