Jurisdictional conflict over labor claims: Disjunction of coparties does not defeat prorogation under Labor Code art. 269(3)

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28.02.2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, un număr de 21 de reclamanţi, printre care şi A., au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să le plătească drepturile băneşti cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, a zilelor de 8 martie şi 1 iunie, precum şi sporul pentru operarea de sisteme informatice naţionale ce furnizează servicii de e-Guvernare, actualizate cu indicele de inflaţie, şi dobânda legală.

Prin încheierea din 25.05.2023, instanţa a disjuns cererile reclamanţilor al căror domiciliu nu se află în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, formând, astfel, dosare separate; printre ele şi cel care poartă nr. x/2023, în care reclamantă este A..

În acest dosar nou format, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat sentinţa civilă nr. 3796/15.06.2023, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

În motivarea acestei hotărâri, a reţinut că litigiul are natura juridică a unui conflict individual de muncă, că domiciliul reclamantei este în judeţul Constanţa, iar în raport cu data introducerii acţiunii iniţiale, 28.02.2023 – când dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 62/2011 erau abrogate – a dat eficienţă art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea instanţei în circumscripţia căreia reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Astfel învestit, prin sentinţa civilă nr. 1478/29.04.2024, Tribunalul Constanţa – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că în ipoteza coparticipării procesuale active, reglementată de dispoziţiile art. 59 C. proc. civ. şi art. 269 alin. (3) din Codul muncii, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi şi, cum ceilalţi reclamanţi au domiciliul în Bucureşti, a statuat că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze şi cererea reclamantei B..

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Între părţi s-a declanşat un conflict de muncă, iar în dosarul din care s-a format prin disjungere cauza de faţă, reclamanţii pretind obligarea angajatorului, Autoritatea pentru Digitalizarea României, la plata unor drepturi băneşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură", iar potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, "Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi".

Incidenţa dispoziţiilor art. 59 C. proc. civ. reclamă existenţa unui drept ori a unei obligaţii comune sau situaţia ca acestea să izvorască din aceeaşi cauză ori ca între ele să existe o strânsă legătură.

În cauză, sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cât timp litigiul are ca obiect acordarea unor drepturi băneşti despre care reclamanţii afirmă că au fost reglementate în contractul colectiv de muncă, aşadar priveşte dobândirea unor drepturi care au aceeaşi cauză şi între care există o strânsă legătură.

Prin urmare, fiind îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active şi întrucât domiciliul reclamanţilor ale căror cereri au fost menţinute în dosarul iniţial este situat în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, pentru ceilalţi reclamanţi, care nu au domiciliul în raza instanţei sesizate, operează prorogarea de competenţă.

Mai mult, disjungerea este o măsură procesuală ce poate fi luată pentru buna administrare a justiţiei, a cărei adoptare nu atrage însă necompetenţa instanţei, ci cauza disjunsă rămâne în competenţa instanţei legal învestite material şi teritorial, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat de la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2024.