Territorial jurisdiction for labor disputes under active procedural coparticipation

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 mai 2023 pe rolul Tribunalului Iaşi, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei: obligarea pârâţilor la acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, pentru fiecare an, începând cu iulie 2022 şi până la data cererii dar şi pentru viitor, până la eliberarea din funcţie, precum şi obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

La data de 21 noiembrie 2023 s-a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert, formându-se câte un dosar pentru fiecare reclamant în parte.

A fost format dosarul nr. x/2023 cu privire la reclamanta N. şi pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentinţa civilă nr. 2356/2023 din 5 decembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că art. 269 alin. (2) Codul muncii instituie o competenţă exclusivă, pe care părţile nu o pot înlătura, necompetenţa în acest caz fiind una de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

De asemenea, s-a constatat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., întrucât reclamanta este grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, dosarul impunându-se a fi înaintat spre competentă soluţionare unei instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea – respectiv Tribunalului Constanţa.

S-a mai reţinut că nu există coparticipare procesuală activă având în vedere că, în speţă, drepturile salariale ale reclamanţilor sunt drepturi individuale, neavând aceeaşi cauză.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia I Civilă la data de 30.01.2024 sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1270 din 12 aprilie 2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa – secţia I Civilă a fost admisă excepţia necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă. De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, deşi art. 269 alin. (2) Codul muncii reglementează în mod expres competenţa teritorială exclusivă în privinţa litigiilor de muncă, alin. (3) al aceluiaşi articol permite derogarea în caz de coparticipare procesuală activă.

Cu privire la îndeplinirea a condiţiilor art. 59 C. proc. civ., s-a constatat existenţa unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalţi reclamanţi solicitate în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, pentru a justifica judecarea acestora împreună, din moment ce izvorul drepturilor pretinse este reprezentat de aceleaşi dispoziţii legale.

De asemenea, s-a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale întemeiată pe dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu putea fi invocată din oficiu de instanţă, ci numai de către pârâţi prin întâmpinare.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 22.04.2024 sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea iniţială înregistrată sub nr. x/2023, din care s-a disjuns cauza privind reclamanta N., ce a generat prezentul conflict de competenţă, reclamanţii, având calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex, au învestit Tribunalul Iaşi cu un conflict de muncă.

Reclamanţii au justificat sesizarea Tribunalului Iaşi prin raportare la domiciliul reclamantei A., stabilit în Paşcani, judeţul Iaşi.

Se reţine că reclamanţii au promovat o acţiune comună având ca obiect acordarea unui număr de 10 zile de concediu de odihnă suplimentar începând cu iulie 2022 şi pentru viitor, precum şi plata indemnizaţiei de concediu corespunzătoare acestor zile, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale aferente, în temeiul dispoziţiilor art. 65 şi 73 din Legea nr. 567/2004 şi ale H.G. nr. 250/1992.

Raportat la obiectul său, acest litigiu face parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, astfel cum este definită de art. 266 din Codul muncii.

Conform art. 269 alin. (2) Codul muncii, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.", competenţa teritorială a instanţei de dreptul muncii fiind de ordine publică.

În egală măsură, se reţine că, potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi."

Or, dispoziţiile art. 59 C. proc. civ. prevăd că, "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte daca obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

Rezultă astfel că litisconsorţiul procesual există în situaţia în care calitatea de reclamant sau de pârât este deţinută de mai multe persoane fizice sau juridice, reprezentând aplicaţia în plan procesual a pluralităţii subiectelor raportului juridic civil de drept substanţial sau când există o strânsă legătură între drepturile şi obligaţiile mai multor persoane.

Pentru existenţa coparticipării procesuale este necesară, aşadar, pe lângă pluralitatea de părţi aflate pe aceeaşi poziţie procesuală, şi condiţia ca obiectul procesului să fie un drept sau o obligaţie comună ori ca drepturile sau obligaţiile lor să aibă aceeaşi cauză sau ca între drepturile şi obligaţiile părţilor să existe o strânsă legătură.

În cauză, se constată că sunt îndeplinite condiţiile privind coparticiparea procesuală activă, obiectul procesului fiind reprezentat de dobândirea unor drepturi între care există o strânsă legătură, solicitându-se acordarea unui număr de 10 zile de concediu de odihnă suplimentar începând cu iulie 2022 şi pentru viitor, precum şi plata indemnizaţiei de concediu corespunzătoare acestor zile, în temeiul dispoziţiilor art. 65 şi 73 din Legea nr. 567/2004 şi ale H.G. nr. 250/1992.

Astfel conturat raportul juridic litigios iniţial, din care au făcut parte şi reclamanţii ale căror cereri au fost disjunse, dat fiind că unul dintre reclamanţii iniţiali domiciliază în Paşcani, judeţul Iaşi, se impune concluzia că, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Iaşi a fost în mod legal învestit să soluţioneze cererea reclamantei N..

Nu în ultimul rând, potrivit dispoziţiilor art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, "În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii."

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.