Insurance total loss claim appeal annulled for failing to meet legal review requirements

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 25 mai 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 204.100 euro sau echivalentul a 928.655 RON RON la cursul valutar de 4,55 RON/euro din data de 24.05.2017, estimată provizoriu, reprezentând suma asigurată datorată reclamantei, ca urmare a producerii unei daune totale imobilului - hală industrială - situat în comuna Afumaţi, Şos. Bucureşti-Urziceni nr. 223, jud. Ilfov, asigurat prin poliţa de asigurare nr. x, prin incendiul din data de 21.07.2016. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.516 şi următoarele C. civ., art. 194 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1156 din 24 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a Civilă a fost admisă cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 204.100 euro, respectiv echivalentul a 928.655 RON, la cursul valutar de 4,55 RON/euro aplicabil la data înregistrării acţiunii, cu titlu de despăgubiri de asigurare ca urmare a daunei totale, conform poliţei de asigurare FIM x. Totodată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.000 RON şi onorariu expertize în cuantum de 3.500 RON. S-a luat act de faptul că onorariul avocaţial va fi solicitat pe cale separată.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.A., care a fost admis prin decizia nr. 870 din 30 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sentinţa apelată fiind schimbată în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. De asemenea, a fost obligată intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 6.445,77 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Reclamanta A. a formulat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin decizia nr. 1281 din 11 iunie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul reclamantei, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

4. Ca urmare a deciziei de casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 269 din 24 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă a fost admis apelul pârâtei B. S.A., a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, pârâta fiind obligată la plata sumei de 88.600 euro, echivalent în RON la data plăţii conform cursului BNR. Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel, în rejudecare, a menţinut, în rest, sentinţa primei instanţe, pârâta fiind obligată la plata sumei de 3.818,15 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel.

5. La data de 29 aprilie 2025, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 269 din 24 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă, solicitând casarea în tot a deciziei recurate, iar în rejudecare, respingerea ca neîntemeiat a apelului declarat de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei civile nr. 1156 din 24 mai 2022 ca fiind temeinică şi legală, în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După expunerea istoricului litigiului, subsumat motivului de recurs anterior evocat, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1266 C. civ. ce reglementează interpretarea contractelor după voinţa concordantă a părţilor, împrejurare considerată de recurentă ca fiind confirmată de prevederile art. 1 din Condiţiile Speciale privind Asigurarea Bunurilor care fac parte integrantă din poliţa de asigurare încheiată cu pârâta.

Recurenta a susţinut că voinţa reală a părţilor contractante a fost aceea de asigurare a bunului cu întreaga suprafaţă de 1.184,47 mp contrar celor reţinute de instanţa de apel, potrivit căreia reclamanta era îndreptăţită la despăgubiri doar pentru hala C1 în suprafaţă de 579 mp.

Subliniind că voinţa reală a părţilor trebuie determinată pe baza tuturor elementelor, conform art. 1266 C. civ., recurenta a precizat că încă din faza precontractuală au fost transmise asigurătorului toate documentele care atestă întreaga suprafaţă a imobilului care a făcut obiectul poliţei de asigurare, acesta cunoscând situaţia reală a imobilului asigurat.

În acest sens, recurenta a menţionat actele din care rezultă caracteristicile tehnice ale imobilului, respectiv actul de adjudecare nr. 1215/2011 din care reiese suprafaţa de 579,29 mp a construcţiei iniţiale, cumpărată odată cu terenul în suprafaţă de 4.995 mp, autorizaţia de construire nr. x/19.01.2003 emisă de Primăria Afumaţi, recepţionată în baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/11.03.2004 emis de Inspecţia în Construcţii Ilfov, privind extinderea construcţiei C1 până la o suprafaţă totală de 1.184,47 mp, intabulată în CF nr. x a localităţii Afumaţi, jud. Ilfov în baza încheierii nr. 4638/24.03.2004 în dosarul nr. x/2004 emis de B.C.F. al Judecătoriei Buftea.

Prin urmare, recurenta a precizat că, în realitate, construcţia C1 afectată de incendiul din 21.07.2016 era în suprafaţă de 1.184,47 mp, asigurătorul reţinând în mod eronat suprafaţa construcţiei vechi în chestionarul specificaţiei de asigurare.

De asemenea, faptul că voinţa reală a părţilor a fost aceea de a asigura întreaga suprafaţă a imobilului rezultă din suma asigurată sau limita răspunderii consemnată în poliţa de asigurare, stabilită la cuantumul de 2.250.000 RON şi din raportul de evaluare extrajudiciar întocmit pentru determinarea valorii de piaţă a imobilului asigurat înainte de producerea riscului asigurat, din care a rezultat o valoare de 204.100 Euro (fără TVA).

Potrivit recurentei, relevantă în determinarea voinţei reale a părţilor este şi rubrica poliţei de asigurare privind "adresa bunurilor asigurate" unde este precizată localitatea Afumaţi, strada x nr. 223, jud. Ilfov, fără a se face vreo distincţie privind suprafaţa imobilului asigurat.

Prin întâmpinarea înregistrată la 30 iunie 2025, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului, întrucât acesta conţine doar motive de netemeinicie privind reaprecierea probelor administrate, aspecte ce nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu precizarea că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiate, cu consecinţa admiterii recursului astfel cum a fost formulat.

6. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 octombrie 2025, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

La termenul din 20 ianuarie 2026, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care impune recurentei nu numai indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea legală se interpretează sau aplică în cauză, să dezvolte critici concrete din care să rezulte caracterul nelegal al deciziei pronunţate de instanţa de apel deoarece neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege se sancţionează cu anularea recursului.

Această soluţie se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă în mod explicit din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reţine că invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Prin recursul formulat, recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1266 C. civ., în sensul că voinţa reală a părţilor contractante a fost aceea de asigurare a bunului cu întreaga suprafaţă de 1.184,47 mp, contrar celor reţinute instanţa de apel, în sensul că reclamanta era îndreptăţită la despăgubiri doar pentru hala C1 în suprafaţă de 579 mp. În consecinţă, recurenta a invocat actele din care rezultă caracteristicile tehnice ale imobilului, precizând totodată că voinţa reală a părţilor a fost aceea de a asigura întreaga suprafaţă a imobilului, împrejurare care rezultă şi din suma asigurată, precum şi din rubrica poliţei de asigurare privind adresa bunurilor asigurate.

Astfel, deşi se invocă încălcarea unei norme de drept material, recurenta repune în discuţie situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, care a stat la baza admiterii apelului pârâtei cu privire la critica vizând limitele asigurării, reţinându-se în acest sens că, din probele administrate, a rezultat că imobilul asigurat era corpul C1, hala veche în suprafaţă de 579 mp pentru care atât raportul extrajudiciar depus de către apelantă, dar şi expertiza efectuată în cauză au stabilit valoarea de 88.600 euro. Totodată, instanţa de apel a reţinut că reclamantă nu a probat că voinţa reală a părţilor a fost în sensul că asigurarea ar viza suprafaţa extinsă.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă susţinerile acesteia nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material prin decizia atacată, nefiind dezvoltate critici concrete privind modul în care prin decizia recurată au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material.

Deşi recurenta indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziţii de drept material cuprinse în C. civ., respectiv art. 1266, care reglementează interpretarea contractelor după voinţa concordantă a părţilor, criticile au caracter teoretic şi general şi nu se referă la modul concret în care a fost încălcată sau aplicată greşit această dispoziţie legală prin decizia atacată. Prin urmare, se constată că susţinerile recurentei nu constituie critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate, din perspectiva modalităţii în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat dispoziţiile de drept material incidente la cazul concret dedus judecăţii, întrucât aceste susţineri nu au fost formulate strict prin raportare la argumentele reţinute de instanţa de apel prin decizia recurată.

Astfel, deşi se invocă încălcarea normelor de drept material, recurenta repune în discuţie situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel cu privire la contractul de asigurare ce formează obiectul litigiului, disputa vizând suprafeţa asigurată, respectiv 579 mp sau 1.184,47 mp, iar prin criticile formulate în recurs recurenta solicită, în realitate, reanalizarea probatoriului din perspectiva modului în care părţile au consemnat în convenţie bunul asigurat.

Asupra acestor aspecte instanţa de apel deja s-a pronunţat, astfel încât nu mai pot fi examinate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate a hotărârii atacate şi nu de netemeinicie, astfel cum rezultă explicit din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, rezultă că recurenta-reclamantă avea obligaţia, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în mod concret la considerentele instanţei de apel, să le combată şi să dezvolte un raţionament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivului de casare invocat, condiţie neîndeplinită în cauză.

Contrar exigenţelor impuse de lege, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate posibil a fi examinate în recurs, ci, exprimându-şi nemulţumirea în raport cu soluţia pronunţată în cauză, urmăreşte reevaluarea împrejurărilor de fapt deduse judecăţii şi a materialului probator existent la dosarul cauzei. Un atare demers ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanţa supremă îl poate desfăşura în această cale extraordinară de atac.

Devine astfel incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, situaţie în care, deopotrivă, sunt încălcate exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 269 din 24 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 269 din 24 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2026.