Active procedural standing of telecommunications infrastructure owner versus lessee under railway lease and ratification of usage transfer

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 05.08.2021, sub nr. de dosar x/2021, reclamanta Societatea A.. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 1.231.989,48 RON, reprezentând prejudiciul creat societăţii reclamante de către pârâtă; cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta B. S.R.L. a solicitat, pe cale de excepţie, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, formulând, totodată, şi apărări pe fondul cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 68/C din 26 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A.. S.A. şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A.. S.A., în contradictoriu cu pârâta RC – CF TRANS S.R.L., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, a obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 23.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A.. S.A. a declarat apel, solicitând, în principal, anularea acesteia cu trimitere spre rejudecare iar, în subsidiar, în situaţia reţinerii spre judecare, constatarea existenţei contractului dintre reclamantă şi pârâtă, a neîndeplinirii obligaţiilor de către pârâtă şi obligarea acesteia la repararea prejudiciului cauzat prin conduita sa, precum şi la plata dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecata cauzate de judecarea prezentei cauze.

Prin decizia civilă nr. 25/Ap din 17 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă, statuând asupra soluţionării greşite a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi văzând că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a admis apelul formulat de reclamanta A.. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 68/26.01.2023 a Tribunalului Braşov, pe care a anulat-o şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei decizii, pârâta RC – CF TRANS S.R.L., prin avocat, a formulat recurs, solicitând casarea deciziei civile nr. 25/Ap din 17.01.2024 şi trimiterea cauzei în rejudecarea apelului la Curtea de Apel Braşov; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecat ocazionate de prezentul demers judiciar în apel şi recurs.

În motivare, recurenta a susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., arătând, totodată, că le va argumenta şi susţine împreună, întrucât apreciază că motivele de recurs invocate se întrepătrund şi decurg unul din celălalt.

În concret, recurenta a susţinut că decizia recurată conţine motive contradictorii (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), a fost pronunţată (i) cu încălcarea dispoziţiilor de procedură prevăzute de art. 36 C. proc. civ. (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) şi (ii) cu încălcarea dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 2.1 din Contractul de închiriere nr. x/03.08.2004, a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 12/1998 şi a dispoziţiilor art. 131 şi art. 161 lit. b) din H.G. nr. 27/2004 (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Detaliind, a arătat că, din considerentele deciziei recurate rezultă că, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că instalaţiile de telecomunicaţii din litigiu au făcut obiect al Contractului de închiriere nr. x/03.08.2004 încheiat între recurentă şi C.N.C.F.R. şi că i-au fost predate de către locatorul C.N.C.F.R. prin Contractul de închiriere a secţiei de circulaţie feroviară, conform procesului-verbal nr. x/16.11.2005 (sens în care evocă paragrafele 7 şi 10 de la pagina 4 a deciziei recurate), iar, pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că obligaţiile aferente instalaţiilor de telecomunicaţii din litigiu rezultă din contractul nr. x/16.11.2005, pe care recurenta l-a încheiat cu intimata Telecomunicaţii, ca urmare a predării instalaţiei de telecomunicaţii, sens în care evocă paragrafele 4 şi 5 de la pagina 5 a deciziei recurate.

Astfel, în accepţiunea recurentei, considerentele mai sus evocate sunt în mod evident contradictorii, întrucât fie instalaţia de telecomunicaţii a făcut obiecul Contractului de închiriere încheiat între recurentă şi C.N.C.F.R. şi i-a fost predată de C.N.C.F.R., fie instalaţia a făcut obiectul unui contract separat (sub nr. x/16.11.2005) încheiat între recurentă şi Telecomunicaţii şi instalaţia i-a fost predată de intimată, sens în care arată că sub acest aspect susţine motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, arată că teza pe care a expus-o deja în poziţiile procesuale anterioare şi pe care o susţine în continuare este că reţeaua de telecomunicaţii:

(i) a fost obiect al Contractului de închiriere încheiat între recurentă şi C.N.C.F.R. (sens în care face trimitere la capitolul 1 - Părţile contractante şi art. 2.1 din Contractul de închiriere nr. x/03.08.2004), aceasta plătind chirie către C.N.CF.R. pentru folosinţa reţelei de telecomunicaţii;

(ii) trebuia să facă obiect al Contractului de închiriere încheiat cu C.N.C.F.R. potrivit art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 12/1998 coroborat cu art. 131 şi art. 161 lit. b) din H.G. nr. 27/2004, susţinând că, din punct de vedere legal, nu putea fi obiect al unui alt tip de contract (comodat, cum susţine intimata) încheiat cu altă parte contractantă decât C.N.C.F.R.;

(iii) i-a fost predată de către C.N.C.F.R. prin reprezentantul său de specialitate (sens în care indică art. 2.3 din Contractul de închiriere încheiat între recurentă şi C.N.C.F.R.) conform mandatului dat prin Adresa C.N.C.F.R. nr. x/2005;

(iv) i-a fost predată în executarea Contractului de închiriere încheiat cu C.N.C.F.R., astfel cum a recunoscut şi intimata prin adresa nr. x/24.04.2019, aceasta fiind, conform susţinerilor recurentei, cauza juridică a fişei tehnice nr. x/16.11.2005, în speţă neexistând o întâlnire a acordului de voinţe pentru încheierea unui contract distinct cu intimata.

În acest context, recurenta susţine că, deşi instanţa de apel pare că a reţinut, cel puţin parţial corect, aspectele evocate în paragraful anterior, în cele din urmă, aceasta a concluzionat în sensul că reţeaua de telecomunicaţii a făcut obiect al unui contract distinct (pretinsul contract x/16.11.2005), de comodat (iar nu închiriere cum impune legea), încheiat în formă simplificată (iar nu în formă scrisă, cu conţinut reglementat în normele legale evocate), cu intimata-reclamantă Telecomunicaţii S.A. (iar nu cu C.N.C.F.R., aşa cum rezultă din Contractul de închiriere nr. x/03.08.2004, dar şi cum impune legea) în 16.11.2005 (deci ulterior datei de 03.08.2004, când dreptul de folosinţă al reţelei de telecomunicaţii îi fusese deja cedat prin Contractul de închiriere nr. x/68.03.08.2004).

Totodată, a susţinut că menţiunea din Procesul-verbal nr. x/28.02.2019, potrivit căreia problemele litigioase cu privire la instalaţia de telecomunicaţii urmează să fie soluţionate amiabil sau în instanţă între recurentă şi Telecomunicaţii S.A. nu poate avea valenţa dată de către instanţa de apel, deoarece nu reprezintă o consimţire a acordului dintre recurentă şi Telecomunicaţii în privinţa existenţei unui raport contractual cu această societate, distinct de cel cuprins în Contractul de închiriere nr. x/03.08.2004 întrucât încalcă dispoziţiile legale mai sus evocate, care reglementează natura juridică şi forma contractului prin care se poate ceda dreptul de folosinţă a reţelei de telecomunicaţii şi titularul dreptului de ceda folosinţa, dar şi pentru faptul că vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 2.1 din Contractul de închiriere încheiat între recurentă şi C.N.C.F.R.

Prin urmare, recurenta apreciază că în decizia recurată au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile de drept material mai sus evocate, sens în care arată că sub acest aspect susţine motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, recurenta susţine că interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material evocate a avut drept consecinţă/s-a materializat în încălcarea dispoziţiilor de procedură prevăzute de art. 36 C. proc. civ., sens în care conchide că, în cauză, nu există identitate între părţile raportului juridic de drept material şi părţile raportului juridic litigios, având în vedere că instalaţia de telecomunicaţii a făcut obiectul Contractului de închiriere încheiat între recurentă şi C.N.C.F.R. (deci nu a unui contract de comodat încheiat în formă simplificată cu intimata Telecomunicaţii S.A.), dar şi în considerarea celorlalte argumente mai sus expuse.

Totodată, recurenta susţine că argumentul mai sus expus nu este înlăturat de considerentele instanţei de apel, potrivit cărora intimata ar avea calitatea de proprietar asupra reţelei de telecomunicaţii, întrucât, în opinia sa, reclamanta tot nu ar avea calitate procesuală activă în prezentul litigiu atât timp cât raportul contractual ce a avut ca obiect cedarea folosinţei reţelei de telecomunicaţii a fost încheiat şi executat doar între recurentă şi C.N.C.F.R. (direct sau prin reprezentant), intimata fiind terţ faţă de acest contract.

Ca atare, consideră că avea obligaţia de a restitui instalaţia locatorului C.N.C.F.R., nicidecum unui terţ care nu se legitimează contractual în raport de titulara recursului, sens în care arată că sub acest aspect susţine şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 8 aprilie 2024, intimata-reclamantă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar la 29 aprilie 2024, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din 14 mai 2024, în şedinţă publică, Înalta Curte, constatând că prin cererea de recurs au fost formule critici care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă a susţinut nelegalitatea deciziei recurate, criticând soluţia pronunţată asupra calităţii procesuale active a reclamantei din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că, între COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "C.F.R." S.A., în calitate de locator, şi recurenta-pârâtă RC – CF TRANS S.R.L., în calitate de locatar, s-a încheiat Contractul de închiriere nr. x/68 din 03.08.2004, având ca obiect închirierea secţiei de Circulaţie Hărman – Întorsura Buzăului cu toate elementele necesare desfăşurării circulaţiei şi manevrei materialului rulant (liniile CF, instalaţiile SCB, TTR şi de electrificare, etc), clădirile staţiilor de cale ferată cu facilităţile aferente, precum şi celelalte clădiri şi facilităţi destinate desfăşurării transportului feroviar, astfel cum sunt menţionate în procesul-verbal de predare-primire întocmit potrivit art. 2.3 din acest contract, care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile, durata închirierii fiind de 5 ani de la data de 03.08.2004 până la data de 03.08.2009.

Prin procesul-verbal nr. x/99/29.11.2005 încheiat de C.N.C.F. – C.F.R. S.A. Sucursala Regională de Căi Ferate Braşov şi pârâta RC – CF TRANS S.R.L., instalaţiile de telecomunicaţii din litigiu au fost predate de locator conform procesului-verbal (fişa tehnică) de predare primire nr. x/16.11.2005.

De asemenea, s-a mai reţinut că pârâta B. S.R.L. a recepţionat reţeaua de telecomunicaţii feroviare în integralitatea ei funcţională, asumându-şi obligaţiile în ceea ce priveşte întreţinerea, paza şi restituirea acesteia la momentul încetării contractului, iar pe parcursul derulării contractului de închiriere, intimata reclamantă împreună cu recurenta-pârâtă au întocmit periodic procese-verbale de constatare cu privire la starea bunurilor predate şi exploatate de recurenta pârâtă, în acest sens fiind şi actul de predare primire nr. 420/16.11.2005 având ca obiect instalaţiile de telecomunicaţii, semnat doar de intimata-reclamantă şi recurenta-pârâtă, fără terţul C.N.C.F. C.F.R. S.A.

La încetarea contractului, prin procesul-verbal de predare-preluare a secţiei de circulaţie Hărman-Întorsura Buzăului încheiat la 27.03.2019 între recurenta pârâtă B. S.R.L. în calitate de locatar şi locatorul C.N.C.F. – C.F.R. S.A., semnat şi de către intimata reclamantă Societatea Comercială "A.." - S.A., s-a menţionat (şi) faptul că, în urma inventarierii infrastructurii de telecomunicaţii feroviare existente pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, s-a constatat lipsa unor instalaţii de telecomunicaţii, fapt consemnat în procesul-verbal nr. x/28.02.2019, urmând ca problemele litigioase să fie soluţionate separat între (recurenta) B. S.R.L. şi (intimata-reclamantă) A.. S.A. pe cale amiabilă sau în instanţă (a se vedea dosar fond).

Or, în condiţiile în care procesul-verbal din 27.03.2019 a fost semnat de toate părţile implicate, instanţa de apel a prezumat existenţa unor raporturi contractuale între părţile litigante, distincte de cele cuprinse în contractul nr. x/68 din 03.08.2004.

Totodată, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, în justificarea pretenţiilor, reclamanta nu a invocat drept temei contractul de închiriere a secţiei de circulaţie Hărman – Întorsura Buzăului nr. 9/68/03.08.2004, ci a invocat o serie de acte normative, cu referire în special la H.G. nr. 706/2002, în baza căreia, înfiinţată ca filială a C.N. C.F.R. S.A., a dobândit proprietatea acestor instalaţii, bunurile constituind aport la capitalul social la momentul constituirii societăţii în anul 2002, conform art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 706/2002, aspect necontestat în cauză de către recurenta-pârâtă, dar şi la H.G. nr. 27/2004, care a recunoscut C.N. C.F.R. S.A. dreptul de a închiria părţile din infrastructura feroviară clasificate ca neinteroperabile, cum erau cele din speţă.

Ca atare, apreciind că C.N. C.F.R. S.A. nu putea transmite folosinţa şi a subsistemului de telecomunicaţii, dar că intimata trebuia să beneficieze de acesta, pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de siguranţă, reclamanta a susţinut că a fost de acord cu transmisiunea folosinţei, care, deşi neformalizată printr-un înscris, a fost executată prin semnarea fişei tehnice a instalaţiilor de telecomunicaţii/procesului-verbal de predare-primire nr. x/16.11.2005.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că reclamanta, proprietară a subsistemului de telecomunicaţii al infrastructurii feroviare ce a făcut obiectul contractului de închiriere a secţiei de circulaţie Hărman – Întorsura Buzăului nr. 9/68/03.08.2004, a introdus acţiunea ce face obiectul litigiului pendinte în virtutea existenţei unor raporturi juridice cu recurenta pârâtă care rezultă din succesiunea actelor normative şi contractuale mai sus amintite.

Cum calitatea procesuală presupune existenţa identităţii între persoana reclamantului, titulară a dreptului în raportul juridic (calitate procesuală activă) şi cea a pârâtului, care este persoana obligată în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă), faţă de aspectele expuse, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de apel a statuat în sensul că intimata-reclamantă A.. S.A. justifică legitimare procesuală activă în cauză, această constatare fiind în acord cu dispoziţiile art. 36 C. proc. civ.

Valorificând, totodată, considerentele precedente (şi) în analiza criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, deşi instanţa de apel face vorbire atât de procesul-verbal nr. x/99/29.11.2005 (încheiat între CNCF- CFR şi recurenta pârâtă), cât şi de procesul-verbal (fişa tehnică) de predare primire nr. x/16.11.2005, aceasta nu confundă obiectul acestor procese-verbale şi nici semnatarii acestora, raportat la obiectul contractului de închiriere, aşa cum lasă de înţeles recurenta.

Astfel, cu toate că nu a detaliat conţinutul/obiectul acestor înscrisuri, se constată că, în timp ce procesul-verbal (fişa tehnică) de predare primire nr. x/16.11.2005 atestă exclusiv predarea între părţile litigante a instalaţiilor de telecomunicaţii aflate pe secţia de circulaţie Hărman – Întorsura Buzăului, procesul-verbal nr. x/99/29.11.2005, semnat între locator (CNCF CFR S.A. prin Sucursala Regională CF Braşov) şi locatara (recurentă) RC – CF TRANS S.R.L. s-a încheiat cu ocazia predării-primirii secţiei de circulaţie Hărman – Întorsura Buzăului, moment la care a avut loc, aşa cum s-a şi consemnat în preambulul respectivului document, predarea-primirea activelor, a documentaţiei şi a evidenţelor, printre care figurează şi Instalaţiile TTR predate (anterior) în baza procesului-verbal nr. x/16.11.2005 (a se vedea dosar fond).

Prin urmare, având în vedere că, prin respectivele considerente, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să arate că, între părţile litigante, există raporturi juridice care justifică calitatea procesuală activă a reclamantei, distinct de raportul juridic al recurentei cu locatorul C.N.C.F. C.F.R. S.A., rezultat în urma încheierii contractului de închiriere nr. x/68/din 03.08.2004, motivarea instanţei de apel nu este contradictorie, astfel cum susţine recurenta, ci cuprinde argumente care, împreună cu toate celelalte considerente, vin în susţinerea soluţiei din apel şi a concluziei instanţei privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelantei Telecomunicaţii CFR S.A.

Referitor la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta nu poate invoca o încălcare a normelor de drept material indicate, în condiţiile în care, prin niciuna din criticile formulate, aceasta nu a arătat, raportat la semnarea procesului-verbal de predare-primire nr. x/16.11.2005, prin care, în realitate, reclamanta nu a făcut altceva decât să ratifice cedarea anterioară a folosinţei instalaţiilor de telecomunicaţii (transmisă de locator fără a le deţine în proprietate), care este prevederea contractuală sau dispoziţia legală care interzicea reclamantei să adopte o atare conduită.

Constatând, aşadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate şi că decizia instanţei de apel, de a recunoaşte reclamantei calitate procesuală activă, este legală, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.