Statute of limitations commencement in contractual liability: date of knowledge versus subsequent audit findings

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 25 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A. şi Asociaţii", solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la restituirea următoarelor sume de bani:

- 1.249.113,45 RON, reprezentând avans preţ contractual (constând în suma de 672.631,70 RON, inclusiv TVA, şi suma de 576.481,75 RON, inclusiv TVA), avansată în baza Actului adiţional nr. x, înregistrat la C.N.P.R. sub nr. 101/4073, din data de 22 iunie 2006, la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004,

- 1.756.150 RON (inclusiv TVA), reprezentând avans preţ contractual, avansat în baza Actului adiţional nr. x înregistrat la C.N.P.R. sub nr. x din data de 27 august 2007, la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004,

- 537.957,53 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat faţă de preţul prevăzut şi avansat în baza Contractului nr. x/829 din data de 25 februarie 2004 şi din neaplicarea reducerilor prevăzute în acesta,

- 238.462,43 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat, avansat, fără ca în schimbul acestor sume C.N. Poşta Română S.A. să primească o prestaţie (analize, expertize tehnice privind asigurarea angajaţilor reclamantei), în baza Actului adiţional nr. x înregistrat la C.N. Posta Romana S.A. sub nr. x din data de 30 noiembrie 2006, la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004

- 22.569,86 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat, întrucât între părţi a existat actul adiţional nr. x înregistrat sub nr. x din data de 6 iulie 2011 la contractul nr. x/829 din data de 25 iulie 2004, în care era prevăzut un alt tarif faţă de cel achitat.

Reclamanta a mai solicitat să fie obligată pârâta şi la plata dobânzii legale aferente sumelor anterior menţionate, începând cu data de 25 aprilie 2014 şi până la data restituirii acestora, precum şi la plata cheltuielilor de judecată care vor fi ocazionate de acest proces, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 31 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea uneia dintre Secţiile civile, a III -a, a IV-a sau a V-a, ale Tribunalului Bucureşti.

La data de 16 martie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2017.

La data de 9 octombrie 2019, B. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei, cerere care a fost admisă în principiu de către instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 457 din data de 2 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă: a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată de către pârâtă; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca prescrisă; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenienta B. S.R.L. în favoarea pârâtei şi a luat act că pârâta şi intervenienta nu au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 824A din data de 6 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III -a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Compania Naţională Poşta Romana S.A. împotriva sentinţei civile nr. 457 din data de 2 aprilie 2021, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii B. S.R.L. şi Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A. şi Asociaţii. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei-reclamante având ca obiect cheltuieli de judecată în apel şi a luat act că intimata-pârâtă şi intimata-intervenientă nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 824A din data de 6 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă a declarat recurs reclamanta Compania Naţională Poşta Romana S.A

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea excepţiei prescripţiei extinctive invocate de către intimata-pârâtă, şi totodată, respingerea cererii de intervenţie accesorie formulate de către intervenienta B. S.R.L, iar, pe fondul cauzei, a solicitat admiterea acţiunii şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata efectuate în cadrul prezentului dosar, inclusiv la fond şi apel.

În dezvoltarea motivului recurs invocat, recurenta a susţinut, în esenţă, că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă, din perspectiva stabilirii momentului începutului prescripţiei extinctive pentru acţiunea în răspundere civilă contractuală dedusă judecăţii.

1. În concret, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, având ca obiect obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumei de 1.249.113,45 RON reprezentând avans preţ contractual, compusă din suma de 672.631,70 RON (inclusiv TVA) şi suma de 576.481,75 RON (inclusiv TVA), plătită în baza Actului adiţional nr. x, înregistrat la C.N.RR. sub nr. x din data 22 iuie 2006, la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, recurenta a susţinut că termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 nu era împlinit la data promovării prezentei acţiuni.

Astfel, pentru suma de 672.631,70 RON (inclusiv TVA), ce reprezintă prejudiciul rezultat din încheierea AA3 la Contractul cadru nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, respectiv diferenţa de onorariu între 230 de euro şi 200 de euro, calculată pentru cele 6.489 de imobile la care s-au plătit avansuri în vederea înregistrării ca sedii secundare şi pentru cele 4718 de imobile la care s-au plătit lucrări de finalizare, aşa cum s-a detaliat şi s-a calculat pentru fiecare factură fiscală în tabelul anexa la nota de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017, termenul de prescripţie a început să curgă la data încheierii notei de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017, întocmită de către Direcţia Executivă Juridică, Control şi Resurse Umane, Direcţia Control, Serviciul Control Financiar de Gestiune, având ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de prestări servicii juridice din data de 25 februarie 2004, încheiat cu S.C.A. C., ca urmare a neregulilor constatate de către MFP - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, consemnate în Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015, precum şi ca urmare a neregulilor constatate şi consemnate în Decizia nr. 5/2015 emisă de Direcţia 2 - Departamentul XI - Curtea de Conturi a României, recurenta susţinând că acesta este momentul când a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea.

În ceea ce priveşte suma de 576.481,75 RON (inclusiv TVA), recurenta a arătat că aceasta reprezintă avansul de 60 de euro (30% din tariful de 200 euro/sediu) pentru un număr de 1.771 sedii, servicii prestate în baza AA3, pentru care S.C.A. C. nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi nu a finalizat operaţiunile pentru care s-a angajat, înregistrate nelegal pe cheltuielile C.N.P.R. (inclusiv TVA), fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestaţie. Prejudiciul a fost calculat pentru fiecare factură fiscală în tabelul anexa filele x voi. XI, la nota de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017. Neregula a fost constatată prin Decizia nr. 5/2015 a Curţii de Conturi şi de către MFP- Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015, iar organele de control financiar de gestiune au extins şi calculat valoarea sumelor reprezentând avans pe toată perioada de derulare a contractului, pentru care S.C.A. C. nu a finalizat prestarea serviciilor în beneficiul CN Poşta Română S.A. Măsura stabilită de Curtea de Conturi pentru înlăturarea neregulilor în activitatea financiar contabilă controlată, consemnată în Decizia nr. 5/2015, a fost aceea de a se identifica şi clarifica toate situaţiile în care CN Poşta Română S.A. a acordat avansuri fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestaţie, iar, în situaţia în care se constată că prestarea serviciilor nu mai este posibilă sau nu mai este necesară Companiei, să se ia măsuri pentru recuperarea avansurilor şi a foloaselor nerealizate aferente.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta consideră că, la data introducerii acţiunii, prejudiciul nu era prescris pentru următoarele motive:

Prin adresa nr. x din data de 25 aprilie 2014, C.N.P.R. a comunicat S.C.A. C. intenţia de revocare a mandatului încredinţat, în temeiul contractului nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, solicitând restituirea tuturor documentelor predate de C.N.P.R. în temeiul mandatului, precum şi comunicarea unei situaţii privind stadiul lucrărilor îndeplinite (sedii secundare înregistrate, respectiv documentaţilor cadastrale întocmite şi înscrieri CF), precum şi a unei situaţii privind lucrările neterminate, pârâta comunicând, prin adresa înregistrată la C.N.P.R. sub nr. x/1860 din data de 7 mai 2014, următoarele: "am luat act de intenţia dumneavoastră de revocare a mandatului încredinţat societăţii noastre ...";

Potrivit art. 3.2 din contractul de prestări servicii juridice din data de 25 februarie 2004, acesta şi-a încetat efectele în termenul de 30 de zile de la momentul primirii de către S.C.A. C. a adresei nr. x din data de 25 aprilie 2014, împrejurare faţă de care recurenta susţine că termenul prescripţiei dreptului material la acţiune curge de la data de 25 aprilie 2014, data revocării mandatului de către C.N.P.R., astfel că, la data de 25 aprilie 2017, data introducerii cererii de chemare în judecată, termenul prescripţiei extinctive nu se împlinise.

2. În ceea ce priveşte capătul 2 de cerere, recurenta a arătat că acesta are ca obiect obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumei de 1.756.150 RON (inclusiv TVA), reprezentând avans preţ contractual, avansat în baza Actului adiţional nr. x înregistrat la C.N.P.R. sub nr. x din data de 27 august 2007, la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004.

Acest prejudiciu se compune din:

- suma de 1.240 RON (inclusiv TVA) la AA6 la contractul cadru nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, reprezentând diferenţă calcul eronat la factura nr. x din data de 4 octombrie 2010, cu privire la care recurenta susţine că nu se poate vorbi de împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi faptul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data întocmirii Deciziei nr. 5/2015 a Curţii de Conturi şi a MFP - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015.

- suma de 1.640.520 RON (inclusiv TVA) pentru un număr de 654 de imobile plătite în avans, servicii prestate în baza AA6, pentru care S.C.A. C. nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi nu a finalizat operaţiunile pentru care s-a angajat, de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea Funciară, sumă înregistrată nelegal pe cheltuielile C.N.P.R. (inclusiv TVA), fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestaţie, aşa cum s-a detaliat şi s-a calculat pentru fiecare factură fiscală în tabelul anexa fila x, la nota de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017.

Neregula a fost constatată prin Decizia nr. 5/2015 a Curţii de Conturi şi de MFP - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015, iar organele de control financiar de gestiune au extins şi calculat plăţile reprezentând avans pe toată perioada de derulare a contractului.

Prin adresa nr. x din data de 25 aprilie 2014, C.N.P.R. a comunicat S.C.A. C. intenţia de revocare a mandatului încredinţat, în temeiul contractului nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, solicitând restituirea tuturor documentelor predate de C.N.P.R. în temeiul mandatului, precum şi comunicarea unei situaţii privind stadiul lucrărilor îndeplinite, precum şi a celor rămase în lucru.

S.C.A. C. a comunicat, prin adresa înregistrată la C.N.P.R. sub nr. x/1860 din data de 7 mai 2014, următoarele: "am luat act de intenţia dumneavoastră de revocare a mandatului încredinţat societăţii noastre ...".

Potrivit art. 3.2 din contractul de prestări servicii juridice din data de 25 februarie 2004, acesta şi-a încetat efectele în termenul de 30 de zile de la momentul primirii de către S.C.A. C. a adresei nr. x din data de 25 aprilie 2014

Contrar celor reţinute de tribunal şi de către curtea de apel, recurenta susţine că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune curge de la data de 25 aprilie 2014, data revocării mandatului de către C.N.P.R.

- suma de 62.955 RON inclusiv TVA pentru un număr de 98 de imobile plătite în avans, demers care nu s-a finalizat cu încheierea de rectificare în Cartea Funciară, servicii prestate în baza AA6, pentru care S.C.A. C. nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi nu a finalizat operaţiunile pentru care s-a angajat, sumă înregistrată nelegal pe cheltuielile C.N.RR. (inclusiv TVA), fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestaţie, aşa cum s-a detaliat şi s-a calculat pentru fiecare factură fiscală în tabelul anexă, fila x vol. XVI. Neregula a fost constatată prin Decizia nr. 5/2015 a Curţii de Conturi şi de MFP - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x, din data de 2 martie 2015, iar organele de control financiar de gestiune au extins şi calculat plăţile în avans nefinalizate pe toată perioada de derulare a contractului pentru care S.C.A. C. nu a finalizat prestarea serviciilor în beneficiul CN Poşta Română S.A..

Măsura stabilită de Curtea de Conturi pentru înlăturarea neregulilor în activitatea financiar contabilă controlată, consemnată în Decizia nr. 5/2015, este de identificare a tuturor situaţiilor în care CN Poşta Română S.A. a acordat avansuri fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestaţie, clarificarea acestora, iar, în situaţia în care se constată că prestarea serviciilor nu mai este posibilă sau nu mai este necesară Companiei, se vor lua măsuri pentru recuperarea avansurilor şi a foloaselor nerealizate aferente.

Recurenta consideră că şi în privinţa acestei sume sunt valabile argumentele anterior prezentate în raport de care apreciază că nu se poate reţine împlinirea termenului de prescripţie, cum greşit au reţinut instanţele de fond.

- suma de 51.435 RON inclusiv TVA, pentru imobile ce necesitau rectificări în Cartea Funciară şi pentru care s-a plătit avans reprezentând 25% din onorariul de 1.350 RON/imobil, fără ca în schimbul sumei să se primească o contraprestaţie. Cu privire la aceasta, recurenta susţine că neregula a fost constatată prin Decizia nr. 5/2015 a Curţii de Conturi şi de MFP - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015, iar organele de control financiar de gestiune au extins şi calculat plăţile în avans nefinalizate pe toată perioada de derulare a contractului pentru care S..CA. C. nu a finalizat prestarea serviciilor în beneficiul C.N. Poşta Română S.A.

Măsura stabilită de Curtea de Conturi pentru înlăturarea neregulilor în activitatea financiar contabilă controlată, consemnata în Decizia nr. 5/2015, este de identificare a tuturor situaţiilor în care C.N. Poşta Română S.A. a acordat avansuri fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestaţie, clarificarea acestora, iar în situaţia în care se constată că prestarea serviciilor nu mai este posibilă sau nu mai este necesară Companiei se vor lua măsuri pentru recuperarea avansurilor şi a foloaselor nerealizate aferente.

Recurenta susţine că nici în ceea ce priveşte acest prejudiciu nu se poate vorbi în mod justificat de împlinirea termenului de prescripţie - motivele fiind cele enunţate cu privire la prejudiciul în valoare de 1.640.520 RON (inclusiv TVA).

3. În ceea ce priveşte capătul 3 de cerere constând în obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumei de 537.957,53 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat faţă de preţul prevăzut şi avansat în baza contractului nr. x/829 din data de 25 februarie 2004 şi din neaplicarea reducerilor prevăzute în acesta, recurenta susţine că prejudiciul reprezintă majorarea nejustificată a cheltuielilor aferente anilor 2004 - 2012 cu suma de 450.366,92 RON şi TVA, deductibilă cu suma de 87.590,61 RON şi plătită necuvenit către S.C.A. C., prin nerespectarea prevederilor art. 6 lit. a) şi d) din contractul cadru de asistenţă juridică nr. x din data de 25 februarie 2004, prin faptul că s-a aplicat un alt tarif decât cel corespunzător orelor de consultanţă lunară şi prin neaplicarea reducerii stabilite prin contract, aşa cum s-a detaliat şi s-a calculat pentru fiecare factură fiscală şi pentru fiecare persoană responsabilă în tabelul anexă, filele x, individualizate şi totalizate la fila x la nota de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017.

Neregula a fost constatată prin Decizia nr. 5/2015 a Curţii de Conturi, iar organele de control financiar de gestiune au extins şi calculat prejudiciul pe toată perioada de derulare a contractului. Măsura stabilită de Curtea de Conturi pentru înlăturarea neregulilor în activitatea financiar contabilă controlată, consemnată în Decizia nr. 5/2015, este de recuperare a sumelor plătite în plus către C. S.P.R.L. şi regularizarea în contabilitate a sumelor datorate.

Recurenta susţine că nu poate fi vorba de împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune în privinţa acestui prejudiciu, având în vedere dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 şi faptul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data întocmirii Deciziei nr. 5/2015 a Curţii de Conturi şi a MFP - Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015.

4. Referitor la capătul 4 de cerere, subsumat căruia a solicitat obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumei de 238.462,43 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat, fără ca în schimbul acestor sume C.N. Poşta Română S.A. să primească o prestaţie (analize, expertize tehnice privind asigurarea angajaţilor săi), avansat în baza Actului adiţional nr. x înregistrat la C.N Poşta Română S.A. sub nr. x din data de 30 noiembrie 2006, la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, recurenta a susţinut că termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data emiterii Deciziei nr. 5/2015 a Curţii de Conturi şi a MFP - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015, întrucât numai la acest moment a cunoscut sau ar fi putut cunoaşte fapta ilicită şi pe cei răspunzători de producerea acesteia.

5. Cu privire la capătul 5 de cerere, prin care a solicitat obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumei de 22.569,86 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat, întrucât între părţi exista actul adiţional nr. x înregistrat sub nr. x din data de 6 iulie 2011 la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, în care era prevăzut un alt tarif faţă de cel achitat, recurenta susţine că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data emiterii Deciziei nr. 5/2015 a Curţii de Conturi şi a MFP - Direcţia Generală de inspecţie Economico-Financiara prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015, acesta fiind momentul când a cunoscut fapta ilicită şi pe cei răspunzători de producerea acesteia.

Recurenta a reiterat şi criticile referitoare modul de soluţionare a cererii de intervenţie formulate de B. S.R.L. în favoarea intimatei-pârâte, recurenta, susţinând că aceasta a fost în mod greşit admisă.

În acest sens a arătat că prestatoarea S.C.A. C., în conformitate cu art. 5.2 din Actul Adiţional nr. 6 la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, nu trebuia să înceapă nicio lucrare, deci nici lucrările de întocmire documentaţie cadastrală efectuate de către B. S..RL., fără ca C.N. Poşta Română S.A. să îi pună la dispoziţie documentele necesare.

Recurenta consideră că susţinerea intervenientei B. S.R.L. potrivit căreia suma de 978.450 RON a fost cheltuită pentru efectuarea măsurătorilor şi documentaţiilor cadastrale pentru 704 de imobile nu poate fi luată în considerare câtă vreme aceste servicii nu trebuiau efectuate de B. S.R.L. înainte ca C.N.RR. să fi predat toate documentele necesare (inclusiv hotărâri AGA) către intimata-pârâtă, pentru ca aceasta din urmă să ceară intervenientei serviciile din contractul încheiat între cele două.

A invocat, în acest sens, art. 5 din actul adiţional nr. x la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004 încheiat între C.N.RR. şi S.C.A. C., potrivit căruia "Clientul va trebui să finalizeze toată documentaţia necesară pentru finalizarea lucrărilor sau procedurilor, astfel cum aceasta documentaţia a fost solicitată de către Societate. Documentaţia va fi pusă la dispoziţia Societăţii înainte de începerea oricărei lucrări".

În raport de toate aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, respingerea cererii de intervenţie accesorie şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A. şi Asociaţii" a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, în raport de prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, şi excepţia nulităţii recursului, solicitând să se constate că, în motivarea cererii de recurs, nu sunt aduse veritabile critici de nelegalitate deciziei recurate, ci doar se reiau susţinerile formulate prin cererea de apel.

Pe fond, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, apreciind că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, susţinerile recurentei în sens contrar neputând fi primite.

Şi intimata-intervenientă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi, în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În esenţă, a arătat că susţinerile recurentei-reclamante referitoare la fondul cererii nu pot face obiectul recursului deoarece nu au fost analizate nici de tribunal şi nici de instanţa de apel, demersul judiciar al recurentei-reclamante fiind paralizat de admiterea excepţiei prescripţiei, raportat la situaţia de fapt reţinută.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimate.

Prin înscrisul intitulat "Răspuns la întâmpinarea depusă de B. S.R.L. în dosarul nr. x/2014", intimata-pârâtă Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A. şi Asociaţii" a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului şi anularea căii de atac, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor. Prin încheierea din 27 februarie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 824A din 06 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată la data de 09 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, apreciind că excepţiile netimbrării şi nulităţii căii de atac, invocate de intimate prin întâmpinările depuse la dosar, sunt neîntemeiate întrucât, pe de o parte, recurenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de recurs, iar, pe de altă parte, motivele de recurs pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de lege.

7. Alte aspecte procedurale

La data de 21.03.2024, recurenta reclamantă a depus la dosar "note de şedinţă", în cuprinsul cărora, reiterând susţinerile din cuprinsul motivelor de recurs referitoare la stabilirea eronată a momentului de debut al termenului de prescripţie, a arătat că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a avea în vedere raportul juridic de drept material dedus judecăţii, încălcând dispoziţiile art. 7 şi ale art. 12 din Decretul nr. 167/1958 precum şi prevederile art. 1539 din C. civ., referitoare la contractul de mandat.

În esenţă, a susţinut că, dată fiind natura raportului juridic existent între părţi, derivat dintr-un contract de mandat, pentru ca mandantul să poată cere restituirea avansului contractual, este necesar fie ca mandatul să fi încetat, fie ca mandantul să-i retragă mandatarului îndatorirea sau obligaţia pentru care avansase sumele de bani, pentru a se putea vorbi de o executare incompletă/neexecutare, în condiţiile în care părţile s-au înţeles în sensul ca, atât actul adiţional nr. x, cât şi actul adiţional nr. x să fie în vigoare iar părţile să îşi execute obligaţiile până la finalizarea înregistrării tuturor punctelor de lucru şi intabularea tuturor imobilelor deţinute în proprietate de către client, respectiv, până la achitarea de către client a tuturor obligaţiilor de plată.

Drept urmare, recurenta consideră că, până la revocarea mandatului nu se poate vorbi de o neexecutare culpabilă iar în absenţa unui termen de executare stipulat de părţi nu se poate susţine cu temei că s-a născut dreptul la acţiune al creditorului obligaţiei neexecutate, în condiţiile în care dreptul la acţiune trebuie să-i confere titularului posibilitatea reală şi efectivă de a-şi recupera prejudiciul pe calea acţiunii în justiţie.

În acest sens, recurenta solicită să se constate că orice demers litigios care ar fi fost întreprins anterior datei de 25.05.2014, data la care revocarea mandatului a devenit efectivă şi şi-a produs efectele juridice, potrivit prevederilor art. 3.2 din contract, ar fi fost respins, mandatarul putând opune oricând cu succes lipsa stipulaţiei unui termen de executare precum şi natura succesivă a obligaţiilor asumate (mandatarul nu era ţinut de o executare uno ictu).

Pe de altă parte, în cuprinsul notelor de şedinţă, recurenta a formulat o serie de consideraţii cu privire la inaplicabilitatea în cauză a deciziei ICCJ pronunţată în recurs în interesul legii nr. 19/2019, susţinând că în mod greşit instanţa de apel s-a raportat la aceasta.

A mai solicitat să se constate că, în cauză, fiind vorba despre prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre prestaţii nici nu se putea stinge printr-o singură prescriptie, potrivit prevederilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fiind eronată concluzia la care a ajuns Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că reclamanta avea cunoştinţă de existenţa şi de întinderea prejudiciului începând cu data de 10.08.2011, limitându-se la a analiza prescripţia doar cu privire la această dată şi făcând o greşită aplicare a art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Totodată a susţinut că, fiind vorba de obligaţii de rezultat şi nu de diligenţă, intimata nefiind ţinută de un termen de execuţie, mandatarului nu i se poate imputa neexecutarea obligaţiei (obligaţie care putea fi executată pe toată durata mandatului) decât prin punerea sa în întârziere sau prin notificarea încetării contractului, deoarece doar de la acel moment sumele de bani avansate devin prejudiciu, iar, cât timp nu se poate imputa debitorului neexecutarea obligaţiei, nu se poate susţine cu temei nici existenţa prejudiciului, pentru a putea începe să curgă termenul de prescriptie.

Analizând conţinutul notelor de şedinţă depuse la data de 21.03.2024, Înalta Curte constată că, deşi recurenta reclamantă pretinde că susţinerile formulate în cuprinsul acestora au doar rolul de a dezvolta şi de a explicita motivele de recurs formulate în termenul legal, în realitate, ele se circumscriu unor critici de nelegalitate suplimentare aduse deciziei instanţei de apel, ce se subsumează aceluiaşi motiv de casare invocat ca temei de drept al recursului, respectiv art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurenta invocând încălcarea de către instanţa de apel a art. 7 şi 12 din Decretul nr. 167/1958, precum şi a art. 1539 C. civ., din perspectiva faptului că, la stabilirea momentului de început al termenului de prescripţie, nu a avut în vedere natura juridică a raporturilor dintre părţi ce derivă dintr-un contract de mandat, caracterul succesiv al prestaţiilor la care s-a obligat pârâta, în calitate de mandatar, şi nici natura obligaţiilor asumate, respectiv, obligaţii de rezultat şi nu de diligenţă.

Aceeaşi calificare se impune a fi dată şi susţinerilor referitoare la inaplicabilitatea în cauză a deciziei ICCJ nr. 19/2019, pronunţate în recurs în interesul legii, câtă vreme prin intermediul acestora se tinde la înlăturarea unor considerente decizorii importante ce au stat la baza soluţiei adoptate în cauză, considerente care nu au fost contestate în termen legal, prin motivele de recurs iniţial formulate.

Or, fiind vorba de critici noi în raport de motivele de recurs formulate prin cererea iniţială de recurs, invocate după expirarea termenului de motivare a recursului, acestea nu pot fi luate în considerare.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, în raport de exigenţele art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 487 alin. (1) C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul trebuie realizată în cuprinsul cererii de recurs sau, în situaţia în care motivele se depun printr-un memoriu separat, motivarea recursului se va face în termenul legal de declarare a căii de atac, în caz contrar intervenind sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză se observă că, raportat la data comunicării deciziei recurate, 24 iulie 2023, termenul de recurs s-a împlinit la data de 23.08.2023, aceasta fiind data limită până la care recurenta avea posibilitatea să depună motivele de recurs şi, eventual, să suplimenteze criticile iniţial formulate.

Cum notele de şedinţă au fost depuse de recurentă mult după acest moment, respectiv la data de 21.03.2024, chiar după admiterea în principiu a recursului dispusă prin încheierea din data de 27.02.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinerile formulate în cadrul acestora, ce constituie critici noi aduse deciziei recurate faţă de motivele iniţiale de recurs, nu vor fi avute în vedere întrucât nu îndeplinesc rigorile impuse de dispoziţiile legale sub aspectul motivării căii de atac, legalitatea soluţiei instanţei de apel urmând a fi analizată doar în limitele cererii iniţiale de recurs, formulate în termenul legal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate prin cererea iniţială de recurs, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esenţă, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), recurenta pârâtă pretinde că decizia instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, din perspectiva modului de determinare a momentului de la care instanţa devolutivă a apreciat că a început să curgă termenul de prescripţie, reclamanta considerând că, în raport de obiectul concret al fiecărui capăt de cerere formulat, termenul de prescripţie a început să curgă fie de la data întocmirii de către Direcţia Executivă Juridică, Control şi Resurse Umane, Direcţia Control, Serviciul Control Financiar de Gestiune a notei de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017, având ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de prestări servicii juridice din data de 25 februarie 2004, încheiat cu S.C.A. C., fie de la data emiterii deciziei nr. 5/2015 a Curţii de Conturi, respectiv, a raportului nr. x/02.03.2015 întocmit de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia de Inspecţie Economico - Financiară, fie de la data revocării mandatului acordat societăţii de avocatură pentru realizarea tuturor actelor şi operaţiunilor juridice necesare în vederea înregistrării punctelor de lucru ale companiei şi a înscrierii în cartea funciară a imobilelor ce aparţin entităţii reclamante, iar nu de la data de 09.08.2011, reţinută de instanţele de fond.

Recursul astfel formulat pune în discuţie aplicarea normelor de drept material ce reglementează prescripţia extinctivă, la situaţia de fapt din cauza dedusă judecăţii, astfel că, pentru verificarea legalităţii deciziei atacate din perspectiva susţinerilor formulate de recurenta pârâtă se impune, cu titlu preliminar, prezentarea elementelor esenţiale ale prezentului proces, întrucât acestea relevă reperele temporale necesare pentru verificarea aplicării legii de către instanţa de apel şi, implicit, pentru dezlegarea în drept a chestiunii litigioase constând în stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, obiectul cererii deduse judecăţii în prezenta cauză îl constituie solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor sume de bani decurgând din angajarea răspunderii civile contractuale ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin contractul de asistenţă juridică din 25.02.2004, prin Actul adiţional nr. x, înregistrat la CNPR sub nr. x/22.06.2006, Actul adiţional nr. x înregistrat la CNPR sub nr. x/27.08.2007 şi Actul adiţional nr. x înregistrat la C.N. Poşta Romana S.A. sub nr. x/30.11.2006, precum şi plata unor sume achitate în plus de către reclamantă faţă de cele stabilite prin Actul adiţional nr. x înregistrat sub nr. x/06.07.2011.

În concret, aşa cum s-a reţinut de către instanţele de fond, în anul 2004, C.N. Poşta Română S.A. şi Societatea Civilă de Avocaţi "C." au încheiat contractul nr. x/829/25.02.2004, având ca obiect servicii juridice, urmat de mai multe acte adiţionale, încheiate în perioada 2006 - 2011.

La data de 25.04.2014, prin adresa nr. x/25.04.2014, reclamanta a comunicat Societăţii C. intenţia de revocare a mandatului încredinţat, solicitând să i se restituie toate documentele predate de către C.N. Poşta Româna S.A. în baza contractului de asistenţă juridică înregistrat sub nr. x/25.02.2004, până la data de 15.06.2014, precum şi comunicarea unei situaţii privind stadiul lucrărilor îndeplinite (sedii secundare înregistrate, respectiv documentaţii cadastrale întocmite şi Înscrieri CF), precum şi cele rămase în lucru (nefinalizate până la data prezentei).

Ca răspuns la adresa reclamantei nr. x/25.04.2014, S.C.A. C. a comunicat, prin adresa înregistrată la C.N.P.R. sub nr. x/07.05.2014, că a luat act de intenţia reclamantei de revocare a mandatului încredinţat societăţii, aducându-i, totodată la cunoştinţă că toate actele intrate în posesia societăţii au fost restituite către CNPR iar situaţia privind stadiul lucrărilor a fost predată acesteia.

Din actele depuse la dosar a rezultat că, într-adevăr, prin adresa nr. x/09.08.2011, S.C.A. C. SPP.L a transmis situaţia plăţilor efectuate în avans de către C.N.P.R. pentru înregistrarea sediilor secundare, în baza Actului Adiţional nr. 3, precum şi pentru realizarea înscrierilor şi rectificărilor în Cartea Funciară, în baza Actului Adiţional nr. 6, precizând că:

- în proiectul de înregistrare sedii secundare, C.N. Poşta Română a achitat către C. SPRL cu titlu de avans suma de 1.789.539,67 iei (inclusiv TVA) şi, respectiv suma de 3.314.350,22 RON (inclusiv 'P/A) cu titlu de finalizare lucrări;

- în proiectul de cadastru şi intabulară imobile, CN Poşta Română a achitat către C. SPRL cu titlu de avans suma de 1.966.109,50 RON (inclusiv TVA) şi, respectiv suma de 408.717,75 RON (inclusiv TVA) cu titlu de finalizare lucrări.

Totodată, s-a precizat că, la momentul adresei, mai erau în curs de finalizare lucrări cu avansul achitat de către CNPR după cum urmează:

- un număr de 1.700 sedii secundare încă neînregistrate la Oficiul Registrului Comerţului;

- un număr de 596 imobile încă neînscrise în Cartea Funciară.

Raportat la aceste aspecte, instanţele de fond au reţinut că, astfel, la data de 09.08.2011, reclamanta, în calitate de creditoare beneficiară a serviciilor de asistenţă juridică pe care pârâta debitoare avea obligaţia să le presteze, a avut cunoştinţă despre neîndeplinirea de către aceasta din urmă a obligaţiilor asumate, precum şi despre neexecutarea completă a serviciilor de înscriere a sediilor Poştei Române în cartea funciară, la aceeaşi dată cunoscând şi cuantumul sumelor achitate în avans pentru serviciile prestate.

Având în vedere că reclamanta trebuia să cunoască fapta neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale de către debitoarea pârâtă şi, deci, faptul juridic al plăţii unor sume nedatorate, încă de la data de 09.08.2011, anterior intrării în vigoare a C. civ. din 2009, s-a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, în raport de care s-a constatat că termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din acest act normativ, aplicabil în materia răspunderii civile contractuale, s-a împlinit cel mai târziu la data de 09.08.2014, anterior înregistrării acţiunii pendinte pe rolul primei instanţe.

În cadrul apărărilor pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reclamanta a invocat prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 care reglementează ipoteza începutului curgerii termenului de prescripţie în cazul răspunderii civile delictuale, susţinând, în esenţă, că, în cauză, dreptul său la acţiune s-a născut la data emiterii deciziei Curţii de Conturi nr. 5/2015, întrucât doar atunci a cunoscut existenţa pagubei şi întinderea ei.

Pe de altă parte, a susţinut că termenul de prescripţie nu poate fi calculat decât de la data revocării mandatului acordat societăţii de avocatură, respectiv de la momentul încetării relaţiilor contractuale cu societatea pârâtă.

Instanţele de fond au apreciat că momentul de început al prescripţiei nu poate fi stabilit prin raportare la decizia Curţii de Conturi şi nici în raport de data încheierii notei de prezentare nr. 105.4/312/04.04.2017 având ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de prestări servicii juridice nr. x/25.02.2004, întrucât, aşa cum rezultă din chiar cuprinsul acestor înscrisuri, reclamanta putea şi trebuia să cunoască atât pretinsa faptă ilicită, cât şi prejudiciul suferit încă de la momentul încheierii contractelor în discuţie sau cel mai târziu la data de 09.08.2011 când a luat efectiv cunoştinţă de existenţa neregulilor ivite în derularea relaţiei contractuale cu societatea pârâtă.

De altfel, la momentul pronunţării deciziei Curţii de Conturi, reclamanta cunoştea atât pretinsa faptă ilicită, cât şi prejudiciul, cu atât mai mult cu cât, la nivel instituţional, era obligatorie derularea unui control economic preventiv propriu, în concordanţă cu decizia directorului general nr. 63/20.03.2009 .

Pe de altă parte, în raport de considerentele Deciziei RIL 19/2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 860 din 24 octombrie 2019, s-a reţinut că intervenţia unui control al Curţii de Conturi nu este de natură să proroge începerea cursului termenului de prescripţie, acesta nefiind apt de a conduce nici la suspendarea, nici la întreruperea lui.

Cu referire la data încetării relaţiilor contractuale cu societatea pârâtă, ca urmare a revocării mandatului acordat acesteia, instanţele au reţinut că nici aceasta nu poate reprezenta punctul de început al termenului de prescripţie, deoarece curgerea prescripţiei nu poate fi corelată cu acest incident ci doar cu momentul la care partea a cunoscut sau când putea cunoaşte neexecutarea obligaţiilor asumate, ce a generat prejudiciul a cărui recuperare se încearcă.

Raportat la aspectele de fapt şi de drept care au fundamentat decizia recurată, Înalta Curte constată că este lipsită de temei susţinerea recurentei conform căreia, în soluţionarea cauzei, s-ar fi făcut o greşită aplicare a normelor de drept material referitoare la prescripţia extinctivă, ceea ce ar fi condus la o soluţie nelegală şi la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, domeniul prescripţiei extinctive, cu regimul juridic aferent, este determinat de natura dreptului subiectiv pretins.

În speţă, recurenta-reclamantă a dedus judecăţii o acţiune personală, prescriptibilă în termenul general de 3 ani, reglementat de Decretul-lege nr. 167/1958, fundamentată pe răspunderea civilă contractuală, dreptul de creanţă pretins rezultând din neexecutare sau executare necorespunzătoare a unor obligaţii contractuale. În concret, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata mai multor sume de bani ce au făcut obiectul unor facturi fiscale emise de societatea pârâtă în perioada 2004 - 2012, în virtutea contractului de asistenţă juridică şi a actelor adiţionale la acesta intervenite între părţi, facturi care au fost achitate de reclamantă în aceeaşi perioadă.

Or, faţă de dreptul de creanţă pretins, corespunzător unei pagube provenite din nerespectarea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de asistenţă juridică nr. x/25.02.2004 şi prin actele adiţionale la acesta, încheiate în perioada 2006 - 2011, şi de cauza cererii de chemare în judecată, respectiv răspunderea civilă contractuală, Înalta Curte constată că în mod corect instanţele de fond au reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 ("prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit"), ceea ce a impus analizarea prescripţiei extinctive prin raportare la dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.

În reglementarea acestui act normativ, regula generală a începerii cursului prescripţiei, instituită prin art. 7 alin. (1), este cea potrivit căreia "prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune (...)".

Regula se aplică ori de câte ori nu-şi găseşte incidenţa vreo regulă specială edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte, şi, bineînţeles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat, pe de altă parte. Data naşterii dreptului la acţiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat sau contestat ori data la care, chiar în lipsa unei contestaţii sau încălcări, dreptul la acţiune trebuie exercitat.

Pentru dreptul subiectiv pur şi simplu, prescripţia extinctivă începe să curgă de la data naşterii raportului juridic, sens în care art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 prevede că "în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept".

Regula începerii cursului prescripţiei extinctive la data naşterii raportului juridic, în cazul în care nu există termen sau condiţie suspensive, ori în cazul în care obligaţia debitorului urmează să se execute la cererea creditorului, este impusă de însăşi finalitatea prescripţiei extinctive, anume stimularea titularilor drepturilor subiective să-şi valorifice drepturile într-un termen cât mai scurt, pentru asigurarea certitudinii şi securităţii circuitului civil.

Prin art. 8 din Decretul nr. 167/1958 se consacră o regulă specială de determinare a începutului prescripţiei extinctive caracterizată prin stabilirea a doua momente alternative de la care prescripţia începe să curgă şi anume, pe de o parte, momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui care răspunde de ea, iar, pe de alta parte, momentul obiectiv al datei la care păgubitul trebuia ori putea sa cunoască aceste elemente. În conformitate cu acest text legal "Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".

Instituirea celor două momente alternative corespunde necesităţii de a armoniza dezideratul ocrotirii efective a victimei faptei ilicite (căreia nu i s-ar putea opune prescripţia înainte de a avea posibilitatea de a acţiona întrucât nu a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea) şi pe cel al asigurării finalităţii, a scopului reglementării acestei instituţii, aceea de lămurire a situaţiilor juridice neclare în termene scurte, de natură să garanteze securitatea şi stabilitatea circuitului civil.

De aceea, în legătură cu acest din urmă deziderat, stabilirea de către legiuitor a unui moment obiectiv de la care începe să curgă prescripţia extinctivă se bazează şi pe ideea culpei prezumate a victimei, de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi recuperarea acesteia.

Domeniul de aplicare a acestei reguli de drept (evident, în măsura în care nu există alte reguli speciale incidente) este unul care acoperă întreaga răspundere civilă, aşadar, atât ipoteza răspunderii delictuale, cât şi pe cea a răspunderii contractuale, întrucât legea nu distinge între felul răspunderii civile, ci stabileşte in terminis doar condiţia existenţei unui prejudiciu cauzat printr-o "faptă ilicită".

Or, fapta ilicită poate fi atât de natură extracontractuală (în special delictuală), cât şi de natură contractuală, cum este şi cazul faptei ce i se impută pârâtei în prezenta cauză, de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale. Prin urmare, sfera de aplicabilitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958 nu poate fi restrânsă numai la dreptul la acţiune în repararea prejudiciului izvorât din "delictul civil" ce antrenează răspunderea civilă delictuală, întrucât raţiunea regulii speciale stipulate în norma juridică anterior menţionată se regăseşte, în egală măsură, şi în ipoteza răspunderii civile contractuale, astfel că devine incident argumentul de interpretare logică consacrat prin adagiul "ubi eadem est legis ratio, ibi eadem est legis dispositio" (unde este aceeaşi raţiune a legii, se aplica aceeaşi dispoziţie a ei).

Aşadar, în circumstanţele particulare ale formei de răspundere civilă invocate prin demersul judiciar de faţă, în mod corect instanţa de apel a reţinut că începutul prescripţiei se determină după regula specială conţinută de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie, care este cel general, de 3 ani, curgând de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască neexecutarea culpabilă a obligaţiilor sumate de debitor.

Ca urmare, aplicând aceste prevederi legale la datele concrete ale speţei, instanţa de apel a determinat, pentru fiecare categorie de pretenţii deduse judecăţii, momentul de început al termenului de prescripţie, mai precis, momentul obiectiv, anume cel la care titularul dreptului putea sau trebuia să cunoască naşterea lui.

În concret, cu referire la primul capăt de cerere ce a avut ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.249.113,45 RON, reprezentând avans preţ contractual, compusă din suma de 672.631,70 RON (inclusiv TVA) şi suma de 576,481,75 RON (inclusiv TVA), avansate în baza Actului adiţional nr. x, înregistrat la CNPR sub nr. x/22.06.2006, la contractul nr. x/829/25.02.2004, instanţa de apel a reţinut că prejudiciul constând în suma de 672.631,70 RON (inclusiv -TVA), ce reprezintă diferenţa de onorariu între 230 de euro şi 200 de euro, calculată pentru cele 6.489 imobile la care s-au plătit avansuri în vederea înregistrării ca sedii secundare şi pentru cele 4.718 imobile la care s-au plătit lucrări de finalizare, a fost cunoscut de reclamantă încă din data de 30.11.2010, când a formulat plângerea penală înregistrată sub nr. x/30.11.2010 ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în timp ce prejudiciul în sumă de 576.481,75 RON (inclusiv TVA), constând în avansul de 60 de euro (30% din tariful de 200 euro/sediu) pentru un număr de 1.771 sedii pentru care nu s-au finalizat operaţiunile de înscriere în cartea funciară, a fost cunoscut încă de la data de 15.01.2010, astfel cum rezultă din adresa de informare a Direcţiei dezvoltare nr. 102/3-73/15.01.2010, în cuprinsul căreia s-a reţinut neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin Actul adiţional nr. x, în sensul nefinalizării lucrărilor pentru 2.168 de locaţii pentru care se achitase avansul de 30%.

Referitor la cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.756.150 RON (inclusiv TVA), reprezentând avans preţ contractual, plătit în baza Actului adiţional nr. x înregistrat la CNPR sub nr. x/27.08.2007, la contractul nr. x/829/25.02.2004, şi la cel de-al treilea capăt de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 537.957,53 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat faţă de preţul prevăzut şi avansat în baza Contractului nr. x/829/25.02.2004 şi din neaplicarea reducerilor prevăzute în acesta, instanţa de apel a reţinut că prejudiciul îi era cunoscut reclamantei încă de la data 10.08.2011, când pârâta i-a comunicat situaţia lucrărilor de carte funciară efectuate şi situaţia facturilor achitate în avans de către reclamantă, conform concluziilor la care s-a ajuns în urma derulării controlului economic intern de către Departamentul Control Managerial al Companiei Naţionale Poşta Română S.A., astfel cum rezultă din cuprinsul plângerii penale înregistrate sub nr. x/30.11.2010.

Referitor la capătul 4 al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 238.462,43 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat, avansat în baza Actului adiţional nr. x înregistrat la C.N. Poşta Română S.A. sub nr. x/30.11.2006, la contractul nr. x/829/25.02.2004, precum şi la capătul 5 de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 22.569,86 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat, întrucât între părţi exista actul adiţional nr. x înregistrat sub nr. x/06.07.2011 la contractul nr. x/829/25.02.2004, în care era prevăzut un alt tarif faţă de cel achitat, instanţa de apel a reţinut că, de fapt, reclamanta se prevalează de propria culpă, în condiţiile în care ea însăşi recunoaşte că perfectarea actului adiţional nr. x a fost inutilă din moment ce exista deja un contract de asigurare pentru risc de deces, invaliditate şi accidente încheiat de companie cu o societate de asigurare, respectiv, D. S.A., iar actul adiţional nr. x stabilea un tarif inferior celui achitat efectiv.

Prin urmare, reclamanta trebuia şi putea să preconizeze caracterul redundant al actului adiţional nr. x încă de la momentul încheierii acestuia, după cum, încă de la momentul efectuării fiecărei plăţi în temeiul actului adiţional nr. x putea şi trebuia să observe că i s-a pretins şi a achitat un tarif mai mare decât cel stabilit prin acordul de voinţă materializat în acest act adiţional.

Pe calea prezentului recurs, prevalându-se de momentul subiectiv de la care prescripţia începe să curgă, respectiv, cel al cunoaşterii pagubei şi a celui care răspunde de ea, reprezentat de data emiterii deciziei nr. 5/2015 a Curţii de Conturi, respectiv, de data întocmirii de către Direcţia Executivă Juridică, Control şi Resurse Umane, Direcţia Control, Serviciul Control Financiar de Gestiune a notei de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017, având ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de prestări servicii juridice din data de 25 februarie 2004, încheiat cu S.C.A. C., ca urmare a neregulilor consemnate în Raportul nr. x/02.03.2015 întocmit de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia de Inspecţie Economico - Financiară, precum şi ca urmare a neregulilor constate şi consemnate în decizia Curţii de Conturi anterior menţionată, recurenta-reclamantă susţine că, nu a putut acţiona pentru recuperarea sumelor ce constituie obiectul pretenţiilor formulate în prezenta cauză mai înainte de data emiterii deciziei Curţii de Conturi întrucât nu cunoştea existenţa şi nici întinderea prejudiciului, despre care a luat cunoştinţă doar în urma definitivării verificărilor dispuse după controlul Curţii de Conturi.

Susţinerea recurentei referitoare la necunoaşterea întinderii prejudiciului este lipsită de temei legal şi încalcă norma de drept material cuprinsă în art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 care nu condiţionează exerciţiul dreptului la acţiune în repararea pagubei de cunoaşterea întinderii acesteia, ci doar de cunoaşterea existenţei pagubei şi a celui care răspunde de ea.

Întinderea pagubei este o chestiune de probaţiune şi, respectiv, de verificare jurisdicţională în procesul în care se tinde la valorificarea dreptului, fără să reprezinte un element care să influenţeze sau să determine începutul cursului prescripţiei extinctive (pentru că în absenţa lui titularul dreptului nu ar putea acţiona), astfel că necunoaşterea întinderii prejudiciului nu poate constitui un impediment pentru formularea cererii de chemare în judecată.

În acelaşi timp, nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentei potrivit căreia înainte de verificările efectuate de Curtea de Conturi nici măcar nu se putea şti dacă exista vreo pagubă.

Pe acest aspect, instanţa de apel, ca şi cea de fond, de altfel, a reţinut în mod corect incidenţa dezlegărilor cu valoare de principiu conţinute în Decizia RIL nr. 19/2019, conform cărora intervenţia Curţii de Conturi, prin intermediul controalelor exercitate, nu poate influenţa cursul prescripţiei extinctive întrucât izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba (par. 60), neexistând nicio dispoziţie legală care să stabilească faptul că actul de control are valoarea întreruptivă a cursului prescripţiei, astfel încât invocarea acestuia este irelevantă (par. 61,62).

Prin aceeaşi decizie s-a statuat, de asemenea, că paguba constatată, urmare a unor astfel de controale, este preexistentă raportului Curţii de Conturi (par. 57) şi prin intermediul actului de control doar se constată abateri de la aplicarea legii, în baza unor documente care ar fi trebuit să fie la îndemâna şi spre verificarea prealabilă a celui care a încuviinţat o cerere în afara cadrului legal (par. 55).

Aceste statuări ale instanţei supreme, aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, demonstrează că existenţa pagubei, ca element în funcţie de care să se aprecieze asupra începutului cursului prescripţiei înăuntrul căreia să se ceară repararea ei, nu poate avea ca premisă actul de control al Curţii de Conturi, fiind preexistentă acestuia şi posibil de determinat, prin recurgerea la mecanisme de control interne şi prin exercitarea adecvată a prerogativelor legale ce revin organelor de conducere ale companiei reclamante, cu atât mai mult cu cât, aşa cum în mod judicios au constatat instanţele de fond, la nivel instituţional, era obligatorie derularea unui control economic preventiv propriu, în concordanţă cu decizia directorului general nr. 63/20.03.2009.

În realitate, prevalându-se de aspectele referitoare la imposibilitatea cunoaşterii întinderii şi respectiv, a existenţei pagubei pentru argumentele arătate anterior, care nu se subsumează scopului avut în vedere de legiuitor, atunci când a detaşat momentul începerii cursului prescripţiei de cel al naşterii dreptului la acţiune (ca titularul dreptului să nu fie sancţionat pentru că nu a putut acţiona), recurenta-reclamantă tinde să deplaseze data începerii cursului prescripţiei pentru a situa demersul său înăuntrul termenului de prescripţie, indicând drept moment de început al curgerii prescripţiei pe cel subiectiv, reprezentat de data la care Curtea de Conturi a emis decizia nr. 5/2015, respectiv data întocmirii de către Direcţia Executivă Juridică, Control şi Resurse Umane, Direcţia Control, Serviciul Control Financiar de Gestiune a notei de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017, având ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de prestări servicii juridice din data de 25 februarie 2004, încheiat cu S.C.A. C., ca urmare a neregulilor consemnate în decizia anterior menţionată şi în Raportul nr. x/02.03.2015 întocmit de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia de Inspecţie Economico - Financiară.

Or, recurenta ignoră faptul că scopul legiuitorului atunci când a instituit şi un moment obiectiv de la care începe să curgă prescripţie extinctivă a fost tocmai ca titularul dreptului să depună diligenţe pentru aflarea tuturor elementelor care să-i permită intentarea acţiunii şi valorificarea dreptului, altminteri opunându-i-se culpa prezumată a victimei care nu a efectuat toate demersurile pentru descoperirea pagubei şi a celui care răspunde de ea.

Acest moment obiectiv, identificat cu data încălcării de către pârâtă a obligaţiilor contractuale, i se opune recurentei, dat fiind faptul că, la nivel instituţional, era obligatorie derularea unui control economic preventiv propriu, în concordanţă cu decizia directorului general nr. 63/20.03.2009, control care ar fi permis reclamantei ca, anterior intervenirii Curţii de Conturi, să descopere neregulile intervenite în derularea relaţiilor contractuale cu pârâta şi să le remedieze.

Ca atare, faţă de atribuţiile ce-i reveneau, rezultă că recurenta-reclamantă avea toate elementele necesare pentru a cunoaşte atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, încă din momentul producerii ilicitului afirmat, astfel că putea şi trebuia să acţioneze pentru recuperarea ei încă de la data săvârşirii faptelor reclamate, controlul efectuat de Curtea de Conturi, câţiva ani mai târziu, fiind lipsit de relevanţă din perspectiva curgerii prescripţiei extinctive, pentru că izvorul eventualei obligaţii a pârâtei de a repara prejudiciul cauzat reclamantei nu îl reprezintă actul de control, decizia emisă de Curtea de Conturi sau nota de constatare întocmită urmare acesteia, ci fapta comisă de pârâtă, care a generat paguba invocată.

De altfel, aşa cum în mod judicios au reţinut instanţele de fond pe baza înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta, în calitate de creditoare beneficiară a serviciilor de asistenţă juridică pe care pârâta debitoare avea obligaţia să le presteze, a avut cunoştinţă despre executarea incompletă a serviciilor de înscriere a sediilor Poştei Române în cartea funciară, de cuantumul sumelor achitate în avans pentru serviciile prestate de pârâtă, precum şi de presupusele plăţi nedatorate cu mult înainte de data controlului Curţii de Conturi, astfel că, o dată în plus, solicitarea acesteia de stabilire a momentului de început al prescripţiei în raport de decizie nr. 5/2015 apare ca fiind nefondată.

Astfel, cu privire la suma de 672.631,70 RON reprezentând facturarea serviciilor prestate în baza Actului adiţional nr. x la un tarif de 230 euro faţă de onorariul de 200 euro agreat de părţile contractante, instanţele de fond au reţinut că recurenta a avut cunoştinţă de diferenţa de onorariu încă de la momentul formulării plângerii penale înregistrate sub nr. x din 30.11.2010. Din cuprinsul plângerii rezultă cu evidenţă că obiectul acesteia l-a constituit tocmai diferenţa de onorariu pretinsă de pârâtă, împrejurare faţă de care, în mod corect au fost înlăturate susţinerile reclamantei potrivit cărora pretinsul prejudiciu ar fi fost cunoscut doar la momentul întocmirii notei de prezentare nr. 105.4/312/04.04.2017 de către Direcţia Executivă Juridică, Control şi Resurse Umane, Direcţia Control, Serviciul Control Financiar de Gestiune, soluţia de respingere a acestor pretenţii, ca prescrise, fiind în concordanţă cu normele de drept material cuprinse în art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Prejudiciul constând în suma de 576.481,75 RON ce reprezintă avansul de 60 euro (30% din tariful de 200 euro/sediu) pentru un număr de 1771 sedii (servicii ce au fost prestate în baza aceluiaşi Act adiţional nr. 3) pentru care nu s-au finalizat operaţiunile de înscriere în cartea funciară a fost cunoscut reclamantei încă de la data de 15.01.2010, aspect ce rezultă din adresa de informare a Direcţiei dezvoltare nr. 102/3-73/15.01.2010, în cuprinsul căreia s-a reţinut neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin Actul adiţional nr. x, în sensul nefinalizării lucrărilor pentru 2.168 de locaţii pentru care se achitase avansul de 30%.

În ceea ce priveşte prejudiciul în sumă de 1.756.150 RON (inclusiv TVA), reprezentând avans preţ contractual, plătit în baza Actului adiţional nr. x înregistrat la CNPR sub nr. x/27.08.2007, la contractul nr. x/829/25.02.2004, prejudiciu compus din suma de 1.240 RON (inclusiv TVA), reprezentând diferenţă calcul eronat la factura nr. x din data de 4 octombrie 2010, suma de 1.640.520 RON (inclusiv TVA) reprezentând avans achitat pentru un număr de 654 de imobile pentru care nu s-a finalizat înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, suma de 62.955 RON inclusiv TVA, reprezentând avans achitat pentru un număr de 98 de imobile pentru care nu s-a finalizat rectificarea în cartea funciară şi suma de 51.435 RON inclusiv TVA, reprezentând avans achitat pentru un număr de 127 imobile pentru care nu s-a primit nicio contraprestaţie, reclamanta a avut cunoştinţă de acesta încă din data de 10.08.2011, când pârâta i-a comunicat situaţia lucrărilor de carte funciară efectuate şi situaţia facturilor achitate în avans de către reclamantă.

La aceeaşi dată şi în baza aceleiaşi situaţii comunicate de pârâtă, reclamanta a luat cunoştinţă şi de prejudiciul în sumă de 537.957,53 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat faţă de preţul prevăzut şi avansat în baza Contractului nr. x/829/25.02.2004 şi din neaplicarea reducerilor prevăzute în acesta.

De altfel, recurenta reclamantă a avut cunoştinţă despre modalitatea de tarifare încă de la momentul formulării plângerii penale înregistrate sub nr. x din 30.11.2010, aspect ce rezultă atât din conţinutul acesteia cât şi din cuprinsul rezoluţiei din data de 04.10.2011 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2011.

Cu privire la suma de 238.462,43 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat, avansat în baza Actului adiţional nr. x înregistrat la C.N. Poşta Română S.A. sub nr. x/30.11.2006, la contractul nr. x/829/25.02.2004, fără ca în schimbul ei recurenta să primească vreo prestaţie (analize, expertize tehnice privind asigurarea angajaţilor companiei reclamante), instanţele de fond au reţinut că, în condiţiile în care însăşi reclamanta a recunoscut că perfectarea actului adiţional nr. x a fost inutilă din moment ce exista deja un contract de asigurare pentru risc de deces, invaliditate şi accidente încheiat de companie cu o societate de asigurare, respectiv, D. S.A., aceasta putea încă de la momentul semnării actului să preconizeze prejudiciul.

Pe de altă parte, în baza respectivului act adiţional, au fost emise două facturi (1974 din 02.10.2007 şi 2072 din 16.10.2007), ce au fost achitate de reclamantă la data de 04.10.2007, respectiv, la data de 22.10.2007, astfel că începutul termenului de prescripţie a unei acţiuni în recuperarea sumelor respective, nu poate fi raportat decât cel mai târziu la data la care plăţile au fost făcute.

În sfârşit, în ceea ce priveşte suma de 22.569,86 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat, întrucât între părţi exista actul adiţional nr. x înregistrat sub nr. x/06.07.2011 la contractul nr. x/829/25.02.2004, în care era prevăzut un alt tarif decât cel achitat, instanţele de fond au reţinut că încă de la momentul efectuării fiecărei plăţi în temeiul actului adiţional nr. x reclamanta putea şi trebuia să observe că i s-a pretins şi că a achitat un tarif mai mare decât cel stabilit prin acordul de voinţă materializat în acest act adiţional.

Or, atitudinea pasivă în recuperarea prejudiciului nu o îndreptăţeşte pe recurentă să se prevaleze de incidenţa unui moment subiectiv în determinarea începutului termenului prescripţiei (respectiv, data la care a fost emisă decizia Curţii de Conturi) întrucât, pentru argumentele arătate anterior, în speţă este aplicabil momentul obiectiv al începutului cursului prescripţiei, plasat în timp cu mult anterior datei la care afirmă recurenta că a cunoscut toate elementele care ar fi îndreptăţit-o să acţioneze.

În aceşti termeni, demersul judiciar al recurentei reprezintă unul care, pe de o parte, nesocoteşte reglementarea momentului de început al cursului prescripţiei (data la care titularul dreptului subiectiv a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea neputându-se situa ulterior celei la care trebuia să cunoască aceste elemente), iar, pe de altă parte, însăşi finalitatea prescripţiei extinctive, aceea de a sancţiona pasivitatea, lipsa de diligenţă, pentru lămurirea situaţiilor juridice neclare, în vederea asigurării stabilităţii circuitului civil.

Câtă vreme prescripţia extinctivă se raportează la dreptul reclamantei de a-şi recupera paguba şi la fapta generatoare a acestui drept, este evident că data emiterii deciziei Curţii de Conturi este lipsită de relevanţă, recurenta-reclamantă având la îndemână toate elementele necesare pentru a cunoaşte atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, cu mult înainte de acest moment, astfel că putea şi trebuia să acţioneze pentru recuperarea ei măcar de la data de 09.08.2011, când i s-a comunicat situaţia lucrărilor şi a plăţilor efectuate în virtutea contractului şi a actelor adiţionale încheiate de părţi. Cu alte cuvinte, reclamanta nu trebuia să aştepte controlul Curţii de Conturi pentru a depista prejudiciul şi pe cel răspunzător de producerea lui ci trebuia să depună toate diligenţele pentru descoperirea acestuia şi să acţioneze în consecinţă. Curtea de Conturi este terţ faţă de raporturile contractuale existente între părţi astfel că, din perspectiva curgerii termenului prescripţiei extinctive, constatarea făcută de aceasta, în urma controlului efectuat, este lipsită de relevanţă în condiţiile în care raportul de control doar constată producerea pagubei, fără să constituie prin el însuşi izvor al creanţei.

Nu poate fi reţinută ca marcând momentul de început al prescripţiei nici data la care contractul de mandat a fost revocat.

În acord cu opinia instanţelor de fond, Înalta Curte reţine că data încetării relaţiilor contractuale cu societatea pârâtă, ca urmare a revocării mandatului acordat acesteia, nu poate reprezenta punctul de început al termenului de prescripţie deoarece curgerea prescripţiei nu poate fi corelată decât cu momentul la care partea a cunoscut sau când putea cunoaşte neexecutarea obligaţiilor asumate, ce a generat prejudiciul a cărui recuperare se încearcă, iar nu cu o împrejurare care a depins exclusiv de voinţa reclamantei, cum este data la care reclamanta a comunicat pârâtei intenţia de revocare a mandatului.

Cât priveşte criticile recurentei referitoare la modul de soluţionare a cererii de intervenţie accesorie formulate de B. S.R.L. în favoarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi analizate întrucât pun în discuţie aspecte de fond ale raporturilor dintre părţi, respectiv chestiuni ce nu au fost analizate nici de către prima instanţă şi nici de către instanţa devolutivă în condiţiile în care demersul judiciar promovat de reclamantă a fost soluţionat pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Interesul intervenientei în formularea cererii de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei a fost acela de a sprijini apărarea pe fond formulată de această parte, în sensul de a demonstra îndeplinirea de către aceasta din urmă a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat şi prin actele adiţionale încheiate cu reclamanta. În acest sens, intervenienta a arătat că suma de 978.450 RON a fost cheltuită de intimata pârâtă pentru efectuarea măsurătorilor şi documentaţiilor cadastrale pentru 704 de imobile

Recurenta consideră că susţinerile intervenientei nu pot fi luate în considerare câtă vreme aceste servicii nu trebuiau efectuate de B. S.R.L. înainte ca C.N.RR. să fi predat toate documentele necesare (inclusiv hotărâri AGA) către intimata-pârâtă, pentru ca aceasta din urmă să ceară intervenientei serviciile din contractul încheiat între cele două.

A invocat, în acest sens, art. 5 din actul adiţional nr. x la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004 încheiat între C.N.RR. şi S.C.A. C., potrivit căruia "Clientul va trebui să finalizeze toată documentaţia necesară pentru finalizarea lucrărilor sau procedurilor, astfel cum aceasta documentaţia a fost solicitată de către Societate. Documentaţia va fi pusă la dispoziţia Societăţii înainte de începerea oricărei lucrări".

Însă, câtă vreme instanţele de fond au soluţionat cauza pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fără a analiza modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de pârâtă şi, implicit, nici susţinerile formulate pe fondul cererii de intervenţie accesorie, este evident că acestea nu pot fi analizate direct în recurs, întrucât vizează chestiuni ce nu au fost avute în vedere în fazele procesuale anterioare.

Pentru toate aceste considerente, reţinând, că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind îndeplinite condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constatând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 824/A din 06 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 aprilie 2024.