Conflict of jurisdiction over EC 261/2004 air passenger claims assigned to professional debt recovery entity: private territorial jurisdiction applies

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2026

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 11.07.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat, pe calea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 250 de euro (echivalentul în RON) şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1026-1033 C. proc. civ., Regulamentul (CE) nr. 261/2004, art. 1566-1586 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7116 din 04.06.2025, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a instanţei, invocată prin întâmpinare, şi a declinat competenţa privind soluţionarea cererii în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

În fundamentarea acestei sentinţe, redând o parte din considerentele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene reţinute în cauza C-204/08, Judecătoria Buftea a arătat, în esenţă, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speţă, conform biletelor de transport aerian anexate, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a fost efectuat HHN-CLJ.

Pe cale de consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Cluj Napoca, în a cărei circumscripţie se află locul de aterizare a avionului.

Prin sentinţa civilă nr. 18325/2025 din 02.12.2025, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea; totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În fundamentarea acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, că, întrucât Judecătoria Buftea nu a procedat la verificarea competenţei la 12.02.2025, primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, la care părţile au putut pune concluzii, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu mai putea, ulterior acestui moment, să admită excepţia necompetenţei teritoriale şi să decline soluţionarea cauzei, admiterea ulterioară a excepţiei de necompetenţă teritorială realizându-se cu depăşirea termenului legal prevăzut pentru verificarea competenţei.

Instanţa a avut în vedere şi paragrafele 63 - 66 din Decizia nr. 31/2019 pronunţată în Recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că, aşa cum rezultă din cuprinsul acestor considerente, neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă constituie o consolidare a competenţei în favoarea instanţei sesizate, fapt ce nu poate fi ulterior ignorat.

De asemenea, a reţinut că, în prezenta cauză, nu rezultă nici să fi fost pusă în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea invocată de către pârâtă prin întâmpinare, nici să fi fost invocată din oficiu şi pusă în discuţie o atare excepţie la primul termen de judecată.

În plus faţă de acestea s-a apreciat că, în mod eronat, prima instanţă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată prin întâmpinare, reţinând că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului, deşi competenţa teritorială de soluţionare a cererii aparţine instanţei de la sediul pârâtului, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 1028 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele relevante în speţă, evidenţiate în cauza C-204/08 Peter Rehder împotriva C. (ECLI:EU:C:2009:439), contrar celor arătate de instanţa învestită iniţial, competenţa teritorială este de ordine privată, iar nu exclusivă, de ordine publică.

Instanţa a constatat că prezintă însemnătate şi considerentele reţinute de Curtea Europeană de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea din data de 31.01.2018, C106-17 Hofsoe (ECLI:EU:C:2018:50), dar şi faptul că, în speţă, nu se poate aprecia că reclamanta, în calitate de profesionist şi pretins cesionar al creanţei terţului prejudiciat se află într-o poziţie defavorizată faţă de societatea pârâtă, Regulamentul (CE) nr. 261/2004 fiind aplicabil pasagerilor, iar nu cesionarului creanţei, având calitatea de profesionist, aşa cum reiese din articolul 3 al acestuia.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea - secţia Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului este reprezentat de o cerere de valoare redusă, prin care autoarea demersului judiciar solicită, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004, obligarea pârâtei la plata sumei de 250 de euro (echivalentul în RON) şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauzele având ca obiect o cerere de valoare redusă, competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.. Dreptul comun în materie de competenţă îl reprezintă dispoziţiile art. 107-112 C. proc. civ.

În speţă, se impune a fi arătat că prin hotărârea CJUE din 9 iulie 2009 pronunţată în Cauza C-204/08, la care ambele instanţe aflate în conflict au făcut referire, s-a reţinut astfel: art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele "instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului" se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărui instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

Totodată, trebuie menţionat că raţiunea instituirii competenţei arătate anterior este dată de necesitatea protecţiei consumatorului, Regulamentul (CE) nr. 261/2004 fiind aplicabil pasagerilor, iar nu cesionarului creanţei, având calitatea de profesionist.

Or, în cauză, reclamanta A. S.A. este cesionara pretenţiilor reprezentând despăgubiri, şi nu beneficiarul direct al serviciilor de transport aerian, această societate desfăşurând o activitate profesională în domeniul recuperării creanţelor.

În aceste condiţii, competenţa teritorială este de ordine privată şi se stabileşte potrivit regulilor de drept comun ce guvernează activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în Otopeni, jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea.

Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora: "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".

În consecinţă, în condiţiile în care prezenta acţiune are ca obiect o cerere de valoare redusă, competenţa teritorială fiind de ordine privată, Judecătoriei Buftea îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea - secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea - secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2026.