Damages action under CMR remanded after prescription-period ruling annulled for lack of reasoning; incidental appeal inadmissible.

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2026

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, la 10.04.2023, sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L., în calitate de casă de expediţii, şi C. S.R.L., în calitate de transportator, pentru a se dispune obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 61.828,30 Euro actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând daune interese pentru prejudiciul cauzat constând în contravaloarea mărfii lipsă în urma transportului efectuat de către C. S.R.L., precum şi la plata sumei de 67.194,94 RON, reprezentând dobânda legală calculată începând cu data producerii incidentului survenit şi data formulării prezentei şi în continuare până la achitarea integrală a sumelor datorate.

Prin sentinţa civilă nr. 93/9.10.2024 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta C. S.R.L.

A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L. şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. ca fiind prescrisă.

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2350 RON reprezentând onorariu de avocat pârâtei C. S.R.L. şi la plata cheltuielilor de judecată către pârâta B. S.R.L. reduse la suma de 12.000 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, Curtea de Apel Galaţi - secţia a II-a Civilă a admis apelul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 93 din 09.10.2024 a Tribunalului Brăila; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă C. S.R.L. a formulat recurs principal, iar recurenta-pârâtă B. S.R.L. a formulat recurs incident.

Prin recursul principal, pârâta C. S.R.L. a indicat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reţinând că sentinţa apelată nu ar fi fost motivată şi că prima instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

Astfel, în primul rând, prima instanţă a respins cererea introductivă ca prescrisă extinctiv, soluţionând pricina pe excepţie, nu pe fond.

În al doilea rând, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părţi, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente, chiar în mod implicit; în acelaşi sens a statuat, de altfel, şi instanţa de contenicos european a drepturilor omului, amintindu-se, în acest context, dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţai Europeană a Drepturilor Omului care obligă tribunalele să îşi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument.

După prezentarea unor considerente ale sentinţei primei instanţe, pe care recurenta-pârâtă le-a considerat corecte, aceasta a conchis că susţinerea potrivit căreia soluţia primei instanţe ar fi fost nemotivată este în contradicţie cu realitatea, fiind încălcat art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prin anularea ca nelegală a sentinţei apelate, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii în condiţiile art. 174 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul principal, prin care a solicitat anularea acestuia, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului principal, ca neîntemeiat, faţă de care recurenta-pârâtă C. S.R.L. a transmis răspuns, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului său.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a transmis recurs incident împotriva deciziei civile nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi - secţia a II-a Civilă.

Prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată, recurenta-pârâtă a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a solicitat, în sinteză, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că motivul referitor la nerespectarea regulilor de procedură în privinţa soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, prin încălcarea principiului contradictorialităţii, reţinut de curtea de apel, nu este incident, iar soluţia pronunţată este eronată, cauza nefiind judecată pe fond la prima instanţă, ci, pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

S-a mai arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 248 alin. (1) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 452-453 C. proc. civ., în privinţa cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, şi practica constantă ce permite depunerea dovezii până la închiderea dezbaterilor.

Recurenta-pârâtă C. S.R.L. a transmis întâmpinare la recursul incident arătând că este de acord cu admiterea acestuia.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a transmis întâmpinare la recursul incident prin care a invocat, în principal, inadmisibilitatea acestuia; în subsidiar, a solicitat anularea recursului incident, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Cu titlu preliminar, se reţine că excepţia nulităţii recursului principal, invocată de către intimata-reclamantă, nu poate fi primită, în condiţiile în care criticile formulate prin cererea de recurs permit analiza acestora prin prisma motivului de casare invocat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine, în ceea ce priveşte recursul principal declarat de pârâta C. S.R.L., următoarele considerente:

În speţă, se constată că recursul principal a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., reţinând că sentinţa apelată nu ar fi fost motivată şi că prima instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

Criticile recurentei-pârâte subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate.

Astfel, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevăd că hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, în speţă, aceste coordonate ale motivării unei hotărâri judecătoreşti au fost avute în vedere de instanţa de apel, aceasta reţinând că nu există nicio motivare a soluţiei date de prima instanţă, respectiv a alegerii termenului de 1 an în detrimentul celui de 3 ani, prevăzute de art. 32 para.(1) din Convenţia ONU din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele.

Este adevărat că, în concepţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, între garanţiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţie, se înscrie şi obligaţia instanţelor de a-şi motiva deciziile lor. În jurisprudenţa instanţei europene se arată constant că instanţa este obligată să analizeze aspectele esenţiale ale cauzei, fără a se impune o motivare detaliată sau un răspuns la fiecare argument al petentului.

Totodată, sinteza este un element esenţial al motivării, ce presupune un stil concis, astfel că hotărârea judecătorească se apreciază în raport de coerenţa logică juridică urmărită şi claritatea argumentaţiei şi în acord cu situaţia de fapt reţinută.

Însă, verificând considerentele sentinţei tribunalului, curtea de apel a reţinut că soluţia primei instanţe nu este sprijinită de niciun motiv de fapt ori de drept, ci constă într-o simplă afirmaţie, Tribunalul Brăila arătând doar că: "În speţă, termenul de prescripţie este de un an şi începe să curgă de la data ...", iar, acest lucru nu echivalează cu o motivare.

Aşadar, ceea ce a reţinut instanţa de apel este lipsa unei minime argumentări, fără ca instanţa de prim control judiciar să analizeze temeinicia susţinerilor părţilor privind termenul de prescripţie de 1 an, respectiv 3 ani.

Existenţa unei argumentări din perspectiva termenului de prescripţie aplicabil era absolut necesară, în condiţiile în care intimatele-pârâte au susţinut incidenţa în cauză a termenului de prescripţie de 1 an, iar apelanta-reclamantă a invocat incidenţa unuia dintre cazurile care atrage termenul de prescripţie de 3 ani.

În acest context, în mod corect, a reţinut curtea de apel că prima instanţă trebuia să analizeze dacă vreun astfel de caz special este sau nu incident în cauză şi, în funcţie de această analiză, să conchidă ce termen de prescripţie - cel de 1 an sau cel de 3 ani - se aplică.

Neprocedând astfel, în mod legal a reţinut instanţa de apel că dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. au fost încălcate şi că pricina a fost soluţionată fără a se intra în judecata fondului, considerent reţinut, evident, cu referire la elementele impuse motivării unei hotărârii judecătoreşti, iar nu prin raportare la excepţia prescripţiei reţinută de tribunal.

Este corect că acţiunea reclamantei fiind respinsă ca prescrisă nu s-a intrat în judecata fondului, aşa cum a susţinut recurenta-pârâtă, însă considerentele instanţei de apel, de care este nemulţumită autoarea demersului judiciar pendinte, sunt legate de chestiunea unei motivări lacunare, insuficiente a hotărârii tribunalului, instanţa de apel reţinând sub acest aspect atragerea nulităţii sentinţei de nemotivarea corespunzătoare.

Astfel, în condiţiile în care, verificând considerentele sentinţei apelate, instanţa de prim control judiciar, în aplicarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care stabileşte coordonatele motivării unei hotărâri judecătoreşti, a reţinut că sentinţa tribunalului nu cuprinde niciun fel de motivare care să susţină dezlegarea dată cauzei sub aspectul arătat, decizia instanţei de apel este legală.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - secţia a II-a Civilă.

În continuare, Înalta Curte, luând în analiză, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu trimitere la art. 499 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat de pârâta B. S.R.L., reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 472 alin. (1) din C. proc. civ. "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe".

Conform art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."

În conformitate cu art. 494 din C. proc. civ. "dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".

Din coroborarea acestor prevederi legale rezultă că partea are deschisă calea recursului incident doar dacă a formulat recurs partea potrivnică. Or, în speţă partea care a formulat recurs principal are aceeaşi poziţie procesuală ca şi autoarea recursului incident, astfel încât aceasta din urmă nu era îndreptăţită să formuleze recurs incident după împlinirea termenului de formulare a recursului principal.

În speţă, nu ne aflăm într-un cadru procesual în care demersul pârâtei B. S.R.L. să poată fi exercitat, recursul principal nefiind declarat de către partea potrivnică, respectiv intimata-reclamantă A. S.R.L.

Faţă de aspectul procedural analizat, care este prioritar, instanţa de recurs nu mai poate primi şi analiza criticile formulate prin recursul incident.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - secţia a II-a Civilă.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de ambele recurente-pârâte nu se impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - secţia a II-a Civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2026.