Labor litigation: Competence of labor court in co-plaintiff joinder under Labor Code Art. 269(3) and Civil Procedure Code Art. 59

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 27 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă, sub dosarul nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi CC., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Înalta Curtre de Casaţie şi Justiţie, Inspecţia Judiciară, Ministrul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministrul Afacerilor Externe, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Alba, Tribunalul Timiş, Tribunalul Bihor, Tribunalul Dolj, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Argeş, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Prahova, Tribunalul Braşov, Tribunalul Brăila, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Bistriţa Năsăud, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei obligarea pârâţilor la compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei lucrate de fiecare dintre reclamanţi în cadrul instanţelor, Parchetelor şi Consiliului Superior al Magistraturii, aplicarea actualizăţii şi dobânzii legale penalizatorii, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective şi pe viitor.

La data de 26 septembrie 2023 s-a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al magistraturii, Ministerul Justiţiei, Înalta Curtre de Casaţie şi Justiţie, Inspecţia Judiciară, Ministrul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministrul Afacerilor Externe, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Alba, Tribunalul Timiş, Tribunalul Bihor, Tribunalul Dolj, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Argeş, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Prahova, Tribunalul Braşov, Tribunalul Brăila, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Bistriţa Năsăud, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, formându-se câte un dosar pentru fiecare reclamant în parte.

A fost format dosarul nr. x/2023 cu privire la reclamanta F. şi pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministrul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Alba şi Tribunalul Bihor.

Prin sentinţa civilă nr. 1732/2023 din 4 octombrie 2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa instanţelor de dreptul muncii este exclusivă iar părţile nu o pot înlătura, fiind prevăzută de dispoziţii de ordine publică.

Or, în cauză, reclamanta are domiciliul în municipiul Timişoara, aflat în circumscripţia Tribunalului Timiş, competenţa acestuia fiind atrasă de art. 269 alin. (2) Codul muncii.

S-a mai constatat şi că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (2)1 C. proc. civ., având în vedere că reclamanta face parte din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, în cauză nu se poate reţine ipoteza coparticipării procesuale active, având în vedere că drepturile salariale ale reclamanţilor sunt drepturi individuale, neavând aceeaşi cauză.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş – secţia I Civilă la data de 17.11.2023 sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 368/PI din 19 martie 2024 pronunţată de Tribunalul Timiş – secţia I Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi. De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus înaintarea acestuia spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) Codul muncii şi art. 59 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea de a sesiza fie Tribunalul Timiş, în circumscripţia căruia îşi are domiciliul, fie instanţa competentă teritorial pentru oricare dintre ceilalţi reclamanţi. Or, reclamanta a ales să introducă cererea împreună cu ceilalţi reclamanţi, fiind învestit Tribunalul Iaşi, în raza căruia domiciliază o parte din reclamanţi.

De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, întrucât există o strânsă legătură între drepturile reclamate de părţi, reclamanţii fiind interesaţi să promoveze o acţiune comună, nu doar prin prisma utilităţii administrării unui probatoriu comun, ci şi din perspectiva pronunţării unei soluţii unice care să rezolve conflictul dedus judecăţii, circumstanţe de natură a plasa reclamanţii în aceeaşi situaţie juridică ulterior finalizării procesului, cu privire la conflictul dedus judecăţii.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 29.04.2024 sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea iniţială înregistrată sub nr. x/2023, din care s-a disjuns cauza privind reclamanta F., ce a generat prezentul conflict de competenţă, reclamanţii, în calitate de judecători, procurori, personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, personal auxiliar de specialitate şi personal contractual, detaşaţi în cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, au învestit Tribunalul Iaşi cu un conflict de muncă.

Astfel, se reţine că reclamanţii au promovat o acţiune comună având ca obiect compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei lucrate în cadrul instanţelor, parchetelor şi Consiliului Superior al Magistraturii, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii, începând cu data scadenţei sumelor datorate şi până la data plăţii efective, precum şi pe viitor, în temeiul dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, art. 65 din Legea nr. 567/2004 şi ale H.G. nr. 250/1992.

Cererea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Iaşi prin raportare la domiciliul reclamantei CC..

Raportat la obiectul său, acest litigiu face parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, astfel cum este definită de art. 266 din Codul muncii.

Conform art. 269 alin. (2) Codul muncii, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.", competenţa teritorială a instanţei de dreptul muncii fiind de ordine publică.

În egală măsură, se reţine că, potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi."

Or, dispoziţiile art. 59 C. proc. civ. prevăd că, "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte daca obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

Rezultă astfel că litisconsorţiul procesual există în situaţia în care calitatea de reclamant sau de pârât este deţinută de mai multe persoane fizice sau juridice, reprezentând aplicaţia în plan procesual a pluralităţii subiectelor raportului juridic civil de drept substanţial sau când există o strânsă legătură între drepturile şi obligaţiile mai multor persoane.

Pentru existenţa coparticipării procesuale este necesară, aşadar, pe lângă pluralitatea de părţi aflate pe aceeaşi poziţie procesuală, şi condiţia ca obiectul procesului să fie un drept sau o obligaţie comună ori ca drepturile sau obligaţiile lor să aibă aceeaşi cauză sau ca între drepturile şi obligaţiile părţilor să existe o strânsă legătură.

În cauză, se constată că sunt îndeplinite condiţiile privind coparticiparea procesuală activă, obiectul procesului fiind reprezentat de dobândirea unor drepturi între care există o strânsă legătură, solicitându-se compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei lucrate în cadrul instanţelor, parchetelor şi Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, art. 65 din Legea nr. 567/2004 şi ale H.G. nr. 250/1992.

Astfel conturat raportul juridic litigios iniţial, din care au făcut parte şi reclamanţii ale căror cereri au fost disjunse, dat fiind că unul dintre aceştia, respectiv CC., domiciliază în judeţul Iaşi, se impune concluzia că, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Iaşi a fost în mod legal învestit să soluţioneze cererea reclamantei F..

Nu în ultimul rând, potrivit dispoziţiilor art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, "În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii."

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.