Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1276/2024 AI generated

Delegated waste management service contract: inadmissibility of cassation appeal due to statutory restriction to single appeal under public procurement law

Case Number Decizia nr. 1276/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendants' appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's final decision that obligated the municipality to sign a delegated management service contract and pay sanitation tax arrears, and ordered the defendants to pay the claimant 5,000 RON in legal costs. The dispute concerned a challenge to a service contract for waste collection and transport, where the municipality argued the action was inadmissible and the contract unapproved, but the issue was moot on procedure. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals (Article 457 of the Civil Procedure Code), which prohibited recourse to the Supreme Court because Article 55(31) of Law No. 101/2016 limits appeals in public procurement delegation cases to the immediate superior instance, rendering the Court of Appeal's judgment final and not subject to cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 18 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. 476 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 51 alin. (4) din Legea nr. 51/2006; Delegated waste management service contract: inadmissibility of cassation appeal due to statutory restriction to single appeal under public procurement law: , reclamanta a invocat dispoziţiile art. 8, art. 18 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 100/2016, Legea nr. 51/2006.

Keywords

AI generated
public procurement contract delegated decision waste management statutory basis Civil Procedure Code public service

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată la 4 martie 2022 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Comuna Prigor, prin Primar şi Consiliul Local al comunei Prigor, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să oblige pârâţii să încheie/semneze Contractul de prestări servicii - având gestiunea delegată nr. 251/30.08.2021; precum şi la plata contravalorii taxei de salubrizare începând cu data de 01.10.2021 şi până la finalizarea Contractului de prestări servicii - având gestiunea delegată nr. 251/30.08.2021 şi a penalităţilor de întârziere de 200 RON/zi de întârziere, după expirarea unui termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la data îndeplinirii măsurii dispuse prin hotărâre.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 8, art. 18 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 100/2016, Legea nr. 51/2006.

Prin încheierea din data de 6 aprilie 2022 s-a admis excepţia de necompetenţă materială a secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Caraş-Severin, fiind trimis dosarul nr. x/2022 spre soluţionare secţiei a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin - litigii în contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Caraş-Severin Completului 10 contencios administrativ şi fiscal la data de 28.04.2022 sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 444 din 6 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de necompetenţă materială procesuală a Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - Completul C10 contencios administrativ şi fiscal.

A fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - litigii cu profesionişti. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Timişoara în vederea soluţionării acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 59 din 24 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin – secţia Civilă, litigii cu profesionişti.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 07.12.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 41 din 1 februarie 2023 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active, inadmisibilităţii, prematurităţii şi neîndeplinirii procedurii prealabile invocate prin întâmpinare.

A fost respinsă acţiunea.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 529/A din 30 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a fost admis apelul, fiind schimbată în parte sentinţa apelată.

A fost admisă în parte acţiunea, fiind obligată pârâta Comuna Prigor prin Primar să încheie cu reclamanta Contractul de prestări servicii având gestiunea delegată nr. 251 data 30.08.2021, aflat la dosar fond, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere de 200 RON/zi de întârziere, după expirarea unui termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la data îndeplinirii măsurii dispuse prin hotărâre.

A fost obligată pârâta la plata contravalorii taxei de salubrizare pe o perioadă de un an începând cu data de 01.10.2021, taxă calculată conform contractului menţionat mai sus.

A fost obligată la plata sumei de 4.150 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

A fost respinsă în rest acţiunea formulată.

A fost menţinută în rest hotărârea apelată.

A fost obligată pârâta-intimată Comuna Prigor prin Primar la plata sumei de 5.277 de RON către apelanta-reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

3. Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii Comuna Prigor, prin Primar şi Consiliul Local al comunei Prigor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii introductive.

Au criticat recurenţii că, deşi în dispozitiv, cât şi în considerente, se arată admiterea doar în parte a acţiunii, în realitate, prin hotărârea pronunţată, au fost admise integral toate pretenţiile reclamantei.

S-a mai susţinut încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, ca urmare a neanalizării apărărilor invocate pe cale de excepţie şi pe fond, sens în care s-au invocat dispoziţiile art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit recurenţilor, acţiunea este inadmisibilă întrucât contractul nr. x/30.08.2021, în baza căruia a fost obligată recurenta U.A.T. Comuna Prigor, nu le-a fost comunicat, singurul contract de care au avut cunoştinţă fiind cel cu nr. x/29.09.2021.

S-a menţionat că instanţa de apel a încălcat legea finanţelor publice privind bugetul local, apreciind în mod eronat că unitatea administrativ-teritorială trebuie să plătească un serviciu neprestat, fără a analiza dacă suma solicitată este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, precum şi dacă prejudiciul este cert şi dovedit.

De asemenea, în mod nelegal s-a reţinut că nu mai era necesară aprobarea contractului printr-o nouă hotărâre a Consiliului Local, fiind suficientă hotărârea prin care s-a aprobat încheierea contractului de delegare nr. x/29.06.2018.

La data de 14 martie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-reclamnata A. S.R.L., prin care au fost invocate excepţiile tardivităţii, inadmisibilităţii raportat la dispoziţiile art. IV din Legea nr. 310/2018 şi nulităţii recursului din perspectiva art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

În cauză, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâţilor să încheie contractul de prestări servicii - având gestiunea delegată nr. 251/30.08.2021, precum şi să plătească contravaloarea taxei de salubrizare începând cu data de 01.10.2021 şi până la finalizarea contractului, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere de 200 RON/zi de întârziere, după expirarea unui termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la data executării obligaţiei.

Demersul judiciar a vizat, în concret, îndeplinirea de către pârâţi a obligaţiilor asumate, în calitate de membri ai asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, prin contractul de delegare prin concesiune a serviciilor de colectare şi transport deşeuri în judeţul Caraş-Severin Zona 2 Bozovici nr. 252/29.06.2018, încheiat între B., C. şi A. S.R.L., operator, în temeiul dispoziţilor Legii nr. 100/2016, a H.G. nr. 867/2016, a Legii nr. 51/2006, şi a Legii nr. 101/2006, ca urmare a câştigării de către reclamantă a licitaţiei publice deschise.

Se reţine că, prin sentinţa civilă nr. 59 din 24 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat, în cadrul regulatorului de competenţă, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (4) din Legea nr. 51/2006, "Soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ- teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Or, potrivit dispoziţiilor 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în forma aplicabilă la data iniţierii procesului, potrivit art. 24 C. proc. civ. "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul", iar art. 55 alin. (31) din aceeaşi lege prevede că "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzute de art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară".

Conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Din coroborarea textelor de lege sus-evocate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că decizia recurată este definitivă încă de la data pronunţării ei, împotriva ei nefiind deschisă calea de atac a recursului. De altfel, caracterul definitiv al hotărârii rezultă şi din dispozitivul acesteia.

În final, se reţine că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii Consiliul Local Prigor şi U.A.T. Comuna Prigor, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 529/A din 30 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurenţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenţii-pârâţi Consiliul Local Prigor şi U.A.T. Comuna Prigor, prin Primar, să achite către intimata-reclamantă A. S.R.L. suma de 5.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii aflate la dosarul de recurs, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii Consiliul Local Prigor şi U.A.T. Comuna Prigor, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 529/A din 30 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenţii-pârâţi Consiliul Local Prigor şi U.A.T. Comuna Prigor, prin Primar, la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.