Peremption of appeal for failure to interrupt one-year inactivity period via motion to resume proceedings without request for judgment in absentia

Asupra recursului, din actele dosarului, reţine următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă la data de 29 noiembrie 2011 sub nr. x/2011 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei să dispună, în temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societăţii ca urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu pot stabili de comun acord această sumă.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa – secţia A II-a Civilă a fost admisă în parte cererea principală, fiind dispusă excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii C. S.R.L., părţile sociale aparţinând pârâtului B. revenind celuilalt asociat, A..

A fost respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B..

A fost respinsă ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtul reconvenient B..

A fost admisă cererea formulată de expertul D., fiind dispusă majorarea onorariului cuvenit expertului cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului.

A fost obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8690,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respins apelul ca nefondat.

3. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat cerere de revizuire pârâtul B., în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865.

4. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la 27 septembrie 2021 sub nr. x/2021, petentul B. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În cadrul aceleiaşi cereri, a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi art. 40 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi art. 40 alin. (4) C. proc. civ.

5. Împotriva încheierii din 26 ianuarie 2022, la data de 31 ianuarie 2022, a declarat recurs petentul B., arătând că motivele de recurs vor fi formulate după primirea încheierii.

La 22 februarie 2022 a fost admisă cererea de amânare pentru a da posibilitatea recurentului să ia la cunoştinţă considerentele încheierii recurate.

Prin încheierea din 12 aprilie 2022 s-a dispus în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. 1865 suspendarea judecării recursului.

La data 7 octombrie 2022 recurentul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

Prin încheierea din 6 decembrie 2022 a fost încuviinţată cererea de amânare a cauzei, pentru imposibilitate de prezentare.

La data de 28 februarie 2023 recurentul a depus provizoriu motivele de recurs, criticând soluţia de respingere a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi art. 40 alin. (4) C. proc. civ.

În esenţă, s-a arătat că în dosarele nr. x, instanţa supremă a admis cererea, dispunând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 şi art. 144 C. proc. civ.

Totodată, a învederat recurentul că necunoaşterea motivării încheierii prin care i s-a respins cererea având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate încalcă dreptul său la un proces echitabil, astfel cum s-a reţinut prin decizia Curţii Constituţionale nr. 233/2021.

Prin încheierea din 28 februarie 2023, avand în vedere cererea de recuzare formulată, s-a dispus prorogarea discutării cererii de repunere pe rol şi amânarea judecării recursului, reţinându-se că nu poate fi soluţionată cererea de reluare a judecăţii dat fiind ivirea incidentului procedural.

Prin încheierea din 2 mai 2023 s-a dispus amânarea judecăţii ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare a intimatului A..

Prin încheierea din 19 septembrie 2023 a fost respinsă cererea recurentului privind repunerea pe rol a cauzei, fiind menţinută măsura suspendării judecării recursului dispusă prin încheierea din 12 aprilie 2022.

La data de 14 martie 2024 recurentul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

La data de 11 iunie 2024 recurentul a solicitat judecata în lipsă.

6. Înalta Curte, luând în examinare excepţia perimării recursului, invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:

Buna administrare a justiţiei impune ca actele de procedură să fie îndeplinite în condiţiile impuse de lege, în ordinea şi cu respectarea termenelor legale sau stabilite de judecător, părţile fiind obligate să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind finalizarea acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu."

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte, ca urmare a rămânerii în nelucrare, din vina părţii, timp de 1 an.

În plus faţă de rolul sancţionator, perimarea are şi natura juridică a unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.

Perimarea operează de drept în momentul întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de cel puţin 1 an din vina părţii, instanţa putând să o constate şi din oficiu, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat, în speţă, de data pronunţării încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei.

În cauză, judecata recursului a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea din 12 aprilie 2022, măsură ce a fost menţinută prin încheierea din 19 septembrie 2023, ca urmare a respingerii cererii recurentului de repunere pe rol.

Se impune a se arăta că, deşi ulterior termenului din 12 aprilie 2022, când s-a dispus măsura suspendării, recurentul a formulat la 7 octombrie 2022 cerere de repunere a cauzei pe rol, aceasta nu a putut fi soluţionată decât la 19 septembrie 2022, cauza fiind amânată succesiv la termenele din 6 decembrie 2022, 28 februarie 2023 şi 2 mai 2023, fie la cererea părţii, fie ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare cu intimaţii.

Astfel, cererea de repunere pe rol din 7 octombrie 2022 a fost respinsă la termenul din 19 septembrie 2023, reţinându-se că nici prin această cerere recurentul nu a solicitat judecata în lipsă, după cum nici celelalte părţi nu au formulat o astfel de solicitare, fiind astfel menţinută măsura suspendării judecării recursului dispusă la 12 aprilie 2022 în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit art. 249 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Înalta Curte impune observaţia că, în cauză, nu a intervenit nicio cauză de întrerupere a termenului de perimare. Astfel, formularea unei cereri de repunere pe rol, fără a se solicita şi judecarea în lipsă, nu poate constitui un act de procedură valabil, căruia să i se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare, în contextul în care anterior suspendarea judecăţii fusese dispusă tocmai pentru lipsa părţilor şi absenţa unei cereri de judecată în lipsă.

În cauză, cererea de repunere pe rol formulată de recurent la 7 octombrie 2022, lipsită de intenţia continuării judecăţii, prin aceea că nu a fost solicitată judecata în lipsă şi neurmată de repunerea efectivă pe rol, nu a produs efecte juridice din perspectiva curgerii termenului de perimare. Din aceeaşi perspectivă a întreruperii termenului de perimare, nici încheierile subsecvente acestei cereri, din 6 decembrie 2022, 28 februarie 2023 şi 2 mai 2023 nu prezintă relevanţă, câtă vreme prin acestea nu s-a luat nicio măsură în ceea ce priveşte reluarea judecăţii, ci s-au acordat termene la cererea părţii sau pentru lipsă de procedură.

Prin urmare, având în vedere că, la data de 19 septembrie 2023, cererea de repunere pe rol a fost respinsă, cu consecinţa menţinerii măsurii suspendării dispuse la 12 aprilie 2022, rezultă că încheierea de şedinţă din 12 aprilie 2022, prin care s-a suspendat judecarea recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reprezintă ultimul act de procedură întocmit în cauză, în sensul art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, care nu a mai fost urmat, din motive imputabile părţii, de alte acte de procedură în scopul continuării judecării cauzei.

Or, de la momentul dispunerii suspendării, respectiv 12 aprilie 2022, dosarul a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de 1 an, fără ca în acest termen să intervină în mod valabil o cauză de întrerupere a termenului de perimare, conform art. 249 C. proc. civ. ori de suspendare, în condiţiile art. 250 din acelaşi cod.

Prin urmare, la data de 14 martie 2024, când recurentul a formulat o nouă solicitare de repunere a cauzei pe rol, termenul de perimare era deja împlinit, cererea de recurs perimându-se, prin voinţa legiuitorului, de drept.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că formularea cererii de judecată în lipsă abia data de 11 iunie 2024 nu produce efecte retroactive, fiind fără relevanţă juridică din perspectiva împlinirii termenului de perimare.

Pentru aceste considerente, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi constatată perimarea, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 248 din acelaşi cod, va constata perimat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii de şedinţă din 26 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii de şedinţă din 26 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.