Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1270/2024 AI generated

CASS withholding claim lost to peremption due to procedural inaction exceeding the statutory one-year limit

Case Number Decizia nr. 1270/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal by declaring it perished (perimat), leaving the lower court’s 2021 decision confirming the peremption of a prior revision petition in force. The dispute involved a social security claimant who sought to force a pension agency to cease withholding CASS contributions and refund past deductions, but after a long procedural history involving a rejected initial appeal, multiple dismissed revision petitions, and a subsequent cassation appeal challenging the final decision on grounds of abuse of office, the appeal stalled after the court suspended proceedings in February 2022 due to the parties' unjustified absence. Relying on Article 248 of the Civil Procedure Code, the Court held that the appeal perished ex lege because the case remained in abeyance for over one year from the date of the last procedural act (the suspension order), and the appellant’s subsequent attempts to restart the proceedings failed to constitute the acts of procedure required to interrupt the peremption period under Article 249, as she did not request a default judgment or otherwise justify the continuity of the litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 249 C. proc. civ, art. 252 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; CASS withholding claim lost to peremption due to procedural inaction exceeding the statutory one-year limit: The dispute involved a social security claimant who sought to force a pension agency to cease withholding CASS contributions and refund past deductions, but after a long procedural history involving a rejected initial appeal, multiple dismissed revision petitions, and a subsequent cassation appeal challenging the final decision on grounds of abuse of office, the appeal stalled after the court suspended proceedings in February 2022 due to the parties' unjustified absence. Relying on Article 248 of the Civil Procedure Code, the Court held that the appeal perished ex lege because the case remained in abeyance for over one year from the date of the last procedural act (the suspension order), and the appellant’s subsequent attempts to restart the proceedings failed to constitute the acts of procedure required to interrupt the peremption period under Article 249, as she did not request a default judgment or otherwise justify the continuity of the litigation.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code grounds for cassation social security litigation suspension of pension revision of a judgment statutory limits

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for the final decision to dismiss the appeal.

art. 248 C. proc. civ.

Main ground for the verdict, used to declare the appeal perished due to the case remaining in abeyance for over one year.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 25 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2012 reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti să înceteze a calcula şi reţine cota CASS de 5,5% din întregul cuantum al pensiei începând cu luna aprilie 2012 şi să restituie sumele reţinute fără titlu în perioada ianuarie 2011 – martie 2012, indexate cu rata inflaţiei până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

Prin sentinţa civilă nr. 10956/06.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a-VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă acţiunea, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A..

Prin decizia nr. 2188/2014 din 31 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale s-a constatat nulitatea recursului.

3. Împotriva sentinţei civile nr. 10956/06.12.2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a-VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a formulat cerere de revizuire reclamanta A..

Prin sentinţa nr. 498 din 30 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă cererea de revizuire.

4. Împotriva acestei din urmă sentinţe revizuenta A. a formulat cerere de revizuire înregistrată sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 3507 din 27 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire.

5. Împotriva acestei sentinţe revizuenta A. a declarat apel.

Prin încheierea din data de 14.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost suspendată judecarea cauzei, pentru lipsa nejustificată a părţilor.

6. Împotriva acestei încheieri A. a formulat contestaţie în anulare ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 5794 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare.

7. Împotriva deciziei civile nr. 5794 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale A. a formulat cerere de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 6 martie 2020 a fost suspendată judecarea cauzei, pentru lipsa părţilor.

Prin decizia nr. 4429/2021 din 24 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a constatat perimarea cererii de revizuire.

8. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs revizuenta A., în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., solicitând rejudecarea întregii cauze, întrucât hotărările au fost pronunţate prin abuz de funcţie, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 ianuarie 2022 sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea din 1 februarie 2022 s-a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. 1865.

La data de 3 februarie 2022 a fost înregistrată cererea recurentei de repunere a cauzei pe rol.

Prin încheierea din 29 martie 2022 a fost menţinută măsura suspendării dispusă la 1 februarie 2022.

La data de 15 septembrie 2022 recurenta a formulat cerere de repunere pe rol iar la 19 septembrie 2022 şi respectiv 14 noiembrie 2022 a depus precizări.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2022 a fost menţinută măsura suspendării.

La data de 23 aprilie 2024 grefierul desemnat din cadrul compartimentului Arhivă a întocmit Referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

Prin urmare, s-a fixat termen de judecată pentru repunerea cauzei pe rol în vederea verificării incidenţei perimării la data de 11 iunie 2024.

La data de 5 iunie 2024 recurenta a depus un înscris intitulat contestaţie în anulare, prin care a arătat că nu a fost informată cu privire la invocarea perimării şi a solicitat respingerea acestei excepţii, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

3. Înalta Curte, luând în examinare excepţia perimării recursului, reţine următoarele considerente:

Buna administrare a justiţiei impune ca actele de procedură să fie îndeplinite în condiţiile impuse de lege, în ordinea şi cu respectarea termenelor legale sau stabilite de judecător, părţile fiind obligate să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind finalizarea acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu."

De asemenea, în acord cu art. 249 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte, ca urmare a rămânerii în nelucrare, din vina părţii, timp de 1 an.

În plus faţă de rolul sancţionator, perimarea are şi natura juridică a unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.

Perimarea operează de drept în momentul întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de cel puţin 1 an din vina părţii, instanţa putând să o constate şi din oficiu, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat, în speţă, de data pronunţării încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei.

Astfel, Înalta Curte notează că judecata recursului a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea din 1 februarie 2022, măsură ce a fost menţinută prin încheierile din 29 martie şi respectiv 15 noiembrie 2022.

Astfel, deşi ulterior termenului din 1 februarie 2022, când s-a dispus măsura suspendării, recurenta a formulat două cereri de repunere a cauzei pe rol, se reţine că partea nu a solicitat şi judecarea cauzei în lipsă şi, faţă de împrejurarea că părţile, legal citate, nu au fost prezente la termenele de judecată acordate, prin încheierile din 29 martie şi respectiv 15 noiembrie 2022, a fost menţinută măsura suspendării dispusă la 1 februarie 2022.

Aşa fiind, încheierea de şedinţă din 1 februarie 2022 reprezintă ultimul act de procedură întocmit în cauză, în sensul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Ca o consecinţă, prin referatul întocmit la data de 23.04.2024, s-a propus să se stabilească termen pentru a se verifica condiţiile perimării, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.

Or, se constată că, de la momentul dispunerii suspendării, respectiv 1 februarie 2022, dosarul a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de 1 an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere a termenului de perimare, conform art. 249 C. proc. civ. ori de suspendare, în condiţiile art. 250 din acelaşi cod.

Prin urmare, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi constatată perimarea cererii de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 248 din acelaşi cod, va constata perimat recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 4429/2021 din 24 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 4429/2021 din 24 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.