Exclusion of cassation review for insolvency decisions, as appellate rulings on individual administrator liability are final.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 10.02.2023 sub nr. x/2022/a1, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Finanţelor Publice Dâmboviţa, în calitate de creditoare deţinând o creanţă la masa credală a A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta B., administrator statutar al debitoarei, solicitând obligarea acesteia la suportarea pasivului societăţii, în sumă de 397.917 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa nr. 99/13.04.2023, Tribunalul Dâmboviţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să suporte din averea proprie, pasivul debitoarei A. S.R.L., respectiv suma de 397.917 RON.

Împotriva acestor sentinţe, pârâta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 280/26.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, a susţinut în esenţă că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) şi art. 264 C. proc. civ.

Recurenta a argumentat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru atragerea răspunderii administratorului societăţii potrivit art. 169 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, evidenţiind că instanţa de apel a ignorat rechizitorul din 15.07.2021, prin care organele de cercetare penală au dispus clasarea.

Totodată, a mai criticat hotărârea curţii de apel din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, coroborat cu art. 328 C. proc. civ., argumentând că instanţa avea obligaţia, în virtutea rolului activ, conform art. 22 C. proc. civ., de a verifica dacă partea căreia îi profită prezumţia, respectiv reclamanta, trebuia să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex pe care se întemeiază.

Conchizând, a subliniat că pentru instituirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere este necesară întrunirea anumitor condiţii specifice unei răspunderi delictuale, care în cauză nu sunt îndeplinite.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

La 05.04.2024, intimata a depus întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457.

Cererea având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, administrator statutar al A. S.R.L., fundamentată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014, a fost soluţionat în primă instanţă de judecătorul-sindic.

Ca atare, recursul de faţă este îndreptat împotriva unei decizii pronunţate în apel, în materia procedurii insolvenţei. Or, în această materie hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate, separat, numai cu apel, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, curtea de apel este instanţă de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, iar hotărârile curţii de apel sunt definitive, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(…) Nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Din coroborarea dispoziţiilor legale sus-evocate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că decizia pronunţată în apel, nr. 280/26.09.2023 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă, este definitivă încă de la data pronunţării şi că împotriva ei autoarea căii de atac nu are deschisă calea recursului.

Cum decizia recurată se încadrează în categoria hotărârilor excluse de legiuitor de la controlul de legalitate realizat prin recurs, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta B., în calitate de administrator al A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 280/26.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2024.