Inadmissibility of civil revision for lack of contradictory judgments and res judicata violation in employment salary recalculation dispute

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – secţia I Civilă sub nr. x/2022, la 18 februarie 2022 şi modificată la 3 martie 2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta REGIA AUTONOMĂ DE SERVICII PUBLICE R.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata drepturilor salariale restante de la 1 septembrie 2017 până la 31 martie 2022, ca urmare a recalculării salariului tarifar conform punctului 1 din dispozitivul sentinţei civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – secţia I Civilă, rămasă definitivă prin deciziiile nr. 1616 din 21 septembrie 2017, nr. 1163 din 16 aprilie 2019 şi nr. 1921 din 17 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei începând cu data scadenţei şi până la plata lor efectivă; a dobânzii legale aferente acestor sume de la data pronunţării hotărârii şi până la achitarea sumelor; a daunelor-interese în cuantum de 200.000 RON pentru neexecutarea, conform art. 274 din Codul Muncii, a pct. 1 din dispozitivul sentinţei sus-menţionate şi să anuleze decizia nr. 6 din 28 ianuarie 2022 prin care pârâta a modificat unilateral salariul tarifar corespunzător salariului minim brut pe economie – coeficient de salarizare 1, întrucât este contradictorie sentinţei civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – secţia I Civilă, rămasă definitivă prin deciziiile nr. 1616 din 21 septembrie 2017, nr. 1163 din 16 aprilie 2019 şi nr. 1921 din 17 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1352 din 17 mai 2022, Tribunalul Prahova – secţia I Civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonoma de Servicii Publice R.A., având ca obiect drepturi salariale.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 353 din 22 februarie 2023, Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă a admis apelul, a anulat în parte sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 6 din 28 ianuarie 2022 emisă de Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti, a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.

La 24 martie 2023, împotriva acestei din urmă hotărâri, A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe motivele reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

După examinarea, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din acelaşi Cod, a excepţiei necompetenţei materiale în ceea ce priveşte cererea de revizuire a deciziei nr. 353 din 22 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 510 alin. (1) şi ale art. 457 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte, prin decizia civilă nr. 2043 din 11 octombrie 2023, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Ploieşti şi a respins ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, care, analizând cererea de revizuire, a respins-o ca nefondată, prin decizia nr. 525 din 4 aprilie 2024.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, A. a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cerere de revizuire, arătând că aceasta este contradictorie deciziei nr. 1163 din 16 aprilie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, sentinţei civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – secţia I Civilă şi deciziei nr. 1616 din 21 septembrie 2017 şi deciziei nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 180 din 7 februarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

În motivare, după expunerea etapelor procesuale anterioare, a arătat că, în faţa instanţelor anterioare, revizuentul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova şi a deciziilor nr. 1616 din 21 septembrie 2017, 1163 din 16 aprilie 2019 şi nr. 1921din 17 iulie 2019 ale Curtii de Apel Ploiesti – secţia I Civilă, precum şi excepţiile prevăzute de art. art. 170, art. 274 şi art. 275 din Codul Muncii.

Totodată, a afirmat că prin decizia nr. 1473 din 19 mai 2022, Curtea de Apel Ploiesti a considerat, cu autoritate de lucru judecat că decizia civilă nr. 656 din 21 mai 2021 a Tribunalului Prahova, pronunţată în temeiul art. 666 alin. (5) şi art. 703 alin. (1) din C. proc. civ., nu încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive menţionate anterior.

În opinia sa, prin considerentele deciziei nr. 525 din 10 aprilie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, instanţa a lămurit/modificat întinderea dispozitivului sentintei civile nr. 796 din 7 martie 2017, chestiune contradictorie considerentelor deciziei nr. 1163 din 16 aprilie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă.

În final, a precizat că autoritatea de lucru judecat a deciziei ultim indicate a fost invocată în toate fazele procesuale, dar instantele au refuzat să o ia în considerare şi că, ulterior pronunţării acesteia, instanţele de judecată au emis o multitudine de variante (nelegale) cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu reprezentat de sentinta civilă nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – secţia I Civilă.

La 28 mai 2024, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Revizuentul a răspuns la întâmpinare.

Asupra excepţiei tardivităţii formulării cererii de revizuire, Înalta Curte s-a pronunţat în sensul respingerii, pentru motivele expuse în partea introductivă a acestei decizii.

Luând în analiză excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire în raport cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac pusă la dispoziţia părţii de către legiuitor pentru înlăturarea neregularităţilor procedurale ce ar putea afecta legalitatea unei hotărâri judecătoreşti. Prin urmare, ea nu poate fi exercitată decât în termenii şi condiţiile limitativ prevăzute de lege, sens în care art. 513 C. proc. civ. impune examinarea cu prioritate a îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Ipoteza reglementată de textul de lege enunţat vine să protejeze autoritatea de lucru judecat, pentru a remedia situaţiile în care aceasta ar fi încălcată.

Totodată, accesul părţii la acest remediu procesual este subordonat îndeplinirii mai multor condiţii: să existe hotărâri judecătoreşti definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, dar în dosare diferite, deci să fi existat triplă identitate de elemente – părţi, obiect şi cauză – pentru autoritatea de lucru judecat în manifestarea sa negativă sau identitate de părţi şi de chestiune litigioasă dezlegată pentru valorificarea efectului pozitiv al acesteia, cererea de revizuire să se îndrepte împotriva celei de-a doua hotărâri, pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a celei dintâi, iar excepţia, care asigură respectarea acesteia, să nu fi fost ridicată în al doilea proces, sau, dacă a fost invocată, aceasta să nu se fi discutat.

Condiţiile menţionate se impun a fi întrunite cumulativ, de aceea, în absenţa îndeplinirii oricăreia dintre ele, cererea de revizuire este inadmisibilă.

În speţă, prin cererea de revizuire, autorul căii de atac reclamă încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat de către instanţa anterioară prin prisma considerentelor ce au vizat decizia atacată, autorul căii de atac afirmând că acestea vin în contradicţie cu cele statuate definitiv prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, sentinţa civilă nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – secţia I Civilă, decizia nr. 1616 din 21 septembrie 2017 şi decizia nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că asupra modului în care efectele obligatorii ale hotărârilor amintite se impun în proces instanţele din fazele procesuale anterioare au statuat prin hotărârile pronunţate, chestiune recunoscută de către autorul căii de atac prin cererea de revizuire.

Prin urmare, în măsura în care asupra celor dezlegate în cuprinsul hotărârilor opuse cu acest titlu în ceea ce priveşte drepturile salariale, obiect al dosarului nr. x/2022, rezultă că autoritatea de lucru judecat a acestora a fost avută în vedere la soluţionarea procesului, sens în care demersul judiciar de faţă nu întruneşte cerinţele legale pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa de revizuire.

De altfel, verificând argumentele care fundamentează susţinerile privind încălcarea autorităţii de lucru judecat în legătură cu decizia nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi integrate situaţiei reclamate - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.-, dat fiind că prin acestea nu se relevă chestiuni asupra cărora curtea de apel ar fi statuat contrar prin hotărârea suspusă revizuirii, revizuentul afirmând, în esenţă, nelegalitatea deciziei atacate prin prisma unui raţionament greşit, şi nu a nerespectării principiului evocat.

În acest context, Înalta Curte subliniază că, în considerarea caracterului extraordinar al căii de atac a revizuirii, nemulţumirea părţii faţă de hotărârea pronunţată de curtea de apel scapă cenzurii instanţei învestite cu judecarea acesteia, al cărei control, aşa cum s-a arătat mai sus, este limitat numai la ipotezele de la art. 509 alin. (1) C. proc. civ., şi nu la corectitudinea soluţiei date pe fond.

Prin urmare, constatând că în cauză, nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru promovarea revizuirii, Înalta Curte, pentru toate raţiunile înfăţişate anterior, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 525 din 4 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ DE SERVICII PUBLICE R.A.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2024.