Extraordinary remedy inadmissible: misinterpretation of financial regulation and alleged omission of arguments do not constitute material error or complete non-examination of cassation grounds

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la 24 decembrie 2020, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar C.I.I. B., a chemat în judecată pârâtele C. S.R.L. (fosta C. S.R.L.) şi D. S.R.L. (fosta D. S.R.L.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare a 1.220.000 acţiuni ale E. S.A., încheiat între A. S.A. şi C. S.R.L. la 6 august 2015 şi, aferent acestuia, a contractului de împrumut nr. x din 10 august 2015, încheiat între A. S.A. şi D. S.R.L. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii tranzacţiilor prin înregistrarea acţiunilor sus-menţionate în contul reclamantei în Registrul Acţionarilor E. S.A., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1639 din 10 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a luat act că pârâtele şi-au rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a declarat apel principal, iar pârâta C. S.R.L. a promovat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1920A din 15 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A. care, prin decizia nr. 2592 din 7 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, a fost respins ca nefondat.

La 11 aprilie 2024, A. S.A. a promovat contestaţie în anulare împotriva hotărârii instanţei de recurs, solicitând anularea deciziei atacate şi, după rejudecare, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

Sub un prim aspect, a arătat că instanţa de recurs nu a analizat complet motivul de recurs prin care a susţinut că instanţa de apel nu a verificat toate operaţiunile care i-au fost deduse judecăţii şi care privite împreună făceau dovada fraudei la lege şi nici motivul de recurs referitor la dovada lipsei intenţiei de a se împrumuta sumele de bani prin contractele de împrumut; astfel a invocat incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În susţinere, a afirmat că instanţa de recurs, nu a examinat argumentele sale cu privire la circuitul fraudulos al banilor care rezulta din înscrisurile indicate, reţinând doar că instanţa de apel l-a analizat şi că dacă recurenta a împrumutat banii încasaţi ca preţ al tranzacţiei a fost alegerea acesteia, preluând susţinerile instanţei de prim control judiciar în acest sens.

A mai precizat că instanţa de recurs nu a examinat nici motivele prin care a susţinut că în apel nu s-a analizat Contractul de împrumut nr. 6 din 10 august 2015 prin care intimata D. S.R.L. a transferat cu titlul de împrumut aceeaşi sumă către intimata C. S.R.L. şi nici faptul că cea din urmă parte a restituit această sumă brokerului F. S.A.

În opinia sa, neanalizarea tranzacţiilor de către instanţele de control judiciar reprezintă o încălcare a principiului constituţional al liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţia României, şi respectiv art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Circumscris aceluiaşi motiv al contestaţiei în anulare, a arătat că instanţa de recurs nu a analizat şi nu a oferit niciun răspuns celui de-al treilea motiv de recurs prin care a susţinut că instanţa de prim control judiciar în mod greşit şi-a fundamentat soluţia pe Dispunerea de măsuri nr. 5 din 26 martie 2009 a CNVM.

În fine, un ultim motiv al contestaţiei în anulare a vizat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în argumentarea căruia autoarea căii de atac a afirmat că statuările instanţei de recurs în sensul că Dispunerea de măsuri nr. 5 din 26 martie 2009 a CNVM ar permite achiziţia de acţiuni prin împrumutul sumelor de bani de la SSIF este rezultatul unei erori materiale, având în vedere că aceasta nu permite împrumutul de bani de către SSIF către client, ci ca activele unui client, instrumente financiare şi fonduri, să fie utilizate în scopul garantării tranzacţiilor încheiate de SSIF.

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

Luând în analiză, cu prioritate, chestiunea admisibilităţii contestaţiei în anulare din perspectiva cerinţelor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Primul motiv al contestaţiei în anulare este întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod procedură, potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Sintagma "eroarea materială" la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., de natură a influenţa dezlegarea dată recursului, are în vedere erori evidente privitoare la elemente şi date materiale ale cauzei, care intervin involuntar în raţionamentul instanţei şi determină decisiv soluţia şi care nu implică, însă, reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, aspect ce semnifică că, pe această cale procesuală, părţile nu pot obţine o nouă judecată a chestiunilor ce au făcut obiect al analizei instanţei şi pe care aceasta le-a tranşat. Pe cale de consecinţă, nu pot intra în conţinutul sintagmei de "eroare materială" aspectele de fapt şi cele de drept cărora instanţa de control judiciar le-a dat o dezlegare prin examinarea efectuată, chiar dacă concluziile instanţei ar fi eronate, în astfel de cazuri putând fi vorba cel mult despre erori de judecată, iar nu despre erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În speţă, invocarea ipotezei enunţate vizează statuările instanţei de recurs asupra Dispunerea de măsuri nr. 5 din 26 martie 2009 a CNVM, în ceea ce priveşte posibilitatea achiziţiei de acţiuni prin împrumutul sumelor de bani de la SSIF.

Aceste aspecte nu sunt de natură a contura o greşeală materială care să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, astfel cum impun prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci se referă la erori de judecată derivate din modul în care instanţa a înţeles să interpreteze şi să aplice dispoziţia contestată, chestiune ce nu poate fi valorificată pe calea acestei contestaţii în anulare.

În realitate, autoarea căii de atac îşi exprimă nemulţumirea cu privire la dezlegările instanţei de recurs asupra normelor indicate, iar faptul că instanţa de recurs nu şi-a însuşit punctul de vedere al recurentei nu este de natură a conduce la admisibilitatea căii de atac, contestaţia în anulare nefiind un recurs la recurs.

În acest cadru procesual limitativ, Înalta Curte nu poate verifica corectitudinea interpretării şi aplicării dispoziţiei de masuri nr. 5/26.03.2009 a CNVM în speţă, întrucât, aşa cum s-a arătat, eroarea materială invocată de autoarea căii de atac trebuie să poarte asupra greşelilor formale ale judecăţii în recurs, şi nu de nelegalitate, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, recunoscută numai în condiţiile speciale menţionate în textul redat mai sus.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat de contestatoare, se reţine că potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:[…]3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen[...]".

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că admisibilitatea unei contestaţii în anulare întemeiată pe acest caz este condiţionată de omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele de nelegalitate invocat de parte. Aşadar, numai nepronunţarea instanţei de recurs asupra lui, aspect ce presupune completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, nu poate constitui motiv de anulare a deciziei contestate insuficienta sau incompleta cercetare/motivare a tuturor argumentelor, câtă vreme instanţa învestită cu soluţionarea recursului este îndreptăţită să răspundă criticilor de recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa argumentele expuse în susţinerea motivelor de nelegalitate.

Nici motivul reţinerii unor considerente care nu ar fi suficient de lămuritoare sau neînsuşirea motivelor de casare de către instanţa de recurs nu este de natură să atragă incidenţa prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., dacă aceasta le-a analizat din perspectiva criticilor şi argumentelor de nelegalitate circumscrise acestora şi le-a apreciat ca fiind nerelevante din perspectiva soluţiei asupra recursului.

Pe calea recursului îndreptat împotriva deciziei civile nr. 1920A din 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă şi finalizat cu pronunţarea deciziei a cărei anulare se solicită, autorul căii de atac a invocat nelegalitatea primei hotărâri prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. – nemotivarea hotărârii şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În această etapă procesuală, autoarea căii de atac reclamă omisiunea instanţei de recurs de a analiza complet motivul de recurs care viza verificările efectuate de către instanţa de apel asupra operaţiunilor care i-au fost deduse judecaţii si care, în opinia autoarei căii de atac, împreună făceau dovada fraudei la lege, precum şi motivul referitor la faptul că s-a dovedit lipsa intenţiei de a se împrumuta sumele de bani prin contractele de împrumut. De asemenea, afirmă că instanţa de recurs nu a analizat şi nu a oferit niciun răspuns celui de-al treilea motiv de recurs prin care s-a susţinut că instanţa de prim control judiciar în mod greşit si-a fundamentat soluţia pe Dispoziţia de masuri nr. 5 din 26 martie 2009 a CNVM.

Verificând actele dosarului prin raportare la condiţiile de admisibilitate expuse anterior pentru ipoteza de la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că motivele pretins nedezlegate sau insuficient motivate în recurs se încadrează în categoria argumentelor expuse de autoarea căii de atac în justificarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nu ca şi motiv de casare distinct, sens în care susţinerile părţii nu pot fi circumscrise situaţiei avute în vedere art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, examinând considerentele deciziei atacate, se constată că instanţa de recurs nu a lăsat necercetate criticile indicate, ci, dimpotrivă, analizându-le, a reţinut că acestea nu justifică casarea hotărârii atacate, relevante în acest sens fiind considerentele ce se regăsesc în cuprinsul deciziei pronunţate la pag. 10-12.

Prin urmare, susţinerile părţii au primit o dezlegare în planul motivării din partea instanţei de recurs, prin decizia atacată, aceasta nu doar că nu a omis, ci, dimpotrivă, a examinat criticile recurentei şi a expus considerentele pentru care le-a găsit nefondate, aşa încât argumentele contestatorului nu pot fi integrate cerinţei legale privind omisiunea de cercetare.

Aspectele privind modalitatea în care instanţa de recurs a analizat şi a motivat soluţia de respingere a recursului, precum şi raţionamentul logico-juridic expus nu pot fi încadrate în cazul reglementat de art. 502 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Aceasta, în contextul în care, analiza lor impune exercitarea unui examen de legalitate asupra deciziei a cărei anulare se solicită, or, calea extraordinară de atac de atac de faţă nu poate conduce la declanşarea unui astfel de control, normele legale ce o guvernează fiind de strictă şi limitativă aplicare, extinderea ei la alte situaţii fiind de natură să încalce principiul securităţii raporturilor juridice prin declanşarea unui recurs la recurs.

În concluzie, reţinând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.A. împotriva deciziei nr. 2592 din 7 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele C. S.R.L. şi D. S.R.L., prin lichidator judiciar G..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2024.