Bankruptcy appeal dismissed as moot following appellate rejection of interim execution suspension

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 276/2023/16.11.2023, Tribunalul Specializat Mureş a respins cererea debitoarei A. S.R.L. privind repunerea cauzei pe rol, în temeiul art. 400 C. proc. civ. şi excepţia prematurităţii formulării cererii de deschidere a falimentului, invocată de aceeaşi parte prin întâmpinare, a admis cererea creditorului ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MUREŞ, şi, în baza art. 145 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014, a dispus intrarea debitoarei A. S.R.L. în procedura generală a falimentului, iar, în temeiul art. 145 alin. (2) lit. a), coroborat cu art. 84 alin. (4) din aceeaşi lege, a dispus dizolvarea societăţii şi ridicarea în tot a dreptului de administrare al debitoarei, precum şi alte măsuri.

Împotriva acestei hotărâri, debitoarea A. S.R.L., prin administrator special, a declarat apel, solicitând, totodată, suspendarea executării sentinţei apelate până la soluţionarea căii de atac devolutive exercitate.

Prin încheierea nr. 297/A/12.12.2023, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al administratorului special al debitoarei şi ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de către administratorul judiciar în favoarea debitoarei şi a dispus suspendarea executării provizorii a sentinţei nr. 276/2023/16.11.2023, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, până la soluţionarea apelului declarat împotriva acesteia.

Prin decizia nr. 97/A din 2 aprilie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiat apelul.

Împotriva încheierii nr. 297/A/12.12.2023, ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MUREŞ a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, după rejudecare, respingerea cererii de suspendare a intimatei A. S.R.L.

În susţinere, autoarea căii de atac a arătat, sub un prim aspect, că dispoziţia curţii de apel de respingere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special este nelegală, în măsura în care prin hotărârea a cărei suspendare se solicitase, dreptul de administrare al debitoarei fusese ridicat, iar cererea de suspendare fusese formulată fără avizul administratorului judiciar.

A mai afirmat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 450 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele art. 43 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 85/2014, întrucât, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale pentru a se putea dispune măsura suspendării.

De asemenea, a susţinut că, în mod greşit, cererea intimatei a fost admisă, deoarece aceasta nu a justificat îndeplinirea cerinţelor impuse de lege, limitându-se doar la enumerarea lor. Potrivit recurentei, cererile de apel şi de suspendare reprezentau acte procedurale distincte, pentru admisibilitatea cărora legiuitorul a prevăzut cerinţe distincte.

În continuare, a prezentat condiţiile impuse de art. 450 alin. (1) C. proc. civ., subliniind că afirmaţiile intimatei referitoare la lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei sale sunt neîntemeiate, întrucât obligaţiile fiscale neexecutate de către debitoare decurgeau chiar din declaraţiile întocmite şi înregistrate la organul fiscal de către aceasta, iar cererile recurentei de plată a creanţei au fost analizate atât de către administratorul judiciar, cât şi de către judecătorul-sindic în cadrul contestaţiilor formulate de intimată.

A mai arătat că, raportat la prevederile art. 105 din Legea nr. 85/2014, dispoziţiile legale privind verificarea creanţelor, inclusiv a celor curente, nu se aplică creanţelor bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenul legal şi că, în conformitate cu art. 351 Codul de procedură fiscală, în mod corect, analiza administratorului judiciar a fost limitată la verificarea corespondenţei sumei pretinse cu cea înscrisă în documentele depuse în susţinere.

În continuare, autoarea căii de atac a evocat dispoziţiile art. 1 pct. 18 şi ale art. 93 din Legea nr. 207/2015, subliniind că, în cauză, erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit recurentei, nelegalitatea măsurii de suspendare este relevată chiar de soluţia curţii de apel dată asupra excepţiei prematurităţii cererii de deschidere a procedurii falimentului, având în vedere că în justificarea dispoziţiei de respingere a acesteia s-a reţinut că problema cuantumului creanţei nu vizează aspecte ce ţin de prematuritatea demersului judiciar din cauză.

În altă ordine de idei, a arătat că nemulţumirile intimatei faţă de măsurile dispuse de administratorul judiciar şi de actele administrative fiscale puteau face obiectul unei contestaţii prevăzute de art. 75 şi art. 59 din Legea nr. 85/2014, respectiv de art. 268 Codul de procedură fiscală.

Cu privire la compensare, a arătat că aceasta a operat în baza ordinelor de compensare şi că acestea au fost contestate de către intimată atât pe cale administrativă, cât şi pe cale judiciară, contestaţiile fiind respinse prin hotărâri definitive. Din această perspectivă, a apreciat că problema compensării nu mai putea fi readusă în discuţie, chestiunile dezlegate bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

În concluzie, a apreciat că dreptul său de creanţă se circumscria ipotezei de la art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

A mai afirmat că la judecarea cererii de suspendare trebuia avut în vedere şi faptul că judecătorul-sindic a respins solicitarea intimatei de administrare a probei cu expertiză.

În final, a arătat că intimata nu a respectat planul de reorganizare aprobat, nu a achitat datoriile curente, respectiv creanţele fiscale şi că administrarea societăţii sub supravegherea lichidatorului judiciar nu era de natură să atragă prejudicii societăţii, de vreme ce aceasta a fost în reorganizare, iar dreptul de administrare nu i-a fost ridicat.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; raportul a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport; niciuna dintre părţi nu s-a prevalat de acest drept.

Analizând cu prioritate cerinţa interesului recurentei în soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii de admitere a cererii de suspendare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes; în caz contrar, aceasta va fi respinsă ca lipsită de interes, respectiv rămasă fără efect, după caz, în condiţiile art. 40 alin. (1) C. proc. civ.

Principiul legalităţii prevăzut de art. 457 alin. (1) din acelaşi Cod impune părţilor exercitarea căilor de atac prevăzute de lege numai în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, iar conform art. 458 C. proc. civ., "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".

Interesul, înţeles ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, constă în folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca, potrivit art. 33 teza I C. proc. civ., acesta să fie legitim, personal, născut şi actual şi să se menţină pe tot parcursul procesului, inclusiv în căile de atac.

În speţă, recurenta a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării provizorii a sentinţei nr. 276/2023/16.11.2023, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, până la soluţionarea apelului declarat împotriva acesteia.

Aşadar, folosul practic urmărit de către recurentă prin exercitarea recursului este cel de a obţine suspendarea executării hotărârii sus-menţionate până la soluţionarea căii extraordinare de atac declarate.

Ulterior promovării recursului de faţă, la 2 aprilie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat apelul prin decizia nr. 97/A, în sensul respingerii acestuia ca neîntemeiat.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că interesul soluţionării prezentului recurs nu mai subzistă, în sensul că nu mai este actual, demersul procesual rămânând fără efect.

Prin urmare, soluţia care se impune în cauză este cea a respingerii recursului ca rămas fără interes.

De aceea, în considerarea celor reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 40 alin. (1) şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul astfel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurenta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MUREŞ împotriva încheierii nr. 297/A din 12 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii B. S.P.R.L., A. S.R.L., prin administrator special C., D. S.R.L., E. S.A., F. S.R.L., G., H. S.A., prin administrator judiciar I. S.P.R.L., J., K., L. S.A., M., N., G., salariaţii debitoarei A. S.R.L. şi O. ŞI P..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2024.