Pension recalculation waiver: claimant's bar from recovering litigation costs despite defendant's initial fault
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s decision to reject the claimant’s request for the defendant to bear litigation costs, thereby leaving the appellate ruling in force. The dispute arose from a pension recalculation case where the claimant initiated litigation against a pension house to correct erroneous benefit calculations, and subsequently waived the claim at the appeal stage; the claimant then appealed the appellate court's refusal to award him costs, arguing that the defendant was at fault for the initial litigation. The court held that under Articles 453(1) and 406(3) of the Civil Procedure Code, the statutory presumption of procedural fault attaches to a claimant who withdraws the lawsuit after the statement of claim has been served, meaning the claimant cannot recover their own litigation expenses regardless of the defendant's initial merits-based errors, as the law exclusively grants the right to recover costs to the opposing party in such withdrawal scenarios.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 406 alin. (3) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Pension recalculation waiver: claimant's bar from recovering litigation costs despite defendant's initial fault: Împotriva acestei decizii civile, A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2026
Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 859/05.07.2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 12.12.2024, pronunţate în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Tulcea - secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, a anulat deciziile nr. 158855/14.10.2022 şi nr. 158855/23.11.2022, emise de pârâtă şi a obligat-o să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale contestatorului, cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute din adeverinţa nr. x/15.09.2022, emisă de Liceul Tehnologic "B." Tulcea, cu excepţia sumelor reprezentând plata cu ora, premii lunare 2%, al treisprezecelea salariu, compensaţii salariu conform Decretului nr. 46/1982, şi din adeverinţa nr. x/29.08.2022, emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, a veniturilor reprezentând drepturi de concediu de odihnă, în sumă de 50.441.941 RON vechi, plătite în luna iunie 2001, cu acordarea drepturilor începând cu data de 01.09.2022.
Împotriva acestei sentinţe civile, contestatorul A. şi intimata Casa Judeţeană de Pensii Tulcea au declarat apel.
La termenul din 07.04.2025, apelantul a renunţat la judecata contestaţiei ce face obiectul prezentei cauze şi contestaţiei obiect al dosarului nr. x/2023, conexat la dosarul de faţă.
Prin decizia civilă nr. 230/AS/19.05.2025, Curtea de Apel Constanţa - secţia I Civilă a admis apelurile, a anulat sentinţa atacată şi, în rejudecare, a luat act de renunţarea reclamantului la cererea de chemare în judecată şi a respins cererea acestuia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii civile, A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivare, a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a respins cererea sa de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, reţinând că nu se poate reţine culpa procesuală a părţii adverse pentru declanşarea litigiului.
Potrivit recurentului, această statuare este nelegală întrucât, chiar dacă a renunţat la judecata contestaţiei, procesul a fost început din cauza Casei Judeţene de Pensii Tulcea, care nu i-a calculat corect pensia, iar prin cele două decizii emise a încălcat principiul contributivităţii, precum şi dispoziţii ale Legii nr. 3/1977 şi ale Legii nr. 19/2000, deciziile nr. 19/10.12.2012 şi nr. 19/17.10.2011, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
A subliniat că emiterea deciziilor de pensie cu nesocotirea prevederilor legale din legislaţia internă şi internaţională l-a determinat să formuleze contestaţia, astfel că declanşarea litigiului este exclusiv imputabilă intimatei, care trebuie să suporte şi cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat în apel.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele dosarului, precum şi hotărârea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:
În etapa judecăţii apelurilor declarate de părţile litigiului împotriva sentinţei civile nr. 859/05.07.2024 a Tribunalului Tulcea - secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la termenul din data de 07.04.2025, apelantul A. a renunţat la judecata acţiunilor ce formau obiectul dosarului nr. x/2022 şi al dosarului nr. x/2023, conexat la cel dintâi, iar prin decizia civilă nr. 230/AS/19.05.2025, Curtea de Apel Constanţa - secţia I Civilă a admis apelurile, a anulat sentinţa atacată şi, în rejudecare, a luat act de renunţarea reclamantului la cererea de chemare în judecată, respingând cererea acestuia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de recurs, A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a imputat instanţei de apel nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată, apreciind că intimatei îi revine culpa procesuală pentru declanşarea prezentului litigiu şi, în consecinţă, trebuie să suporte cheltuielile de judecată.
Prioritar examinării criticilor formulate de titularul căii de atac, Înalta Curte constată că, deşi a indicat drept temei al demersului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele prezentate pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că recurentul a invocat încălcarea art. 453 alin. (1) din acelaşi cod, aşadar a unei reguli de procedură, astfel că vor fi analizate potrivit corectei lor calificări.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată", iar în ipoteza renunţării la judecată, art. 406 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut".
Dispoziţiile legale evocate relevă împrejurarea că fundamentul juridic al solicitării cheltuielilor de judecată îl reprezintă răspunderea civilă delictuală a părţii care pierde procesul, partea potrivnică având dreptul la repararea prejudiciului cauzat de culpa procesuală a celuilalt, care a renunţat la judecată pe parcursul procesului, după ce partea adversă a angajat cheltuieli în scopul organizării apărării în proces.
De altfel, dispoziţiile art. 406 alin. (3) C. proc. civ. au caracter imperativ, astfel că instanţa, în cazul în care renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, trebuie să îl oblige pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut, la solicitarea acestuia, acest text de lege neprevăzând necesitatea analizării culpei în declanşarea procesului, aşa cum prevăd dispoziţiile de drept comun din materia acordării cheltuielilor de judecată, existenţa culpei reclamantului rezultând implicit din textul legal menţionat.
Aşadar, culpa procesuală a reclamantului este prezumată de lege prin simplul fapt al renunţării la judecată, dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, iar instanţa nu este obligată să mai analizeze culpa procesuală.
În acest context, din cuprinsul şi interpretarea textelor legale anterior menţionate, care prevăd exclusiv dreptul pârâtului de a solicita şi primi cheltuieli de judecată, se desprinde, fără echivoc, concluzia că reclamantul, care renunţă la judecata acţiunii sale, chiar şi în căile de atac, nu va putea recupera cheltuielile efectuate în procesul pe care l-a declanşat, întrucât legea prezumă absolut culpa acestuia pentru punerea în mişcare mecanismului judiciar, iar acesta nu ar putea să îşi invoce propria vinovăţie pentru repararea prejudiciului său.
Prin urmare, în cauza de faţă, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că actul de dispoziţie al apelantului-reclamant a pus capăt litigiului demarat la iniţiativa sa, lipsind temeiului legal al obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată într-o atare ipoteză.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 230/AS/19.05.2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia I Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2026.